Curs de pedagogie

Didactica

PROCESUL DE INVATAMANT

Didactica - teorie a procesului de invatamant

Analiza procesului de invatamant

Predarea si invatarea

Principiile didactice

Moduri de organizare a procesului de invatamant

Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant

Tipologia lectiei

Didactica - teorie a procesului de invatamant

Etimologic: didasko (gr.) = 'invat'

'Didactica Magna' (Comenius, 1657) - 'arta universala de a-i invata pe toti toate' - deci sfera de cuprindere acoperea aproape toata problematica educatiei, ca atare se substituia in mare masura pedagogiei generale.

Distinctia intre cele 2 a facut-o Herbart (1776-1841), care a pus accentul cuvenit pe asimilarea cunostintelor, pe instruire.

Didactica studiaza procesul de invatamant ca relatie de interactiune dintre invatare si predare, (de aici si diada predare-invatare).

Teme (componente) principale ale didacticii:

Procesul de invatamant;

Curriculum; continutul invatamantului;

Metodele si strategiile predarii-invatarii;

Mijloacele de invatamant;

Proiectarea si evaluarea in invatamant;

Clasa ca si grup socioeducational

Comunicarea didactica

Managementul clasei etc

Didactica si metodica (metodologia) de specialitate = teorie speciala a procesului de invatamant, focalizata pe o anumita disciplina de predare.

Disciplina pedagogiei care se ocupa de studiul procesului de invatamant intr-un context educational deliberat si organizat (TORRE, 1993)

Exista o anumita evolutie a didacticii in cadrul sitemelor de invatamant abordate istoric (R.IUCU, 2001, Instruirea scolara, Polirom,):

modelele filantropice, bazate pe atestare,

modelul examen artium, centrat pe evaluare

modelul de tip fornizor client

modelul de tip teoriile predarii

actula, dupa anii 90 o renastere a didacticii prin modele caracterizate de dinamism, flexibilitate si schimbare.

Cele mai importante concepte care definesc actual linile de perspectiva ale didacticii sunt (R.IUCU, 2001)

schimbarea.,

formarea,

abordarea comprehensiva.(integratoare, globala, tendinta actuala in echilibrul empirico analitic al didacticii)

Analiza procesului de invatamant

Distinctia dintre sistemul si procesul de invatamant

Sistemul se refera la oganizarea institutionala a educatiei, la invatamant ca subsistem institutional, in cadrul sistemului global al societatii.

Relatia dintre sistemul si procesul de invatamant este una de subordonare - a procesului de catre sistem.

Procesul de invatamant are in vedere realizarea propriu-zisa a educatiei si instruirii, prin predare si invatare, el se refera deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale invatamantului. Cadrul organizatoric de realizare a procesului sunt desigur unitatile de invatamant, baza lor didactico-materiala, resursele umane, organizarea manageriala (structuri si relatii de conducere si organizare), ca elemente ale sistemului national de educatie si invatamant.

Se poate aprecia ca exista deci si elemente comune, dintre care trebuie mentionat si fluxul de iesire = nivelul de instructie si educatie al absolventilor.

Este posibila si o relatie de influentare inversa, a sistemului de catre procesul de

invatamant ? Cum ?

Procesul de invatamant se particularizeaza pe niveluri, tipuri si forme de invatamant.

P de i. poate fi abordat din mai multe perspective :

1. Din perspectiva sistemica. Analizat sistemic, p.de i. poate fi definit ca o entitate cu o structura unitara si dinamica, constituita din multimea componentelor care il formeaza, relatiilor stabilite intre acestea si produselor (performantele obtinute, concretizate in structuri cognitive si operationale, psihomotrice, afective si socio/morale) care il definesc.

Structura procesului de invatamant poate fi analizata :

a)      ca nivel de organizare curriculara - pe cicluri, trepte si niveluri curriculare

b)      ca activitate didactica - corelatia functionala dintre profesor si elev, realizabila prin mesajul pedagogic, in conditiile unui repertoar comun - conditie esentiala a comunicarii - in conditiile conexiunii inverse (feedback) elaborate si utilizate continuu de profesor;

c)      din perspectiva actiunilor angajate - predare-invatare-evaluare (dar si proiectare); esentiala este aici includerea evaluarii, sub aspectul ei continuu (formativ) ca si activitate intrinseca predarii-invatarii

d)      din perspectiva componentelor de baza implicate. Analiza componentelor p.de i. Este interesanta pentru ca ofera o listare a principalelor elemente care intervin si compun tabloul proceselor instructive si formative.

Sub acest aspect putem discuta despre:

obiective,

resurse ( agentii educationali, continututile vehiculate, strategiile de actiune care cuprind metode si mijloace)

forme de organizare,

campul de relatii care intervin intre actori si intre celelalte componente si mediul, ambientul educational,

rezultatele obtinute si evaluarea acestora ( ca feet back in sistem)

timpul

2. Din perspective procesuala. Aceasta defineste planul dinamic al desfasurarii p.de i. Si poate si descrisa si analizata pe doua niveluri:

Fazele p.de i. Identificam astfel proiectarea, implementarea si evaluarea.

Procesele implicate in p. de i.. Este vorba despre predare, invatare si evaluare.

Procesul de invatamant poate fi conceput ca proces de cunoastere (instruirea scolara), realizat prin interactiunile multiple dintre predare si invatare; se poate vorbi de un ciclu continuu, de interactiune cognitiva : proiectarea instruirii-predare si invatare-evaluare.proiectare (reproiectare) etc.

Procesul de invatamant trebuie insa inteles si ca unitate a informarii (instruirii) si formarii (educarii in sens restrans), a modelarii personalitatii umane. Separatia informarii de formare, a instruirii de educare nu este posibila. De aici si denumirea traditionala de proces instructiv-educativ.

Diferente de abordare care apartin didacticii traditionale si celei moderne

Predarea-invatarea

Procesul de predare-invatare imbina actul de transmitere sociala, de comuniare cu efortul de insusire din partea elevului.

Este interesanta abordarea termenului de predare in literatura pedagogica romaneasca. Cerghit Ioan defineste predarea ca ansamblu complex de actiuni si comportamente didactice, destinate producerii invatarii. A existat uneori si o critica a termenului (Bunescu V.). Probabil si pentru a reduce din excesele (traditionale) ale interventiei cadrului didactic in munca la clasa se foloseste la noi cel mai frecvent sintagma predare-invatare, mai putin utilizata in alte tari, iar mai nou cea de predare-invatare-evaluare.

Conceptul predare in alte limbi - in limba engleza exista verbul to teach (teacher-profesor), in franceza verbul enseigner (enseignante - profesoara)..

Lefrancois (1991) defineste predarea ca ½o activitate de rezolvare de probleme½, ceea ce presupune ca ea implica gasirea continua de solutii cu privire la problemele de comunicare, instruire, motivare, managementul clasei, evaluare etc.

Acelasi autor descrie un model de analiza a predarii in 3 etape: inainte, in timpul si dupa predare:

a)      Inainte de predare:

stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini);

determinarea starii de pregatire a elevilor;

selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare;

planificarea evaluarii.

b)      In timpul predarii - realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor de instruire proiectate; evaluarea (continua, formativa);

c)      Dupa predare:

evaluarea eficientei strategiilor aplicate;

determinarea gradului de atingere a obiectivelor;

reevaluarea starii de pregatire a elevilor.

Despre predare (predare-invatare) se va vorbi si in urmatoarele cursuri de didactica.

Invatarea este de fapt esenta procesului de educatie. Ea are in vedere invatarea abilitatilor,

atitudinilor, asimilarea informatiilor, invatarea conduitelor social acceptabile (si uneori a celor mai putin acceptabile) - Lefrancois (1991).

Principalele explicatii/teorii cu privire la invatare (in general) sunt :

a)      Teoriile bazate pe conceptia behaviorista (accentueaza doar comportamentul, bazate pe reactia individului uman la stimuli - omul invata observand consecintele actiunilor sale)

b)      Abordarea cognitivista (accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale - procesarea informatiei (atentia, memoria, gandirea logica, etc)

c) Psihopedagogia umanista - ideea de baza este accea ca elevii trebuie sa aiba un rol substantial in alegerea a ceea ce invata, si intr-o anumita masura chiar in alegerea metodei de invatare. Rostul ofertei de invatare este dobandirea automotivatiei si a autodirectionarii. Educatia umanista da aceeasi valoare obiectivelor afective ca si celor cognitive in invatare.

Miscarea umanista este de fapt si o reactie impotriva scolilor traditionale.

De numele lui Karl Rogers - unul dintre fondatori - se leaga ideea educatiei non-directive, care a introdus si un nou tip de relatie intre profesor si elev, mult mai libera (demunita de unii autori 'lasses-faire'), care a contribuit la democratizarea relatiei educationale (a se vedea in context si conceptia altor pedagogi, ca Maria Montesori sau Celestin Freinet).

Un principiu de baza al orientarii umaniste este ca scoala trebuie sa-i invete pe copii cum sa invete si cum sa valorizeze invatarea (abordare metacognitiva). Ca atare, programele de invatare includ, in general, activitati cu final deschis, in care elevii trebuie sa caute singuri informatiile, sa rezolve probleme, sa-si creeze propriile produse.

Teme de seminar:

Predarea-invatarea la Celestin Freinet (diagrama clasei)

Filosofia educatiei si bazele invatarii la Maria Montessori

4.Principiile didactice - problema a pedagogiei clasice, controversata in prezent

Fundamentarea culturala si stiintifica a procesului de invatamant - se refera in esenta la determinarea cultural-stiintifica a continuturilor educationale (planuri, programe, manuale) ca si la pregatirea, formarea cadrelor didactice.

Principiul unitatii (legarii) teoriei de practica

Principiul durabilitatii si temeiniciei (legate mai ales de memorizare si exersare in invatare)

Participarea constienta si activa la activitatea de invatare. Este vorba de necesitatea implicarii mentale si motivationale in invatare. Activismul elevului, angajarea cat mai directa si mai provocatoare, il pun pe elev mai direct si mai eficient in situatia de a cauta si descoperi fapte, relatii, fenomene, corelatii etc.

Principiul intuitiei - considerat in istoria pedagogiei o lege de aur a acesteia - este explicabil in zilele noastre mai ales prin tezele psihologiei cognitiviste (sucesiunea concret - abstract, formal in dezvoltarea copilului); o alta exprimare a acestuia este 'unitatea dialectica dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract

Principiul accesibilitatii - adaptarea instruirii la particularitatile de varsta si individuale

(stadiul de dezvoltare cognitiva, psihosociala, morala etc)

Principiul unitatii, continuitatii si sistematizarii, (al structurarii) - se asigura mai intai prin

documentele scolare care descriu continuturile, prin planificarile cadrelor didactice si mai

ales in activitatea concreta de predare-invatare. Proiectarea si realizarea efectiva in

curriculum a acestui principiu o realizeaza insa cadrul didactic.

5. Moduri de organizare a procesului de invatamant

Miron Ionescu (1992) descrie o taxonomie a principalelor forme de organizare a activitatii instructiv-educative dupa mai multe criterii :

a) Dupa numarul de participanti si modul de infaptuire a relatiei profesor-elev (in binom) se disting: activitati frontale, de grup si individuale.

Tipuri de activitati frontale:

lectia in clasa;

activitatea/lectia in cabinetele pe specialitati;

seminarul;

munca de laborator;

vizita;

excursia;

vizionarea de spectoacole etc.

Activitati de grup dirijate:

consultatii;

meditatii;

vizita in grupuri mici;

cercul de elevi;

intalniri cu specialisti, oameni de stiinta etc;

concursuri;

sesiuni de comunicari si referate;

redactarea revistelor scolare;

dezbateri pe teme de specialitate;

serate literare etc.

Activitati individuale (in clasa, acasa, etc - legate de curriculum-ul scolar):

munca independenta si studiul individual;

efectuarea temelor pentru acasa;

elaborarea de compuneri si/sau alte lucrari scrise si practice;

rezolvarea de exercitii;

efectuarea unor desene, scheme;

lucrari practice in coltul naturii, la punctul geografic etc;

lectura suplimentara si/sau studiul in biblioteca;

intocmirea referatelor;

elaborarea de proiecte, modele;

pregatirea si sustinerea unor comunicari;

pregatirea pentru examen;

elaborarea materialului didactic

invatarea asistata de calculator (IAC) etc.

b) Dupa locul de desfasurare:

Forme de organizare a activitatii instructiv-educative in scoala (in clasa si in afara clasei);

Forme de organizare a activitatii instructiv-educative extrascolare, conexe (realizate in afara scolii);

Tema de seminar: internetul - forma si modalitate de organizare a invatarii

Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant

Locul, eficienta si structura unei lectii se releva in functie de mai multi factori:

locul lectiei si relatiile sale cu stiinta/obiectul de invatamant - exprimate in obiectivele si continuturile curriculare ;

profesor;

elevi;

resurse didactico-materiale etc

Eficienta si eficacitate in realizarea unei lectii

Eficienta - realizarea cu resurse cat mai putine (de timp, materiale, umane)

Eficacitatea - gradul inalt de indeplinire a obiectivelor stabilite.

Exista mai multe definitii ale unei lectii.

Majoritatea au la baza criteriul organizatoric. Din acest unghi lectia este definita ca o forma

de activitate educationala care se desfasoara in clasa scolara, sub conducerea unui cadru didactic, intr-un interval de timp precis determinat, pe baza cerintelor cuprinse in curriculum si potrivit orarului scolar.

Din punctul de vedere al continutului, lectia presupune vehicularea unui set de informatii articulate logic si didactic, in conformitate cu cerintele psihopedagogice privind pedarea-invatarea cunostintelor, verificarea evaluarea si notarea rezultatelor.

Valente (avantaje) ale lectiei :

asigura informarea, cunoasterea - in functie de disciplina de invatamant (aria curriculara);

asigura conditiile formarii si exersarii capacitatilor intelectuale si non-intelectuale;

realizeaza un bun cadru organizatoric, eficienta de comunicare si invatare, structurarea relatiei profesor-elev si a altor relatii psihosociale in clasa de elevi etc.

Carente ale lectiilor:

pondere prea mare a predarii, in detrimentul invatarii;

' ' ' ' ' ' ' ' a metodelor expozitive;

predominanta activitatii frontale;

realizarea anevoioasa a diferentierii si/sau individualizarii;

conexiunea inversa la clasele cu numar mare de elevi este foarte dificila.

Altele?

Tema de seminar: lectia in scoala si lectia de viata

Tipologia lectiei

Lucrarile de pedagogie utilizate la noi descriu in principal urmatoarele tipuri de lectii:

de transmitere si insusire a noilor cunostinte;

de sistematizare si consolidare a cunostintelor;

de fixare;

de recapitulare;

de formare a priceperilor si deprinderilor;

de aplicare in practica a cunostintelor;

de evaluare, verificare si notare;

de tip seminar;

de laborator (specifica unor stiinte);

specifica stiintelor sociale.

Tipologia lectiilor trebuie diversificata iar distinctia dintre ele este adesea artificiala. De cele

mai multe ori se realizeaza lectii mixte sau combinate.

Alte abordari moderne in domeniul predarii-invatarii in scoli:

cea bazata pe stilul si ritmul individual de invatare (centrele de interes, predare-invatarea prin proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc);

invatarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru intre competitie-cooperare);

invatarea in cuplu (elev-elev)

Procesul si sistemul de invatamant - elemente comune si distinctive

Este posibila si o relatie de influentare inversa, a sistemului de catre procesul de

invatamant ? Cum ?

3. Predarea-invatarea la Freinet (analiza diagrame clasei)

4. Filosofia educatiei si bazele invatarii la Maria Montessori

5. Internetul - forma si modalitate de organizare a invatarii

6. Lectia in scoala si lectia de viata