METODICA PREDARII ISTORIEI

METODICA PREDĂRII

ISTORIEI

I. GLOSAR, TERMENI, NOŢIUNI, CONCEPTE ISTORICE

sa defineasca prin notele esentiale notiunile de istorie si sa stabileasca relatiile de ierarhizare dintre notiuni;

sa opereze corect cu aceste notiuni în analiza datelor, faptelor si evenimentelor din istorie;

sa integreze corect datele, evenimentele si procesele istorice particulare în categoria din care fac parte;

sa analizeze fiecare fapt istoric prin raportarea la cauzele care l-au generat, prin evidentierea fortelor care au participat, a desfasurarii si a urmarilor lor, evidentiind relatia cauza-efect;

sa poata analiza dupa acelasi algoritm, toate evenimentele si procesele istorice asemanatoare;

sa stabileasca, pe baza analizei si comparatiei, ceea ce au în comun si deosebit evenimentele istorice care au avut loc în acelasi timp, dar în spatii diferite.

4.3.Formarea conceptiei stiintifice

Formarea conceptiei stiintifice presupune ca la sfârsitul studiului istoriei elevii:

• sa înteleaga ideea de evolutie a societatii omenesti din cele mai vechi timpuri si pâna astazi;
• sa sesizeze factorii determinanti ai acestei evolutii si sensul spre progres al acesteia;
• sa înteleaga interdependenta acestor factori în determinarea dezvoltarii societatii omenesti;
• sa înteleaga cauzalitatea evenimentelor, proceselor si fenomenelor istorice, caracterul legic al dezvoltarii istorice;
• sa integreze istoria româneasca în istoria universala;
• sa înteleaga aportul civilizatiei românesti la dezvoltarea civilizatiei si culturii universale.

Formarea unor trasaturi morale

în functie de axa de învatare prin receptare (mecanica) - prin descoperire (constienta): metode de învatare mecanica (expunerea, demonstratia), metode de învatare prin descoperire dirijata (conversatia euristica, observatia dirijata, instruirea programata, studiul de caz), metode de învatare prin descoperirea propriu-zisa (observatia, exercitiul, rezolvarea de probleme).

Lectia de comunicare a cunostintelor (cu varianta mixta sau combinata), avem în vedere: momentele principale, planul lectiei, elementele componente, schema la tabla si întocmirea schitei în cursul transmiterii noilor cunostinte;

Lectia de recapitulare, sistematizare si fixare a cunostintelor are un rol hotarâtor în selectionarea si consolidarea cunostintelor elevilor pe o durata mare de timp. Profesorul este obligat sa alcatuiasca planul unei astfel de lectii si sa urmareasca realizarea lui;

Lectia destinata formarii priceperilor si deprinderilor pentru munca independenta a elevilor vizeaza munca cu documentele istorice, cu materialele arheologice, etnografice, numismatice;

Lectia de verificare, control si apreciere a cunostintelor elevilor are si ea un scop bine definit. Profesorul îsi poate alcatui în cadrul unui plan de verificare orala a cunostintelor. Verificarea cunostintelor se poate face prin lucrari scrise si trimestriale.

8.5.Predare si tehnici de activitate independenta

Pentru a fi stimulati sa învete mai temeinic, elevii au nevoie de anumite tehnici de studiere care sa le permita sa culeaga informatii pentru ei însisi, sa citeasca activ si sa scrie eficient. De mult timp elevii par lipsiti de aceste aptitudini esentiale. În aceste conditii trebuie explorate metodele care permit solutionarea acestei probleme cu care sunt frecvent confruntate cadrele didactice.

Stapânirea unor metode eficiente de studiere si aplicarea lor efectiva în cadrul diferitelor tipuri de lectii îi fac pe elevi mai încrezatori în posibilitatea de a-si asuma responsabilitati mai mari în privinta propriei instruiri. Daca nu va fi asigurata o pregatire adecvata, o întrepatrundere a tipurilor de lectii si o corelare a acestora cu metodele moderne est posibil ca elevii sa esueze sau sa atinga un nivel scazut de întelegere.

Orice tip de lectie trebuie sa aiba în vedere, în mod necesar, urmatoarele aspecte sau tehnici esentiale:

• luarea de notite la ore, luarea de notite de lecturi;
• citirea lectiilor din manuale, folosirea bibliografiei;
• scrierea de referate, activitati de grup, prezentarea orala a unei teme;
• folosirea eficienta a timpului, recapitularea pentru lucrarile trimestriale sau examene;
• sustinerea lucrarilor scrise sau a examenelor.

Oricare dintre aceste tehnici introduse pe parcursul lectiei trebuie sa urmareasca o seama de tehnici de sustinere sau strategii de studiere. Aplicarea tehnicilor de studiere în cadrul lectiilor presupune însusirea de catre profesor a câtorva sfaturi utile:

• asigurarea de la bun început a unei baze conceptuale;
• integrarea bazei conceptuale în lectie si sustinerea ei prin tehnici de studiere;
• mobilitatea lectiei prin folosirea cât mai multor metode;
• evitarea lectiilor sablon;
• explicarea în mod clar a scopului lectiei;
• dialogul permanent profesor-elevi cu scopul eliminarii unor dificultati întâmpinate de catre elevi.

Profesorul, conlucrând cu elevii sai, poate sa stapâneasca factorul timp corespunzator planului de învatamânt, aplicat saptamânal, trimestrial sau anual. Succesul unei lectii tine si de modul în care elevii îsi iau notitele necesare la cursuri. Nu exista modalitati corecte de luare de notite, dar exista o serie de tehnici si abordari din care fiecare individ poate sa aleaga pentru a-si crea un stil propriu..

8.6.Planificarea actiunii didactice pentru o predare eficienta

Factori - cheie pentru o predare eficienta sunt:

• obiective clare;
• accent pe întelegere;
• încarcare adecvata;
• evaluare adecvata;
• accent pe independenta;
• simtul responsabilitatii

Profesorul trebuie sa ia în calcul ce fel de lucruri trebuie sa învete elevii, ce posibilitati vor fi oferite, ce obiective de evaluare vor fi stabilite, ce criterii vor fi utilizate si ce gândesc elevii.

8.7.Evaluarea învatarii

Obtinerea de reactii cu privire la predare si la lectii a devenit o prioritate. Reactiile elevilor au devenit un element central al procesului de învatare, un indiciu direct al faptului ca elevii au "profitat" sau nu de pe urma lectiilor predate. Aprecierile elevilor au devenit un test cheie privind eficienta predarii.

Strategii de evaluare si notare

Experienta muncii didactice precum si multitudinea de obiective ale evaluarii impun alcatuirea unor strategii diferite ca mod de percepere si aplicare. Plecând de la cele doua repere principale: cantitatea de informatii sau experienta încorporata de catre elevi si axa temporala la care se raporteaza verificarea, metodele si tehnicile de evaluare îngaduie o anumita clasificare.

În raport cu cantitatea de informatii evaluarea poate fi:

• partiala (se verifica elementele cognitive sau comportamentale secventiale);
• globala (cantitatea de cunostinte si deprinderi este mare datorita cumularii acestora);

În raport cu criteriul temporal

• evaluare initiala (la începutul unei etape de instruire);
• evaluare continua ( în timpul secventei de instruire) - ascultare si lucrari scrise;
• evaluare finala, corolar al întregii activitati didactice (examen de bacalaureat);

Colaborarea dintre doua criterii poate duce spre o alta clasificare:

Evaluarea cumulativa - se realizeaza prin verificari partiale încheiate cu aprecieri de bilant asupra rezultatelor . Opereaza prin verificari sau sondaj în rândul elevilor si în materia predata. Se apreciaza rezultatele, prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei. Neaplicata corect, poate genera atitudini de neliniste si stress la elevi. Evaluarea cumulativa utilizeaza o parte considerabila din timpul rezervat instruirii.

Evaluarea continua are un caracter pronuntat formativ. Se aplica prin verificari sistematice, pe parcursul programului, pe secvente mici. Are loc prin verificarea tuturor elevilor si a întregii materii, ca urmare a faptului ca nu toti elevii învata la fel de bine. Are ca scop ameliorarea procesului de învatare scurtând considerabil intervalul între evaluarea rezultatelor si perfectionarea activitatii. Necesita un timp mai redus sporind timpul alocat instruirii.

Metodele utilizate în evaluarea performantelor scolare sunt de mai multe feluri: orale, scrise si practice.

Evaluarile orale au avantajul verificarii rapide, poate beneficia de întrebari suplimentare; dezavantajele constau în lipsa baremurilor controlabile, putându-s strecura subiectivitatea, pot aparea inhibitii, nu se pot corecta raspunsurile.

Evaluarile scrise (teze, probe de control, alte lucrari scrise) sunt elaborate de profesor în timp. Elevul nu este tracasat si poate lucra independent. Probele scrise clasice au numai 2-3 subiecte neputându-se afla gradul de pregatire al elevului fata de întreaga materie.

Evaluarile practice sunt folosite mai ales la disciplinele experimental-aplicative si mai rar la istorie.

Evaluarea sub forma de examen asigura promovarea la o disciplina a unui an scolar sau ciclu de învatare (se pot folosi mai multe modalitati de evaluare mentionat anterior: oral, scris, practic dupa caz.

Concursurile reprezinta examene de selectie a valorilor în care se confrunta si ierarhizeaza competentele în functie de numarul de locuri sau de baremuri folosite la concursurile de admitere în licee, scoli profesionale, facultate, concursuri pentru ocupare de posturi, în care se folosesc forme de evaluare scrisa, orala sau practica.

8.8.Tipuri de itemi

Itemii obiectivi testeaza un numar mare de elemente de continut într-un interval de timp scurt

• itemi cu alegere duala, ofera posibilitatea elevilor sa aleaga raspunsul corect din alternativa adevarat/fals, sunt folositi în testarea însusirii unor cunostinte, determina daca elevii pot utiliza o definitie în clasa, apreciaza corectitudinea unor enunturi.
• itemi de tip pereche, solicita elevilor stabilirea unor corespondente între informatii distribuite pe doua coloane. Informatiile din prima coloana se numesc premise sau baze iar cele din a doua coloana reprezinta raspunsurile. Tehnica perechilor este adecvata masurarii rezultatelor învatarii prin asociere, prin cunoasterea unor relatii simple, de tip: termeni-definitii, date-locuri-evenimente istorice, personalitati politice-fapte de seama, etc.
• itemi cu alegere multipla reprezinta cel mai utilizat tip. Sunt formati dintr-un enunt, numit premisa sau baza urmat de un numar de optiuni din care elevul trebuie sa aleaga raspunsul corect, numit cheie. Raspunsurile gresite se numesc distractori.

Itemii semiobiectivi sunt usor de construit si nu necesita elaborarea unor scheme de notare detaliate.

• itemii cu raspuns scurt/de completare presupun formularea unui raspuns scurt astfel încât acesta sa capete sens si valoare de adevar;
• întrebari structurate, formate din mai multe întrebari de tip obiectiv sau semiobiectiv;

Itemii subiectivi (cu raspuns deschis) constau în: eseu cu raspuns restrâns, eseu structurat, eseu nestructurat.

Metodele complementare de evaluare sunt: investigatia, proiectul, referatul, portofoliul,