PROCESUL MODELĂRII
CAPM (Capital Assets Priceing Model) - datorat lui William Sharpe
- modelul de evaluare a optiunilor, care permite estimarea pretului unei noi forme de active financiare, respectiv optiunea, cunoscut ca modelul OPM (Options Priceing Model) - Fisher Black si Myron Scholes.
- modelul de arbitraj financiar, care permite determinarea sensului în care trebuie modificat un portofoliu de active si dimensiunea acestei modificari astfel încât rentabilitatea medie a portofoliului sa nu se modifice într-o maniera nedorita, cunoscut ca modelul APM (Arbitrage Priceing Model) - Stanley Ross.
- modele de management sau de gestiune financiara - se bazeaza pe definirea unor indicatori calitativi de tip rata, calculati pe baza datelor financiar-contabile de bilant sau a altor informatii avâd acest continut.
- modelul celor trei pozitii ale agentului economic - are în vedere criteriul existentei si utilizarii propriilor resurse financiare si care permite explicarea tipului de eficienta pe care o obtine un agent economic dat, dar si contributia si comportamentul lui (de factura rationala), în conditiile existentei pietelor financiar - monetare.
4. MODELUL COSTULUI CAPITALULUI
5. MODELUL FUNDAMENTAL AL PIEŢEI DE CAPITAL
(MODELUL SHARPE)
Evaluarea activelor ia în considerare:
1. Rentabilitatea unui activ (în termeni absoluti) reprezinta câstigul generat de posesia activului. Acest câstig are doua componente:
- venitul obtinut (profit, renta etc.) = B
- sporul de valoare înregistrat pe durata posesiei = ΔV
C = B + ΔV
ΔV = V - P
unde V - valoarea curenta a activului;
P - pretul de achizitie al activului.
Daca rata dobânzii de pe piata bancara este d, atunci V = B / d.
Comparatia dintre V si P ofera imaginea eficientei investirii.
Rentabilitatea unui activ (în termeni relativi) ia forma unei rate de rentabilitate (r), care poate fi calculata în mai multe moduri, dintre care:
r = B / P
2. Riscul posesiei unui activ are la baza doua ipoteze:
- câstigul rezultat din posesia activului poate fi diferit în raport cu împrejurarile generate de mediul economic;
- poate fi estimata probabilitatea aparitiei fiecareia din împrejurarile posibile a fi generate de mediul economic.
Rentabilitatea medie a activului r se determina cu relatia:
unde:
j - indicele pentru identificarea împrejurarilor generate de mediu (economie stationara, crestere lenta, boom, depresiune etc.);
n - numarul de împrejurari pe care le poate genera mediul si care sunt luate în considerare;
pj - probabilitatea producerii împrejurarii j;
rj - rentabilitatea, în termeni relatici, a activului posedat, în conditiile producerii împrejurarii j.
Într-un portofoliu pot exista însa i tipuri de active si pentru fiecare se poate determina o rentabilitate medie, presupunând ca pentru fiecare din active s-au luat în condiderare aceleasi împrejurari generate de mediul economic, astfel încât probabilitatile sunt aceleasi în calculul rentabilitatii medii a oricaruia dintre activele i.
Daca ponderea activului i în total portofoliu este pi, atunci rentabilitatea medie a portofoliului este:
rij - rentabilitatea activului i în cazul producerii împrejurarii j.
În cazul unei împrejurari date j,
6. MODELUL DE EVALUARE A OPŢIUNILOR
Optiunea este o forma noua de active financiare. A aparut în anii '71-'72 la Bursa din Chicago, în '78 la Bursa din Londra si ulterior si la alte burse.
Optiunea este un contract care permite ca la un termen viitor stabilit sa poata fi cumparat/vândut un stoc de actiuni la un pret stabilit, notificat în contract si numit pret de exercitiu (pe).
Acest tip de contract are simultan caracter facultativ si obligatoriu:
facultativ pentru beneficiar în caz ca nu-i convine finalizarea contractului deoarece pierde;
obligatoriu pentru beneficiar în sensul ca trebuie sa plateasca prima de optiune;
obligatoriu pentru contractantul executant în sensul de a accepta si executa la scadenta alegerea beneficiarului, deoarece a fost remunerat pentru acest serviciu prin prima de optiune.
Beneficiarul contractului plateste pentru optiune un pret numit prima de optiune (po), reprezentând plata pentru rezervarea dreptului de optiune. Acest drept confera beneficiarului de contract posibilitatea ca la termen sa poata opta între finalizarea sau nu a contractului. La termen el poate sa vânda/cumpere stocul de actiuni sau sa renunte la vânzarea/cumpararea lor. Alegerea este determinata de:
nivelul pretului de cotare (pc) al actiunilor la termen;
nivelul pretului de exercfitiu;
nivelul primei de optiune.
Daca contractul este de cumparare (CALL), beneficiarul este în avantaj daca
pe + po < pc
iar câstigul sau va fi C = pc - (pe + po)
Deoarece contractele de optiune sunt de regula de 1, 3, 6 sau 12 luni, marimea reala a câstigului se determina cu expresia:
Cr = pc - (pe + po*ra*t/360)
ra - rata de actualizare (rata dobânzii pe piata bancara / taxa de scont).
Daca pe + po > pc beneficiarul va suporta o pierdere egala cu -C. El poate proceda astfel:
daca │-C│> po → renunta la contract; pierderea este po;
daca │-C│< po → finalizeaza contractul; pierderea va fi mai mica decât po, adica po-C.
Daca contractul este de vânzare (PUT), beneficiarul este în avantaj daca
pe + po > pc
si clar ca acesta va dori sa-l finalizeze având un câstig C = (pe + po) - pc.
În caz contrar, beneficiarul suporta o pierdere si-si va nuanta comportamentul în aceiasi maniera ca mai sus.
|
