În perioada actuala ne aflam în plin proces de reforma a învata-mântului, acest proces ducând la elaborarea unui plan cadru de organizare si functionare a învatamântului preuniversitar. Acest plan cadru a fost sistematizat într-o lucrare intitulata Curriculum national".
În perioada actuala învatamântul general se organizeaza dupa o conceptie curriculara, adica într-o conceptie care are o sfera generala de cuprindere si care a stat la baza reformei învatamântului din România. Aceasta reforma a 151h76b pornit de la traditiile valoroase ale învatamântului românesc, în special de la reforma întreprinsa de Spiru Haret. Reforma învatamântului românesc actual a impus deschideri catre politicile educationale, în special din Europa occidentala, SUA si Japonia. Aceasta deschidere este impusa de doua motive:
motive de ordin informational - etapa pe care o parcurge societatea contemporana este una a informatizarii, acest fapt generând procesul globalizarii. Spranger vorbea despre educatie ca de un proces al culturii.
motive de ordin birocratic - ne referim aici la birocratie în sens pozitiv, nu la birocratism (exacerbarea birocratiei). În perioada actuala remarcam internationalizarea studiilor, fapt ce conduce spre compatibilizarea documentelor scolare astfel încât acestea sa poata fi echivalente din punct de vedere al valorii lor si sa fie recunoscute de institutiile mondiale. În acest sens, curriculumul confera posibilitatea echivalentelor de studii.
Deschiderea învatamântului românesc catre formele de înva-tamânt modern a impus asimilarea unor concepte noi precum si asimilarea unor metode corespunzatoare stadiului de evolutie actuala a societatii românesti. Printre aceste concepte, cel mai important este cel de "curriculum" care a stat la baza reformei învatamântului înfaptuita în deceniul trecut. Întregul proces de învatamânt actual are la baza o viziune curriculara, reforma învatamântului fiind cuprinsa într-un plan cadru.
Termenul de "curriculum" nu reprezinta o noutate. În primul rând din punct de vedere etimologic el are origine latina, provenind de la curriculum, adica cursa, actiune, cale de miscare, termenul fiind folosit si în astronomie. Trecerea acestui concept din orizontul semantic de origine în câmpul faptului educational este corelata cu nevoia de control administrativ al statului si a bisericii protestante asupra fenomenului educational. Aceasta nevoie este resimtita datorita miscarilor sociale din secolul al XVI-lea când s-a observat necesitatea subordonarii proceselor formative si contracararea influentelor exercitate de unele miscari antireligioase. Ca efect al presiunilor exercitate de catre institutiile puterii de stat si de catre biserica s-a impus tendinta de centralizare a continuturilor educationale, mai întâi în universitati, apoi în colegii si chiar în scoli elementare. Centralizarea continuturilor educationale s-a impus mai întâi în universitati deoarece prin nivelul lor elevat, prin nivelul superior al cunostiintelor si studiilor, precum si prin calitatea superioara a diplomelor pe care le elaborau plasau (si plaseaza) produsele universitare (absolventii) catre toate nivelele de functionare sociala. Din aceste motive se considera ca fiind absolut necesar controlul oficial asupra acestor institutii pentru ca absolventii acestor universitati sa fie în concordanta cu anume imperative ale societatii. Documentele educational - formative în care se obiectivau elementele de continut ale formatiei universitare cerute si aprobate de autoritatea statala s-au numit "curriculum".
Înca din secolul al XVI-lea aceste documente aveau nevoie nu numai de aprobarea autoritatilor de stat ci si de aprobarea autoritatilor bisericesti. Puterea administrativa si cea spirituala creasera un nou instrument al propriului lor exercitiu care s-a dezvoltat si s-a perectat pâna astazi, dovedindu-si în primul rând caracterul lor peren cât si eficienta. Acest instrument s-a numit "curriculum".
Continuturile predate în cadrul unui anumit sistem educational la care s-a adaugat modalitatea de organizare a experientelor de structurare si de asimilare a acestor continuturi reprezinta o forma de reflectie a puterii de stat, ca personalitate politica colectiva. De aici au rezultat politicile educationale care nu trebuiesc întelese ca fiind dependente de partide politice.
Pedagogul englez Hamilton spunea ca initial functia curriculumului a fost aceea de instrument al eficientei sociale, dar ulterior folosirea acestui termen a fost motivata, în plan extern si intern, prin combinatia realizata între autoritatea administrativa si cea pedagogica. Datorita contextului în care a aparut, termenul de "curriculum" este mentionat cu referire la procesul educational în unele universitati medievale, mai întâi în Olanda la Leiden în 1582 si apoi în Scotia, la Glasgow în 1633.
Termenul de "curriculum" îl întâlnim definit pentru prima data în Dictionarul Universitatii Oxford unde acest concept se refera la un curs obligatoriu de studiu sau de instruire dintr-un colegiu sau universitate. Acest concept a patruns mai întâi în literatura engleza de specialitate, fiind însa aplicat în didactica în Germania si Franta. Analiza implicatiilor pe care le contine le întâlnim în SUA, analiza privind problematica pragmatismului procesului educational.
În general conceptul de "curriculum" este legat de ideea unei actiuni educative constiente, si deci premeditate, dar nu întotdeauna în mod necesar institutionalizata. Curriculumul cuprinde un sistem complex de procese decizionale vizând managementul educational, procese care privesc monitorizarea procesului instructiv-educativ, decizii care preced, însotesc si urmeaza în primul rând proiectarea continuturilor instructiv-educative, apoi implementarea acestor continuturi în procesele si practicile instructiv-educative si apoi vizeaza evaluarea si revizuirea permanenta a experientei de învatare oferita de catre scoala.
Curriculumul este o constructie dar si o reconstruire sistematica a cunostiintelor si experientei de învatare efectuate sub egida scolii în vederea permanentei dezvoltari a competentelor personale dar si a competentelor sociale ale generatiilor de scolari. Curriculumul are un sistem de componente unitare care se completeaza si în acelasi timp se presupun reciproc. El presupune o conceptie generala, precum si consideratii teoretice, atât asupra societatii cât si asupra celui educat. Curriculumul presupune o anume filosofie despre orizontul la care se refera. Curriculumul presupune un set de obiective si de finalitati, el implica anumite metodologii si tehnici de învatare si totodata de transmitere a mesajelor informationale, fiindca procesele instructive nu se realizeaza într-o maniera empirica si nici nu fac abstractie de valoarea continuturilor didactice. Curriculumul presupune metodologii de evaluare a performantelor procesului instructiv-educativ, astfel încât în baza unor standarde etalonate sa se poata estima reusitele sau esecurile procesului instructiv-educativ.
Curriculumul ca dezvoltare a procesului cognitiv implica prioritar dezvoltarea operatiilor intelectuale ale elevilor. De aici decurge necesitatea cunostiintelor de psihologie a învatarii, pe baza carei cunoasteri se pot stimula capacitati intelectuale sau procese ale gândirii scolare. Finalitatea demersului curricular este producerea unor disponibilitati cognitive cu aplicatii în procesul de învatare generala. Curriculumul are rolul de a forma acea propensiune a învatarii.
scoala pentru a fi eficienta are nevoie sa adopte anumite strategii de învatare, axate pe sintagme cum ar fi:
aplicatii directe, unde esential pentru formarea unor deprinderi este exercitarea concreta a cunostiintelor.
deprinderile fundamentale de învatare sa genereze largiri ulterioare ale continutului cognitiv.
curriculumul sa presupuna învatarea personala, adica orice proces de învatare sa influenteze întrucâtva trasaturile de personalitate.
Procesul cognitiv nu este unul uniformizator, chiar daca se adreseaza unei clase de elevi, acest proces nu anuleaza personalitatea elevului, individualitatea lui. Chiar daca mesajul este acelasi, procesul de receptare a lui se diferentiaza si se particularizeaza în functie de cultura individuala si de preferintele fiecarui scolar în parte.
Curriculumul ca tehnologie - orice proces instructiv - educativ presupune scopuri si mijloace. În acest sens, tehnologia didactica ia forma unui design al instruirii scolare (model de instruire). Ne referim la lucrarea lui Roger Gagnč, "Principii de design al instruirii" unde se stabilesc anumite similitudini, coincidente, între designul didactic si designul unor discipline precum arhitectura, fizica sau chiar psihologia, fiindca proiectarea curriculara ca tehnologie didactica este similara cu proiectarea realizata de catre arhitect. Acesta, gândind anumite structuri de constructie ce vor fi apoi amplasate în spatiul fizic si în care apoi vor functiona institutii si vor actiona oameni. De calitatea designului realizat de arhitect vor depinde reusitele actiunilor umane.
Designul educational are similitudini si cu designul din fizica, acestea urmarind proiectarea de echipamente industriale cu destinatie umana si cu efecte dintre cele mai variate.
Curriculumul ca autoactualizare - acest tip de curriculum este centrat în primul rând asupra scolarului, precum si asupra continuturilor educationale, instructive, pentru ca educatia este conceptualizata mai întâi ca sursa de eliberare umana, ca sursa si forta ce-l ajuta pe elev sa aiba satisfactia experientei si a puterii de a descoperi. În acest curriculum instructiv, scolarul e necesar sa asimileze mesajul disciplinei ca baza de deschidere catre alte orizonturi, ca baza de autoevaluare de sine. scoala are si rolul de a îmbogati universul interior al elevului si de a stimula dinamica personalitatii.
Curriculumul ca proces sau ca reconstructie sociala - reprezentantii acestui tip de curriculum considera scoala ca fiind o institutie a schimbarii sociale, motiv pentru care trateaza în mod special atât continutul învatamântului cât si pe agentii care exercita functiile curriculumului. Spiru Haret considera corpul profesoral ca agent producator de social.
Într-un fel, acest tip de curriculum trebuie sa fie relevant în primul rând în raport cu cerintele societatii si numai în al doilea rând în raport cu interesele elevului. scoala în acest sens, este abordata ca o institutie responsabila de reforma sociala si de calitatea viitorului social.
Aceasta orientare se fundamenteaza pe modelul psihosociologic al educatiei (instruirii) care sustine strânsa corelatie sau interde-pendenta organica dintre dezvoltarea personalitatii si calitatea contextului social în care se produce dezvoltarea. De aici rezulta rolul metodologic al determinismului contextual, atât în ceea ce priveste rolul institutiilor scolare cât si al implicarii individului în devenirea societatii însasi.
În cadrul unui astfel de curriculum se retin doua directii esentiale: directia ce priveste adaptarea individului într-un câmp social instabil, pornindu-se de la ideea dupa care societatea ca sistem deschis este un mediu al transformarilor continue si al schimbarilor atât conjucturale cât si legice. A doua directie este cea potrivit careia interventia reformista asupra socialului este interventia generatiilor succesive pentru dezvoltarea societatii însasi. Fiecare directie este reprezentata de curente pedagogice distincte: grupul mai conservativ al curriculumului pentru adaptare conduce la o schimbare progresiva pe când grupul reformistilor este unul mai agresiv, vizând modelarea comportamentelor cu caracter militantist pentru o schimbare mai radicala. Ilustrativa pentru acest tip curricular este tema utopiei ca modalitate de protest social al tinerilor, protest formulat în modalitati variate.
Elaborarea unui viitor virtual este propusa ca strategie didactica de formare a competentelor ce vor participa la constructia sociala. Un curriculum cu relevanta fata de acest obiectiv trebuie constituit prin metodologii apte sa ofere raspunsuri la cel putin trei tipuri de întrebari si anume:
Ce fel de societate este preferabila în concordanta cu criteriile fiecarui elev?
Ce societate va rezulta si daca ea va fi foarte diferita de cea preferata, atunci cum va putea interveni scolarul (personal si în grup) pentru schimbarea ei si pentru reducerea discrepantelor dintre o societate dizerabila si societatea reala?
Astfel,
curriculumul se orienteaza spre scoala activa (exemplu de
scoala activa la noi în
Curriculumul ca rationalism academic - în scoala traditionala, curriculumul didactic a fost interpretat ca rationalism academic, întrucât s-a pornit si chiar s-a accentuat functia primordiala de transmisiune didactica a patrimoniului de cultura umana, fiindca rationalismul academic considera acest patrimoniu si creatiile sale ca rezultate din sistematizari îndelungi ale generatiilor succesive de educatori si de teoreticieni ai educatiei, motiv pentru care s-a considerat ca rationalismul academic este un procedeu consacrat si reluat în activitati didactice.
Masajul teoreticienilor orientarii rationalismului academic este concomitent, conservator dar si inovator. Conservatorismul este vizibil prin acceptarea disciplinelor traditionale si prin sustinerea perpetuarii lor în calitate de temei al formatiei intelectuale, atât al persoanei cât si al generatiilor de scolari.
Modernismul se afirma prin insistenta cu care se cere o revizuire de fond, precum si o revizuire valorica a continuturilor incluse în disciplinele traditionale. Se încearca sa se demonstreze ca nu toate subiectele existente în disciplinele traditionale sunt de importanta egala, fie ca ne referim la cele de cultura generala, fie ca avem în vedere nivelele superioare de instructie si educatie. De aici se sustine necesitatea selectionarii continuturilor curriculare în raport de criteriile moderne ale educatiei. Este necesar însa un raport de echilibru între patrimoniul traditional si cerintele moderne impuse de evolutia societatii. Modernitatea nu se instituie fara a se întemeia pe anume modele ale experientei traditionale. Modernismul da sensuri noi traditiei însasi, astfel încât modernul trebuie sa se instituie prin traditie, iar acesta dobândeste deschidere si devine perena prin intermediul modernitatii.
|
