Redactarea lucrarii

Figura 3.1. Diagrama desfasurarii activitatilor ce privesc redactarea lucrarii de diploma

Desi nu exista retete si prescriptii obligatorii privind cuprinsul unei lucrarii de licenta, masterat sau doctorat, în timp, s-a stabilit ca anumite componente nu pot lipsi oricare ar fi tipul lucrarii. Cuprinsul va fi structurat pe capitole, capitolele pe subcapitole, iar acestea din urma pe paragrafe si aliniate toate numerotate, de regula, cu cifre arabe.

În cadrul aliniatelor se pot folosi pentru anumite enumerari, clasificari etc. grupari ale literelor alfabetului la 13113e415n tin, mai întâi literele mari si în continuare litere mici, pastrând ordinea alfabetica.

Indiferent de titlul temei, cuprinsului lucrarii nu-i pot lipsi urmatoarele parti componente

a)   un capitol introductiv sau de consideratiuni generale, în care se prezinta: importanta si motivarea alegerii temei pe care candidatul la absolvire îsi propune sa o rezolve prin efectuarea lucrarii si obiectivele urmarite; o scurta trecere în revista a situatiei reale în domeniul temei si al punctelor de vedere existente în literatura si legislatia referitoare la tema cercetata; metodele, tehnicile si procedurile folosite pentru a efectua lucrarea etc.;

b)   câteva capitole, cel putin doua-patru, în care se dezvolta continutul temei si desfasurarea investigatiei prin gruparea datelor si informatiilor; analiza situatiei existente (care cu­prinde cea mai mare parte din timpul si continutul redactarii); constatarile bazate pe analiza critica si motivare stiintifica (capabilitati, servituti, oportunitati, primejdii); identificarea si alegerea unor solutii noi, performante sau îmbunatatite, dar eficiente si argumentarea de catre autorul lucrarii a proiectiei lor;

c)   un capitol în care sunt prezentate rezultatele, respectiv efectele si eficienta economica si/sau eficienta sociala a solutiilor alese dupa identificarea mai multor variante, un program de implementare a acestor solutii;

d)  capitolul final sau concluziile este cel care, în doua-patru pagini, sintetizeaza în mod clar, lamuritor, concis si coerent elementele de noutate si contributia personala la solutionarea pro­blemelor ridicate de tema, gradul de aplicabilitate a rezul­tatelor solutiilor detaliate si motivate în capitolele anterioare, precum si recomandari viitoare pentru cei care ar putea continua cercetarile în domeniile vizate de tema.

Materialul ilustrativ

În desfasurarea investigatiilor, concentrarea infor­ma­tiilor într-un spatiu restrâns se afla la interferenta dintre stiinta (ce semnifica informatiile) si arta (constructii, de­sign, plastica etc.) cu privire la gruparea, centralizarea, analiza si prezentarea informatiilor. si aceasta, mai ales, când este vorba de prezentarea unor fenomene concretizate sub forma multimilor de cifre care impun o sinteza vizuala asupra unor domenii, variatii, frecvente si trenduri ale diferitelor caracte­ris­tici cantitative si calitative, ale unor fenomene, domenii, activitati, precum si asupra analizelor stiintifice.

Sunt folosite în acest scop ca materiale ilustrative atât mij­loacele grafice, cum sunt hartile, tabelele, graficele, dia­gra­mele, organigramele etc., cât si mijloace audio-vizuale, aparate de fotografiat, filmat, retroproiectie, diaproiectie, video­proiectie etc.

elemente de identificare a rândurilor, coloanelor, uni­tatilor de masura;

"notele" complementare scrise imediat dupa tabel, menite sa completeze informatiile din titlu, din rânduri, coloane sau intersectarea acestora, precum si sursele datelor din tabelul respectiv;

titlul si notele complementare trebuie sa fie scurte si pe deplin concordante cu explicatiile din textul lucrarii

b) GRAFICELE. Acestea redau imagini cu caracter conventional definite prin anumite curbe, cu functii clare, construite într-un sistem dat de coordonate. Fiind sugestive si usor de retinut, ele arata, în mod intuitiv, legaturile reciproce dintre fenomene si legitati în evolutia lor. Specialistii au stabilit ca un grafic simplu poate imprima pe durata a cinci minute în memorie, în mod durabil, informatii al caror studii ar fi necesitat câteva zile. Cu alte cuvinte, un grafic sugestiv realizat valoreaza mai mult decât pagini întregi de comentarii si consideratii sofisticate. Pe lânga latura estetica, graficele prezinta si avantajul plasticitatii sau al prezentarii sintetice, globale a unor fenomene concretizate cifric în timp si spatiu. Mijloacele si formele de reprezentare grafica fiind variate si determinate de fenomenele care fac obiectul reprezentarii, se pot clasifica în functie de urmatoarele criterii:

dupa forma geometrica de reprezentare: grafice reprezentate prin linii (drepte, curbe), benzi, unghiuri, suprafete, volume etc.;

dupa scarile analitice folosite: grafice cu scari uniforme, scari logaritmice, scari functionale etc.;

dupa natura repartitiilor si seriilor statistice care urmeaza a fi reprezentate: histograme, poligrame, costograme, costodiagrame etc.;

dupa destinatia constructiei grafice: diagramele, orga­ni­gramele, monogramele, ormonogramele, ciclo­gra­mele etc.

În constructia graficelor se pot identifica elemente comune cu cele din tabele si notele complementare, dar exista si elemente specifice, cum sunt:

scara de reprezentare grafica reprezinta locul geo­metric al punctelor cotate corespunzator unor valori determinate a variabilei. Aceste puncte sunt unite printr-o linie dreapta, frânta sau curba numita "suportul scarii de reprezentare". Scarile pot fi uniforme sau neuniforme;

reteaua graficului reprezinta marimile variabilelor reprezentate grafic si are drept scop sa faciliteze identificarea în plan a acestor marimi. Retelele sunt formate din cercuri concentrice, sectoare de cerc, retele sub forma de evantai, retele oblice etc.;

semnele conventionale sunt introduse fie ca inscriptie, în interiorul graficului, scurta, clara fie plasata "economic" spatial, fie sub forma de legenda cu explicatii sistematice a semnelor, culorilor sau hasurarilor utilizate.

De pilda, prezentarea fotografica a unui stadion în zonarea unui mare oras permite analize si concluzii cu privire la folosirea acelui stadion la o multime de alte activitati decât cele sportive. Sau localizarea cartografica a unor populatii pe harta unor spatii administrativ-teritoriale permite identi­ficarea cu mai multa usurinta a unor oportunitati sau a unor nevoi, pericole etc.

Modalitati de redactare

f)     Recunoscând ca a scrie este un act social pentru ca cei care citesc accepta sau nu propunerea sau solutia noastra, ne obliga sa scriem, "noi consideram ca ." si nu "eu consider ca ." etc. Asta cu atât mai mult, cu cât cel care scrie presupune, sau crede, ca punctul sau de vedere este sau ar putea fi împartasit de cititorii sai. În orice alte cazuri trebuie sa încercam evitarea pronumelor personale.

Specialisti si cercetatori englezi au constatat, la sfârsitul secolului trecut, ca exista particularitati sau trasaturi specifice ale comunicarii prin redactarea textelor scrise fata de discursul oral. În conceptia profesorului Dinu M. , sunt rele­vante urmatoarele:

tendinta de a utiliza cuvinte, propozitii sau fraze mai lungi;

folosirea unui vocabular mai variat;

utilizarea mai rara a pronumelor personale;

recurgerea frecventa la adjective si adverbe pentru a da expresie mai clara ideilor;

frecventa mai mare în folosirea gerunziului;

acordarea unei ponderii sporite subordonarii sintac­tice în detrimentul coordonarii;

preferinta pentru propozitiile enuntiative în defa­voa­rea celor exclamative;

eliminarea repetarilor, digresiunilor inutile, re­dundantelor etc.

Corectarea unei lucrari redactate se materializeaza, pe de o parte, în activitati, de rectificare, îndreptare a greselilor si, pe de alta parte, în activitati de adaugare, eliminare,

schimbare si de îmbunatatire a modului în care sunt formulate ideile, propozitiile si frazele redactate.

"Regula de aur" consta în aceea ca, dupa prima redactare manuala (dactilografiata sau procesata), ciorna se va lasa deoparte, revenind asupra ei dupa un anumit interval de timp. În aceasta vreme, se poate face sport, se citeste literatura sau se fac plimbari, excursii etc. Câteva zile sau saptamâni ne putem elibera gândirea de anumite canoane, când se disloca ordinea initiala, si putem efectua corectiile într-o noua perspectiva. Orice repaos, dupa o concentrare intensa, permite o privire proaspata asupra vechii redactari si a corectiilor sale.

O alta regula, de tinut minte, este ca orice corectie are ca scop netezirea, nivelarea, respectiv slefuirea lucrarii si nu tocirea sau deteriorarea acesteia. Este precum regenerarea si remontarea unui tablou de catre propriul autor, înainte de a-l preda unui atelier pentru pas-partout si înramare.

În sfârsit, o alta regula este aceea ca timpul consacrat corecturii trebuie sa aiba o anumita limita. Unii revin si cauta mereu defecte, altora li se pare totul prea bine facut si renunta la o parte din corectii, de obicei spre final. si unii, si altii gresesc fie pierzând termenul de predare a lucrarii în primul caz, fie multiplicând o lucrare incompleta, superficiala în cel de-al doilea caz.

Corecturile pot fi facute fie pe primul text scris cu mâna (manuscris), fie pe textul dactilografiat sau procesat. Ambele categorii sunt tratate distinct în continuare.

3.4.1. Corecturile facute pe manuscris

a)   pe spatiile dintre rânduri, daca avem grija, de la început, ca între rânduri sa lasam suficient loc pentru corectii;

b)   pe spatiile libere ale marginilor oglinzii paginii;

c)   pe verso-ul filei manuscris cu "trimiterea cores­pun­zatoare la "verso";

d)   pe fila separata anexata daca este un volum mai mare, suplimentar, de adaugat.

Dupa corectii, manuscrisul se preda pentru scrierea la masina de scris sau pentru procesare la calculator. Scrierea la calculator este tot mai uzitata si deseori poate fi realizata fie direct de autor, si tine loc de manuscris, fie de operatori specializati.

Nu va asteptati sa vi se dea sau sa aveti dreptate întot­deauna. De aceea motivati totul cât puteti mai bine.