Invatarea

Notiuni introductive

Psihologia educatiei studiaza modul în care fiintele umane învata în diverse medii educationale, eficacitatea interventiilor educative, aspectele psihologice ale procesului de predare - învatare - evaluare, precum si implicatiile psihologice ale relatiilor individuale si colective ce se stabilesc între participantii la actul educativ (profesori, elevi).

se centreaza pe identificarea, clasificarea, sistematizarea si explicarea cauzelor si variabilelor care, pe de o parte, declanseaza si guverneaza procesul învatarii, determina succesul ori esecul scolar, influenteaza dezvoltarea psiho-individuala si psihosociala a celor ce învata, iar, pe de alta parte, definesc raportul dintre aptitudinea si competenta pedagogica.

Psihologia scolara se preocupa de evaluarea educationala, testarea psihologica si consilierea elevilor (de regula, din primele doua cicluri de învatamânt).

"psihologi educationali": interesati de teoretizari si cercetari experimentale privind aspectele psihologice ale procesului

"psihologi scolari"lucreaza nemijlocit în mediul scolar sau în alte structuri educationale

temele majore ale psihologiei educatiei mecanismele învatarii (scolare si sociale);

1. influenta partic psihoindivid si psihosoc ale elevilor asupra procesului învatarii si a conduitei scolare 2. cerinte psihologice ale adecvarii metodelor, procedeelor si strategiilor didactice în scopul ameliorarii performantelor scolare; 3. aspecte psihologice ale comunicarii didactice;4. criterii psihologice ale evaluarii scolare;

5. factori ai eficientei pedagogice (echilibrul optim dintre aptitudinea si competenta pedagogica);

6. trasaturi psihologice ale fenomenelor negative din spatiul scolar, ex: stresul, esecul, absenteismul, abandonul, indisciplina, conflictul, violenta.

categorii distincte de influente sau variabile (cf. Sprinthall, Sprinthall & Oja, 1994):

1.caracteristicile psihoindividuale si psihosociale ale elevului:

2.caracteristicile cadrului didactic

3.caracteristicile metodelor, procedeelor si strategiilor didactice

4.caracteristicile disciplinei de predat:

Învatarea: conditii, forme, tipuri.

procesul de însusire a cunostintelor si deprinderilor, precum si cel de formare a capacitatilor necesare utilizarii acestora în scopul rezolvarii unor situatii-problema sau al atingerii unor obiective fixate anterior.

Robert Gagné (1975)"acea modificare a 626c26g dispozitiei sau a capacitatii umane care poate fi mentinuta si care nu poate fi atribuita procesului de crestere."

Prezenta performantei nu este suficienta pentru a constata existenta învatarii, ci este necesara decelarea unei modificari de comportament (Gagné,). capacitatile initiale ale celui aflat în situatia de a învata au un rol important în precizarea conditiilor cerute d învatarea ulterioara

conditiile interne

1.nivelul dezvoltarii intelectuale (inteligenta, memorie, limbaj, gândire); 2.gradul de sofisticare a vocabularului si nivelul de operare notional-verbala;3.niv cantitativ si calitativ al cunostintelor si deprinderilor;4.niv d diversific, antrenare si specializare a aptitudinilor; 5.factori motivational-volitivi;6.stil personal de învatare;7.tehnici de munca intelectuala însusite anterior sau dezvoltate independent.

conditiile externe

1.sistemul de cerinte scolare;2.calitatea instruirii (metode, procedee si strategii didactice);3.specificul, structura si complexitatea continuturilor de învatat;

4.natura relatiei de comunicare didactica;

5.competenta si aptitudinea pedagogica a cadrului didactic; 6.structura si dinamica microgrupului scolar 7.influente socio-familiale si culturale;8.factori ambientali (ecologici): mobilier scolar, iluminare, materiale didactice etc.

David Ausubel (1981) se referea la variabile intrapersonale si, respectiv, variabile situationale. Factorul cel mai important care influenteaza învatarea este structura cognitiva "cunostintele existente, constituite din fapte, notiuni, propozitii, teorii si date perceptuale brute de care cel ce învata poate dispune în orice moment". trebuie sa se tina seama de starea de pregatire cognitiva a individului, adica de setul de cunostinte si operatii mintale pe care se bazeaza cel ce învata.

opt tipuri fundamentale de învatare:

1.Învatarea de semnale (Signal Learning). conditionarea clasica, pavlovista

2.Învatarea de tip stimul - raspuns(Stimulus-Response Learning). conditionarea operanta

3.Înlantuirea (Chaining). Presupune stabilirea unei legaturi între doua ori mai multe relatii de tip S → R

4.Asociatia verbala (Verbal Association) utila în însusirea unor notiuni sau termeni necunoscuti prin codificare

5.Învatarea prin discriminare (Discrimination Learning). sesizarea si retinerea detaliilor care fac diferenta

6.Învatarea conceptelor (Concept Learning). clasificarea stimulilor dupa o serie de proprietati abstracte

7.Învatarea regulilor (Rule Learning). se însusesc lanturi d concepte, ordonate logic.

8.Rezolvarea de probleme (Problem Solving). Presupune versatilitate mintala si capacitate de inovare, orientare rapida si corecta în situatia data, identificarea si tratarea corespunzatoare a datelor critice pentru rezolvarea problemei. rezultat însusirea unor idei si cai de actiune noi care se adauga experientei de viata a individului.

Învatarea scolara:

1.secvential instruire la verificare sau refacere2.gradual 3.relational (în cadrul relatiei profesor-elev)

Pantelimon Golu (1985) învatarea scolara "reprezinta forma tipica, specifica în care se efectueaza învatarea la om, forma ei completa si cea mai înalta, deoarece la nivelul ei învatarea nu decurge pur si simplu de la sine, ci este conceputa, anticipata si proiectata sa decurga într-un fel anume ca activitate dominanta."

"învatare - dezvoltare"Rel d reciprocitate.

învatarea sociala. indicatori:

1.modalit d relationare interpers a elevului;

2.capacitatea elevului de integrare în sarcinile grupului si de îndeplinire a activitatii de învatare ca proces colectiv;

3.grad de raportare la norme si valori promovate de grupul de apartenenta;

4.motivatia pentru activitatea în comun;

5.capacitatea de a corela motivatiile, aspiratiile si expectatiile personale cu cele ale celorlalti elevi si de a coopera cu ei în vederea atingerii unor obiective comune;

6.nivelul si calitatea intercunoasterii si autocunoasterii, abilitatea de a se evalua dpdv al unui observator extern;

7.gradul de acuratete a judecatilor morale;

8.nivelul raportarii personale la un etalon social.

Luati împreuna indicatorii furnizeaza indicele global de maturizare sociala

TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII, TEORII ALE DEZVOLTĂRII

Conditionarea clasica: Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936)

SN (hrana) → RN (salivatie)    N=neconditionat

SC (sunet) + SN (hrana) → RN (salivatie) [asociere repetata]

SC (sunet) → RC (salivatie).

În conditionarea de satisfacere, stimulul neconditionat are valoare biologica, în conditionarea de aparare, acesta are consecinte negative;actul conditionarii este puternic încarcat afectiv

fenomenul conditionarii secundare:

Primar: hrana → salivatie;sunet + hrana → salivatie;sunet → salivatie

Secundar: sunet → salivatie;lumina + sunet → salivatie ;lumina → salivatie

legi ale conditionarii:

1.legea stingerii: SC neînsotit de SN determina în timp diminuarea si disparitia RC. Exista însa si o reactie bizara: RC poate reaparea subit dupa serii de administrari inutile ale SC fara ca SN sa fie reintrodus (fenomen cunoscut drept recuperare spontana);

2.legea generalizarii: în etapa initiala a formarii RC, subiectul raspunde si la stimuli asemanatori SC semnificativ (de exemplu, sunete cu frecvente apropiate);

3.legea discriminarii: ulterior, subiectul e capabil sa diferentieze foarte fin stimulul care este asociat cu cel cel neconditionat (având deci valoare adaptativa certa).

Importanta: are valoare adaptativa.

Multe comportamente dobândite se datoreaza conditionarii clasice

Conexionismul: Edward L. Thorndike (1874-1949)

Thorndike considera învatarea drept serii de conexiuni "stimul-raspuns" sau legaturi. trei legi majore ale învatarii:

1.Legea starii de pregatire (readiness): nivel de maturizare necesar achizitionarii unui anumit comportament;

2.Legea exercitiului:

3.Legea efectului:    recompensa -pedeapsa.

Contributia principala :insistenta verific experimentale a oricaror opinii, convingeri si conduite didactice, indispensabila efortului d modernizare a procesului d învatamant. a sesizat importanta motivatiei în învatare.

Conditionarea operanta: Burrhus Frederick Skinner (1904-1990)

Învatarea - asociere stimuli si raspunsuri.

"legea întaririi" foloseste Legea efectului (preluata de la Thorndike)

întarire pozitiva si întarire negativa:doua forme învatare: conditionare de salvare pune capat unei situatii neplacute; conditionare de evitare evite situatia neplacuta

Spre deoseb d întarirea neg ( determ accent legaturii S → R prin diminuarea sau eliminarea unui factor neplacut), pedeapsa are drept rezultat slabirea legaturii S → R prin administrarea unor stimuli neplacuti (chiar durerosi) care inhiba o activare ulterioara a conexiunii S → R.

"Operant"-orice raspuns produs de organism care produce consecinte asupra mediului.

raspunsuri reactive:    reflexe neconditionate pavloviene;rasp operante- apar spontan

procedura cronofaga =>modelare comportamentala (comport complex format în mod gradual prin recompensarea din ce în ce mai punctuala a acelor aproximari ale comport dezirabil).

aplicatii în învatarea copiilor mici si foarte mici a unor conduite elementare.

conditionare operanta primara- consecintele au valoare intrinseca

conditionare operanta secundara- întaresc sau slabesc un comportament

David Premack (1965) a enuntat principiul conform caruia probabilitatea ridicata a unui comportament va întari probabilitatea scazuta a unui alt comportement.

comportamentul superstitios reprodus experimental la animale

folosirea pedepsei ca instrument de învatare. Avantajul conditionare rapida, de scurta durata. Dezavantajul principal e cel al aparitiei, mentinerii si amplificarii unor stari emotionale negative care, în timp, pot genera complicatii ce surclaseaza orice beneficiu initial.

Indiferent de tipul de conditionare, efectele emotionale (pozitive sau negative) sunt prezente.

Modalitati de conditionare (schedules of reinforcement).

1.întarire continua:

2.întarire la intervale de timp fixe:

3.întarire cu ratie fixa: dupa manifestarea a x raspunsuri dezirabile

4.întarire la intervale de timp variabile: respectând o medie a intervalelor

5.întarire cu ratie variabila: oscilând în jurul unei medii

întarirea cu ratie variabila la intervale de timp inegale produce cea mai mare stabilitate a comportamentelor

Aplicatiile pedagogice ale conditionarii operante privesc învatarea programata (de tip computer-assisted instruction), precum si modelarea comportamentala (disciplinarea elevilor).

Teoria social cognitiva sau Modelul învatarii sociale: Albert Bandura

Bandura (1986) concepea relatia dintre persoana, comportament si mediu ca fiind o triada a complementaritatii

Cf lui Bandura, oamenii dobândesc reprez cognitive referitoare la comportamente prin observarea modelelor, informatia fiind stocata în memoria de lunga durata. Fenom este posibil datorita existentei "hartilor cognitive" sau, în general, a învatarii latente. Oamenii retin modele comportament pe care nu le exteriorizeaza imediat, ci doar at când, devin importante.

"învatarea observationala": patru etape:

1.studierea cu atentie si retinerea caracteris definitorii ale comportamentului observat;

2.reamintirea comportamentului;

3.reproducerea efectiva a comport;

4.existenta motivatiei necesare însusirii si performarii comportamentului respectiv.

Învatarea observationala este indispensabila însusirii tuturor acelor comportamente complexe care nu pot fi dobândite prin conditionare sau pentru care modelarea ar fi total nepractica.

la vârste mai mari, imitarea include si elemente de personalizare

funct primara a comport luate ca model e d a transmite info observatorului. comport anterioare sunt întarite sau slabite ca efect al observarii modelului

învatare vicarianta- întarirea indir a unui comport învatat prin observare atunci când comportamentul afisat d model e întarit.

Solicitate pt a invata::atentia: memoria: psihomotricitatea: motivatia:

factori care influenteaza dinamica:

1.sunt imitate în special acele comportamente care au fost recompensate, nu si cele care au fost pedepsite;

2.modelele cu statut superior sunt mai atractive decât cele cu statut inferior;

3.comportamentele modelelor considerate ca fiind competente sunt imitate mai frecvent decât cele ale modelelor percepute ca mai putin competente;

4.simpatia fata de un anumit model creste probabilitatea imitarii sale;

5.identificarea cu modelul sporeste sansele imitarii comportamentului sau;

6.avantajele banesti motiveaza mai mult imitarea comportamentului decât sanctiunile sociale (pozitive sau negative);

7.modelele masculine par a fi mai frecvent imitate decât cele feminine (apud Salavastru, 2004).

Modelul psihologiei genetice: Jean Piaget (1896-1980)

"inteligenta este adaptare prin excelenta, echilibrul dintre o asimilare continua a lucrurilor la activitatea proprie si acomodarea acestor scheme asimilatoare la obiectele însesi" (Piaget, 1972).

Asimilarea- procesul prin care individul aduce informatie noua din exterior, o încorporeaza în experienta cognitiva si în schemele de operare existente.

Acomodarea implica modific ac scheme operatorii, precum si a bagajului cognitiv la particularitatile informatiei adaugate.

stadiile dezvoltarii cognitive:

1. stadiul inteligentei senzoriomotorii (de la nastere, pâna la 1,6/2 ani); avansarea miscari spontane si reflexe, la deprinderi câstigate. diferentiaza între mijloace si scopuri "conduita suportului" "conduita sforii" învatarea prin tatonare, întelegerea prin intuire ("insight").constructia realului: permanenta obiectului (reprezent mintala)

2. stadiul preoperational (între 2 si 7/8 ani; uneori subdivizat în substadiul gândirii simbolice - între 2 si 4 ani - si cel al gândirii intuitive - între 4 si 7/8 ani); Caracteristica de baza constituirea functiei simbolice; la inceput imitatia amânata, Apoi jocul simbolic, dupa 2/2,6 ani desenul ;imaginea mintala; în final limbajul :de la folosirea simbolurilor la utilizarea semnelor. treptat se dezvolta si imagini anticipatorii Imaginatia copilului deriva tocmai din combinatorica acestor doua tipuri de imagini mintale.

2-4 ani preconceptele ;4 la 7 ani rationament ipotetico-deductiv prin intuitie. Gândirea protologica a copilului ramâne egocentrica unidirectionala (focalizata pe o singura trasatura), amestecând realul cu fantasticul, finalista (ireversibila).

3 stadiul operatiilor concrete (între 7/8 si 11/12 ani); Principala achizitie reversibilitatea mintala, sesizarea transformarii. Indicatorul acestei evolutii calitative este conservarea; organizarea dupa criterii noi;Operatii mintale concrete

4. stadiul operatiilor formale (între 11/12 si 15/16 ani). sofisticarea operatiilor mintale ;rationament ipotetico-deductiv, gândire logice, abstracte. Se constituie doua forme esentiale de reversibilitate: inversiunea si reciprocit; gândirea include si perspectiva altora (decentrare cognitiva) Metacognitia implica capacitatea gândirii de a se "gândi pe sine": de a reflecta la propriul mod de functionare, de a testa ideile mintal, de a jongla cu ipotezele, de a reflecta si medita.

Fact care influent dezv mintala: cresterea organica (maturizarea biologica), exersarea (activitatea), interact si transmiterile soc&autoreglarea.

starea de pregatire cognitiva a elevului depinde nu numai de nivelul de maturitate cognitiva atins, ci si de nivelul instruirii anterioare.

Ei traverseaza o etapa a "realismului vizual" si "moral" - foarte sensibili la abaterile de la realitatea perceptiva sii de la normele morale;micul scolar recunoaste aportul organizatoric al regulilor;

Modelul socio-cultural: Lev S. Vâgotski [Vygotsky] (1896-1934)

patru stadii ale dezvoltarii cognitive

functiunile mintale naturale inferioare determinate biologic, si functiunile psihologice culturale superioare; legea genetica generala a dezvoltarii culturale stipula ca orice functie apare de doua ori (sau în doua planuri) în cursul dezvoltarii culturale a copilului: o data în plan social, interpsihologic, ca relatie între oameni, apoi în plan personal, intrapsihologic, în cadrul gândirii copilului.

Contributia:sesizarea diferentei dintre potential si performanta în activitatea cognitiva. Zona proximei dezvoltari: ecartul dintre nivelul potential de dezvoltare (atestat de performanta realizata sub îndrumarea unui adult competent) si nivelul actual al dezvoltarii psihice

Pt o evolutie psihica poz a copilului:Existenta unei zone ample a proximei dezvoltari si    respectarea perioadelor optimale de învatare

Implicatiile educationale:educatia optima a copilului nu se poate realiza decât în scoala, sub îndrumarea unui adult competent;Vorbirea "pentru sine" rol reglator al activitatii

principii instructionale:

1.instruirea eficienta anticipeaza nivelul potential al dezvoltarii cognitive a elevului, motiv pentru care solicita capacitati usor superioare competentelor demonstrate de catre acesta;

2.elevul trebuie implicat activ în învatare (fara sa ramâna un receptacul pasiv);

3.educatia include interactiuni sociale multiple cu parintii, alti profesori, colegii de clasa;

4.în activitatea de învatare trebuie incluse discutii reflective cu ceilalti elevi.

Sg modalitate în care profesorul si elevul pot interactiona eficient este învatarea activa:schimb continuu de mesaje

Teoria dezvoltarii psihosociale: Erik H. Erikson (1902-1994)

Dezv psihosoc include schimbari atât în interact individuale cu altii si în modul de întelegere a acestora, cât si în ceea ce priveste propria cunoastere de sine si pozitionarea personala în ierarhiile sociale;

Principiul epigenetic: potentialul pentru crestere organica si dezvoltare mintala este dat d la nastere. deficientele d dezv ramase neremediate tind sa se accent pe parcurs

stadiile dezvoltarii psihosociale

Încredere versus neîncredere: 0 - 1,6/2 ani

(+):dk necesit lor fiziologice si cerintele lor psihologice legate de atasament emotional sunt împlinite satisfacator, iar interactiunile lor cu mediul     sunt poz.

duce la o noua stare psihologica: speranta.

Autonomie versus rusine si îndoiala

1,6/2-3 ani(+):Parintii responsabili de gestionarea conduitei copilului.prea mult control    inhibarea initiativei; prea putin, pretentii exagerate(-): împiedicarea - rusine, îndoiala în capacitatile proprii

genereaza vointa.

Initiativa versus culpabilitate: 3 - 6 ani

(+):parintii reactioneaza pozitiv la încercarile copilului de a cunoaste, explora sau de a efectua anumite actiuni si activitati(-): inhibarea - sentiment de vinovatie atunci când copilul simte dorinta de a încerca ceva nou; aparitia scopului.

Competenta versus inferioritate: 6-12 ani

(+):judecatile adultilor-infailibile.Nu exista loc pentru nuantari sau circumstante Atitudinea fata de învatare - pozitiva; formarea unor deprinderi tot mai complexe

(-):trairi de inferioritate,stinghereala si stângaciile ; formarea competentei.

Identitate versus difuzie: 12 - 18 ani sau în adolescenta(+):capabil sa îsi nuanteze judecatile de valoare,sa-si relativizeze pct d vdr, sa devina sensibil la opiniile, atitudinile ori aprecierile altora si sa-si modifice optica în functie de acestea. Reactiile celorlalti au caracter de sentinta

(-):încearca adoptarea unui "model de succes";identitate difuza. personalitati lipsite d o imagine acceptabila=> anxietate soc.;aparitia fidelitatii (fata d propriul Eu).

Intimitate versus izolare: tinerete

(+): dezvoltare relatiilor de dragoste, intimitate sexuala, prietenie apropiata.

(-): teama fata de stabilirea unor relatii apropiate cu altii.

Productivitate versus stagnare: maturitate

(+): sentiment de contributie la bunastarea familiei, a comunitatii, a locului de munca ori chiar a societatii ca întreg.

(-): senzatie de irosire, de participare derizorie la viata sociala (personala, publica).

Integritate a Eului versus disperare: senectute(+): sentiment al unei vieti complete, împlinite, traite asa cum se cuvine.(-): regrete privind sansele irosite , sentim de ratare a vietii.

Teoria dezvoltarii morale: Lawrence Kohlberg (1927-1987)

valorile morale se formeaza gradual; absenta unei corelatii semnificative între asimilarea unei educatii morale si manifestarea unei conduite cu adevarat oneste; însusirea valorilor morale presupune participare activa, implicare, traire personale

Jean Piaget (1980) particularitatile judecatii morale la copii:

1.heteronomia morala, adera la principii si norme morale primite din exterior; sentimentul datoriei, Realismul moral implica o interpretare inflexibila a legilor, forta consemnelor depinde de prezenta persoanei care le-a instituit

2.autonomia morala, propriile norme morale, valorile individuale primeaza.

Kohlberg si colaboratorii sai au utilizat dilemelor morale (de la Piaget)

1.Nivelul moralitatii preconventionale. obtinerea recompensei si evitarea pedepsei.

Stadiul I. Obedienta si evitarea pedepselor. Vizeaza în pastrarea integritatii fizice,

Stadiul II. Orientare catre recompense. respectarea conditia dobândirii unor avantaje Comportamentul -predominant egoist, Trisarea permisa dk aduce beneficii ori corecteaza un dezavantaj personal.

2.Nivelul moralitatii conventionale.

Stadiul III. Moralitatea de "copil bun". de pastrarea respectului celor apropiati; cresterea gradului de empatie

Stadiul IV. Moralitatea autoritatii si a mentinerii ordinii sociale. grad înalt de conformism fata de reguli.Rezolvarea dilemelor morale -în raport cu codurile de legi, solutiile date de diverse institutii administrative, cutume si obiceiuri

3.Nivelul moralitatii postconventionale. principii morale "universale"

Stadiul V. Moralitatea contractuala. simtul obligatiei fata de legi -parte a unui contract social,expresia unei negocieri instrumente în folosul membrilor societatii

Stadiul VI. Moralitatea principiilor individuale si a constiintei personale. apogeul dezvoltarii morale;Diferente-interpretari date unor concepte filosof gen

nu exista corelatie între nivelul de inteligenta si cel de dezvoltare morala

ROLUL MOTIVAŢIEI ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL

Motivatia poate fi definita ca ansamblul factorilor care determina si întretin conduita unui individ. rol de activare si de mobilizare energetica, precum si de directionare a activitatii catre atingerea anumitor obiective.

Motivatia învatarii -totalitatea factorilor care îl determina pe elev sa se angajeze în activitati de însusire de cunostinte si formare de deprinderi ori de exersare si consolidare a acestora. Relatia dintre motivatie si învatare este biunivoca

Dinamica motivatiei este diversa si depinde de variabile ca vârsta elevilor, interesele acestora, personalitatea profesorului, natura disciplinei scolare, înclinatiile sau carentele elevilor, experientele de învatare anterioare etc. Motivele pentru care elevii vin la scoala si se angreneaza în activitati didactice sunt diferite, complexe, uneori chiar contradictorii. piramida lui Maslow. : trebuintele fiziologice , de securitate,de dragoste si apartenenta la grup,apreciere sociala si stima , de cunoastere, respectiv trebuinte estetice. În vârful piramidei : trebuinta de auto-actualizare (self-actualization)- starea de auto-împlinire în care cei ce o traiesc îsi realizeaza potentialul lor cel mai înalt în maniera lor cea mai personala.

doua categorii motivationale:

1.motivatie extrinseca: obtinerea unor recompense (materiale sau simbolice);

2.motivatie intrinseca: din dorinta de a sti sau de a reusi.

Riscul implicat si prestigiul asociat sarcinii moduleaza niv motivatiei.

Reglarea relatiei motivatie- performanta s obt prin ajustarea nivelului de aspiratii. niveluri de expectanta-etaloane la care sunt raportate rezultate concrete obtinute în urma unor activit bine definite

Legea optimumului motivational (sau legea Yerkes - Dodson) echilibru care treb sa existe între motivatie si performanta

neajutorare învatata (learned helplessness) -obisnuirea copilului cu ideea ca este dependent de altii, ca nu e capabil sa obtina rezultate superioare si ca, în general, nu merita sa depuna niciun efort pentru a iesi din starea de incompetenta indusa în care se complace

MANAGEMENTUL CLASEI sI DISCIPLINAREA ELEVILOR

management al clasei -demers d organiz si coord a eforturilor deliberate ale elevilor d a-si atinge propriile obiective educationale. În cadrul acestui proces, mentinerea disciplinei elevilor -unul dintre obiective cu importanta decisiva în desfasurarea normala a procesului instructiv-educativ.

Dificultatile cadrului didactic în a tine clasa sub control deriva si din usurinta cu care s trece peste obligatiile administrative, considerându-se ca menirea profesorului este d a preda si a evalua, nu d a mentine disciplina. Relatia copilului cu scoala si cadrele didactice presupune un nivel profund al implicarii afective

Elevul percepe timpul petrecut zilnic în spatiul institutiei de învatamânt ca oportunitate de exprimare personala în compania colegilor de generatie.

rolul de model uman al profesorului pentru elevii sai, la care acestia se raporteaza

Dificultatile psihosociale în clasa:

1.Lipsa de unitate a clasei. mici grupuri ostile sau indiferente competitia ostila

2.Lipsa de conformare la standardele de conduita, ca si la rutina activitatii zilnice: regulamentul rar recompense;conduita "rebela"

3.Reactii negative fata de unii dintre membrii colectivului scolar: "tapi ispasitori", "bufonii";aversiunea asupra "favoritilor" dascalului

4.Încurajarea comportamentului inadecvat: elevi care provoaca profesorul deliberat

5.Rebeliune fatisa: când sunt provocati, liderii -de datoria lor sa riposteze.

6.Grupuri anxioase: Provocarea - stabilirea unei comunicari cu elevii

7.Inabilitate de adaptare la schimbari neasteptate: fata de profesor-suplinitor

fact cauzatori ai problemelor disciplinare:

1.dificultatile personale ale elevului. obiective sau subiective

2.disfunctionalitati ale grupului scolar ca întreg.

trei categorii de elevi "problema":

1.exagerata nevoie de atentie vor sa devina "favoritii" profesorului.2.cei care nu-si cunosc limitele: act de bravura, nutresc sentimente de razbunare când sunt pedepsiti, 3.submotivati:prez zilnik la sc e o corvoada

Abordarea dificultatilor: identificarea corecta a situatiei-problema. a cauzelor => profesorul intervine sau transfera responsabilitatea Se recomanda sa dispuna "plan de urgenta";program riguros de interventie comportamentala;Experienta pedagogica joaca aici un rol decisiv.

Recomandari: 1.elaborarea unei strategii de administrare a momentelor non-educationale ce vizeaza pregatirea pentru debutul orei, tranzitia de la o activitate la alta, rezolvarea "din mers" a micilor probleme organizatorice, formarea si exersarea conduitelor rutiniere, prevederea unor planuri de contingenta.;2.definirea unor reguli aplicabile în clasa, cu luarea în considerare a urmatoarelor observatii: usor de înteles, clar observabile, sa nu dea loc la interpretari sau contestari, sa poata fi aplicate, sa aiba în vedere comportamentele perturbatoare cel mai des întâlnite;sa vizeze principalele elemente reglatorii ale procesului didactic, în numar rezonabil(5-7), depind de un numar de variabile, trebuie explicate în detaliu, elevii trebuie implicati în elaborarea regulilor. 3.sublinierea recunoasterilor si a recompenselor 4.stab consecintelor-rol de avertisment

Este vital ca implementarea consecintelor sa se faca în mod unitar si egal de catre tot personalul scolii, fara partinire sau resentimente.

Analiza incidentului si aplicarea consecintelor se va face ulterior, într-o alta zi, pentru ca discutia sa poata fi purtata în mod civilizat, rational.

COMPETENŢĂ sI APTITUDINE DIDACTICĂ

Competenta -stapânirea informatiei de specialitate si a metodelor, procedeelor si strategiilor didactice de predare, consolidare, evaluare.

Aptitudinea ar circumscrie aria semantica a conceptului de "vocatie pedagogica". Nicolae Mitrofan (1988) componente cruciale ale aptitudinii pedagogice:

competenta stiintifica ; competenta psihopedagogica ;competenta psihosociala (capacitate de asumare a rolului de profesor).

empatia (capacitate de a întelege elevul si a patrunde în lumea lui interioara, inclusa de autor în competenta psihopedagogica) ajua pt feed-back

tactul. trasaturi esentiale:

1.abilitatea de a-l trata pe fiecare elev în functie de specificul personalitatii sale si al experientelor de viata si de învatare pe care le traieste, cu alte cuvinte, de a-l trata ca persoana, nu ca individ;

2.abilitatea de a-l face pe elev sa treaca mai usor peste situatii dificile sau penibile;

3.abilitatea de a intui interesele particulare ale elevului si de a-l motiva.

stiluri educationale de referinta

1.Stilul autoritar. Abordarile personale sunt descurajate, opiniile critice tratate ca afronturi. Cei obedienti si constiinciosi sunt preferati celor creativi dar neconformisti. caracteristic pedagogiei centrate pe profesor.

2.Stilul democratic. elevii au libertatea de a adopta stilul de lucru care îi avantajeaza.Rezultatele - evaluate în parteneriat cu elevii Stilul - tipic pedagogiei centrate pe elev.

3.Stilul liber. Profesorul devine un membru oarecare al grupului. Scopurile activitatilor si ritmul de lucru depind de preferintele individuale, iar rezultatele au numai semnificatie personala. elevii sunt liberi sa-si caute propriile teluri si sa-si exploreze aptitudinile, talentele si interesele personale.

exagerarea stilului autoritar: revolta sau apatie

stilul democratic: momentul cel mai vulnerabil -al evaluarii

Contraindicat - stilul liber; lipsa organizarii si a coordonarii poate

Eficienta stilului educational - influentata de tipul sarcinii, de context, de vârsta elevilor , de personalitatea elevilor dar si a profesorului, de specificul disciplinei, precum si de natura si urgenta obiectivelor d atins.

Stilul democratic -cel mai productiv- favorizeaza învatarea activa

stilul autoritar -când este necesara mobilizarea eforturilor pentru îndeplinirea unor însarcinari mai putin interesante.

stilul liber - pentru perioade scurte de timp în scop de relaxare, stimulare a creativitatii si a asociatiilor libere de idei, precum si pentru îmbunatatire a comunicarii în grup.

expectatii de rol Prestatia sa profesionala, maniera de relationare, pâna si stilul vestimentar sunt prescrise.

Competenta si aptitudinea didactica si de atitudinile pe care profesorii le au fata de procesul didactic, fata de elevi si fata de sine.

Atitudini fata de procesul didactic.

1.disciplina colectie de adevaruri demonstrate o data pentru totdeauna;eficient la micii scolari

2. promoveaza gândirea critica;    instigator de dezbateri; saluta creativitatea.

Atitudini fata de elevi.

Robert Rosenthal si Lenore Jacobson (1968) au demonstrat prezenta fenomenului "profetiei autoîmplinite" în mediul scolar prin orchestrarea unei mistificari cu pretentie stiintifica. Experiment-clasa impartita buni,medii,rai-se conforma clasificarii

Caracteristici ale elevului care influenteaza expectatiile profesorului

a)      clasa sociala de provenienta

b)      apartenenta etnica sau rasiala.

c)      Structura familiei elevului..

d)      Temperamentul elevilor.

e)      Apartenenta la sex

Atitudini fata de sine.

depind d factori ca nivel al experientei pedagogice trasaturi ale personalitatii grad de familiarizare cu elevii nivel de cunoastere a disciplinei de predat.

Frances Fuller (1969), atitudinile serie de metamorfoze:

a)      Supravietuire: preocupari centrate pe propria persoana..

b)      Management: preocupari axate pe prestatia profesionala.

c)      Impact: preocupari vizând efectul asupra elevilor.

clasele cele mai dificile si elevii cei mai recalcitranti revin profesorilor debutanti. Stresul profesional al acestora din urma creste inevitabil, generând uneori dificultati de adaptare si progres.

EFECTE SUBIECTIVE ÎN EVALUAREA sCOLARĂ

Principalele vulnerabilitati - efecte:

efectul "halo": consta în contaminarea notarii unei performante de catre impresia generala produsa de situatia scolara a celui examinat.

efectul de contrast: comparatiile si ierarhizarile inevitabile între prestatiile elevilor

efectul de ordine: variatie datorata pozitiei ocupate de o lucrare sau un candidat în cadrul unui set de lucrari sau grup de elevi supusi examinarii. În genere, severitatea în notare creste o data cu avansarea în setul de lucrari

efectul de similaritate: tendinta profesorului de a favoriza elevii "simpatici"

efectul tendintei centrale: tendinta profesorului de a prefera notele moderate;

efectul ecuatiei personale: nivel individual de scrupulozitate în notare, datorita influentei factorilor personali. Unii profesori sunt cunoscuti ca indulgenti, altii au faima de a fi foarte severi. Unii evalueaza numai performanta curenta, altii iau în considerare si prestatiile anterioare. Unii pun accentul pe rigurozitate, altii pe ingeniozitate si talent. În fine, unii folosesc nota ca stimulent, altii ca sanctiune;

eroarea logica: deplasare a criteriului evaluarii de la performanta scolara ca atare, la aspecte asociate activitatii didactice dar secundare, cum ar fi constiinciozitatea, punctualitatea, disciplina, acuratetea în executarea, ordinea, perseverenta.