PARTICULARITATI PSIHOFIZIOLOGICE SI DE LIMBAJ ALE ELEVILOR

PARTICULARITĂŢI PSIHOFIZIOLOGICE sI     DE LIMBAJ ALE ELEVILOR

Nivelul general de dezvoltare al copilului la începutul scolaritatii se masoara în mod obisnuit cronologic.

Este adevarat ca toti copiii de aceasi vârsta se prezinta, la prima vedere, foarte asemanatori. Dar sub raportul structurii temperamentale si al nivelului general de dezvoltare psihica exista o multime de diferente. Din acest punct de vedere problemele întâmpinate de învatatorii care predau la clasa I sunt generate de gradul de maturizare scolara diferita manifestata în primul rând anatomifiziologic, cu determinarile intelectual - corespunzatoare, manifestate si în plan afectiv. Daca dezvoltarea generala a copilului, conform unor anumiti indicatori, este corespunzatoare, atunci sarcinile instructiv - educative ale scolii îi favorizeaza în continuare copilului o evolutie psihofizica spre mari performante. În privinta acestei experiente, în maturizarea copilului, familia si gradinita joaca un rol important.

Aptitudinea de scolaritate a copiilor din societatea contemporana este superior dezvoltata fata de cea a copiilor din trecut ( P. Popescu-Neveanu) . Apare astfel ideea ca, poate, elevii zilelor noastre ar putea acumula cunostinte în ritmul an care acestea apar ca noutati sau în cantitatea în care se înscriu în revistele si buletinele de informatii.

Dar, nu pot fi încalcate legile dezvoltarii biopsihice. Pot fi marite exigentele fata de ritmul învatarii, dar aceasta atrage necesitatea perfectionarii metodologiei de lucru cu elevii. A da copilului orice notiune, cât mai de timpuriu, într-o forma adevata ( I. Bruner ), este o modalitate de abordare a problemei, dar toti educatorii trebuie sa cuno 20320y2416u asca, în termeni stiintifici, atât legile evolutiei psihicului uman, cât si specificul obiectivelor scolare.

Dezvoltarea progresiva a capacitatilor intelectuale, morale, estetice si fizice este conditionata de stimularile la care copilul este supus.

O buna capacitate perceptiv - auditiva favorizeaza receptarea corecta a laturii sonore a limbajului, ceea ce reprezinta o conditie majora pentru însusirea vorbirii, în conformitate cu specificul limbii materne.

Copiii care manifesta o oarecare deficienta auditiva întâmpina mari dificultati în colectivitatile desfasurate. Acestia, daca nu sunt depistati la timp, repezinta elevii cu ramâneri în urma la învatatura. Se intâmpla ca elevii acestia, neputând urmari dialogul din cadrul lectiei si neputând recepta integral vorbirea învatatorului, îsi deplaseaza atentia în alta directie.

La fel de daunatoare pot fi si deficientele analizatorului vizual. Copiii la care astfel de deficiente sunt de un grad mai mare pot fi depistati foarte usor, mai ales dupa tendinta de a diminua distanta perceptiva. Deficientele senzoriale, auditive sau vizuale pot fi corectate cu ajutorul instrumentelor adevate ( ochelari, proteze etc. ). Totul consta în grija care trebuie manifestata de catre învatatori, în scopul de a-i depista la timp.

O alta conditie a dezvoltarii vorbirii este capacitatea copilului de a exercita autocontrolul exprimarii proprii, în jurul vârsteide 5-6 ani, se considera ca un copil normal poate reflecta asupra propriei vorbiri.

Capacitatea de autocontrol este mai slaba în ceea ce priveste latura gramaticala, dar suficient pentru a exercita o dirijare a vorbirii sub raport lexical si semantic.

Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul de vârsta scolara mica stapâneste îm bune conditii semnificatia cuvintelor.

Aceasta se obsevra foarte usor atunci când i se cere sa înlocuiasca un cuvânt cu altul, care are aceeasi semnificatie, sau în cazul omonimelor, el poate exprima cu usurinta notiuni diferite cu acelasi cuvânt ( toc, capra, broasca, ochi ). Acest fapt atesta totodata evolutia calitativa a operatiilor gândirii. Ceea ce îl sprijina pe învâtator în vederea intensificarii stimularii în directia asimilarii structurilor gramaticale.

Vârsta de 6-7 ani este vârsta la care se înregistreaza un progres considerabil în ceea ce priveste capacitatea de a opera cu simboluri.

Nu trebuie uitat însa ca premisele native si cognitive cu care vin copiii la scoala sunt foarte variate:

unii au frecventat gradinita si deci sunt obisnuiti cu viata în colectiv;

altii nu, acestia adaptându-se mai greu.

Stapânirea limbajului, ca si dezvoltarea intelectuala, în aceasta etapa scolara incipienta, sunt de asemenea foarte diferite.

Ca urmare, eforturile învatatorului în primele saptamâni, vor fi orientate si spre obtinerea unei relative omogenizari a nivelului de dezvoltare a elevilor.

Pâna la intrarea în scoala, copiii învata vorbirea mai mult spontan, în procesul comunicarii zilnice cu cei din jur, iar de la aceasta vârsta, limbajul lor capata o serie de caracteristici noi datorita procesului de instruire la care sunt supusi. La experienta verbala însusita în scoala, unde are loc formarea si dezvoltarea adevaratei vorbiri literare, culte.

La intrarea în scoala, copiii au deja o anumita experienta intelectuala si verbala. Ei înteleg bine vorbirea celor din jur si se pot face întelesi prin exprimarea gândurilor în propozitii si fraze, alcatuite, de regula, corect.

Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, sunt chiar capabili sa faca ironii si sa poarte discutii în contradictoriu, iar dorintele, preferintele, politetea, sunt tot mai clar exprimate.

Dar, un asemenea mod de exprimare nu este propriu tuturor scolarilor din clasa întâi. Este cunoscut faptul ca, în scoala generala, compozitia claselor este neomogena, în aceeasi clasa existând copii cu un vocabular bogat, elevat, alaturi de elevi cu tulburari de vorbire grave sau mai putin grave.

În formarea unei vorbiri corecte, un rol de o mare importanta îl are exprimarea învatatorului. Fara a pierde din vedere influenta mediului familial si a grupurilor mici prescolare, învatatorul ramâne forta de influentare cea mai puternica. El este modelul de i se ofera copilului si i se impune în acelasi timp. Vizând ca scop major formarea limbajului, cadrul didactic va avea în vedere:

o       îmbogatirea vocabularului;

o       largirea capacitatii de interpretare semantica si polisemantica;

o       desavârsirea structurii gramaticale a limbii vorbite si scrise, cât si expresivitatea.

Prin intermediul lectiilor si al activitatilor instructiv - educative, însusirea limbii ca instrument de cunoastere si comunicare se desfasoara ca un proces de acumulare necesar formarii generalizarilor lingvistice.

Forma optima a vorbirii se întregeste dupa o durata de 3-4 ani, prin activitati sistematice în cadrul scolii.

În etapa actuala, copiii beneficiaza si de actiunile educative din gradinita si în acleasi timp de celelalte mijloace audio - vizuale. Procesul formarii vorbirii decurge mai usor în aceste conditii, iar durata în timp scade.

Cu toate acestea, având în vedere specificul constituirii proceselor intelectuale, inclusiv limbajul, se disting mai multe etape :

În prima etapa de scoala, care coincide cu învatarea

citirii si scrierii, are loc procesul de interiorizare a limbajului extern.

orbirea monologata - "cu sine însasi" - reprezinta momentul "cheie" pentru punerea în miscare a operatiilor intelectuale solicitate pentru reglare activitatii proprii, cât si pentru a receptiona mesajele verbale emise de învatator. Se considera ca "limbajul interior" are un caracter nestructurat gramatical, fiind telegrafic si cu forme de cuvinte neflexionate pe care le transpune relativ direct în vorbirea orala.

Limbajul pentru sine este evident mai ales în situatiile în care copilul îsi face lectiile. Pe de o parte, el repeta pentru sine, cu voce tare, suntele pe le scrie, pe de alta parte intra în dialogul cu sine însusi ( asa ... bun ... acum de la capat ... ce fac mai departe .

Aceasta este etapa care desemneaza caracterul dominant egocentric al limbajului, etapa în care copilul nu este preocupat decât de propriile actiuni.

Asa se explica faptul ca, mai ales în prima jumatate a anului scolar a clasei întâi, "zumzetul" ce se înregistreaza în clasa, chiar atunci când se lucreaza intensiv, nu denota nicidecum lipsa de disciplina.

Ce-a de-a doua etapa este etapa automatizarii deprinderilor de

exprimare verbala, care coincide cu etapa automatizarii cititului, cele doua activitati - citirea si vorbirea - constituind un tot unitar.

Exprimarea câstiga mult în coerenta si independenta creste simsitor fondul lexical, reproduce cu usurinta situatii descrise în povesti si povestiri, iar dialogul este sustinut cu atentie si cu interes.

Ce-a de-a treia etapa se caracterizeaza printr-o viteza crescânda a

emiterii si receptionam mesajului.

Creste capacitatea de concentrare a atentiei necesare audierii unor lecturi de dimensiuni mai mari. Reproducerea unui continut de idei, fie dupa un plan alcatuit independent, se realizeaza cu relativa usurinta, daca s-a depus o activitate sistematica în aceasta directie. Exprimarea orala devine mai expresiva, mai curenta, fluenta, ca urmare a exercitiului de citire, de scriere si altor activitati organizate în acest scop.

Participarea la dialog si sustinerea unui dialog mai îndelungat se explica prin calitatea noilor conexiuni corticale si a operatiilor gândirii.

În ce-a de-a patra etapa ( coincide cu începutul clasei a IV-a ),

Limbajul se manifesta calitativ superior. Ca urmare a dezvoltarii operatiilor intelectuale, în special analiza si sinteza, impilcate în însusirea lexicului, creste viteza de manifestare a functiilor de comunicare a limbajului. În aceasta etapa, vorbirea reproductiva cedeaza locul vorbirii idependente, originale, creative. Acumularea si îmbogatirea vocabularului, perfectarea gramaticala, cresterea capacitatii de autocontrol imprima vorbirii elevului din clasele a III-a si a IV-a un caracter ce-l apropie de vorbirea adultului.

Expresiile literare si figurile de stil apar în exprimarea lor, copilul începe sa simta nevoia lecturii independente, sa "culeaga" termeni si expresii alese, sa construiasca fraze, sa "creeze" jocuri de cuvinte.

Sub îndrumarea învatatorului, înca din primul an de scoala, micul elev îsi diversifica gama preocuparilor, devine mai organizat în actiuni, are un regim de viata organizat, învata lucruri noi si, in general, însusi modul sau de a gîndi, de a memora, de a observa sau de a exprima ideile, este disciplinat si stimulat. Toate acestea constituie un moment important în dezvoltarea psihica a copilului, permitându-i sa realizeze progrese în întelegerea si cunoasterea limbii.

scolarul mic este dornic sa îndeplineasca sarcinile scolare, sa fie silitor la învatatura, sa se comporte asa cum doreste învatatorul. Dar el uita toate aceste intentii bune de îndata ce-i vine altceva în minte .Pe acest fond psihic se întâlnesc multe acte de indisciplina involuntara, mai ales în primele luni de scoala.

Iata de ce, în saptamânile dintâi, pe prim plan trebuie sa stea formarea unui comportament corespunzator noii situatii.

Învatatorul trebuie sa-i învete pe copii sa fie atenti si sa urmareasca lectia, sa vorbeasca liber, legat, clar, sa mântuiasca adecvat si cu grija mijloacele si materialele de învatamânt, sa aiba o tinuta corporala ireprosabila în banci. Dar înainte de aceasta, înca din primele zile ale clasei întâi, datorita faptului ca scolarii se diferentiaza prin partciularitati de vorbire, se impune ca metodologia de lucru sa aplice diferentiat.

Particularitatile pot fi grupate din punct de vedere fonetic, lexical sau gramatical.

Cu o frecventa relativ mare am înregistrat urmatoarele greseli tipice de exprimare în rândul scolarilor mici: pronuntari incorecte ale unor sunete si cuvinte, deformari si subsituiri de sunete: "lecreatie", "catedrala", "holidor", "misloc"; exprimare incorecta, imprecisa, izvorâta din recunoasterea sensului unor termeni utilizati, ceea ce conduce la exprimarea pleonastica: "a coborât jos", "întorce-te înapoi", "repet înca o data".

Relatarile lor abunda an forme parazitare cu /, a, i, p-orma, dupe.

Nu în putine cazuri sunt prezentate în vocabularul elevilor expresii de strada: " ba", "valea", "misto", "marfa", etc.

Numeroase neologisme au înusit incorect din punctul de vedere al pronutiei, dar corect din punctul de vedere al continutului "trolebuz", "tranversare", "ciunga".

Deficientele cauzate de o gresita educatie a vorbirii sau cele care pot avea cauze mixte, dar nu de domeniul patologic grav, se trateaza si se corecteaza an procesul instructiv - educativ atât prin lectiile de comunicare, citire, cât si prin celelalte activitati.

Actiunea trebuie sa înceapa prin depistarea cazurilor respective prin intermediul unor probe specifice, prin observare zilnica atenta.

Am sa mentionez câteva din cele mai frecvente tulburari de limbaj care trebuie sa stea în atentia învatatorului.

Cea mai frecventa tulburare de limbaj este disalia, care se manifesta prin pronuntarea alterata a consoanelor, mai ales omiterea, substituirea, inversarea sau

Propozitii si fraze:

a)    S-a întuecat.

b)    Mi-am pierdut mingea.

c)     Mama a pus cartea pe masa.

d)    Titel a cumparat zahar de la alimnetara.

e)     Mi-ar placea mult sa stau în iarba verde.

Aplicare: Individual; elevul trebuie sa repete dupa profesor; se noteaza greselile ( ceilalti copii au de lucru - desen, lucru manual etc.)

B. Proba pentru determinarea

acuitatii vizuale

Pe un carton alb se deseneaza doua puncte cu diametru de 1 mm la distanta unul de celalalt de 1 mm.

Copilul sta în picioare, cu spatele la fereastra.

Examinatorul sta în fata copilului, tinând cartonul la nivelul ochilor copilului. La început se va aseza la o distanta de o jumatate de metru de copil.

- Vezi doua puncte nu (Da)

Examinatorul se îndeparteaza treptat. Copilul trebuie sa priveasca fix cele doua puncte. Când va vedea un singur punct, trebuie sa anunte. Se noteaza distanta.

Proba se face:

pentru ambii ochi;

pentru ochiul stâng;

pentru ochiul drept;

Se stabileste media aritmetica a rezultatelor obtinute în urma testarii tuturor copiilor. Apoi rezultatele individuale se raporteaza la aceasta medie.

C. Proba pentru cunoasterea gradului de

Cunostinte de citit

Literele mici de tipar, scrise sau lipite.

l o u e a

f s n r t

do mi op at on

car plai cântec zdup mic

cu în ie en ra

domnisoara

copilul se culca

Se noteaza pentru fiecare copil:

cu + ce a citit bine

cu - ce a citit gresit

cu 0 tacerea

Se prelucreaza si se noteaza în procente:

Copiii care nu stiu deloc sa citeasca.

Copiii care stiu câteva litere.

Copiii care citesc un cuvânt sau propozitia.

Copiii care citesc silabele.

D. Proba pentru determinarea

largirii vocabularului

Cine cladeste locuinte

Cine zugraveste locuinte

Cine pune parchet în camere?

Cine plombeaza dintii?

Cine opereaza de apendicita?

Cine face injectii?

Cine scrie carti?

Cine face pâine?

Cine face medicamente?

10) Cine face mezeluri?

11) Cine face prajituri?

12) Unde se vinde sapun?

13) Unde se vând ace si ata?

14) Cine lucreaza cu strungul?

15) Cine conduce taxiul?

16) Cine lucreaza cu tractorul?

17) Cine lucreaza cu calculatorul electronic?

18) Cine repara mobila?

19) Cine repara pantofii?

20) Cine repara robinetele stricate?

Se raspunde individual, notându-se cu "corect" sau "gresit" raspunsurile copiilor. Pentru fiecare raspuns correct se acorda un punct, pentru fiecare greseala se scade o jumatate de punct.

În afara acestor teste, cunoasterea mediului familial, a dezvoltarii fizice si psihice a fiecarui elev, m-au ajutat sa gasesc cauzele greselilor individuale de exrprimare, ca sa le înlatur, pe cât a fost posibil. Pe cei cu probleme de vedere sau auditie, cu mici de ficiente de pronuntie, i-am asezat în bancile din fata pentru a le înlesni înregistrarea corecta a tot ce se pronunta si scrie.

Rezultatele obtinute la teste si observatiile din primele zile m-au determinat sa desfasor o activitate sustinuta pentru eliminarea greselilor semnalate, prin numeroase exercitii, pentru a realize o exprimare precisa si în continua perfectionare, determinându-I pe elevi sa înteleaga ca un vocabulary bogat nu înseamna numai memorare de cuvinte noi, ci si adaugarea de sensuri noi la cuvintele deja cunoscute.

În clasele a III-a - a IV-a, vocabularul lor se corecteaza si se îmbogateste mult si încep sa înteleaga sensul de baza si figurat al cuvintelor în contexte de felul celor în care intra cuvântul ,,dinte"; de exemplu:

,, A-si lua inima-n dinti"

,, Soare cu dinti"

,, Dinte de lapte"

,, A avea un dinte împotriva cuiva"

,, A se tine de ceva cu dintii"

,, Înarmat pâna-n dinti"

Asemenea exemplificari au pornit de la lectia ,, Sa ne pastram sanatatea", cls. a III-a, în care ,,dinti" era utilizat cu sensul propriu.

Urmarind structura gramaticala a vorbirii scolarilor mici, se constata ca predomina substantivele, datorita probabil si imaginilor concret - intuitive pe care le cuprind ilustratiile din manuale, planse, tablouri, si alte materiale prezentate de învatator, apoi conjuntiile care au rolul de a lega diferite categorii gramaticale. Ele integreaza ân context si creeaza fluenta exprimarii.

Urmeaza verbele si adverbele, ceea ce demonstreaza ca sunt impresionati de actiune, apoi pronumele, uneori exagerat ca frecventa, cu efecte suparatoare, apoi adjectivele, a caror uitilizare reliefeaza de tip mai complex, diferentieri mai subtile.

În activitatea mea didactica, de-a lungul anilor, am fost permanent preocupata de cultivarea la elevi a unei exprimari corecte, nuantate.

Am acordat cea mai mare atentie copiilor cu tulburari de vorbire, încercând sa descopar cauzele deficientelor si cu rabdare si tact, individual si pe grupe, în cadrul orelor dar si suplimentar, am cautat modalitati cât mai grabnica ameliorare - si apoi disparitie - a fenomenelor negative din vorbirea copiilor.

În scoala, limba devenita obiect de studio creeaza posibilitatea exercitarii unor influente nemijlocite asupra limbajului, asupra structurii si organizarii, asupra structurii si oraganizarii mijloacelor de exprimare.

Rolul pe care îl joaca limbajul dezvoltarea fiintei umane l-a determinat pe J. Bruner sa-l considere printer cele cinci mari forte ale umanizarii împreuna cu ,, confectionarea uneltelor, organizarea sociala, oraganizarea copilariei prelungite si nevoia omului de a-si exprima lumea în care traieste."

O contributie esentiala îsi aduce învatarea cititului si scrisului.

Sub influenta acestui process apare treptat un stil personal de exprimare gramatical si înca mai întâlnim elemente ale limbajului situativ.

Vorbirea scolarului mic devine un element al exprimarii gândirii cu pronuntatele note personale.

Structura cuvintelor, a propozitiilor si a frazelor este tot mai complexa si mai nuantata.

Daca în clasele I-I se întâlnesc adesea expuneri incomplete, în clasele III-IV apar raspunsuri din ce în ce mai complete, mai organizate si mai sistematizate.