MOTIVAŢIA PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ
ESEU -
"Noi credem si declaram ca fiecare copil are dreptul fundamental la educatie si fiecarui copil trebuie sa i se ofere sansa de a ajunge la un anumit nivel si a se putea pastra la un nivel acceptabil de învatare. [...] Sistemele educationale ar trebui proiectate si programele educationale implementate în asa fel încât sa tina seama de marea diversitate a copiilor." (Declaratia de la Salamanca, 1994).
Având în vedere importanta educatiei în societatea internationala, începând cu 1990, politica în acest domeniu a fost lansata într-o noua directie, cu un nou avânt, propulsata de motto-ul EDUCAŢIE PENTRU TOŢI!
Acest motto a fost preluat patru ani mai târziu, la Salamanca, unde "educatia pentru toti" a primit si o definitie: "accesul la educatie si calitatea acesteia pentru toti copiii". Acest obiectiv presupune asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiti sunt sau daca se abat de la modelul de dezvoltare considerat normal de catre societate. Principiul egalizarii sanselor nu înseamna strict "un tratament identic pentru toti în numele egalitatii", ci "a oferi fiecarui individ un ritm si forme de învatamânt care sa i se potriveasca."1 si, evident, aici începe cea mai importanta misiune, cea a educatorului sau, mai bine zis, a tuturor celor implicati în actul instructiv-educativ: pedagogi, instructori, educatori etc.
Cunoasterea si întelegerea declaratiei de mai sus nu sunt suficiente pentru ca un pedagog sa fie cu adevarat bun, sa fie un educator în cel mai profund înteles al cuvântului (Dictionarul Explicativ al Limbii Române pune semnul egal între cei doi termeni: pedagog si educator2). Este necesar mult mai mult decât simpla aplicare pragmatica a conceptului. Este nevoie de talent, este nevoie de daruire, este nevoie de simtire. si nu în ultimul rând, este nevoie de multa rabdare si întelegere fata de oameni.
Fiecare individ "suporta" contradictii interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Relatiile între acestea si modul cum sunt tinute în echilibru constituie izvorul dezvoltarii psihice a individului, iar mijloacele necesare depasirii si rezolvarii acestor contradictii depind de educatie. Pe de o parte, educatia ofera "materialul" ce urmeaza a fi asimilat, pe de alta parte se preocupa de modul în care este asimilat, de formarea capacitatilor fiecarui individ în parte. Rolul conducator al educatiei apare în interventia acesteia în crearea unui climat favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. De aceea, nu este deloc gresita sau inoportuna afirmatia ca "educatia este o arta".
Importanta educatiei este deosebita, iar întregul sistem educational trebuie sa plece de la premisa ca fiecare individ poate fi educat, poate fi ajutat sa treaca de la o etapa la alta, atât timp cât influentele educative se adreseaza dezvoltarii sale. Diversitatea intermdividuala este imensa, iar necesitatea luarii în considerare a acestui lucru si asigurarii accesului la "materialul" de asimilat apare în didactica sub forma principiului accesibilitatii si individualizarii învatamântului.
Potrivit acestui principiu, organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt, a procesului educational în general, trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale subiectilor, tinându-se seama de particularitatile de vârsta, sex, nivelul pregatirii, precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui "elev" în parte. Momentul principal, decisiv se poate spune, când se realizeaza accesul la cunostinte este lectia, pregatita si sustinuta de educator, care devine, astfel, factorul esential al întregului proces. De el si de abilitatile sale depinde calitatea si cantitatea cunostintelor asimilate, captarea interesului sau dezinteresul subiectilor, climatul.
Evident, lucrurile devin o idee mai simple pe masura ce nivelul creste. Un "elev" care a depasit deja vârsta copilariei va reactiona diferit, iar relatia sa cu educatorul/instructorul va avea o alta baza. Efortul principal al celui care ofera cunostintele se va îndrepta cu preponderenta spre cantitatea de informatii transmise si calitatea acestora si mai putin asupra crearii unui climat propice, formarii personalitatii, formarii deprinderilor de baza etc. Cu toate acestea, rolul pedagogului nu se rezuma la a fi un simplu furnizor de date. Relatia instructor-subiect de instruit, creata ca urmare a procesului de furnizare de cunostinte, presupune în mod obligatoriu un asa-numit "feed-back", un raspuns ce reprezinta, de fapt, o oglinda pentru instructor. si, în mod sigur, un bun educator va folosi acest proces pentru a face o autoevaluarersât mai exacta a propriilor capacitati, a propriului nivel de cunostinte. Este un prilej deosebit de mândrie pentru un maestru sa-si vada discipolul depasindu-1. Sta în firea lucrurilor si reprezinta însasi esenta progresului. Dar este, în acelasi timp, si o unitate de masura pentru competenta si eficienta sa.
În ultimii ani, acest concept referitor la procesul feed-back, pe care s-a batut moneda foarte mult în anii '90, este considerat oarecum demodat. Mai-marii lumii moderne (ma refer în primul rând la liderii politici si militari preocupati din ce în ce mai mult în ultimul timp de situatia internationala si care se straduiesc sa informeze si sa educe populatia lumii în spiritul întaririi pacii, a relatiilor între popoare si luptei împotriva terorismului) au lansat de curând un nou concept denumit "reach back"3. Conceptul în sine este mult mai complex, dar, prin extrapolare, poate fi definit, în rezumat si legat de subiectul nostru, ca un proces prin care se poate avea acces la informatii privind un anumit domeniu, coordonate, detaliate, autorizate si în timp util de la surse specializate, fara ca prezenta specialistilor respectivi sa fie necesara. Am amintit acest concept doar pentru a face o paralela între acesta si procesul educational în general.Ambele au ca punct de plecare accesul la si furnizarea de cunostinte, date sau informatii de catre experti, în principal, asemanarea se opreste aici, daca nu facem referire la obiectivul general final - acumularea de cunostinte, si la mijloacele necesare atingerii scopului: tehnologie si moduri de operare din ce în ce mai avansate, în acest caz, rolul educatorului se reduce doar la furnizarea de cunostinte, cunostinte ce pot fi procurate din oricare alte surse (carti, studii, Internet etc.), fara ca între furnizor si recipient sa existe o relatie. Mai avem de a face cu un act educational?
Concluzia evidenta este ca a fi educator implica mult mai mult decât simpla transmitere a unor cunostinte, în primul rând, cunostintele transmise trebuie adaptate, structurate si traduse într-un limbaj potrivit segmentului de indivizi caruia i se adreseaza. Este vorba despre acel principiu al accesibilitatii si individualizarii învatamântului mentionat mai sus. Ceea ce putina lume întelege sau accepta este faptul ca nici un educator nu poate ramâne neimplicat sau doar un mijloc absolut obiectiv de comunicare. De fapt, capacitatea de a mentine un echilibru corect între elementul subiectiv si cel obiectiv face diferenta între un educator daruit, un dascal în adevaratul înteles al cuvântului si o simpla sursa de informatii. Nu este suficient sa acumulezi cunostinte si sa le transmiti mai departe. Acest lucru îl poate face orice computer cât de cât performant. Ceea ce nu poate face un aparat, dispozitiv sau suport de orice fel, este de a-si folosi spiritul, cu tot ce include el, inima si talentul în nobilul scop de a educa noi si noi generatii. si pentru ca linia care demarcheaza un educator de un furnizor de cunostinte banal trebuia sa poarte un nume, i s-a spus HAR.
|
