PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI SCOLAR
Managementul scolar, ca oricare dintre stiinte, are la baza un set de principii, adica de idei fundamentale, de teze generale care-i orienteaza pe manageri in activitatea lor.
Ca si in alte sectiuni ale managementului, la care ne vom referi ulterior, si in cazul principiilor nu exista un punct de vedere unitar asupra numarului si continutu 525g61f lui lor. Ctitorii managementului au opinii diferite in acest domeniu. Spre ilustrare, Fr. W. Taylor numeste patru principii, iar H. Fayol stabileste intre paisprezece si saisprezece principii, adaptabile la un mare numar de situatii particulare. Alti autori, unii contemporani, isi exprima opinia ca in orice domeniu particular de activitate se poate opera in egala masura cu doua seturi de principii: unele care au valabilitate in orice domeniu; altele care sunt specifice unui anumit domeniu (spre ilustrare, principiile didactice pentru conducerea procesului de invatamant, sau principiile precizate in Legea invatamantului).
Fiind o caracteristica a oricarei activitati organizate, procesul de conducere are unele principii comune, indiferent de domeniul condus. Noi ne-am oprit asupra unora din principiile generale comune.
Principiul intemeierii activitatii de conducere si, in primul rand, a deciziilor majore pe cunoastere legitatilor obiective ale dezvoltarii sociale si pe generalizarea experientei proprii si internationale este menit sa contribuie la asigurarea conducerii stiintifice a sistemului de invatamant si a unitatii scolare. Autoreglarea spontana este inlocuita deci de conducerea stiintifica, la baza careia sta cunoasterea si luarea in considerare a legitatilor si tendintelor obiective de evolutie a invatamantului ca sistem si a procesului de invatamant, precum si dezvoltarea, respectiv perfectionarea unitatii structurale si functionale a sistemului, neutralizarea influentelor negative s.a.
Principiul conducerii in echipa este institutionalizat la scara intregii societati si in intreaga structura a conducerii invatamantului, de la baza la varf, in cadrul celor trei niveluri ierarhice. Legea invatamantului a adus noi precizari si noi elemente privind componenta si functionalitatea organelor de conducere in echipa a unitatilor de invatamant si a celor care asigura indrumarea, controlul si coordonarea invatamantului. Ceea ce este caracteristic, privitor la institutionalizarea principiului conducerii in echipa, consta in faptul ca organele de conducere in echipa au caracter deliberativ, de lucru si nu reprezentativ, formal, ele fiind chemate sa ia hotarari cu valabilitate legala in toate problemele esentiale ale activitatii din invatamant.
Practica demonstreaza faptul ca munca in grup isi gaseste aplicabilitatea in toate fazele elaborarii deciziei, incepand cu faza de culegere a informatiilor pana la cea de transpunere a ei in practica. Superioritatea deciziilor in echipa fata de cele individuale se manifesta in cel putin trei sensuri, care pot fi rezumate astfel: a) fundamentarea mai temeinica a deciziilor prin participarea unui numar mai mare de specialisti la gasirea solutiilor, la evaluarea judicioasa a efectelor previzibile, la estimarea avantajelor si dezavantajelor diferitelor alternative luate in consideratie; analiza din diferite puncte de vedere si sub diferite raporturi confera mai multa obiectivitate in aprecierea oportunitatii solutiei optime; b) sporirea elementului motivational care asigura indeplinirea deciziei stabilite, ca urmare a faptului ca participantii au analizat toate temeiurile care au determinat adoptarea acesteia, actionand ulterior in deplina cunostinta de cauza pentru aplicarea practica a solutiei fixate; c) schimbul bogat de informatii, confruntarea unor opinii diferite, multiplicarea punctelor de vedere, a cunostintelor si a experientelor constituie o baza exceptionala pentru formarea si dezvoltarea cadrelor.
Un alt principiu se refera la preocuparea permanenta pentru perfectionarea stilului si metodelor de conducere si ridicarea calificarii organelor de conducere. Nici o teorie a conducerii, oricat de bine ar fi fundamentata stiintific, nu poate avea succes deplin fara conducatori capabili s-o aplice la realitatile sociale unde-si desfasoara activitatea. Conducerea stiintifica a invatamantului si a unitatilor scolare este deci indisolubil legata de formarea si perfectionarea conducatorilor, care sunt autorii si actorii actelor de conducere.
|
