Ortografia si ortoepia in practica predarii in scoală 333d39d ;
Cele doua domenii contin in denumirea lor elementul de compunere orto ( din grecescul orthos ), cu sensul ‚‚ drept, corect ” si cuprind reguli de exprimare corecta: ortografia – scrisul; / ortoepia – pronuntarea. Prin urmare, daca scopul predarii limbii romane in scoală 333d39d ; consta in formarea deprinderilor de exprimare corecta orala si scrisa, atunci cele doua domenii ( ortografia si ortoepia ) sunt specifice actiunii de cultivare a exprimarii corecte si deci obiective principale ale studiului limbii romane in scoală 333d39d ;.
Etimologic, termenul ‚‚ ortografie ” inseamna „ scriere corecta ”, adica totalitatea regulilor care stabilesc scrierea corecta a unei limbi. Dar „ortografia nu cuprinde chiar toate aspectele scrierii corecte, ci numai scrierea diverselor cuvinte in parte si scrierea unor grupuri mici de cuvinte care fac corp comun in vorbire ( de tipul „ l-am vazut ”, „ ti-a dat ”, „ ce-i cu tine” etc. ), nu insa si scrierea diverselor imbinari de cuvinte la care e necesar sa se marcheze in scris raporturile exprimate oral prin pauze sau intonatie, acest aspect ramanand in seama punctuatiei”[1].
Etimologic, „ortoepie” inseamna „pronuntare corecta”, prin aceasta intelegandu-se pronuntarea literara a unei limbi. Mioara Avram face distinctie intre ortoepie si ortofonie ( care inseamna tot „pronuntare corecta”), observand ca ultimul termen inseamna pronuntare normala din punct de vedere fiziologic, opusa pronuntarii cu defecte de vorbire ca balbaiala, graseierea etc., dar si intre „ortoepie” si „dictiune”, care inseamna pronuntarea clara si expresiva in acelasi timp, „presupunand nu numai o corectitudine de ordin tehnic in emiterea sunetelor, ci si reliefarea continutului comunicat”
De aceea, ortoepia este singurul aspect pur lingvistic al pronuntarii corecte si singurul legat prin definitie de normele limbii literare. Însusirea ortografiei si a ortoepiei cu normele lor are un rol formativ in ce priveste educarea spiritului de disciplina si de respect fata de normele sociale in general.
În scoala romaneasca exigentele fata de ortografie sunt reduse si aceasta in conditiile unei ortografii simplificate; ortoepia are insa o alta valoare deoarece exista un ritm rapid de generalizare a limbii literare, iar formele de manifestare a aspectului vorbit al acesteia impun realizarea unitatii ei si in domeniul pronuntarii.
Daca in 1941 Sextil Puscariu si Teodor Naum notau: „Greutatea la noi nu e cum scriem, ci cum rostim un cuvant; grea nu e ortografia, ci ortoepia”, astazi, se pare ca dificile sunt ambele domenii, deoarece scoala romaneasca si-a redus exigentele. Preocuparile invatamantului primar, implicit ale invatatorilor, se indreapta catre domeniul ortografiei, unde achizitia se realizeaza de la inceput sub aspectul ei corect, in timp ce in domeniul ortoepiei rolul scolii este doar corectiv.
Deosebirea dintre cele doua domenii este evidenta prin:
caracterul unic al ortografiei, in opozitie cu faptul ca insusirea ortoepiei nu presupune renuntarea totala la alte variante de pronuntare;
ortografia dispune de un model mai mult sau mai putin unitar si ferm, pe cand pentru ortoepie modelele cu care se intalnesc elevii sunt foarte diferite si adesea necorespunzatoare din punct de vedere calitativ.
Toate acestea explica de ce ortografia se poate invata mai usor, dat fiind caracterul de noutate al achizitiei scrierii, facuta de obicei, in conditiile unei indrumari competente si ale unor modele reale, in timp ce pentru ortoepie se pune problema corectarii unor deprinderi deja formate inainte de scolarizare si intretinute de mediul familial si social, adesea chiar si de cel scolar, nu numai prin elevi, ci si (iertat sa-mi fie) prin cadrele didactice care folosesc o pronuntare neliterara sau elemente ale unei asemenea pronuntari.
Atat ortografia cat si ortoepia nu trebuie sa constituie capitole separate in studiul limbii romane in scoală 333d39d ;, ci o preocupare permanenta; observatiile ortografice si ortoepice trebuie corelate cu toate celelalte capitole ale studiului limbii: fonetica, gramatica si vocabular. Se recomanda: sa nu se lase nimic necorectat si sa nu se aduca in fata elevilor forme gresite necunoscute anterior, care risca sa se fixeze in memoria vizuala si cea auditiva.
Mioara Avram, cunoscutul lingvist, s-a exprimat clar in acest sens: „Din sfera metodelor si a materialelor de natura auditiva se pot folosi inregistrari cu pronuntare – model a limbii standard, care poate fi analizata in comparatie cu pronuntarea locala Pedagogia ortografiei si a ortoepiei trebuie sa fie realista, perseverenta si atenta la modelele propuse.
În ce priveste medodele de predare si de control, ma pronunt ferm pentru unele metode traditionale cu o eficienta verificata de practica: dictarea pentru ortografie, lectura individuala cu glas tare si recitarea pentru ortoepie
N-as vrea sa se inteleaga ca sunt din principiu impotriva modernizarii metodelor: ma pronunt numai impotriva exhibitionismului inutil si a unor inovatii spectaculoase, dar insuficient gandite sub raportul eficientei
Cerintele actuale in predarea ortografiei si a ortoepiei sunt asadar:
Ø insusirea practica a normelor ortografice si ortoepice, formarea deprinderilor in aceste domenii, mergand de la regulile de baza spre subtilitati;
Ø constientizarea treptata a unor reguli deprinse intai empiric; se coreleaza cu ceea ce se invata in fonetica, vocabular si gramatica;
Ø sesizarea existentei unor variante fonetice si grafice; explicarea lor in raport cu normele actuale;
Ø consultarea instrumentelor normative, in caz de dubiu;
Ø relevarea efectelor stilistice ale variantelor fonetice si grafice.
|
