Actul cititului implica factori cognitivi, estetici, afectivi. El este un instrument de pret al activitatii intelectuale. Lectura ramâne o cale importanta de comunicare culturala si în aceasta era informatica, iar activitatea cu cartea este înca o tehnica raspândita. Lectura unei carti ofera sati 858k109i sfactii aparte: ea reprezinta un prilej de reflectie si de meditatie, îndeamna la introspectie, angajeaza valori formativ-educative ce influenteaza decisiv comportamentul cititorului. Elevii nu trebuie sa stie doar sa citeasca, ei trebuie sa stie sa învete, sa exploateze lectura.
Obiectivele cadru ale activitatii cu cartea sunt:
1. însusirea mesajului cartii, a valorilor multiple ale acestuia
2. initierea elevilor cu instrumente ale muncii cu cartea.
Obiectivele de referinta recomanda ca elevii:
Continuturile învatarii unui mesaj scris prevad:
Delimitarea textului în fragmente logice
2. Povestirea pe scurt, orala sau în scris, a continutului unor fragmente
3. Povestirea orala a textului integral
4. Cunoasterea personajelor
5. Dialogul ca element constitutiv al unui text narativ
Tematica textelor are în vedere pe lânga valorile semantice, informative, educative si pe cele de teorie literara (spre exemplu recunoasterea textului narativ, a celui liric sau a celui dramatic). Programa prevede atât obiective de referinta, cât si exemple de activitati de învatare pentru exprimarea corecta.
Observam faptul ca se preiau de la o clasa la alta obiective si tipuri de exercitii, în maniera concentrica, graduala.
Obiectivele lecturii literare, ca domeniu al studiului Limbii si Literaturii Române
1. Însusirea de catre elevi a mesajului unui text, a valorilor lui cognitive, formativ-educative, cultural-artistice, stilistice etc.
2. Familiarizarea elevilor cu capacitatea de a se orienta în textul citit.
Conditiile de baza ale citirii: corectitudine, respectarea ritmului propriu vorbirii fiecarui cititor, constienta (sesizarea sensului celor cititite, întelegerea mesajului unui text), activa (implica si angajeaza gândirea elevilor, contracareaza atitudinea pasiva, contemplativa), expresiva.
Pentru realizarea unei citiri expresive este necesara respectarea pauzelor gramaticale, logice, psihologice, evidentierea accentelor logice sau psihologice si o intonatie potrivita continutului citit. Simpla exersare a actului cititului nu asigura formarea capacitatii elevului de a se orienta într-un text daca nu este însotita de întelegerea mesajului literar, stiintific sau de alt tip.
Analiza literara, metoda folosita cu deosebire la clasele mari, poate fi utilizata si în clasele primare cu scopul de a-i pune pe elevi în contact cu cartea. A analiza un text înseamna a-l diseca, a-i delimita componentele extragându-i si valorificându-i continutul de idei si sentimente, identificându-i mijloacelor artistice. La clasele mici analiza literara se realizeaza cu ajutorul lecturii explicative. Componentele acestei activitati de învatare sunt:
1. privirea de ansamblu asupra textului printr-o lectura integrala,
2. stabilirea structurii, a componentelor si a fragmentelor acestuia,
3. analiza fiecareia dintre secvente în vederea precizarii sensului, a întelegerii notiunilor, ideilor si mijloacelor artistice. În aceasta etapa a lecturii explicative este indicat a utiliza dictionarul.
4. formularea ideile principale ale fragmentului discutat cu elevii sub forma unei propozitii sau fraze simple, ori sub forma de conspect. Suma ideilor principale alcatuiesc rezumatul sau conspectul lecturii respective.
Dupa aceste operatii de analiza a textului se trece la sinteza:
1. lectura independenta,
2. reproducerea continutului textului pe baza planului ori a conspectului,
revederea întregului text citit.
Ca metoda de învatamânt lectura explicativa îmbina lectura propriu-zisa cu explicatia pentru a permite întelegerea mesajului. Ea constituie uneori un complex de metode, o strategie didactica prin care se îmbina lectura cu conversatia, povestirea si demonstratia.
Lectura explicativa este o analiza literara adaptata capacitatilor intelectuale ale scolarului de vârsta mica. Componentele lecturii explicative sunt: 1. pregatirea elevilor pentru citire, 2. citirea integrala a textului, 3. citirea pe fragmente si analiza acestora, 4. elaborarea planului scurt, de idei, al textului, 5. conversatia generalizatoare cu privire la continut, 6. reproducerea textului pe baza planului simplu printr-o exprimare originala, 7. citirea de încheiere.
Conditia esentiala a temelor scrise la citire este de a determina elevii sa exerseze în egala masura atât scrierea cât si citirea.
1. Lectura integrala a unui text se poate realiza si în mod independent. Numai ca aceasta activitate trebuie îndrumata riguros de catre învatator, obligându-l pe elev sa respecte fie niste cerinte formulate anterior, fie sa recepteze explicatii prealabile referioare la mesaj ori la forma artistica. Este necesar ca învatatorul sa aiba în vedere specificul textului: genul literar, specia, limbajul artistic utilizat (traditional sau modern) etc. Textele apartinând genului epic pot fi citite în general integral ca munca independenta, deoarece mesajul acestora nu ridica probleme foarte mari de întelegere. Altfel stau lucrurile cu o creatie lirica, ce transmite în mod direct sentimente si idei. Mesajul unei creatii lirice poate fi receptat corect numai de catre cititorii înarmati cu acele cunostinte specifice pentru descoperirea mesajului lor profund, artistic. Este bine ca un text liric sa fie precedat de lectii explicative cu privire la continutul expresiilor: epitete, comparatii, metafore, personificari s.a.
2. Delimitarea fragmentelor logice ale unui text epic sau liric implica abordari diferentiate. Unui text epic clasic i se poate identifica structura compozitionala: introducere, cuprins si încheiere. Pentru acelasi text se poate apela la recunoasterea celor cinci momente ale subiectului: expozitiune (având ca puncte de reper: locul si timpul actiunii, personajele principale), intriga (tema si motivele principalele, personajele cu biografia si rolul în desfasurarea evenimentelor), desfasurarea evenimentelor (nivele diferite ale naratiunii, sirul secventelor ce se înlantuie pentru a conduce la cel mai tensionat moment), punctul culminant (momentul naratiunii ce nu mai permite revenirea la starea initiala a evenimentelor, de la care urmeaza o lamurire de situatie si care marcheaza ireversibil destinul principalelor personaje) si deznodamântul (disparitia din naratiune a unor personaje, modificarea comportamentului prin renuntarea la o serie de valori si principii anterioare etc). Cea mai simpla si esentiala modalitate de determinare a structurii unui text epic îl constituie identificarea ideilor principale. În aceasta activitate este bine ca în clasa, cu ajutorul învatatorului sa se efectueze identificarea primelor idei principale pentru ca acasa elevii sa le descopere pe celelalte, sub forma temei scrise.
Pentru textele lirice delimitarea structurii nu mai este relevanta deoarece în cazul acestora nu mai este vorba de o constructie literara savanta, arhitectonica, ci de un exercitiu artistic constând în adaptarea unei forme poetice prestabilite la un mesaj adesea emotional, în imagini proprii universului artistic al unui creator. De exemplu, în cazul unui pastel de Vasile Alecsandri se evidentiaza entuziasmul eului liric în fata spectacolului naturii, transmis prin intermediul unui tablou urias, animat doar în final de prezenta unor vietuitoare. Figurile artistice la care apeleaza poetul sunt clasice: epitete simple si duble, enumeratii si repetitii, comparatii, personificari si hiperbole, interogatii si exclamatii retorice. Imaginile preferate de Vasile Alecsandri sunt cromatice (antitetice: alb-negru, culorile curcubeului: albastru, verde, rosu), sonore si dinamice.
Un pastel eminescian are alte coordonate atât în mesajele sale, emotionale si imagistice. Spre deosebire de Alecsandri, eul liric eminescian nu se manifesta spontan si entuziast în fata spectacolului naturii: tonalitatea descrierii este grava, existentiala, meditativa. Pentru Eminescu natura este o creatie divina ce a împrumutat din atributele vesniciei si armoniei cosmice. Una dintre formele lirice de ilustrare a frumusetii naturii este dialogul (inserat în idila, egloga sau cântec liric) unor personaje cu valoare simbolica (spre exemplu codrul si poetul), ce se raporteaza antitetic, unul la celalalt. La Eminescu figurile artistice sunt complexe si accentuat individualizatore: antiteza de constructie si metafora analogica, personificarea implicita, simetria la nivel semantic si sintactic s.a.
O poezie contemporana, semanta de Ana Blandiana, nu mai poate fi analizata în maniera traditionala: descrierile din pastelurile acestei poete au aparenta unui inventar de obiecte banale, exprimarea este neutra, adesea conventionala, împrumutata din stereotipia textelor functionale (proces verbal, epistola, comunicat de radio sau de televiziune). Sub aparenta accesibilitate si neutralitate a mesajelor se ascunde o lectie de viata: dorinta de a trai în armonie si în buna ordine traditionala a oricarui om, respectul pentru natura, societate, oameni etc.
3. Analiza textului pe fragmente se realizeaza cu deosebire în clasele II-IV. Ea presupune: o lectura repetata a fragmentului respectiv, întelegerea semnificatiilor unor evenimente, recunoasterea tipului de limbaj utilizat (oral, erudit-savant, stiintific, literar, administrativ, functional etc). Reproducerea în gând a continutului textului citit, în paralel cu formularea ideii l principale cu propriile cuvinte. Învatatorul îndruma în mod diferentiat si pe cât se poate individualizat fiecare elev în timpul acestei activitati.
4. Verificarea masurii în care elevii au înteles continutul principal al fragmentului studiat. Se selecteaza cuvintele si expresiile noi solicitându-se elevilor sa gaseasca sinonime Apoi acestea se introduc în enunturi noi pentru a se fixa în mintea elevilor. Se poate cere elevilor sa construiasca mici compozitii în care sa utilizeze cuvintele si expresiile frumoase identificate în textul analizat. Comentarea valorii artistice a textului are ca obiectiv folosirea unor cuvinte si expresii noi în practica exprimarii libere, si introducere lor în vocabularul activ al elevilor.
6. Citirea selectiva a unor fragmente, a unor pasaje de text pe baza cerintelor formulate fie de catre învatator, fie de catre elev si citirea pe roluri.
7. Raspunsurile orale sau scrise la întrebarile sau temele formulate la sfârsitul unor texte. Formularea în scris este mai dificila decât formularea orala si reclama mai mult discernamânt în stabirea modului de raspuns. E bine ca la început sa se insiste asupra unor raspunsuri scrise concise, precise si clare, în vreme ce raspunsurile orale se pot dezvolta si capata dimensiuni mai largi, cu digresiuni explicative si înlantuiri de secvente.
8. Copierea unei anumite parti a textului poate consta în: copiere selectiva, identificarea unor constructii gramaticale cu expresii întâlnite în text, formularea unor idei sintetice.
Citirea cu cel mai înalt nivel de independenta este citirea în gând. Ea se învata prin exercitii efectuate în mod independent. Reproducerea continutului unui text citit reprezinta un mijloc de asimilare a achizitiilor din carti si de pastrare, valorificare si transfer ale acestora. Citirea în gând urmeaza dupa analiza textului, dupa cunoasterea lui integrala, dupa valorificarea sensurilor continutului lui. Citirea în gând este constiena, orientata în sensul învatarii active, este un exercitiu independent de lucru cu cartea. Când citirea în gând se efectueaza în clasa (cu obligatia ca textele sa fie scurte) învatatorul verifica cum elevii desprind ideile principale si determina fragmentele textului citit.
Alte sarcini ale citirii independente sunt: caracterizarea personajelor, retinerea si explicarea unor cuvinte si expresii noi, desprinderea de norme morale.
Pentru a ajunge la aceleasi rezultate cu toti elevii se poate recurge la lectura cu voce tare, la orientarea ferma spre întelegerea continutului textului prin folosirea corecta a fiecaruia dintre componentele lecturii explicative. Elevii învata astfel cum sa lucreze asupra textului, cum sa realizeze o citire cu înteles, sa reciteasca textul pâna când reusesc sa înteleaga corect mesajul acestuia.
Pentru dezvoltarea capacitatii de învatare se cere punerea în corespondenta a textului cu altele de acelasi fel, cunoscute fie din lectura lor particulara, fie studiate anterior la clasa. Elevii sunt solicitati astfel sa faca legaturi între textele si operele studiate, sa integreze un text într-un sistem de idei, sa-si creeze repere în gruparea si clasificarea lor.
Enumerati patru obiective de referinta ale receptarii unui mesaj scris.
Care sunt cele cinci continuturi ale învatarii unui mesaj scris?
Precizati componentele lecturii explicative.
Expuneti momentele analizei literare.
Bifati raspunsul corect:
1. Calitatile citirii sunt:
a) corecta,
b) fluenta,
c) activa,
d) expresiva,
e) inteligenta,
2. Analiza unui text literar, la clasele primare, presupune:
a) lectura integrala,
b) precizarea structurii, componentelor si a fragmentelor,
c) analiza fiecarei secvente si formularea ideilor principale, d) cunoasterea aspectelor istorice de elaborare si tiparire,
3. Calitatile citirii în gând sunt:
a) independenta,
b) constienta,
c) expresiva.
|
