Curs de pedagogie 2006-2007
Anul II, Semestrul 1
Teoria instruirii si evaluarii
TEMA 1 : PROCESUL DE INVATAMANT
Didactica - teorie a procesului de invatamant
Analiza procesului de invatamant
Principiile didactice
Forme de organizare a procesului de invatamant
Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant
Tipologia lectiei si alte abordari
Etimologic: didasko (gr.) = 'invatare, invatamant'; didactike - arta invatarii.
"Didactica Magna" (Comenius, 1657) - 'arta universala de a-i invata pe toti toate' - deci sfera de cuprindere acoperea aproape toata problematica educatiei, ca atare se substituia in mare masura pedagogiei generale.
Distinctia intre cele 2 - pedagogie si didactica - a facut-o Herbart (1776-1841), care a pus accentul cuvenit in didactica pe asimilarea cunostintelor, pe instruire.
In prezent, didactica studiaza procesul de invatamant ca relatie de interactiune dintre invatare, predare si evaluare, (de aici si diada predare-invatare, la care se adauga si evaluarea).
Teme (componente) principale ale didacticii:
Procesul de invatamant;
Curriculum; continutul invatamantului;
Strategiile si metodele de predare-īnvatare;
Mijloacele de invatamant;
Proiectarea in invatamant;
Evaluarea in invatamant;
Comunicarea didactica;
Managementul clasei etc.
Recent s-a constituit tendinta de conturare a 3 (trei) subdomenii distincte ale didacticii,
prezente in lucrarile de specialitate din ultimii ani si respectiv in planul de invatamant recent de formare pedagogica a cadrelor didactice (dupa partea de pedagogie generala/fundamente ale educatiei):
teoria si metodologia curriculum-ului
teoria si metodologia instruirii
teoria si metodologia evaluarii
Didactica si metodica (metodologia) de specialitate = teorie specifica a procesului de invatamant, focalizata pe o anumita disciplina de predare.
Relatia dintre sistemul si procesul de invatamant este una de subordonare - a procesului de catre sistem, dar nu in mod absolut.
Procesul de invatamant are in vedere realizarea propriu-zisa a educatiei si instruirii, prin predare si invatare, el se refera deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale invatamantului. Cadrul organizatoric de realizare a procesului sunt desigur unitatile si structurile de invatamant, baza lor didactico-materiala, resursele umane, organizarea manageriala (structuri si relatii de conducere si organizare), ca elemente ale sistemului national de invatamant.
Se poate aprecia ca exista deci si elemente comune, dintre care trebuie mentionat de pilda fluxul de iesire = nivelul de instruire si educatie al absolventilor.
Procesul de invatamant se particularizeaza pe niveluri, tipuri si forme de invatamant.
Structura procesului de invatamant poate fi analizata :
a) ca nivel de organizare curriculara - cicluri, trepte si niveluri curriculare
b) ca activitate didactica - conexiunea si comunicarea dintre profesor si elev, realizabila prin mesajul pedagogic, in conditiile unui repertoar comun - conditie esentiala a comunicarii - in conditiile conexiunii inverse (feedback) elaborate si utilizate continuu de profesor;
c) din perspectiva actiunilor angajate - predare-invatare-evaluare (dar si proiectare); esentiala este aici includerea evaluarii, sub aspectul ei continuu (formativ) ca si activitate intrinseca predarii-invatarii;
d) din perspectiva componentelor de baza implicate, cu deosebire in proiectare, distingem: curriculum-ul (cu accent pe obiective si continuturi), metodologia, mijloacele, evaluarea ca si formele de organizare (a se vedea in continuare).
Procesul de invatamant poate fi conceput ca proces de cunoastere (instruirea scolara), realizat prin interactiunile multiple dintre predare si invatare; se poate vorbi de un ciclu continuu, de interactiune cognitiva: proiectarea instruirii - predare si invatare - evaluare - proiectare (reproiectare) etc.
Procesul de invatamant trebuie insa inteles si ca unitate a informarii (instruirii) si formarii (educarii in sens restrans), a modelarii personalitatii umane. Separatia informarii de formare, a instruirii de educare nu este posibila. De aici si denumirea traditionala de proces instructiv-educativ.
Este interesant de remarcat ca in literatura pedagogica romaneasca este redusa abordarea a
ceea ce se cheama predare. A existat uneori si o critica a termenului (Bunescu V.). Probabil si pentru a reduce din excesele (traditionale) ale interventiei cadrului didactic in munca la clasa se foloseste la noi cel mai frecvent sintagma predare-invatare, mai nou predare-invatare-evaluare, expresii mai putin utilizata in alte tari. (in limba engleza exista verbul to teach, in franceza verbul enseigner, in cea italiana enseignare).
Lefrancois (1991) defineste predarea ca ˝o activitate de rezolvare de probleme˝, ceea ce presupune ca ea implica gasirea continua de solutii cu privire la problemele de comunicare, instruire, motivare, managementul clasei, evaluare etc.
Acelasi autor descrie un model de analiza a predarii in 3 etape: inainte, in timpul si dupa predare:
a) Inainte de predare:
stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini);
determinarea starii de pregatire a elevilor;
selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare (mijloace de isntruire);
planificarea evaluarii.
b) In timpul predarii - realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor de instruire proiectate; evaluarea (continua, formativa);
c) Dupa predare:
evaluarea eficientei strategiilor aplicate;
determinarea gradului de atingere a obiectivelor;
reevaluarea starii de pregatire a elevilor.
Invatarea este de fapt esenta, dominanta procesului de educatie. Ea are in vedere asimilarea
informatiilor, invatarea abilitatilor, atitudinilor, a conduitelor social acceptabile (si uneori a celor mai putin acceptabile) - Lefrancois (1991).
Principalele explicatii/teorii cu privire la invatare (īn general) sunt :
a) Teoriile bazate pe conceptia behaviorista (accentueaza doar comportamentul, bazate pe reactia individului uman la stimuli - omul īnvata observānd consecintele actiunilor sale)
b) Abordarea cognitivista (pune accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale - procesarea informatiei (atentia, memoria, gāndirea logica, pe tipul (ipostaza) de cunostinte - declarative (ce), procedurale (cum), conditionale sau strategice (de ce, cand, in ce conditii, pentru ce).
c) Psihopedagogia umanista - ideea de baza este accea ca elevii trebuie sa aiba un rol substantial in alegerea a ceea ce invata, si intr-o anumita masura chiar in alegerea metodei de invatare. Rostul ofertei de invatare este dobandirea automotivatiei si a autodirectionarii. Educatia umanista da aceeasi valoare obiectivelor afective ca si celor cognitive in invatare.
Miscarea umanista este de fapt si o reactie impotriva scolilor traditionale
De numele lui Karl Rogers - unul dintre fondatori - se leaga ideea educatiei non-directive, care a introdus si un nou tip de relatie intre profesor si elev, mult mai libera (demunita de unii autori 'lasses-faire'), care a contribuit la democratizarea relatiei educationale (a se vedea in context si conceptia altor pedagogi, ca Maria Montesori (importanta respectului pentru copil), Celestin Freinet, sau Paulo Freire - educatie pentru libertate etc).
Un principiu de baza al orientarii umaniste este ca scoala trebuie sa-i invete pe copii cum sa invete si cum sa valorizeze invatarea.
Exista o multitudine de teorii asupra invatarii, din care multi autori considera ca se pot construi si modele, teorii ale instruirii.
Fundamentarea culturala si stiintifica a procesului de invatamant se refera in esenta la determinarea cultural-stiintifica a continuturilor educationale (planuri, programe, manuale) ca si la pregatirea, formarea cadrelor didactice.
Principiul unitatii (legarii) teoriei de practica.
Principiul durabilitatii si temeiniciei (legate mai ales de memorizare si exersare īn īnvatare)
Participarea constienta si activa la activitatea de invatare. Este vorba de necesitatea implicarii mentale si motivationale in invatare. Activismul elevului, angajarea cat mai directa si mai provocatoare, il pun pe elev mai direct si mai eficient in situatia de a cauta si descoperi fapte, relatii, fenomene, corelatii etc.
Principiul intuitiei - considerat in istoria pedagogiei o lege de aur a acesteia - este explicabil in zilele noastre mai ales prin tezele psihologiei cognitiviste (succesiunea concret - abstract, formal in dezvoltarea copilului); o alta exprimare a acestuia este "unitatea dialectica dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract;
Principiul accesibilitatii - adaptarea instruirii la particularitatile de varsta si individuale
Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant
Exista mai multe definitii ale unei lectii.
de activitate educationala care se desfasoara in clasa scolara, sub conducerea unui cadru didactic, intr-un interval de timp precis determinat, pe baza cerintelor cuprinse in curriculum si potrivit orarului scolar.
Locul, eficienta si structura unei lectii se releva in functie de mai multi factori:
locul lectiei si relatiile sale cu stiinta/obiectul de invatamant - exprimate in obiectivele si continuturile curriculare;
profesor;
elevi;
resurse didactico-materiale;
evenimente aleatorii si circumstantiale etc
Eficienta - realizarea cu resurse cat mai putine (de timp, materiale, umane);
Eficacitatea - gradul inalt de indeplinire a obiectivelor stabilite.
Din punctul de vedere al continutului, lectia presupune vehicularea unui set de informatii articulate logic si didactic, in conformitate cu cerintele psihopedagogice privind pedarea-invatarea cunostintelor, verificarea evaluarea si notarea rezultatelor.
Valente (avantaje) ale lectiei:
asigura informarea, cunoasterea - in functie de disciplina de invatamant (aria curriculara);
asigura conditiile formarii si exersarii capacitatilor intelectuale si non-intelectuale;
realizeaza un bun cadru organizatoric, eficienta de comunicare si invatare, structurarea relatiei profesor-elev si a altor relatii psihosociale in clasa de elevi etc.
Carente ale lectiilor:
pondere prea mare a predarii, in detrimentul invatarii;
" " " " " " " " a metodelor expozitive;
predominanta activitatii frontale;
realizarea anevoioasa a diferentierii si/sau individualizarii;
conexiunea inversa la clasele cu numar mare de elevi este foarte dificila.
7. Tipologia lectiei si alte abordari
de transmitere si insusire a noilor cunostinte;
de dobandire de noi cunostinte
de recapitulare si sistematizare a cunostintelor;
de formare a priceperilor si deprinderilor (intelectuale, practice);
de aplicare practica a cunostintelor;
de evaluare, verificare si notare;
mixta;
Fiecare dintre aceste tipuri de lectie poate fi exemplificata in scoala, la diverse discipline de
invatamant.
Tipologia lectiilor trebuie diversificata iar distinctia dintre ele este adesea artificiala. De cele
mai multe ori se realizeaza lectii mixte sau combinate.
Alte abordari moderne in domeniul predarii-īnvatarii īn scoli:
team-teaching (predarea in echipa)
cea bazata pe stilul si ritmul individual de invatare (centrele de interes, predare-īnvatarea prin proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc);
īnvatarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru intre competitie-cooperare);
īnvatarea īn cuplu (elev-elev).
Filosofia educatiei si bazele invatarii la Maria Montessori
IAC si internetul - forme si modalitati de organizare a invatarii
Lectia in scoala si lectia de viata
Intrebari fundamentale privind instruirea scolara:
De ce se preda si se invata?
Cu ce?
Cum?
Cum evaluam
|
