MOTIVAŢIA PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ
ESEU -
"Noi credem si declaram ca fiecare copil are dreptul fundamental la educatie si fiecarui copil trebuie sa i se ofere sansa de a ajunge la un anumit nivel si a se putea pastra la un nivel acceptabil de īnvatare. [...] Sistemele educationale ar trebui proiectate si programele educationale implementate īn asa fel īncāt sa tina seama de marea diversitate a copiilor." (Declaratia de la Salamanca, 1994).
Avānd īn vedere importanta educatiei īn societatea internationala, īncepānd cu 1990, politica īn acest domeniu a fost lansata īntr-o noua directie, cu un nou avānt, propulsata de motto-ul EDUCAŢIE PENTRU TOŢI!
Acest motto a fost preluat patru ani mai tārziu, la Salamanca, unde "educatia pentru toti" a primit si o definitie: "accesul la educatie si calitatea acesteia pentru toti copiii". Acest obiectiv presupune asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cāt de diferiti sunt sau daca se abat de la modelul de dezvoltare considerat normal de catre societate. Principiul egalizarii sanselor nu īnseamna strict "un tratament identic pentru toti īn numele egalitatii", ci "a oferi fiecarui individ un ritm si forme de īnvatamānt care sa i se potriveasca."1 si, evident, aici īncepe cea mai importanta misiune, cea a educatorului sau, mai bine zis, a tuturor celor implicati īn actul instructiv-educativ: pedagogi, instructori, educatori etc.
Cunoasterea si īntelegerea declaratiei de mai sus nu sunt suficiente pentru ca un pedagog sa fie cu adevarat bun, sa fie un educator īn cel mai profund īnteles al cuvāntului (Dictionarul Explicativ al Limbii Romāne pune semnul egal īntre cei doi termeni: pedagog si educator2). Este necesar mult mai mult decāt simpla aplicare pragmatica a conceptului. Este nevoie de talent, este nevoie de daruire, este nevoie de simtire. si nu īn ultimul rānd, este nevoie de multa rabdare si īntelegere fata de oameni.
Fiecare individ "suporta" contradictii interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Relatiile īntre acestea si modul cum sunt tinute īn echilibru constituie izvorul dezvoltarii psihice a individului, iar mijloacele necesare depasirii si rezolvarii acestor contradictii depind de educatie. Pe de o parte, educatia ofera "materialul" ce urmeaza a fi asimilat, pe de alta parte se preocupa de modul īn care este asimilat, de formarea capacitatilor fiecarui individ īn parte. Rolul conducator al educatiei apare īn interventia acesteia īn crearea unui climat favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. De aceea, nu este deloc gresita sau inoportuna afirmatia ca "educatia este o arta".
Importanta educatiei este deosebita, iar īntregul sistem educational trebuie sa plece de la premisa ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat sa treaca de la o etapa la alta, atāt timp cāt influentele educative se adreseaza dezvoltarii sale. Diversitatea intermdividuala este imensa, iar necesitatea luarii īn considerare a acestui lucru si asigurarii accesului la "materialul" de asimilat apare īn didactica sub forma principiului accesibilitatii si individualizarii īnvatamāntului.
Potrivit acestui principiu, organizarea si desfasurarea procesului de īnvatamānt, a procesului educational īn general, trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale subiectilor, tināndu-se seama de particularitatile de vārsta, sex, nivelul pregatirii, precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui "elev" īn parte. Momentul principal, decisiv se poate spune, cānd se realizeaza accesul la cunostinte este lectia, pregatita si sustinuta de educator, care devine, astfel, factorul esential al īntregului proces. De el si de abilitatile sale depinde calitatea si cantitatea cunostintelor asimilate, captarea interesului sau dezinteresul subiectilor, climatul.
Evident, lucrurile devin o idee mai simple pe masura ce nivelul creste. Un "elev" care a depasit deja vārsta copilariei va reactiona diferit, iar relatia sa cu educatorul/instructorul va avea o alta baza. Efortul principal al celui care ofera cunostintele se va īndrepta cu preponderenta spre cantitatea de informatii transmise si calitatea acestora si mai putin asupra crearii unui climat propice, formarii personalitatii, formarii deprinderilor de baza etc. Cu toate acestea, rolul pedagogului nu se rezuma la a fi un simplu furnizor de date. Relatia instructor-subiect de instruit, creata ca urmare a procesului de furnizare de cunostinte, presupune īn mod obligatoriu un asa-numit "feed-back", un raspuns ce reprezinta, de fapt, o oglinda pentru instructor. si, īn mod sigur, un bun educator va folosi acest proces pentru a face o autoevaluarersāt mai exacta a propriilor capacitati, a propriului nivel de cunostinte. Este un prilej deosebit de māndrie pentru un maestru sa-si vada discipolul depasindu-1. Sta īn firea lucrurilor si reprezinta īnsasi esenta progresului. Dar este, īn acelasi timp, si o unitate de masura pentru competenta si eficienta sa.
Īn ultimii ani, acest concept referitor la procesul feed-back, pe care s-a batut moneda foarte mult īn anii '90, este considerat oarecum demodat. Mai-marii lumii moderne (ma refer īn primul rānd la liderii politici si militari preocupati din ce īn ce mai mult īn ultimul timp de situatia internationala si care se straduiesc sa informeze si sa educe populatia lumii īn spiritul īntaririi pacii, a relatiilor īntre popoare si luptei īmpotriva terorismului) au lansat de curānd un nou concept denumit "reach back"3. Conceptul īn sine este mult mai complex, dar, prin extrapolare, poate fi definit, īn rezumat si legat de subiectul nostru, ca un proces prin care se poate avea acces la informatii privind un anumit domeniu, coordonate, detaliate, autorizate si īn timp util de la surse specializate, fara ca prezenta specialistilor respectivi sa fie necesara. Am amintit acest concept doar pentru a face o paralela īntre acesta si procesul educational īn general.Ambele au ca punct de plecare accesul la si furnizarea de cunostinte, date sau informatii de catre experti, īn principal, asemanarea se opreste aici, daca nu facem referire la obiectivul general final - acumularea de cunostinte, si la mijloacele necesare atingerii scopului: tehnologie si moduri de operare din ce īn ce mai avansate, īn acest caz, rolul educatorului se reduce doar la furnizarea de cunostinte, cunostinte ce pot fi procurate din oricare alte surse (carti, studii, Internet etc.), fara ca īntre furnizor si recipient sa existe o relatie. Mai avem de a face cu un act educational?
Concluzia evidenta este ca a fi educator implica mult mai mult decāt simpla transmitere a unor cunostinte, īn primul rānd, cunostintele transmise trebuie adaptate, structurate si traduse īntr-un limbaj potrivit segmentului de indivizi caruia i se adreseaza. Este vorba despre acel principiu al accesibilitatii si individualizarii īnvatamāntului mentionat mai sus. Ceea ce putina lume īntelege sau accepta este faptul ca nici un educator nu poate ramāne neimplicat sau doar un mijloc absolut obiectiv de comunicare. De fapt, capacitatea de a mentine un echilibru corect īntre elementul subiectiv si cel obiectiv face diferenta īntre un educator daruit, un dascal īn adevaratul īnteles al cuvāntului si o simpla sursa de informatii. Nu este suficient sa acumulezi cunostinte si sa le transmiti mai departe. Acest lucru īl poate face orice computer cāt de cāt performant. Ceea ce nu poate face un aparat, dispozitiv sau suport de orice fel, este de a-si folosi spiritul, cu tot ce include el, inima si talentul īn nobilul scop de a educa noi si noi generatii. si pentru ca linia care demarcheaza un educator de un furnizor de cunostinte banal trebuia sa poarte un nume, i s-a spus HAR.
|
