Noi abordari ale curriculumului în Educatia Muzicala
Noul curriculum opteaza pentru o educatie muzicala orientata mai mult înspre valorificarea laturii artistice, încercându-se astfel eliminarea "mimetismul academic" în favoarea unei educatii de tip pragmatic. Echilibrul optim între a sti si a face, între a cunoaste si a aplica în educatia muzicala, impune caracterul formativ al acesteia. Se impune alegerea unor modalitati care sa duca la progres si perfectionare, la cresterea randamentului muzical si a formarii prin muzica, modalitati care sa fie acceptate si totodata pe placul elevilor de azi.
Educatoarele si învatatorii se confrunta atât cu noile cerinte impuse de reforma din învatamânt, dar mai ales, se confrunta cu cerintele elevilor, care nu mai accepta doar informatii rigide si nici atitudinea de dominare si constrângere. Urmarea acestei situatii se rasfrânge asupra atitudinii tinerilor, pentru care lectia de muzica reprezinta locul si timpul în care se învata despre muzica, în loc sa se "faca muzica". Atrasi dintotdeauna de activitatile artistice, ei îsi gasesc singuri drumul unei practici muzicale, care, din pacate, scoate în evidenta lipsa de cultura, lipsa contactului nemijlocit cu muzica de calitate.
Din nefericire, aceasta tendinta nu poate sa dispara dintr-o data din practica didactica, astfel ca reforma trebuie înfaptuita la grupa, la clasa, de catre fiecare educator. Educatia muzicala a copiilor, indiferent de vârsta pe care o au, nu se realizeaza numai în cadrul activitatilor si lectiilor de muzica obligatorii, cântecul fiind prezent pe întreaga durata a ciclului de scolaritate, fie ca vorbim de gradinita, fie ca vorbim de clasele primare.
De-a lungul întregii cariere didactice, am încercat, ca prin procedee si metode diverse sa formam la copii (elevi) acele priceperi si deprinderi propice fiecarei perioade de vârsta si totodata sa influentam trasaturi pozitive de vointa si caracter, învatându-i sa fie buni, generosi, sârguinciosi, sa-si iubeasca aproapele, natura înconjuratoare.
Pornind de la receptivitatea, aproape generala, a copiilor fata de lumea sunetelor, am încercat sa le dezvoltam si cultivam copiilor, auzul muzical, simtul ritmic, al armoniei, sa le formam priceperi si deprinderi elementare de a cânta.
Obiectivele educatiei muzicale la prescolari decurg din scopul si sarcinile educatiei estetice, fiind conditionate de particularitatile de vârsta ale copiilor. Vom prezenta mai jos câteva dintre obiectivele urmarite de-a lungul timpului, la diferite categorii de vârsta, obiective care au fost realizate cu succes în cadrul activitatilor de educatie muzicala.
La 3-4 ani am constatat ca cei mici au un volum al vocii mic, respiratie scurta si pronuntie defectuoasa. Ţinând seama de aceste lucruri am optat pentru obiective ca:
stimularea interesului pentru muzica;
formarea deprinderii de a asculta cântecele intonate de educatoare, ale unor copii mai mari, precum si cântece simple executate la un instrument;
formarea deprinderii de a pronunta clar si corect textul unor cântece scurte.
La 4 -5 ani, copilul se afla deja în grupa mijlocie, unde se pot observa deja unele progrese: pronuntia devine mai clara, respiratia este mai lunga si mai profunda decât la 3 ani, intonatia este mai buna, simtul ritmic este mai dezvoltat. Chiar si tinuta corpului este mai corecta. Obiective realizate cu succes:
formarea deprinderii de-a cânta în colectiv cu toata grupa sau în grupuri mici, cântece cu o întindere pâna la o sexta mare;
consolidarea deprinderilor muzicale însusite la grupa mica, precum si formarea unora noi, legate de însusirea în mod activ, prin cânt, a elementelor muzicii;
consolidarea deprinderii de a deschide bine gura, de-a respira corect, de-a pronunta clar si corect textul, de a pastra o pozitie corecta a corpului în timpul cântatului.
La 5-6-7 ani (grupa mare si mare - pregatitoare) obiectivele sunt mult mai numeroase, referindu-se în special la aspecte legate de ascultarea si interpretarea muzicii:
educarea dragostei si interesului pentru muzica, pentru frumos;
formarea deprinderii de a asculta cântece cu un continut mai variat si complex;
întinderea ambitusului pâna la o septima sau o maxima de octava;
formarea deprinderii de a recunoaste unele cântece învatate dupa un fragment melodic dat, fara cuvinte;
dezvoltarea atentiei si a memoriei auditive voluntare, a receptivitatii si sensibilitatii muzicale.
Acestea au fost doar o parte dintre obiectivele pe care le-am urmarit si pe care le-am si realizat cu succes de-a lungul carierei de educatoare.
Vom prezenta în continuare câteva dintre obiectivele studierii muzicii la clasele I-IV. Pentru a stabili obiectivele specifice, am considerat ca este necesar sa pornesc de la scopul general al predarii muzicii, adica acela de-a forma un om cult, capabil sa înteleaga si sa aprecieze aspectele stiintei si artei în evolutia lor, ajungând în final la scopul special al muzicii. Iata câteva dintre obiectivele specifice studierii muzicii la clasele III-IV, atunci când începe perioada notatiei muzicale:
dezvoltarea capacitatii de-a întelege constient lucrarile muzicale prin cântec si prin auditii muzicale;
dezvoltarea capacitatii de întelegere si însusire constienta a elementelor de limbaj muzical: ritm, armonie, melodie, - prin cântare, ascultare si alte activitati practice specifice muzicii, precum si specificului de vârsta al copilului;
însusirea unui repertoriu bogat de cântece românesti si universale, ca material de baza, care sa asigure realizarea scopului, obiectivelor si sarcinilor impuse de educatia muzicala în etapa notatiei.
Finalitatea lectiilor de educatie muzicala s-a concretizat într-o serie de obiective terminale (finale):
dezvoltarea auzului muzical, a sensibilitatii estetice, a aptitudinii de a percepe muzica si semnificatiile ei;
însusirea unui volum de cunostiinte din domeniile teoriei muzicii solfegiului, dicteului, armoniei, esteticii;
realizarea impactului cu muzica în vederea înarmarii copiilor cu informatia care sa-i ajute practic sa auda si sa asculte, sa patrunda bucuriile muzicii;
dobândirea unor deprinderi de a percepe si de a transmite un anumit mesaj.
Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le-am urmarit în cadrul lectiilor de muzica, obiective care se împletesc si se întrepatrund cu cele din ciclul prescolar.
În organizarea si desfasurarea lectiilor de muzica am folosit cu succes, variate procedee si metode de învatamânt, printre ele numarându-se : explicatia, conversatia, demonstratia, exercitiul, folosirea manualului, dar si metode de verificare si apreciere a cunostintelor, observarea independenta si lucrarile practice muzicale, participarea la concerte-lectii, la concerte si spectacole muzicale publice si auditii muzicale.
Dupa cum spuneam, ritmul este un element fundamental al artei muzicale. A dezvolta simtul ritmic la elevi înseamna a pune de acord elementele de ritm existente în corpul omenesc si în natura, cu ritmul muzicii.
Activitatile ritmice în perioada prenotatiei muzicale le-am "împletit" permanent cu jocul, deoarece acesta este cel mai bun mijloc de a trezi interesul copiilor în vederea perceptiei si însusirii, pe cale practica, a elementelor ritmice.
Dezvoltarea simtului ritmic pe cale oral-intuitiva prin cântare dupa auz se realizeaza în mai multe etape succesive, axate pe perceperea ritmului din cântec, tactarea ritmului, perceperea constienta a duratei sunetelor, deprinderi de dirijat intuitiv, în 2, 3 si 4 timpi.
Mersul ritmic este un alt procedeu foarte eficient, pe care l-am folosit pentru dezvoltarea acestei deprinderi. A merge ritmic înseamna a calca pe fiecare durata din cântec, pasind mai repede pe succesiunea patrimilor. Din experienta la clasa, am constatat ca folosirea portativului în perioada prenotatiei nu da rezultate foarte bune. În aceasta perioada am folosit doar silabe ritmice cu citirea si scrierea simbolurilor respective, silabe melodice, scarite melodice si foarte multa cântare, deseori problematizata.
Folosirea procedeului silabelor ritmice asigura concretizarea lungimii diferitelor sunete, facând posibila perceperea si întelegerea raportului de lungime si însusirea. constienta a duratelor din cântece.
Folosite la început imitativ, silabele ritmice (pas, iute, rar, si mai iute) accelereaza si constientizeaza descoperirea acestora, fara a dezvolta notiunile de "patrime", "doime", "optime", "saisprezecime".
Pentru reprezentarea duratelor, se poate recurge la folosirea liniilor orizontale. Concomitent, se pot folosi si linii dispuse pe verticala (pentru redarea miscarii melodice) care, reunite cu cele orizontale, dau imaginea sintetica ritmico-melodica a cântecelor. Cea mai eficientasi mai durabila metoda ramâne însa cea a silabelor ritmice, care vor fi introduse în limbajul copiilor, în mod progresiv si în strânsa legatura cu predarea fiecarei durate în parte.
scoala trebuie sa contribuie la patrunderea mesajului muzicii în toate sufletele de copii, indiferent de zestrea cu care au venit pe lume; de binefacerile muzicii nu trebuie lipsit nici un pamântean caci, asa cum zice Ludwig van Beethoven într-o scrisoare a sa: "muzica este o relevatie mai înalta decât orice întelepciune si orice filozofie".
Cântatul, ca si vorbirea, este o manifestare fundamentala a fiintei umane. Un cântec frumos, se spune, este un educator. Pe parcursul învatarii unui cântec, învatatorii si educatoarele au obligatia de a trezi si mentine în sufletul copiilor o puternica atmosfera afectiva adusa pâna la emotionare.
Între melodie si vers exista o simbioza organica. Melodia se adreseaza mai direct sufletului, afectivitatii, cu atât mai repede cu cât e mai usor de memorat. Un cântec e un mijloc de educatie, daca dascalul îl ajuta pe elev sa-i descifreze mesajul. Muzica îsi aduce o contributie importanta la dezvoltarea memoriei si a capacitatilor intelectuale ale copiilor.
În domeniul vietii intelectuale memoria se manifesta sub forma unor imagini, notiuni sau idei. La muzica, memorarea treptelor tonale este hotarâtoare pentru formarea imaginii auditive interioare a sunetelor muzicale. Principalul mijloc pentru învatarea muzicii îl constituie însasi operele acestei arte, reprezentate prin cântece, coruri, fragmente din lucrari de mare întindere, la care se pot adauga anumite solfegii artistice, studii sau exercitii muzicale.
Un solfegiu este un exercitiu dificil, iar daca nu este bine abordat metodic, determina demobilizarea si esecul copilului si, uneori, chiar al învatatorului. A-l aborda metodic înseamna a-l descompune în exercitii simple, imprimând acestora, la început, un caracter ludic. Primul exercitiu simplu se recomanda a fi intonarea sunetelor doar cu denumirea notelor indicate verbal de învatator, fara a apela la portativ, pentru ca muzica opereaza cu sunete si acestea au existat cu mult înaintea inventarii notelor, cu scopul imortalizarii creatiilor muzicale, asa cum vorbirea a precedat si preceda cu mult scrierea. Abordarea fara tact a unui solfegiu determina renuntarea, din cauza complexitatii lui, sau duce la o învatare mecanica, la un dopaj inutil si chiar chinuitor.
Din nefericire, mai sunt colegi care nu au o pregatire adecvata pentru educatia muzicala, motiv pentru care nici nu-si tin orele de muzica, facând în locul lor matematica sau limba româna. În aceasta situatie, acele cadre didactice care nu au pregatirea speciala si metodica de a preda educatia muzicala si în etapa notatiei, ar fi de preferat sa ramâna la nivelul învatarii de cât mai multe si mai frumoase cântece dupa auz, cu scopul dezvoltarii afectivitatii pentru acest obiect; nimeni nu-i va condamna pentru aceasta. Sunt de condamnat acei dascali care schimba destinatia orei de educatie muzicala, lipsind copilul de efectul miraculos al muzicii asupra mintii si sufletului sau.
Cântecele pe care le-am folosit în lectia de muzica au fost alese dupa urmatoarele criterii:
a) concordanta cu subiectul si scopul lectiei;
b) valoarea estetica si educativa;
c) accesibilitatea lor pentru elevii clasei respective.
Prezentam mai jos câteva cântece însotite de miscare, pe care le-am învatat de-a lungul timpului cu elevii: ,,Furnicile" - din folclorul copiilor, "Cu mingea", "Iepurasul Ţup"; jocuri muzicale: "Daca vesel se traieste", ,,Ecoul", "Bat din palme", "Bate vântul frunzele", etc.
O metoda pe care am folosit-o cu succes în lectiile de muzica este problematizarea sau învatarea prin descoperire. Fiind o învatare de tip euristic, aceasta metoda consta în crearea unor situatii problematice la care elevii sunt mobilizati sa raspunda, prin valorificarea cunostintelor de care dispun. Spre exemplu, pentru descoperirea sunetului FA, am prezentat integral si apoi pe fragmente un exercitiu. I-am pus pe copii în situatia problema de-a recunoaste sunetele SOL, MI, LA si de-a descoperi noul sunet "FA". Ca sa ajunga sa rezolve aceasta situatie, am condus gândirea elevilor printr-o suma de întrebari, astfel încât sa obtin raspunsul scontat.
De-a lungul anilor, în cadrul lectiilor si activitatilor de educatie muzicala, am constatat ca nu toti copiii poseda un auz muzical dezvoltat, motiv pentru care am întâmpinat dificultati atât la solfegiere cât si la citirea melodica a cântecelor. Pentru a-mi realiza obiectivele urmarite, am efectuat vocalize si exercitii de intonare corecta a notelor, progresul observându-se dupa câteva luni.Am ajuns astfel la concluzia ca, un copil, chiar si cel mai putin dotat din punct de vedere al auzului muzical, este susceptibil de progrese, cu conditia efectuarii de exercitii în mod sistematic, ritmic si pe cât posibil, cu o participare constienta, voluntara si afectiva. Muzica înnobileaza sufletul, face omul mai bun. Shakespeare spunea: "Acolo unde auzi cântând intra, nu te teme, sunt oameni buni".
Bibliografie:
Gabriela, Munteanu, (1999), Metodica predarii educatiei muzicale, Editura Sigma Primex,
Bucuresti
Revista Învatamântul prescolar, nr. 2-3/2004, Editura Miniped, Bucuresti
Revista Învatamântul prescolar, nr. 4-5/2005, Editura Miniped, Bucuresti
Dima, S., Antologie II- Jocuri, Lumea copiilor, 1993
Revista Lumea copiilor, nr. 3-4/ 1992
Revista Învatamântul primar, nr. 3/2003, Editura Miniped, Bucuresti
Revista Învatamântul primar, nr. 4/2004, Editura Miniped, Bucuresti
|
