Principiile procesului de invatamant/instruire

Principiile procesului de invatamant/instruire

5.1. Principiul participarii active si constiente a elevilor in activitatea de invatare

Acest principiu vizeaza activismul ambilor factori implicati (profesor/formator si elev/cursant); elevul/cursantul fiind considerat subiect al propriului proces de formare, iar profesorului/formatorului ii revine rolul de a stimula aceasta formare prin actul predarii participative.

De asemenea, acest principiu urmareste realizarea unei interdependente optim 212f54c e intre componentele cognitiv-intelectuale si cele motivationale ale cursantului, in functie de nivelul dezvoltarii sale ontogenetice si de situatiile concrete in care este implicat.

Esenta acestui principiu poate fi redata prin urmatoarea afirmatie a lui J. S. Bruner: "A instrui pe cineva intr-o disciplina nu inseamna a-l face sa inmagazineze in minte cunostinte, ci a-l invata sa participe la procesul care face posibila crearea de cunostinte."

5.2. Principiul unitatii dialectice dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract.

Aceasta unitate se bazeaza pe faptul ca toate cunostintele se formeaza si se acumuleaza in cicluri continue, intre senzorial si rational, intre concret si abstract. Senzorialul (prin intuitie) declanseaza si intretine procesul de abstractizare, dar uneori poate constitui si un obstacol in desfasurarea proceselor rationale prin abuzul de imagini.

Prezenta intuitiei in procesul formarii notiunilor este insa esentiala, deoarece poate constitui un suport in elaborarea acestora, in rationalizare, sinteza etc., iar schemele de activitate mentala conform psihologiei genetice (J.Piaget), pot constitui elemente fundamentale ale gandirii.

5.3. Principiul sistematizarii si continuitatii cunostintelor

Acest principiu urmareste organizarea logica si gradata a informatiei, precum si progresul desfasurarii proceselor si operatiilor intelectuale, astfel incat, invatarea sa nu urmareasca doar acumularea de informatii, ci selectarea si sistematizarea logica a acestora.

Respectarea acestui principiu duce la formarea unei personalitati creative, cu o mare capacitate de a rezolva probleme, capabila sa faca fata rapidei perisabilitati a informatiilor si sa se adapteze schimbarilor complexe ce au loc la nivelul intregii sale vieti.

5.4. Principiul legarii teoriei cu practica

Acest principiu rezuma cerinta ca informatiile transmise sa fie valorificate prin aplicarea acestora in practica. Conform acestui principiu, nu este important volumul de informatii, cunostinte asimilate, ci capacitatea de transfer, de a opera cu aceste cunostinte in contexte cat mai variate.

In acelasi timp si practica poate constitui un punct de plecare in asimilarea cunostintelor atunci cand experientele concrete declanseaza noi intrebari, stimuland preocuparile si interesul individului pentru a afla raspunsul.

5.5. Principiul accesibilitatii sau al orientarii in functie de particularitatile individuale si de varsta

Prin acest principiu se accentueaza necesitatea ca procesul de invatamant sa se afle in concordanta cu dezvoltarea ontogenetica a individului, dar si sa stimuleze la randul sau aceasta dezvoltare.

In acest sens, un rol important il detine posibilitatea adaptarii metodelor si strategiilor de predare-invatare, atat la particularitatile de varsta, cat si la experienta de viata.

In ultima vreme se remarca o crestere continua a cerintelor educative/de invatare-instruire la care sunt supusi atat copiii, cat si adultii. Nu trebuie omis insa faptul ca acest lucru este eficient doar in concordanta cu structura personalitatii fiecaruia si cu conditia amplificarii treptate, progresive a efortului din partea acestora.

Accesibilitatea nu inseamna renuntarea la efort, insa este important cum se dozeaza acest efort. Cresterea cerintelor educative-de instruire trebuie sa devanseze nivelul real al dezvoltarii pentru a obliga participantii sa depuna eforturi in vederea rezolvarii situatiilor date. In acest sens, dozarea efortului este importanta deoarece atat impunerea unui efort exagerat, cat si un efort minim, duc la consecinte negative (invatarea mecanica, scaderea interesului pentru invatare, surmenaj, goluri in cunostinte, indiferenta etc.

5.6. Principiul temeiniciei si durabilitatii performantelor in invatare

Acest principiu vizeaza preocuparea profesorului/formatorului de a asigura trainicia si durabilitatea insusirii cunostintelor, formarii priceperilor si deprinderilor.

Pe de o parte sunt vizate aspecte ce tin de fixarea propriu-zisa in acest sens un rol important revenind invatarii logice, bazate pe intelegerea cunostintelor receptate si pe de alta parte, aspecte care urmaresc controlul si evaluarea rezultatelor - activitati necesare pentru asigurarea unor conditii favorabile din punct de vedere pedagogic si psihologic pentru intarirea acestor rezultate.

Temeinicia si durabilitatea achizitiilor nu depinde deci numai de modul cum acestea au fost asimilate, ci si de diversitatea procedeelor folosite pentru fixarea acestora.

In esenta, acest principiu argumenteaza ideea ca insusirea si fixarea de cunostinte nu constituie doua activitati independente, ci se interconditioneaza, constituindu-se in conditii de baza ale invatarii.