PEDAGOGIE

PEDAGOGIE

ÎNVĂŢAREA sCOLARĂ

Învatarea este un fenomen complex, dinamic, cu sfera mare de cunoastere. Învatarea se întâlneste atât la om cât si la animal. O întâlnim atât la intrarea în scoala, în timpul scolii cât si dupa terminarea acesteia.

A învata înseamna orice achizitie de comportament necesara adaptarii la mediu. Se contureaza doua acceptiuni ale definirii învatarii:

1. - A învata înseamna a asimila, a dobândi, a însusi ceva

Însusim notiuni, concepte, coduri, relatii, operatii, structuri cognitive, stari afective, atitudini etc. Orice se poate învata, dar problema este ca nu se poate învata totul.

Trebuie respectat un principiu pedagogic al învatarii sau respectarea particularitatilor individuale si de vârsta, si o functie a educatiei care se refera la selectarea, prelucrarea si transmiterea informatiilor de la societate la individ.

Învatarea în sens larg este procesul destinat achizitionarii unei experiente noi, formarii unei capacitati si deprinderi care sa permita individului rezolvarea unor situatii problematice, înainte accesibile sau optimizarea relatiilor sale cu lumea înconjuratoare.

2. - Acceptiunea respectiva a învatarii (învatarea scolara)

Învatarea care se realizeaza la nivel scolar în cadrul unitatilor de învatamânt cu cadre specializate, formate, are o serie de particularitati, dintre care cele mai importante sunt:

- se realizeaza cu cadre si mijloace institutionalizate, fiind legate de norme, legi, regulamente, planuri, progresii si orare etc.;

- este un proces dirijat din exterior de catre profesori, parinti, care tinde spre etapele finale, ce merge de la dirijare la autodirijare;

- este un proces strict controlat prin mijloace specifice (tema, note, teze, examene), care tinde sa se transforme într-un proces autocontrolat;

- este un demers constient pentru ca presupune stabilirea unor scopuri constient elaborate, mobilizare voluntara etc.;

- are un caracter secvential, pentru ca presupune parcurgerea mai multor secvente (prevenire, verificare, eliminare a erorilor etc.);

- dispune de un caracter gradual, adica de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive si de dificultate (trecerea de la simplu la complex, de la esential la neesential):

- proces relational mijlocit care apare ca un sistem de relatii perceptive comunicationale între profesor si elev în cadrul obiectivului de învatare;

- are un pronuntat caracter informativ - formativ, pentru ca în sens cu educatia se merge pe informatie (formam capacitati, competente, deprinderi, priceperi, etc.).

FACTORII ÎNVĂŢĂRII

Învatarea influenteaza dezvoltarea psihica, asupra careia actioneaza o serie de factori:

- factori interni

- factori externi

Factori interni

- Factorii biofizici: - potential genetic

- dezvoltare fizica generala

- echilibru fiziologic

- particularitatile organelor de simt

- Factori psihoindividuali: - nivel de cunostinte

- cantitatea si calitatea experientei anterioare

- capacitatea de a învata

- particularitatile spirituale de obser 16116e422q vatie

- calitatile proceselor psiho-cognitive (gândire, memorie,

imaginatie)

Factori externi - factori sociali (conditiile generale social-istorice în care traieste

individul sau cele particular-familiare)

- Factori psiho-sociali - relatii interpersonale, grupuri, climaturi;

- Factori ergonomici - ambianta naturala sau fizica a învatarii) se refera la iluminat,

zgomot etc.

- Factori igienici - regim alimentar si de odihna;

- Factori pedagogici - particularitatile materialului de învatat: natura, volum, grad de

familiaritate.

Important este ca în procesul de învatare sa se asigure coincidenta cea mai fericita a acestora, altfel efectele sunt nefavorabile.

Daca vibreaza în stres si oboseala cu organism nesanatos, subred, nu va obtine performante.

Învatarea are la baza o serie de mecanisme neurofiziologice si neurodinamice care au mare importanta în obtinerea de rezultate pozitive în învatare.

- Mecanisme neurofiziologice - în creier, hipotalamus, sistemul limbic si formatiunea reticulara - au rol foarte important în stari de atentie, de vigilenta.

- Mecanisme neurochimice - progresele în neurochimie au aratat importanta reactiilor chimice de baza, proportionalitatea si distribuirea lor în creier.

Substante care faciliteaza învatarea: - xerotinina, dopamina, acetilcolina;

- ADN - (celula memoriei) + ARN

- Mecanisme bioelectrice - sunt implicate în egala masura în activitatea de învatare. Se stie ca ritmul este prezent în starea de veghe în timp ce ritmul se concentreaza pe gândire activa (rezolvare de probleme). Ritmul si se manifesta fie în stari de inconstienta fie în somn profund.

TIPURI, FORME sI NIVELURI ALE ÎNVĂŢĂRII

Tipul de învatare - reprezinta o notiune generala a învatarii, fiecarui tip de învatare si fiecare forma de învatare se realizeaza la niveluri diferite.

TIPURILE ÎNVĂŢĂRII

I - Învatarea didactica - urmareste formarea dimensiunii intelectual-cognitive si a personalitatii; poate avea loc în conditii individual-solitare; are scop instrumental-operational;

II - Învatarea din experienta altora - învatare indusa sau interînvatare;

III - Învatare sociala - urmareste formarea dimensiunii moral-axiologice, motivationale, social-comportamentale. Apare în contexte interpersonale si de grup, apare ca reînvatare, are scopuri umaniste, pregateste pentru viata sociala.

IV - Învatare din propria experienta sau autoînvatare.

FORMELE ÎNVĂŢĂRII

- Dupa continutul lor (ce învatam?)

- sa percepem

- sa vorbim

- sa actionam (învatare motorie)

- sa gândim (învatare cognitiva)

- sa operam (învatare operationala)

- sa traim (învatare afectiva)

- sa respectam (învatare morala)

- Dupa modul de actiune cu stimulii (ce facem cu stimulii?)

- îi legam unii de altii (învatare asociativa)

- îi repetam (învatare repetitiva)

- îi extindem (învatare pretransfer)

- îi discriminam (învatare discriminatorie)

- îi recunoastem (învatare prin recunoastere)

- îi reproducem (învatare prin imitatie)

- îi identificam (învatare prin identificare)

- Dupa modul de organizare a stimulilor (cum organizam stimulii?)

- succesiv (învatare algoritmica într-o ordine stricta)

- ramificat dupa un plan pe baza de încercare si eroare (învatare euristica sau prin

descoperire)

- învatare sub forma de program (învatare programata)

- prin organizare (învatare inteligenta)

- prin combinare si recombinare (care duce la învatare prin descoperire si învatare

creativa)

NIVELURILE ÎNVĂŢĂRII

1. - Învatare insuficient constientizata (imediata, neconstientizata)

- învatare spontana

- învatare latenta

- învatare hipnotica (în somn sau hipnopedia)

- învatare constienta (dirijata) care are câteva forme: prin întelegere, prin anticipatie,

prin rezolvare de probleme

Multitudinea formelor învatarii atrage atentia profesorului asupra utilitatii varierii comportamentelor didactice ale profesorilor care nu de putine ori sunt tentati sa practice curent doar o singura forma de învatare sau cel mult doua. Este important si eficient sa-i învatam si pe copii sa învete sa practice diferite forme ale învatarii.

SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Conceptul

Cuvântul sistem vine de la grecescul "sistema" care înseamna un ansamblu de componente si reprezinta interdependenta.

SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT - este un ansamblu coerent al institutiilor scolare de toate gradele, profilele si formele dintr-o tara, conceput si organizat pe baza unor principii generale si care asigura educarea si instruirea tinerei generatii.

În tara noastra, sistemul de învatamânt se caracterizeaza prin deschidere si dinamism dezvoltându-se în concordanta cu cerintele, cu progresul stiintifico-tehnic si cultural, cu aspiratiile poporului român în conditiile societatii civile si a statului de drept democratic.

Sistemul de învatamânt îndeplineste trei functii:

1. - Functia cognitiv-informativ-educativa, care se refera la transmiterea de informatii si educarea personalitatii umane.

2. - Functia praxiologica sau practica, ce urmareste formarea capacitatii de aplicare a cunostintelor în practica (functie economica).

3. - Functia axiologica - (cuvântul "axiologic" vine de la "axia" valoare) care se refera la formarea capacitatii de apreciere si valorizare a informatiei.

PRINCIPIILE SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA

- Dreptul la învatatura pentru toti copiii;

- Organizarea învatamântului de stat, particular si profesional;

- Organizarea în limba româna, în limba minoritatilor si într-o limba de circulatie

universala;

4. - Învatamânt bazat pe libertatea constiintei;

5. - Învatamânt de stat, general si obligatoriu;

6. - Învatamânt de stat gratuit;

7. - Învatamânt unitar,

8. - Învatamânt accesibil deschis pentru toate gradele de învatamânt;

9. - Autonomia scolara sau universitara;

10. - Învatamântul apolitic;

11. - Educatia permanenta.

Tendinte generale în organizarea si perfectionarea proceselor de învatamânt:

1. - Debutul scolaritatii;

2. - Prelungirea duratei învatamântului obligatoriu;

3. - Diversificarea profilurilor;

4. - Egalizarea sanselor de instruire;

5. - Tendinta perfectionarii continue (reforme, inovatii, modernizare etc.).

Organigrama sistemului de învatamânt

☺ PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

scoala - principalul factor institutional în care se realizeaza educarea si instruirea tinerei generatii. scoala este alcatuita di trei componente aflate în strânsa interdependenta care îi asigura si functionalitatea:

- structura

- procesul

- produsul

sCOALA

structura

Definitie: Procesul de învatamânt este forma cea mai organizata a educatiei care se desfasoara în scoala (educatia formala sau oficiala).

Este o activitate constienta, organizata, sistematica, progresiva si metodica, care se desfasoara în scoala sub conducerea cadrelor didactice în scopul formarii personalitatii umane în concordanta cu cerintele ideal-educationale.

Procesul de învatamânt are urmatoarele caracteristici:

1. - este act de comunicare

2. - este unitate între predare-învatare-evaluare

3. - este unitate între informativ-formativ-educativ

Procesul de învatamânt este un proces bilateral de tip cibernetic cu autoreglare interna. Potrivit teoriei comunicarii procesul de învatamânt privit ca act de comunicare cuprinde urmatoarele elemente:

1. - emitator agent educational (cadru didactic)

2. - receptor elevul   

3. - mesaj continuturile   

4. - R_E repertoriu emitator

5. - R_R repertoriu receptor

6. - R_C repertoriu comun

Comunicarea poate fi:

- verbala sau semantica

- nonverbala sau asemantica (gesturi, atitudini)

Factorii favorizanti sau defavorizanti ai comunicarii:

1.- factori care tin de emitator

- continuturi greoaie

3. - factori externi - programe supraîncarcate

- conditii de mediu

PROCESUL DE ÎNVĂŢARE

Unitate între predare învatare si evaluare. Procesul de învatare are finalitate si de aceea el are caracter modelator. El transforma fiinta umana din ceea ca este în ceea ce ar trebui sa fie în concordanta cu cerintele societatii si cu particularitatile psiho - individuale.

Procesul de învatamânt provoaca schimbari în comportamentul elevului de natura cognitiva, afectiva si psihomotrice. Pentru a realiza schimbarea este nevoie de cele trei actiuni fundamentale ale procesului de învatamânt:

- predarea

- învatarea

- evaluarea

- prin predarea se provoaca schimbarea

- învatare se realizeaza

- prin evaluare se constata în ce masura s-a realizat schimbarea.

Predarea - actiune alcatuita dintr-o succesiune de operatii centrate pe cadru didactic care provoaca schimbarea.

A preda înseamna: - A fixa obiectivele (schimbarile)

- a preciza materia si continutul schimbarilor

- a crea conditii optime pentru realizarea schimbarii

- a constata daca s-a realizat schimbarea.

Predarea nu se rezuma doar la prestatia din timpul lectiei ci se realizeaza înainte de lectie si dupa lectie. În timpul lectiei predarea îndeplineste diferite functii de transmitere a continuturilor, de stimulare a elevilor, de evaluare, de corectare.

Predarea poate fi de mai multe tipuri:

a)      iconica - ne folosim de planse, scheme, grafice

b)      senzorial-intuitiva

c)      simbolica - bazata pe cuvinte

d)      mixta.

RELAŢIA DINTRE PREDARE sI ÎNVĂŢARE

O buna predare duce la învatare eficienta. Simpla predare nu înseamna si învatare. O învatare buna influenteaza predarea.

Dupa iesirea din sistemul scoala, domina autoînvatarea.

Evaluarea, este ultima secventa a procesului de învatare prin care se constata gradul în care obiectivele au fost realizate. În urma ei se pot lua decizii de ameliorare a procesului de învatamânt.

Evaluare:

Nonformala Formala Informala

În institutia scolii Oficiala Mediu socio-cultural

În afara scolii scolara

Proces de învatamânt

Actiuni educationale

Proces de învatamânt unitate între formativ, informativ si educativ

- formativ - se refera la acele structuri aparute la nivel psihic în urma informarii;

- informativ - informatii, cunostinte;

- educativ - se refera la trasaturile de personalitate în ansamblu.

Didactica moderna considera ca procesul de învatamânt trebuie sa aiba caracter prioritar formativ.

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT PRIVIT CA UN SISTEM

Procesul de învatamânt poate fi abordat sistemic deoarece este alcatuit din mai multe componente aflate în interactiune. Sunt doua teorii ale didacticii moderne care analizeaza componentele procesului de învatamânt si relatiile dintre ele:

- teoria spatiului de instruire

- teoria situatiei de instruire

a) - Teoria spatiului de instruire - priveste procesul de învatamânt ca pe un "câmp pedagogic"

profesor - preda

elev - învata

relatia elev - profesor E - P

C - continuturi

O - obiective

M - metode, mijloace, procedee

Evaluare

S - situatie - timp, spatiu

P - program euristic si algoritmic

euristic - prin descoperire

algoritmic - pas cu pas

Procesul de învatamânt este un sistem ale carui componente se afla în strânsa interdependenta. Dereglarea produsa la nivelul unei componente atrage dupa sine dereglarea întregului sistem.

b) - Teoria situatiei de instruire

situatia de instruire lectia

Procesul de învatamânt poate fi

analizat sistemic de la trei niveluri:

- functional - obiectivele

- structural - resursele umane, valorice (continut)

- operational - strategii didactice, forme de organizare

NORMATIVITATE DIDACTICĂ (Principii didactice)

Principiile didactice sunt legi cu caracter teoretic aplicativ care directioneaza organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt. Principiile contin cerinte si norme.

Normativitatea poate fi:

- permisiva - ce trebuie sa faci - si

- restrictiva - ce nu trebuie sa faci

Principiile didactice s-au elaborat stiintific pe baza informatiilor oferite de psihologie, psihologia copilului, de teoria comunicarii si de practica pedagogica.

Principii didactice:

- Principiul participarii constiente si active a elevilor în actul învatarii;

- Principiul intuitiei;

- Principiul însusirii temeinice a cunostintelor;

- Principiul unui învatamânt continuu si sistematic;

- Principiul accesibilitatii si al respectarii particularitatilor de vârsta;

- Conexiunea inversa ultimul principiu;

- Principiul legaturii teoriei de practica.

- Esenta principiului consta în lamurirea notiunilor "constient" si "activ":

- Constient - se refera la întelegere

Copilul face dovada întelegerii când este în stare sa reproduca prin propriile cuvinte, sa stabileasca relatii între informatii, sa analizeze, sa compare, sa aplice în practica, sa dea alte exemple.

- Activ - se refera la participarea elevului la lectie, sa caute, sa descopere singur.

- Principul intuitiei este bazat pe teoria cunoasterii si se refera la asigurarea unei baze perceptive a învatarii. Elevul trebuie sa vada, sa auda, sa simta, sa intre în contact cu realitatea obiectiva.

Principiul intuitiei solicita material didactic (concret, intuitiv, substitute ale realitatii, mijloace simbolice). Calitatea materialului didactic sa aiba valente informativ-formative, sa fie atractiv, variat si bine dozat.

- Învatarea temeinica se refera la asimilarea informatiilor pentru o durata lunga de timp, de a le reproduce oricând. Principiul se bazeaza pe operatiile memoriei.

- întiparirea sau fixarea (logica)

- pastrarea si reactualizarea (repetare) - reactualizarea se face prin reproducere si recunoastere

- Cunostintele nu sunt izolate, ele se afla într-un raport de ordonare (subordonare si supraordonare) si alcatuiesc sisteme de cunostinte

- Se refera la respectarea particularitatilor de vârsta si a celor individuale. Continutul învatarii trebuie sa fie accesibil copiilor.

Cerinte ale principiului:

- trecerea de la usor la greu

- trecerea de la simplu la complex

- trecerea de la apropiat la departat

- trecerea de la cunoscut la necunoscut

Forme de organizare:

- munca diferentiata si individualizata (gruparea copiilor)

- scopul respectarii acestui principiu - oferirea de sanse egale tuturor copiilor.

- Principiul legarii teoriei de practica -

- Principiul conexiunii inverse, orienteaza profesorul spre masura în care si-a realizat obiectivele si este în strânsa legatura cu evaluarea.

EDUCAŢIA

Etimologic, educatia (lat. educo, -are) înseamna "a creste", "a instrui", "a forma", "a scoate din".

Educatia - a scoate individul din starea de natura si a-l introduce în starea de cultura.

Privire istorica asupra conceptiilor despre rolul educatiei în dezvoltarea omului

- Reprezentantii burgheziei au exprimat încrederea în rolul hotarâtor al factorilor sociali si educationali în devenirea umana (Comenius, J. Locke). La nastere sufletul omului este asemanator unei table nescrise. Noua zecimi din oamenii care-i cunoastem sunt ceea ce sunt, buni sau rai, folositori sau daunatori prin efectul educatiei.

- Reprezentantii conceptiei determinismului fiziologic, neaga sau minimalizeaza rolul educatiei. Sustin ca pe lânga o ereditate biologica exista o ereditate psihologica ce nu poate fi depasita prin influente externe (teoria lui Lambroze "criminalul înnascut"), teoria impulsurilor (Szonte), teoria psihanalitica a lui Freud care zice ca: în formarea si manifestarea trasaturilor de personalitate, rolul principal îl au unele instincte mostenite care se manifesta în primii ani ai copilariei, teoria rasista împarte omenirea în rase superioare si inferioare, diferentele dintre ele fiind atribuite factorilor genetici.

- Adeptii teoriilor sociologizante absolutizeaza rolul mediului social considerând ca exista o corelatie între inegalitatea genetica si originea sociala.

Pe aceeasi linie exclusivista se situeaza si adeptii curentului pedagogic (secolele XIX - XX). Pedagogia explica dezvoltarea pe baza determinarii totale ereditare a tuturor trasaturilor fizice si psihice, mediul fiind considerat invariabil, cu rolul de a declansa ceea ce se afla performant în zestrea ereditara.

Rolul conducator al educatiei

- creeaza conditii favorabile dezvoltarii;

- urmareste sporirea experientei de cunoastere prin intermediul actiunilor educative realizate în mod organizat, conform unui scop, insistându-se asupra mentinerii unei relatii echilibrate între aspectele informative si formative ale cunoasterii;

- ofera continuturile ce urmeaza a fi asimilate si se preocupa de modul în care sa fie asimilate;

dirijeaza actiunea factorului ereditar, modifica influenta mediului, le organizeaza si dirijeaza printr-o actiune sistematica;

Educatia se afla înaintea dezvoltarii. Educatia concepe noi forme de activitate cu cerinte din ce în ce mai complexe care solicita intensificare gradata a eforturilor mintale de cunoastere si comportamentale ale copilului. Se produce un permanent proces de exersare si restructurare a proceselor si însusirilor psihice, precum si a mijloacelor de operare în plan mintal si comportamental.

Actiunile educative orientate pe stimulare si activizarea factorilor ereditari vor spori experienta individuala a copilului prin constituirea de structuri operationale capabile sa raspunda la solicitarile externe.

Asupra factorilor de mediu actiunile educatiei vor interveni organizând-ui si orientând-ui în directia scopului urmarit sau neutralizând si substituind influentele negative pentru asimilarea celor pozitive.

Influentele educative sunt spontane si incidentale. Actiunile educative sunt constiente si se desfasoara în institutii special organizate.

Factorii dezvoltarii psihice

de natura biologica, ereditara

a)       - factori interni: ereditatea, trasaturile psihosociale ale personalitatii (calitati ale proceselor psihice, trebuinte si motive interne ale actiunii), experienta personala nemijlocita si concreta dobândita de fiinta umana în cursul evolutiei sale (mediul, educatia).

b)      - factori externi - ansamblul conditiilor, ai elementelor si fortelor tuturor influentelor care se exercita din exterior în scopul formarii si dezvoltarii personalitatii umane.

Rolul conducator al educatiei: - creeaza premisele eficiente prin elaborarea unor conditii interne favorabile;

- contribuie la îmbogatirea experientelor în mod organizat, potrivit unor finalitati;

- intervine în ameliorarea conditiilor de mediu, în crearea unui climat educational favorabil formarii personalitatii.

FORMELE EDUCAŢIEI

În functie de gradul de organizare a influentelor educative putem delimita trei forme ale educatiei: educatie formala, educatie nonformala, educatie informala.

Educatia formala include ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studiu (scoli, universitati, centre de perfectionare), în cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate în timp si spatiu (planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de învatare). Este organizata institutional în cadrul sistemului de învatamânt, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate.

Obiective generale: obiectivul central este formarea persoanei

a)      dobândirea cunostintelor fundamentale

b)      exersarea aptitudinilor si atitudinilor într-un cadru metodic stimulativ

c)      aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de integrare scolara (revine cadrului didactic si institutiei).

Educatia formala dureaza 10 - 15 ani si reprezinta o introducere în sfera pregatirii initiale pentru educatia permanenta.

Educatia nonformala completeaza educatia formala într-un cadru institutional situat în afara sistemului de învatamânt si în interiorul acestuia, activat prin "organisme scolare conexe", extradidactice sau extrascolare, constituite ca "punte între cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal" (G. Vaideanu).

Educatia nonformala sprijina actiunile si influentele sistemului de învatamânt pe doua circuite pedagogice principale:

a)      un circuit pedagogic situat în afara clasei: cercuri pe discipline de învatamânt, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/transdisciplinare, ansambluri sportive, artistice, culturale, întreceri, competitii, concursuri, olimpiade scolare;

b)      un circuit pedagogic situat în afara scolii: valorificarea educativa a timpului liber, excursii, vizite, tabere, cluburi, vizionari de spectacole, expozitii, videoteca, mediateca, radio, televiziune scolara, instruire asistata pe calculator, presa pedagogica, cursuri, conferinte tematice.

Obiective generale

- sprijinirea elevilor si chiar a adultilor cu sanse reduse de acces la scolaritate normala;

- stimularea dezvoltarii socio-economice si culturale a personalitatii umane si a comunitatii locale.

Obiective specifice:

- dezvoltarea unor sectoare socio-economice particulare;

- valorificarea adecvata a resurselor locale;

- alfabetizarea functionala, în special a grupurilor defavorizate;

- formarea si perfectionarea profesionala;

- educatia generatiilor pentru o existenta sanatoasa în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.

Caracteristici ale educatiei nonformale: varietate mare, flexibilitate sporita, diferentierea continua, implicarea mai profunda în actul organizarii a însesi persoanelor educate.

Educatia informala include ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan si continuu asupra personalitatii umane de la nivelul familiei, localitatii, cartierului, strazii (micro), grupurilor sociale, mediul social (cultural, profesional, economic, religios), a comunitatii (nationale, zonale, teritoriale, locale), a mass mediei (presa scrisa, radio - TV).

Educatia informala precede si depaseste ca durata, continut si modalitati educatia formala. Ea este determinata, de regula, de caracterul predominant al unuia sau altuia dintre tipurile de valori, activitati sau preocupari ale mediului ambiental în care educatul îsi duce existenta si de propriile lui aspiratii.

Interdependenta formelor de educatie asigura cresterea potentialului pedagogic al activitatii de formare - dezvoltare a personalitatii în termeni individuali, sociali, didactici si extradidactici.

a.       - instruire de tip formal urmareste dobândirea unor cunostinte sistematizate prin programe si manuale scolare, cunostinte organizate pe domenii disciplinare si interdisciplinare, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent;

b.      - instruire de tip nonformal - urmareste dobândirea unor cunostinte complementare, optional, prin studiu independent sau orientat de profesor, cu asumarea din partea elevului a unor roluri si strategii de învatare specifice;

c. - instruire de tip informal - urmareste obtinerea unor informatii din domenii pluridisciplinare, mai putin abordate în scoala, informatii neprelucrate însa valorificabile în directia dobândirii unor cunostinte complementare.

EDUCABILITATEA

Delimitari conceptuale

Educabilitatea reprezinta o caracteristica esentiala a personalitatii umane care desemneaza capacitatea acestuia de dezvoltare pedagogica progresiva, permanenta, continua.

Prin educabilitate desemnam, asadar, capacitatea omului de a fi receptiv la influentele educative si de a realiza pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate.

Dezvoltarea este un proces de transformare, de diversificare, de îmbogatire calitativa a organizarii proceselor psihice ale fiintei umane. Ea se desfasoara în plan biofizic si psihocomportamental.

Dezvoltarea reprezinta un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou,, într-o succesiune de etape, care permit individului adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural.

Dezvoltarea este rezultatul contradictiilor ce se constituie între capacitatile pe care le are, la un moment dat, copilul si cerintele din ce în ce mai complexe ale lumii înconjuratoare.

Caracteristici ale dezvoltarii

- are caracter ascendent

- este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie între capacitatile pe care le are la un moment dat, copilul si cerintele din ce în ce mai complexe ale lumii înconjuratoare.

- ritmul dezvoltarii este diferit de la un individ la altul în functie de potentialul biopsihic al individului si de conditiile mediului în care traieste.

Maturizarea biologica este procesul de desavârsire structurala si functionala a tesuturilor, organelor si subsistemelor care alcatuiesc organismul.

Maturizarea organica si fiziologica este o premisa a dezvoltarii psihice. Ea directioneaza din interior, în limite variabile, dezvoltarea individuala, asigurând echilibrul dintre individ si munca.

Maturizarea psihica indica rezultatul dezvoltarii psihice a copilului, nivelul optim pe care l-a atins în concordanta cu cerintele sociale si posibilitatile interne pe care le are. Ea este dependenta de maturizarea biologica, însa este determinata de activitatea individuala, de influentele ce se exercita din exterior, de educatie.

Reflectând dimensiunile unui concept integrator, educabilitatea concentreaza premisele, conditiile si conexiunile determinante ale dezvoltarii pedagogice la nivelul a trei procese complementare.

- procesul biologic, centrat pe fenomene de crestere si de maturizare fizica, morfologica si biochimica a diferitelor componente ale organismului uman;

- procesul social, centrat asupra capacitatilor de reglare a conduitei umane în raport cu normele comunitatii;

- procesul psihologic, centrat pe evolutia fenomenelor psihice în plan functional si structural.

☺ FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI

Educatia are caracter finalist (teleologic) pentru ca urmareste formarea personalitatii umane

I.S.D. - finalitate

Dispozitiv pedagogic - metode, mijloace, strategii

S - subiectivitatea elevului

C.o. - comportamentul subiectivat

C.i.i. - conexiune inversa interna

C.i.e. - conexiune inversa externa

A - ambianta psihosociala (clasa, lectia)

C.s. - context social

Finalitatea educatiei este data de societate. Finalitatea se concretizeaza în trei notiuni:

- ideal

- scop

- obiectiv

Ideal social

a) - Idealul - tipul de om cerut de societate pe o anumita treapta a evolutiei istorice

b) - Scopul - anticiparea pe plan mintal a rezultatelor actiunii educationala asociata cu

intentia de înfaptuire. Are o dimensiune anticipativa si una intentionativa.

c) - Obiectivul - este tot anticiparea pe plan mintal a rezultatelor actiunii educationale

privite sub forma performantei care poate fi masurata

Obiective - generale

- specifice

- operationale

Obiectivul - este un enunt ce are caracter finalist si da expresie intentiei de schimbare. Obiectivele se pot clasifica dupa gradul de generalitate:

- obiective generale

- obiective specifice - cognitive

- obiective operationale - psihomotorii

- afective

Obiectivele generale - se regasesc în programa scolara si se clasifica dupa doua metode:

- Modelul morfologic

- Modelul clasificarii ierarhice

- Modelul morfologic se refera la inteligenta privita ca o aptitudine generala a învatarii. Acest model nu este operabil pentru ca inteligenta ar trebui masurata.

- Modelul clasificarii ierarhice (Taxonomia lui Bloom) stiinta clasificarii - dupa domeniul schimbarii si apoi ordinea operatiilor implicate în învatare.

- cognitive

- dupa domeniul schimbarii: - afective

- psihomotorii

OPERAŢIONALIZAREA OBIECTIVELOR

Operationalizarea are doua sensuri:

Derivare - trecerea succesiva de la ideal-social la ideal-educational scop obiective generale obiective specifice;

Identificarea acelor criterii dupa care un obiectiv poate fi operational.

Operationalizarea se poate realiza dupa doua criterii:

a)      - criteriul competentei - nu este aplicat mereu

b)      - criteriul performantei

Criteriul competenta - calitate psihica superioara ce se formeaza în timp

Criteriul performanta - este indicat de Mayer ai carui indicatori sunt urmatorii:

Specificarea comportamentului final al elevului. Se realizeaza prin folosirea verbelor: a descoperi, a identifica, a enumera, a crea, a compara, a demonstra etc. fara a sti, a cunoaste, si a întelege.

Identificarea conditiilor psihopedagogice prealabile si prezente în care elevul face dovada realizarii schimbarii. Ex.: dat fiind. (înseamna ca elevul stie ceva dinainte si urmeaza sa demonstreze).

Specificarea nivelului de reusita (performanta) - acest nivel poate fi maximal sau minimal si poate îmbraca forma temporara sau numerara. Ex.: - obiective operationale sunt pentru elevi: - sa explice modul de formare a ., - sa enumere (forma) bogatiile solului (continut).

Obiectivul operational are doua elemente: de forma si de continut.

Cerinte: - sa nu se foloseasca limbi interzise

- sa fie accesibile elevilor

- sa fie corect formulate

- sa fie formulate economicos

- sa cuprinda o singura sarcina

- sa fie grupate în jurul unei idei si sa se regaseasca în segmentul lectiei.

Avantaje: - operationalizarea constituie o chezasie a realizarii obiectivelor lectiei

- se pot depista lacunele, se pot lua decizii de ameliorare, se poate trece la munca diferentiata si individualizata.

Dezavantaje: - consum mare nervos, nu toate obiectivele pot fi operationalizate (cele afective), unele discipline pot fi greu operationalizate (istorie, filozofie etc.)

☺ METODE DE PREDARE

Ca definire, prin metode de predare întelegem calea aleasa de cadrul didactic pentru a transmite informatii. Procedeul, este un amanunt, un detaliu al metodei. Metodologia, este un ansamblu de metode si procedee didactice care se refera la natura si functiile metodelor.

Metodele didactice îndeplinesc si functii didactice ca:

1 - functie informativa sau cognitiva

2 - functie instrumentala

3 - functie normativa (cuprinde cerinte, norme)

4 - functie motivationala

5 - functie formativ-informativa

Metodele au caracter polifunctional (ex. povestire = metoda, demonstratie = procedeu)

Sistemul metodelor

Criteriul de clasificare a metodelor este izvorul cunoasterii: cuvântul, experienta individuala si activitatea practica.

Cuvântul - metode de transmitere a cunostintelor, care pot fi:

Metode orale: 1. - Expozitive: povestirea, explicatia, descrierea, prelegerea, instructajul.

2. - Conversative: conversatia euristica (învatare prin descoperire),

dezbatere colectiva, problematizarea.

Metode scrise: - lucrul cu cartea

- munca independenta

Metode de explorare:

a) - directa - în prezenta obiectelor (studiu de caz si studiul documentelor si al relicvelor)

b) - indirecta - demonstrarea, modelarea

- exercitiul

Metode de actiune practica: 1- reala - algoritmul (succesiune de operatii într-o ordine

- lucrarea practica data)

- joc didactic

2 - fictiva - joc de rol

(simulata) - învatare dramatizata (psihodrama)

La toate acestea se mai adauga instruirea programata cu manuale programate sau cu masini.

Algoritmul consta într-o succesiune de operatii executata într-o ordine data.

☺ EVALUAREA

Componenta fundamentala a procesului de învatamânt.

I - Notiunea de evaluare

Notiunea de evaluare se defineste prin: a masura, a aprecia, a cântari, a estima valoarea unui lucru. Termenul este propriu economic si în strânsa relatie cu eficienta activitatii umane. El a fost introdus în stiintele educationale întrucât procesul de învatare se finalizeaza cu rezultate scolare.

Pentru a fi eficient, procesul de învatare trebuie modernizat si optimizat, de aceea este necesara delimitarea clara a obiectivelor, structurarea si organizarea activitatii, modernizarea continuturilor, a tehnologiei didactice si a proceselor evaluative.

Evaluarea este un punct final al unei succesiuni de evenimente din activitatea didactica. Modernizarea evaluarii se realizeaza în doua directii:

a)      - prima directie se refera la extinderea actului evaluativ, la aprecierea rezultatelor învatarii, la analiza procesului de învatamânt.

b)      - consta în gasirea unor modalitati de evaluare ce pot fi integrate an procesul de învatamânt.

Trebuie sa stim ca notiunea de evaluare este strâns legata de proces si produs, nu se realizeaza la întâmplare si tine seama de o serie de factori:

- Factori generali (economici, sociali, demografici)

- Factori umani (cadrele didactice si elevii) care vizeaza capacitati, competente, trasaturi

- Componentele procesului de învatamânt (obiective, metode etc.)

II - Functiile evaluarii

1.- Functia generala:

a) - functia de constatare si apreciere

b) - functia de diagnosticare

c) - functia de predictie (prognosticare)

d) - functia de certificare

e) - functia de selectie

a)      - Functia de constatare - se4 refera la constatarea rezultatelor la învatamânt în urma aplicarii unor modalitati evaluative (probe scrise, orale, teste, si aprecierea lor dupa criterii diverse).

b)      - Functia de diagnosticare - se refera la interpretarea rezultatelor si identificarea factorilor care au dus la aceste rezultate.

c)      - Functia de predictie - anticiparea performantelor viitoare ale elevilor pe baza rezultatelor obtinute. Aceasta functie este complementara cu cea de diagnosticare.

d)      - Functia de certificare - se refera la nivelul de cunostinte si abilitati ale elevilor la sfârsitul perioadei de instruire.

e)      - Functia de selectie - se refera la accesul elevilor într-o treapta superioara de învatamânt. Ea consta în clasificarea, ierarhizarea elevilor în urma rezultatelor obtinute în conditiile existentei unui numar limitat de locuri.

2. - Functii specifice - se refera la cadrul didactic si la elevi:

a) - Pentru cadru didactic - prin evaluare, acesta constata daca au fost realizate obiectivele propuse, identifica lacunele, punctele slabe sau forte din activitatea sa în urma evaluarii, putând fi luate decizii de ameliorare a procesului de învatamânt.

Schema evaluarii dupa Auseibel

c)      - Pentru elevi - evaluarea are o functie motivationala si se tine seama de particularitatile individuale si are un rol important în orientarea scolara si profesionala.

III - Operatiile evaluarii

1 - De masurare

2 - De interpretare si apreciere

3 - De adoptare a deciziilor ameliorative

1. - Masurarea se realizeaza prin cifre, calificative, simboluri, litere, cuvinte, bile

2. - Interpretarea si aprecierea se refera la emiterea unei judecati de evaluare pe baza unui criteriu (barem, scriptor de performanta)

3. - Adoptarea deciziilor - se adopta decizii ameliorative în vederea îndepartarii lacunelor si a optimizarii procesului de învatamânt.

Operatiile evaluarii sunt în strânsa legatura cu functia ei.

☺MODALITĂŢI DE INTEGRARE A EVALUĂRII ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

a)      evaluarea initiala

b)      evaluarea formativ-continua

c)      evaluarea sumativa sau continua

a)      Evaluarea initiala - se realizeaza la începutul unui program de instruire, la început de an scolar, ciclu scolar sau când cadrul didactic este nou venit în scoala. Scopul acestei evaluari este cunoasterea nivelului de cunostinte ale elevilor, spre a fi instruiti în consecinta.

b)      Evaluarea formativ-continua - se realizeaza pe tot parcursul programului de instruire si urmareste formarea la elevi a capacitatii de autoevaluare.

c)      Evaluarea sumativa - este evidentiata de bilant la sfârsit de program de instruire, la sfârsitul semestrului, la sfârsit de an scolar, de ciclu scolar, la sfârsit de capitol.