Relatii profesor-elevi
Tipuri de relatii professor-elevi
Un factor ce s-a dovedit a fi extrem de important in realizarea unui climat favorabil in colectivitatea de elevi este fara indoiala profesorul. De-a lungul evolutiei scolii atitudinile cadrului didactic fata de elevi au cunoscut o gama extrem de variata mergand de la o autoritate absoluta ''magister dixit'' pana la pedagogia nondirectivista, de acceptare neconditionata a tuturor manifestarilor elevilor, fara cerinte sau interventii directe si categorice. Am vazut ca functia principala a educatorului este aceea de conducere si dirijare a procesului educational, chiar daca controlul exercitat de acesta este diferentiat in functie de natura sarcinii, de nivelul dezvoltarii elevilor, de obiectivele urmarite. Plecand de la acest fapt se pot distinge urmatoarele tipuri de relatii profesor-elevi : relatia de tip autocratic, democratic si laissez-faire.
1. Relatia de tip autocratic
Este intalnita inca din antichitate, atinge un maximum in evul mediu, ea bazandu-se pe raporturi de autoritate dintre educator si educat, raporturi unidirectionale in care profesorul este cel care intotdeauna dispune, iar elevul este obligat sa se supuna fara a avea posibilitatea formularii unor opinii personale. Intotdeauna scopurile, obiectivele grupului sunt stabilite de conducator, de asemenea si metodele de rezolvare alea acestora. Mai mult decat atat conducatorul de acest tip fixeaza sarcinii pentru fiecare membru al grupului precum si secventele ce trebuie parcurse, fara ca acesta sa le cunoasca dinainte. In cele din mai multe cazuri liderul autocrat nu participa la viata grupului, atat doar cand formuleaza cerintele. In cazul leadership-ului autocratic elevul este doar ''obiect al educatiei'' care trebuie sa se conformeze neconditionat. Independenta, spiritul de initiativa, originalitatea sunt complet innabusite. Chiar daca acest tip de relatie a apartinut vechilor sisteme de educatie, nu putem spune ca ele au disparut complet. Mai intalnim si astazi in unele scoli reprezentanti ai acestor modele. Studiile intreprinse de catre Lippit si White au scos in evidenta faptul ca in grupurile autoritare indivizii devin ostili sau agresivi si manifesta atitudini de supunere. Frecventa agresiunii si actelor ostile este aproximativ de opt ori mai mare decat in grupurile democratice, trecandu-se treptat de la o agresiune interpersonala la una colectiva impotriva unui singur individ ce devine ''tap ispasitor''(Lippit si White apud Golu, 1974). In grupurile autoritare comportamentul liderului provoaca de regula tensiune care va genera agresivitate.
2. Relatia de tip democratic
Se caracterizeaza in principal prin spirit de colaborare, de cooperare ce se bazeaza pe existenta unor interese comune. In grupurile democratice relatiile dintre elevi sunt relaxate, acestia sunt antrenati in stabilirea scopurilor activitatilor, a mijloacelor de realizare precum si in alegerea metodelor de parcurs. Liderul - profesorul va incerca sa devina un membru obisnuit al grupului care va sugera anumite idei fara sa le impuna, grupul va fi cel care va decide. Stilul de leadership democratic va induce motivatie superioara care va inlatura tensiunea si agresivitatea si va asigura eficienta grupului. Relatiile interpersonale pozitive vor sustine dinamica activitatii. In grupurile democratice elevii pot solicita sfaturi din partea profesorului dar nu sunt obligati sa le aplice, se vor putea asocia in subgrupuri in vederea desfasurarii unei activitati, cunoscandu-i toate secventele ce trebuie parcurse pana la finalizare. Initiativa, curajul, spiritul de independenta, dorinta de colaborare sunt alimentate de un asemenea tip de lider. Sa nu uitam ca in procesul de colaborare profesor-elev avem de-a face cu un om format si cu altii in formare care au totusi nevoie de orientare, de indrumare. De aceea profesorul chiar daca nu se implica uneori direct in actiunile intreprinse de elevi, el vegheaza ca acestea sa-si pastreze un anume caracter, sa nu depaseascza limitele psiho-fizice de varsta si individuale. Relatia dintre profesor si elevi este in acest caz o relatie de munca in care fiecare stie exact ce are de facut, stie sa respecte pe celalalt si sa-l ajute la nevoie. Profesorul este cel care organizeaza activitatea, mai bine zis, creeaza conditii pentru buna desfasurare a unei activitati care sa permita si sa ceara in acelasi timp elevilor initiativa, creativitate, independenta, dorinta de reusita. Tipul democratic este dupa opinia lui V. Pavelcu (1976) expresia unei forme superioare a tactului pedagogic. Acest tip isi castiga prestigiul prin apropierea fata de elevi care este stenica(intaritoare), dinamica, creatoare si faciliteaza autonomia si independenta elevilor.
3.Relatia de tip laissez-faire
Se caracterizeaza prin faptul ca liderul lasa lucrurile sa se desfasoare de la sine, el devine pasiv, limitandu-si participarea la maximum, lasand copiilor libertatea initiativelor. Leadership-ul de tip laissez-faire adopta o atitudine prietenoasa dar indiferenta si de non-implicare - scopurile sunt fixate de grup, membrii acestuia impart sarcinile, isi ofera ajutorul si informatiile de care au nevoie. Ideea despre acest tip de conducator a aparut in conceptia reprezentantilor educatiei libere exprimata initial in scrierile lui J. J. Rousseau. Curentul ''educatiei noi'' reia aceasta idee care accentueaza rolul si importanta copilului si subliniaza faptul ca prin natura sa copilul manifesta tendinta de a se dezvolta spre bine, rolul educatorului este numai de a creea conditiile necesare acestei dezvoltari. In aceasta perspectiva educatorul trebuie sa se supuna intereselor si initiativelor copilului - el devenind asadar doar un consultant. In grupurile de tip laissez-faire chiar daca relatiile dintre copii nu sunt tensionate ca in cazul celor autoritare totusi se observa o participare slaba a elevilor la diferite activitati, elevii sunt apatici, neatenti, descurajati, simtind indiferenta si neimplicarea cadrului didactic. Referiotr la acest tip V. Pavelcu (1976) considera ca ne aflam in fata unui om care si-a gresit cariera, nu are interese dominante, este o fire slaba, care se retrage din fata dificultatilor si se refugiaza in lumea sa personala.
Observatii asupra tipului de relatii profesor-elevi
Daca am fi pusi in situatia de a recomanda un anume tip de relatie profesor-elevi fara indoiala ca ne-am opri asupra celui democratic. Liderul democratic se caracterizeaza prin urmatoarele insusiri, cu efecte pozitive asupra membrilor grupului si asupra atmosferei din grup (Faverge apud Radu 1994) :
Senzitivitate - care presupune perceperea si intelegerea sentimentelor si nevoilor membrilor grupului, a temerilor acestora aflate in spatele cuvintelor ;
Permisivitate - implica acordarea dreptului fiecaruia de a se exprima fara sa fie sanctionat imediat, judecat, evaluat ;
Nondirectivitate - presupune acceptarea parerilor, supunerea acestora atentiei grupului, reformularea lor daca este cazul fara a distorsiona mesaju, semnificatia initiala.
Cele trei tipuri de relatii nu sunt transante si exclusive ci doar dominante pentru ca in activitatea didactica sunt situatii cand un profesor trebuie sa ia o decizie in favoarea grupului fara ca acesta sa fie consultat, sunt apoi situatii care presupune o interventie rapida, prompta, categorica a cadrului didactic. Prin urmare sunt cativitati in care stilul autoritar este cel care sigura eficienta grupului. Relatia profesor-elevi este o relatie complexa care implica un dialog permanent in care fiecare trebuie sa-si cunoasca rolul si flocul cand de expeditor cand de destinatar. Relatia profesor-elevi dezvolta aspecte formale legate de munca, de invatare dar si aspecte informale afective, de simpatie, antipatie sau chiar indiferenta.
Aceste relatii pot avea caracter stenic sau astenic influentand gradul de angajare, de participare a elevului la activitatile grupului.
M. Marchand (apud Marcus 1987) distinge urmatoarele tipuri de profesori : tipul amorf, egoist, indiferent care ignora viata grupului ; tipul egocentric care alimenteaza tensiuni si conflicte ; tipul care stabileste contacte cu elevii, este camarad, amic cu acestia. Acelasi autor subliniaza ca atitudinea de a se deschide in fata elevului este dominanta personalitatii unui profesor autentic iar egocentrismul este principala trasatura negativa.
Studiile efectuate asupra personalitatii profesorului, centrate cu deosebire pe relatiile acestuia cu elevii disting urmatoarele structuri de comportament care par sa aiba o importamnta aparte (Ryans apud Ausubel, Robinson 1981) :
Structura A - cuprinde profesorul caracterizat prin afectiune, prietenie, intelegere, opus celui egocentric, distant si marginit ;
Structura B - se caracterizeaza prin responsabilitate, spirit metodic, actiuni sistematice opus sovaielnicului, neglijentului, dezordonatului ;
Structura C - se refera la profesorul stimulativ, imaginativ, entuziast opus invertului si rutinatului.
Toate studiile intreprinse pe aceasta tema dovedesc faptul ca tipul de conducere democratic este superior generand un comportament mai acceptabil din punct de vedere social si o dorinta mai mare de angajare in indeplinirea sarcinilor.
|
