PSIHOLOGIE
PERSONALITATEA
Este o notiune care în limbaj cotidian este atribuita acelor persoane care au o contributie pozitiva sau negativa majora în societate.
a) din punct de vedere stiintific, personalitate este orice om
b) din punct de vedere al personalitatii este unica în spatiu si în timp.
Argumente:
Din punct de vedere stiintific este data de psihologia sociala care defineste personalitatea în functie de statut si rol social.
Statutul social reprezinta locul pe care-l ocupa persoana în contextul relatiilor sociale. De-a lungul vietii o persoana detine mai multe statuturi sociale. Unele sunt permanente, pe altele le dobândeste iar pe altele le pierde.
Rolul social reprezinta activitatea pe care o desfasoara persoana conform unui statut social.
Ex.: profesor - activitate de educator
elev - activitate de învatare
mama - activitate de crestere si educare a copilului etc.
Din punct de vedere al statutului social, oamenii încep sa se diferentieze. Persoanele care detin acelasi statut social se diferentiaza, însa, prin modul în care-si exercita rolul social corespunzator. Omul, este o fiinta care dupa nastere intra într-un proces de dezvoltare, evolutie, progres, care se realizeaza fie în plan psihic dar si în plan social (dezvoltare fizica, psihica, sociala).
Omul ca persoana se formeaza, se dezvolta, dar aceasta dezvoltare depinde de trei factori, numiti factorii dezvoltarii:
a) - ereditatea
b) - mediul
c) - educatia
Întrucât acesti factori sunt diferiti de la o persoana la alta si personalitatile vor fi unice în spatiu si timp.
Caracterizarea personalitatii cuprinde mai multe elemente numite laturi:
- Temperamentul (sau firea) - latura dinamico-energetica a personalitatii;
- Aptitudinile - constituie latura instrumental-valorica a personalitatii;
- Caracterul - latura relationala a personalitatii.
TEMPERAMENTUL (sau firea) - se exteriorizeaza în comportament si exprima energia de care dispune subiectul. Astfel, oamenii sunt foarte diferiti:
- ritmul vorbirii (alert, lent);
- dinamica gesturilor;
- adaptare la situatii.
Temperamentul este clasificat în patru tipuri, denumirile fiind pastrate din antichitate:
- sanguin
- flegmatic
- coleric
- melancolic (slab)
Temperamentul este înnascut, fiind dat de tipul de sistem nervos central si nu poate fi schimbat.
Nu exista temperamente bune sau mai putin bune ci fiecare temperament are însusiri pozitive dar si negative.
Prin educatie, elevul constientizeaza însusirile de temperament negative si le poate cenzura (tine în frâu).
Profesorul, prin activitatile pe care le desfasoara, poate modela temperamentele.
Nu exista temperamente pure. Fiecare persoana are un amestec de doua sau trei temperamente din care unul este dominant.
Metode disciplinare prin care profesorul poate activa elevul în functie de temperament:
- sangvinicul - activitatea sa fie placuta si interesanta pentru acesta;
- flegmaticul - i se dau sarcini cu timp anuntat;
- colericul - trebuie facut responsabil cu lectiile;
- melancolicul - trebuie încurajat, laudat, recompensat.
APTITUDINILE - sunt acele laturi ale personalitatii care reprezinta niste instrumente psihice cu ajutorul carora persoana obtine performanta în activitate (rezultate peste media rezultatelor anterioare). Aptitudinile pot fi generale, care duc la performante în orice domeniu de activitate (ex. inteligenta) si speciale, care duc la performante numai într-un anumit domeniu (stiinte, muzica, sport etc.).
Inteligenta nu este înnascuta ci se formeaza, fapt valabil pentru toate felurile de aptitudini.
Copilul se naste cu predispozitie spre inteligenta sau orice alta aptitudine si aceasta de dezvoltare prin mediu si prin educatie.
Formarea aptitudinilor depinde de existenta pe de-o parte a predispozitiei si pe de alta parte a unui mediu si educatiei adecvate. Misiunea dascalului este de a identifica copiii cu predispozitii (muzica, sport etc.), dupa care sa contribuie la educarea si dezvoltarea aptitudinilor.
CARACTERUL - este a treia parte a temperamentului si este în totalitate educat. Se formeaza prin preluarea unor modele de conduita si atitudini. Atitudinea reprezinta pozitia pe care o adopta o persoana fata de alta persoana sau situatie.
- atitudinea fata de societate (patristica);
- atitudinea fata de munca (constiiciozitate, harnicie);
- atitudinea fata de propria persoana (încredere în fortele proprii, exigenta fata de sine);
- atitudinea fata de ceilalti (exigenta, încrederea, modestia).
Toate acestea au o latura opusa. Acestea sunt dictate de caracter formate.
Formarea trasaturilor de caracter începe din copilarie (2 - 3 ani), se realizeaza prin preluarea unor modele, sunt interiorizate de copil dupa care copilul le exprima în comportament si este sanctionat pozitiv sau negativ de adult.
Cadrul didactic este unul din cei mai importanti factori care trebuie sa întareasca pozitiv comportamentul în legatura cu regulamentele interioare.
|
