NIVELURI IERARHICE ALE MANAGEMENTULUI SCOLAR
Intreaga problematica a conducerii scolare si in general a invatamantului este axata pe constituentii structurii sistemului de invatamant din care se detaseaza urmatoarele trei niveluri ierarhizate de conducere institutionalizata: nivelul scolar, nivelul intermediar, nivelul central. Fiecare nivel are organizarea interna, mecanismele, strategiile si tehnicile specifice de conducere care concura la realizarea sarcinilor
Nivelul scolar , de baza, se intinde in plan colectiv de la catedra la consiliul profesoral al unitatii de invatamant, cu rol de decizie in domeniul instructiv-educativ si la consiliul de administratie al unitatii de invatamant, cu rol de decizie in domeniul administratiei. Institutiile de invatamant superior sunt conduse de senate 151e47b , iar facultatile si departamentele de consilii. In plan individual exista o ierarhie de conducatori, treapta de baza in cadrul ierarhiei constituind-o profesorul, a carui activitate cu scolarii este axata pe competente metodologice, de comunicare si relationale, psihosociale si de evaluare in care sunt concretizate principalele functii manageriale. Profesorul apare in calitate de conducator direct al procesului instructiv-educativ, iar in perfectionarea sa este accentuata tocmai latura activitatilor directe cu clasele sau colectivele de scolari. Sarcina lui de conducator este imbracata cel mai bine de pregatirea de specialitate si didactico-metodica, fara ca prin aceasta sa fie exclusa unitatea de conceptie asupra domeniilor principale ale conducerii institutiilor de invatamant si sistemului de invatamant.
In complexul exploziei informationale si cognitive se schimba rolul si pozitia profesorilor. Specialistii ne asigura ca tehnologiile informationale si ale comunicatiei aduc noi posibilitati educatiei, solicitand mai mult pregatirea profesionala continua a profesorilor. Cunostintele fundamentale si aplicate cresc exponential. In 2020 stocul de cunostinte se va dubla in saptezeci si trei de zile, pe cand sistemul de azi este de cinci ani. In ultimele trei decenii au fost produse mai multe informatii noi decat in ultimele cinci milenii. Mecanica de azi s-a dezvoltat in doua mii de ani, tehnologiile informationale in cincizeci de ani, biotehnologiile in douazeci si cinci de ani. Astazi, deja sunt aproximativ sase miliarde de persoane care utilizeaza serviciile Internet.
Fara indoiala insa ca pentru desemnarea persoanelor cu functii de conducere din randul personalului didactic se au in vedere indeosebi conducatorii de varf – directori, inspectori, scolari, decani, rectori etc. – a caror denumire le stabileste si pozitia in ierarhia institutionala. Pregatirea specifica in vederea asimilarii competentelor de conducere, coordonare, gestionare, administrare a resurselor, evaluare si dezvoltare institutionala se realizeaza de regula in cadrul cursurilor postuniversitare. O institutie de invatamant superior, fie ea universitate, politehnica, academie, nu poate pregati directori, inspectori sau, intr-un cuvant, „sefi finisati”. In timpul studiilor universitare se pot insusi problemele principale ale managementului, dar acestea constituie numai un punct de plecare util pentru o formare ulterioara, la care, in afara perfectibilitatii enunturilor ordonate de teorie, precumpanitoare este experienta, ucenicia in specialitatea functiei.
Activitatile de conducere sunt extrem de complexe si variate, la fel ca si mijloacele puse in actiune. Stabilindu-se de catre management ceea ce au in comun si esential diferitele activitati pe care limbajul curent le califica drept „conducere”, este indoielnic totusi ca cineva sa dirijeze oamenii dintr-un anumit domeniu numai pe baza cunostintelor generale de conducere, fara a sti si a stapani in mod curent specificul muncii din domeniul respectiv de activitate. Daca ne referim la invatamant, un conducator, fie el director, inspector, rector sau decan, trebuie sa fi fost mai intai profesor, intrucat munca sa de conducere se axeaza pe indrumarea si controlul procesului instructiv-educativ, pe profunda si intima intelegere a tainelor activitatii didactice si educative. Practica premergatoare la catedra este, din aceasta cauza, obligatorie pentru intregul personal de conducere din invatamant.
Referindu-ne la personalitatea directorului de scoala consideram ca nu putem concepe pentru aceasta functie decat un profesor si, daca este posibil, un excelent profesor, un pedagog desavarsit, recunoscut si apreciat de colegii sai pentru temeinica pregatire de specialitate. Autoritatea si prestigiul sau, in aceste conditii, vor rezulta nu din functia indeplinita, ci din pregatirea profesionala. Gradului ridicat de pregatire profesionala si bogatei experiente in activitatea didactica li se asociaza cumulativ, calitatile manageriale si morale, bucurandu-se de incredere si autoritate, avand o comportare ireprosabila in institutia de invatamant si in societate.
Subliniem din nou ca formarea complexa a conducatorilor este grefata pe o specializare didactica anterioara a acestora, specializare care constituie conditia potentiala pentru promovarea si detinerea functiei de conducere.
Nivelul intermediar este reprezentat de inspectoratele scolare, fiecare dintre ele avand un consiliu de administratie si un consiliu consultativ. Componenta si atributiile acestora sunt stabilite de Legea invatamantului. Inspectoratele scolare organizeaza periodic conferinte judetene ale personalului didactic din invatamantul preuniversitar pe specialitati, cu rol consultativ, participativ si metodic.
Nivelul central este reprezentat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, constituit in structuri de experti si sprijinit pe organisme consultative, la nivel national, alcatuite pe criterii de prestigiu profesional si moral. Legea stabileste urmatoarele organisme: Consiliul National pentru Reforma Invatamantului, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Consiliul National de Finantare a Invatamantului Superior, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, Consiliul National al Bibliotecilor, Consiliul National al Rectorilor si comisiile nationale de specialitate pe discipline. Atributiile Ministerului Educatiei si Cercetarii sunt stabilite prin Legea Invatamantului.
Sarcini de conducere revin fiecaruia dintre cele trei niveluri, numai ca ponderea si continutul lor nu sunt aceleasi. Totodata, conducerea pe fiecare treapta ierarhica comporta relatii de supraordonare si de subordonare, are compartimente, organisme, structuri tipice sau specifice, fiecare dintre ele determinand si formele si metodele practice de conducere.
Exista deci o fireasca deosebire intre natura muncii cadrului didactic – daca coboram piramida conducerii in invatamant pana la actiunea individuala a acestuia – si a celor care se afla in fruntea institutiilor scolare sau in aparatul de conducere pe treptele ierarhice superioare. Fiind pusi fata in fata termeni cu valori diferite, vom observa, pe de o parte, ca educatorii apar in cadrul structurii ca realizatori, ca oameni care traduc conducerea in act, in eveniment didactico-educativ, bineinteles in raport cu finalitatea procesului plenar de formare a omului cu o inalta constiinta, iar pe de alta parte, activitatile de conducere desfasurate de organele ierarhice superioare – intermediare sau centrale – sunt prin natura lor activitati de orientare si de reglementare.
In lumina consideratiilor anterioare, apare evident faptul ca definirea obiectului conducerii stiintifice a invatamantului nu poate fi considerata satisfacatoare daca ne limitam la unul din nivelurile ierarhizate de conducere sau la unul din elementele componente ale treptei considerate. Conducerea invatamantului nu poate fi definita la dimensiunile ei reale atunci cand este redusa, spre exemplu, la activitatea consiliului de administratie sau a directorului de scoala, iar celelalte compartimente, categorii de conducatori si niveluri de conducere raman deoparte. Tot asa, ea nu poate fi redusa la o colectie de regulamente, norme administrative si dispozitii, cu tot caracterul indispensabil al acestor instrumente de conducere.
De aceea, prima problema care sta in fata conducerii invatamantului este aceea de a integra complexul de teze privind optimizarea activitatii tuturor componentelor sistemului nostru de invatamant in raport cu finalitatile acestuia. Aceasta presupune luarea in considerare, in mod simultan, alaturi de cauzalitatea sa interna (ansamblul propriei structuri de conducere si procese de conducere din cadrul structurii), si cauzalitatea externa, respectiv intregul mediu social, directiile de evolutie ale sistemului si procesului social larg care determina si in cadrul caruia se incadreaza sistemul si procesul de invatamant. Pentru ca sistemul de invatamant se afla interconectat cu sistemul social global, este reglat de complexul de norme sociale, este o consecinta a acestora, este deci obiectiv determinat de totalitatea relatiilor din societate.
|
