PRINCIPII DIDACTICE IN PREDAREA STIINTELOR JURIDICE
7.1. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor
Principiul deriva, dintr-un anumit punct de vedere, din puterea de comprehensiune a elevului / studentului pentru disciplina predata (accentuam la acest nivel de analiza, importanta identificarii princi 929h74j palelor caracteristici ale continuturilor stiintelor sociale) si pentru structura sa conceptuala precum si, din utilizarea activa a datelor si cunostintelor stiintifice, dintr-un alt punct de vedere. Principiul are ca obiective determinante:
constientizarea de catre elevi a principalelor obiective ale instruirii (implict, intelegerea principalelor sarcini de invatare);
intelegerea clara si profunda a noului material predat;
raportarea noilor informatii la sistemul informatiilor anterior construite, pentru dezvoltarea unei reflectari active a cunostintelor la nivelul structurilor cognitive ale elevilor / studentilor;
interpretarea critica, prelucrarea personala a materialului de catre elevi / studenti, in scopul distantarii de structura si forma materialului initial;
dezvoltarea limbajului si a gandirii elevilor / studentilor prin utilizarea unor sarcini cognitive precis determinate pe procese si structuri psihice;
implicarea elevului / studentului in procesul de invatare cu sustinere motivationala si efort propriu;
angajarea efectiva a elevului / studentului in sarcina de instruire pentru evitarea primirii finite a elementele de continut (insusirea stiintei nu la nivel de produs ci la nivel de proces);
accentuarea activismului cognitiv (toate operatiile gandirii trebuiesc solicitate in procesul de instruire;
soliditate motivationala (orice act de instruire trebuie sa se fundamenteze pe o serie de motive clar determinate si cu precadere pe motivatia intrinseca) in sensul situatiilor stenice, generatoare de tensiuni energetice puternice;
Acest principiu reprezinta o constanta in preocuparile didactice ale cadrului didactic, avand in vedere ca numai o invatare activa, insotita de participare si constientizare poate sa aduca eficienta activitatii instructive.
7.2. Principiul accesibilitatii
Cunoscut in literatura de specialitate si sub denumirea principiul accesibilizarii si individualitatii, acest principiu presupune ca organizarea si desfasurarea procesului de invatamant sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor (varsta, sex, stare de pregatire anterioara, potential fizic si psihic, etc).
Atat definirea obiectivelor educationale cat si celelalte momente ale activitatilor educationale, determinarea continuturilor, alegerea metodelor, stabilirea ritmurilor de invatare, trebuie sa tina cont de principalele postulate ale principiului:
a. in ceea ce priveste accesibilitatea:
dificultatea sarcinii de invatare trebuie sa se situeze la 'nivelul proximei dezvoltari' (cu putin deasupra posibilitatilor de moment ale elevului / studentului);
dinamismul sarcinii de invatare trebuie mentinut in sensul obtinerii unei continuitati a dezvoltarii;
dificultatile de invatare nu trebuiesc eliminate ci exploatate in favoarea procesului de instruire si a elevului;
b. in ceea ce priveste individualizarea:
nu toti elevii / studentii percep obiectele si fenomenele in acelasi mod, nu toti sunt atrasi de aceleasi aspecte ale procesului de invatamant, de aceea se recomanda diferentierea abordarii pedagogice si metodice a fiecarui elev / student;
varierea aspectelor de organizare si grupare a elevilor / studentilor pentru a da posibilitatea fiecaruia de a dispune de timp de reflectie si de actiuni individuale;
personalizarea instruirii, posibila in invatamantul superior cu precadere la seminar trebuie sa constituie o preocupare constanta a cadrului didactic;
7.3. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor
Desi, acceptata de catre persoanele neinitiate, ca un truism, principiul insusirii temeinice a cunostintelor presupune ca fixarea profunda a materialului de predat trebuie sa preocupe cadrele didactice. Elevii trebuie sa fie capabili sa recunoasca elemente ale materialului predat, sa-l reproduca si sa-l poata utiliza creator in diferite ipostaze.
In spirit metodic, se recomanda cadrelor didactice sa reconsidere repetarea, in sensul completarii ei cu prelucrarea, rezultand astfel o forma mixta, repetarea prin prelucrare.
7.4. Principiul legarii teoriei cu practica
Valorificarea practica a cunostintelor teoretice, trebuie facuta in sensul precizarii ori de cate ori este posibil a laturii aplicative a informatiilor predate. De cele mai multe ori practica genereaza reprezentari mai vii si mai clare, contribuind astfel la consolidarea mai buna a cunostintelor teoretice.
Ideea metodica esentiala o reprezinta problema trasnferului, cunoscut in literatura de specilitate sub doua forme:
- transfer specific: presupune aplicarea unor deprinderi si exercitii, reprezentand o extensie a teoriei respective;
- transfer nespecific: presupune aplicarea principiilor, atitudinilor, ideilor generale la sarcini, realitati si domenii diferite practice diferite;
Transferul este usurat daca notiunea insusita are o sfera de cuprindere mai larga, astfel incat, aplicabilitatea ei la noile probleme va fi mai cuprinzatoare: 'teoria buna este o practica buna'.
Elementele de aplicabilitate ale informatiilor exploatate cu precadere in activitatile de seminar trebuie sa fie explicate coerent si logic la curs, impletindu-se astfel cerintele acestui principiu cu cele ale principiului sistematizarii si continuitatii.
7.5. Principiul conexiunii inverse
Conexiunea inversa o reprezinta informatia pe care o receptioneaza cadrul didactic de la elev in sensul corelatiei dintre predare si invatare. Datorita necesitatii identificarii corelatiilor dintre valorile asteptate si valorile atinse, feedback-ul sustine componenta de autoreglare a procesului de invatamant, contribuind la reglarea din mers a procesului de instruire.
Principalele tipuri de reglare sunt :
- reglare complexa - retroactiune pozitiva: informatia inversa sugereaza o schimbare a experientei - sugereaza solutii noi, dezvoltari, etc;
- reglare simpla - retroactiune negativa: echilibrare functionala prin indepartarea disfunctionalitatilor, pe calea adapatrilor, reajustarilor, ameliorarilor, etc;
Rolurile conexiunii inverse sunt:
- de comanda si de dirijare continua: directionarea transformarilor dorite in conformitate cu cerintele exprimate in obiective;
- control: operatii care sa supravegheze sistemul si sa dispuna de utilizarea mai buna a resurselor in viitor;
- ameliorare: incurajeaza incercari spontane de inovare a sistemului;
Functiile si efectele feedback-ului sunt:
- functia de diagnostic, informativa si evaluativa;
- functia de intarire imediata a rezultatelor pozitive;
- functia de identificare si depasire a unor dificultati;
Semnalele de tip verbal dar cu precadere cele nonverbale prin care isi face simtita prezenta feedback-ul, trebuie sa se situeze in atentia cadrelor didactice. Aspectele nonverbale ale comunicarii, canale prin care elevii / studentii prefera sa-si exteriorizeze multe dintre nemultumiri trebuiesc corect valorizate de catre profesor si exploatate in consecinta la capitolul feedback.
7.6. Principiul sistematizarii si continuitatii
Predarea si invatrea noilor structuri trebuie realizata intr-o ordine logica, dupa un sistem care sa determine si o inlantuire progresiva. Relatiile de supraordonare si de subordonare intre diferitele continuturi predate trebuie sa se obiectiveze in ierarhii la nivel de compartimente curiiculare.
Invatarea implica de cele mai multe ori structurare, astfel incat anumite continuturi nu pot fi studiate inaintea altora, cele de dinainte pregatind aparitia si dezvoltarea celorlalte.
In Programa unei discipline din stiintele sociale trebuie sa regaseasca logica si raporturile epistemologice ale stiintei respective, astfel incat sistematica predarii sa nu vicieze prea mult particularitatile stiintei.
Esenta principiului poate fi restransa totodata la ideea conform careia proiectarea si organizarea activitatilor de instruire trebuie sa beneficieze de acele informatii stiintifice, esentializate, ordonate logic si coerent astfel incat sa poata fi respectate exigentele curriculare.
Desi normativitatea didactica tinde sa fie centrata nu pe principii ci pe actiuni metodice specifice, o concluzie se poate desprinde o singura concluzie: principiile anterior enuntate nu pot fi eludate, deoarece sunt constante ale procesului de instruire, de care profesorul trebuie sa tina seama pentru a-si asigura succesul profesional. Tentativele de modernizare ale principiilor sunt restructurari si resistematizari ale acestora, esenta desprinsa fiind aceeasi.
7.7. Principiul procesarii informatiei socio-juridice
Cum mari cantitati de informatie ajung sa fie disponibile oricarui cetatean in parte, abilitatea fiecarei persoane de a procesa in mod inteligent acea informatie capata o importanta din ce in ce mai mare. Atunci, dezvoltarea dispozitiilor si abilitatilor necesare pentru o informare in ceea ce priveste procesarea informatiei, devine o componenta de baza a invatamantului intr-o era a informatiei. Desi au fost dezvoltate cateva modele de procesare a informatiei, Modelul Pathways to Knoledge, "Cai spre Cunoastere") creat de Marjorie L. Pappas si Ann E. Tepee este foarte bine conceput si documentat.
Modelul preluat dupa Switzer, Callahan & Quinn, 1999, se adapteaza foarte bine informatiei de tip social - juridic vehiculate in procesul de invatamant destinat predarii disciplinelor din aceste arii curriculare.
7.7.1. Aprecierea
Aprecierea este primul nivel al Modelului Pathways to Knowledge. Indivizii apreciaza literatura, arta, natura, justitia si informatia din lumea ce ii inconjoara intr-o multitudine de forme, cum ar fi: povesti, filme, picturi, cadre naturale, muzica, carti, periodice, web, video etc. Aprecierea promoveaza curiozitatea si imaginatia care poate fi un preludiu al fazei de descoperire intr-o activitate ce necesita cautarea informatiei. (Pappas & Tepe, 1997)
Lista comportamentelor observate
ascultare
percepere / intuitie
curiozitate
imaginare
vedere
citire
creare
scriere
discutie
verbalizare
apreciere
placere
evaluare
Precautarea este o faza importanta si deseori neglijata atunci cand cei ce cauta informatia initiaza un proiect de cercetare sau urmeaza o informatie de care este nevoie.
Faza Precautarii permite cautatorilor de informatie sa faca legatura intre subiectul, intrebarea sau informatia de care au nevoie si cunostintele lor anterioare. Cautatorii pot incepe gandindu-se (brainstorming) la intrebari care pun accentul pe ceea ce ei stiu despre subiectul ales si ceea ce vor sa stie. (Pappas&Tepe, 1997)
Hotarandu-se asupra carui lucru ar trebui sa-si concentreze atentia elevii, pe:
construirea unei baze de informatii
explorarea sursei generale de informatii
crearea de legaturi intre informatie si cunostintele anterioare
formularea de intrebari de inceput
identificarea cuvintelor cheie
gandire aprofundata (brainstorming) asupra ideilor si informatiei despre subiectul ales
crearea de conexiuni intre subiecte, concepte prin grafice (webbing),
trasarea ideilor principale, si punerea lor la un loc (clustering) etc. limitand sau extinzand subiectul
dezvoltarea unor intrebari de cercetare specifice
definirea nevoilor informatiei
aplicarea de procedee in vederea folosirii tehnologiei si a altor instrumente pentru obtinerea informatiei cautand ajutor de la surse corespunzatoare atunci cand e nevoie
evaluarea rezultatului Precautarii
De-a lungul acestei etape, cautatorii identifica surse corespunzatoare de informatie, resurse si instrumente, apoi planifica si implementeaza o strategie de cautare pentru a gasi informatii relevante pentru cercetarea lor sau informatia de care au nevoie. (Pappas&Tepe, 1997)
Planificare si implementare a strategiei mele de cautare:
identificarea resurselor si instrumentelor de care este nevoie pentru a se raspunde intrebarilor (e.g., scoli, biblioteci, muzee, resursele de acasa, firme/afaceri etc)
cautare in colaborare
interactiune cu expertii
aplicarea abilitatilor de localizare a resursei
planificarea unei strategii de cercetare
distinctia facuta intre sursele de informatie
folosirea surselor de informatie in mod corespunzator
adunarea de informatii folosind resurse autentice si umane
dezvoltarea strategiilor de cautare pentru resursele electronice sau scoase la imprimanta
selectarea si folosirea instrumentelor pentru obtinerea informatiei (de ex.: indexuri, cataloage, bibliografii, directorare, instrumente de cautare precum search engines)
intelegerea conceptului de organizare lineara (imprimata) si nonlineara (electronica) a informatiei
evaluarea corectitudinii resurselor de informatie si a instrumentelor
gasirea informatiei relevante
citirea rapida si scanarea pentru a aduna informatia
inregistarea informatiei prin luare de notite, facand sumare, dand citate si listand evenimente importante (scrise de mana si/sau in forma electronica)
inregistrarea informatiei bibliografice
punerea de intrebari pentru a clarifica informatia
luare de interviuri
identificarea unor subiecte alternative
controlarea repetata a informatiei
determoninarea relevantei informatiei ( fapt sau opinie, corectitudine, frecventa, primara/secundara si relevanta
folosirea locului unde este gasita informatia
dezvoltarea strategiilor de cautare pentru resursele scrise si electronice, cautari ierarhice si analitice
sa stie cand au nevoie de ajutor
sa evalueze rezultatele strategiei de cautare
7.7.4. Interpretarea
In timpul etapei de interpretare, elevii evalueaza utilitatea informatiei lor si reflecteaza pentru a-I da o interpretare personala. Informatia are nevoie de interpretare pentru a se transforma in cunostinte. Etapa de interpretare implica elevii intr-un process de analizare, sintetizare si evaluare a nevoii de informatie. Interpretarea este o alta etapa a acestui proces complex, etapa foarte importanta si adesea neglijata. Activitatile instructionale sau unitatile de continut trebuie sa fie astfel concepute pentru a-I implica pe studenti mai intai in gandire critica sau rezolvare de probleme. Daca gandirea critica nu face parte din planul de invatare, nevoia de a interpreta informatia nu apare si elevii / studentii raman la stadiul invatarii reprezentat numai de posedarea cunostintelor. (Pappas&Tepe, 1997)
Lista comportamentelor observate
Reflectarea pentru a dezvolta o interpretare personala
Intelegerea sensului
Tragerea concluziilor
Parafrazarea
Filtrarea informatiei (punctual de vedere, gradul de obiectivitate, etc.)
Reflectia
Organizarea informatiei
Folosirea etica si responsabila a informatiei
Compararea si contrastarea
Analizarea
Stabilirea credibilitatii
Clasificarea
Evaluarea informatiei
Intelegerea relatiilor cauza-efect
Integrarea conceptelor
Sintetizarea
Stabilirea temelor si a modelelor
Evaluarea informatiei pentru a sustine sau a combate o problema sau o tema de cercetare
Elevii de gimnaziu vizioneaza un scenariu video pe CD care prezinta consecintele unei decizii juridice incorecte. Elevii lucreaza in grupuri pentru a intelege consecintele, eroarea si cum poate fi rezolvata problema. Elevii fac inferente bazandu-se pe lecturile lor anterioare si trag concluzii in grupuri mici. Fiecare grup isi prezinta concluziile intregii clase. Clasa analizeaza situatia si face inferente despre cauzele erorii. La final, profesorul introduce deciziile clasei pe soft-ul de simulare care furnizeaza feedback si transmite elevilor daca au rezolvat problema sau daca trebuie sa continue sa evalueze situatia in mai multe vizionari video sau texte.
Etapa de comunicare permite elevilor sa organizeze, sa aplice si sa prezinte cunostintele noi relevante pentru problema lor de cercetare sau pentru nevoia lor de informatie. Ei aleg un format care sa reflecte intr-un mod adecvat cunostintele noi pe care ei trebuie sa le transmita, apoi planifica si isi creaza produsul. Profesorii si specialistii media de la biblioteca scolii sunt incurajati sa permita elevilor sa-si aleaga singuri formatul adecvat de comunicare in loc sa le specifice ei acest format. Acest proces le va permite elevilor sa devina receptori si utilizatori critici ai multiplelor formate informationale. (Pappas&Tepe, 1997)
Construirea si prezentarea noilor cunostinte
1.Organizarea informatiei pentru prezentare
2. Selectarea unui format de comunicare adecvat
3. Punerea in practica a informatiei pentru a raspunde unei intrebari si/sau pentru a rezolva o problema
4. Evaluarea selectiei formatului
5. Satisfacerea nevoii de informatie
6. Respectarea proprietatii intelectuale
1. Prezentarea noilor cunostinte cu ajutorul formatelor selectate
2. Dezvoltarea unei schite sau versiuni initiale
3. Editarea si revizuirea
4. Exprimarea ideilor creand, vorbind, compunand si scriind
5. Exprimarea ideilor prin intermediul video-ului, rapoartelor de cercetare, experimentelor, prezentarilor pe calculator, animatiei, etc
Elevii dintr-o scoala gimnaziala invata la ora de istorie despre Razboiul Civil. Ei sunt impartiti in grupuri pentru a scrie o lucrare de cercetare ce ii poate ajuta sa se pregateasca pentru prezentarile lor despre diverse aspecte legate de Razboiul Civil. Fiecare grup este responsabil sa aleaga cel mai bun mod de a prezenta aceste informatii noi colegilor de clasa. Ei pot alege sa foloseasca o diorama, o sceneta, o pictura murala, o stire, video-ul sau un alt format sau o combinatie intre aceste formate pentru prezentarile lor in fata clasei. Elevii isi creaza produsele de care au nevoie pentru a-si prezenta informatia intregii clase. Profesorul si specialistii media ai bibliotecii scolii ii ajuta pe elevi sa-si evalueze selectia formatului.
Auto-evaluarea cat si evaluarea facuta de catre colegi sunt un proces continuu in acest model nelinear de procesare a informatiei si trebuie sa aiba loc in toate etapele. Elevii folosesc evaluarea lor asupra procesului pentru a face revizuiri care le vor permite sa-si dezvolte propriul lor proces de cautare a informatiei. Prin intermediul acestui proces continuu de evaluare si revizuire elevii isi dezvolta abilitatea de a deveni cautatori de informatie independenti. Elevii evalueaza de asemenea produsul lor sau rezultatele prezentarii lor a noilor cunostinte. (Pappas&Tepe, 1997)
Reflectia asupra procesului si produsului
1. Evaluarea si redefinirea intrebarii
2. Evaluarea/re-evaluarea procesului personal de informatie
3. Evaluarea produsului final
4. Verificarea eficientei comunicarii noilor cunostinte
5. Folosirea uneltelor de monitorizare (de exemplu jurnale) pentru a evalua si modifica strategiile de cautare
Un grup de elevi de scoala gimnaziala creaza un videoclip despre viata si epoca unei mari personalitati din domeniul stiintelor sociale. La sfarsitul proiectului, elevii folosesc fise de evaluare pe care le-au conceput impreuna cu profesorul pentru a evalua procesul lor de cautare a informatiei, inclusiv cuvintele cheie alese, succesul lor in cautarea informatiei si cat de adecvate au fost informatiile pe care le-au ales. De asemenea, elevii folosesc o astfel de fisa si pentru a evalua videoclipul lor final si videoclipurile create de colegii lor.
SURSA ACESTOR
|
