Rezolvati temele si raspundeti la întrebarile din material.

În mod traditional, psihologia sociala aplicata în educatie a studiat reprezentarile reciproce profesor-elev, demonstrând ca interactiunile celor doi protagonisti, eficienta profesorului si reusita scolara a elevului depind de ele.

Rolul institutional al profesorului influenteaza într-o mare masura reprezentarea pe care el si-o construieste despre elev. Aceasta este structurata de caracteristicile soco­tite de profesor predictive pentru succesul sau esecul scolar. Faptul ca profesorii tin cont, în perceptia asupra elevilor, de normele scolare este cea mai generala constatare ce se poate face cu privire la perceptiile reciproce dintre cele doua grupuri. Cerintele de rol ale profesorilor, obligatia lor de a preda si de a evalua fac ca influenta obiec­tivelor scolare asupra reprezentarii elevilor sa fie extrem de puternica. Reprezentarea aceasta se va constitui îndeosebi din elemente legate de motivatie, efort, capacitate intelectuala si participare în clasa.

Întrebare: Ce metode de investigatie ati putea utiliza pentru a descoperi reprezentarile pe care si le formeaza profesorii despre elevi în scoala?

O cercetare face distinctia între reprezentarile a doua tipuri de elevi, ambele valorizate: tipul A, a carui principala caracteristica este participarea în clasa, elev sociabil si activ, si tipul B, centrat pe activitatea de învatare, 21321h71v anxios si motivat sa-si depaseasca slabiciunile. Rezultate asemanatoare sunt obtinute în urma unui studiu ce si-a propus sa contureze reprezentarile elevului slab si ale celui bun, asa cum apar ele la profesorii de liceu. Daca trasaturile elevului bun sunt: motivat, inteligent, harnic, adaptat, portretul celui slab poate fi redat prin antonimele acestor epitete: lipsa de motivatie, deficiente intelectuale, lenes, inadaptat.

Întrebare: Cum poate fi influentat profesorul de reprezentarea pe care si-o formeaza elevii despre persoana lui?

Echilibrul psihic si moral al acestor copii devine instabil, ei vin "încruntati" la scoala si sunt pânditi de pericolul deregla­rilor psihice, al tulburarilor de conduita, al ramânerii în urma la învatatura si chiar al esecului scolar.

Asadar, de ce merg unii elevi "încruntati" la scoala?

Sa le dam cuvântul, pentru ca niciodata nu vor fi prea multe raspunsurile la anchetele pe aceasta tema, a carei solutionare prezinta o deosebita importanta pentru crearea conditiei optime de munca si de dezvoltare a beneficiarilor educatiei. Sa ne oglindim cu curaj în ochii lor ageri, de asta data în postura de profesori, pentru a ne descoperi la timp lipsurile si pentru a le corecta.

Merg "încruntati" poate pentru ca nu întotdeauna profesorii îsi pun o asemenea întrebare. Sau, chiar daca au observat ceva, nu-i intereseaza.

A avea alaturi de ei nu numai profesorul, preocupat de buna desfasurare a procesului instructiv-educativ, dar si omul care sa se apropie cu întelegere si cu caldura de problemele lor reprezinta o adevarata trebuinta pentru elevi.

"Ar trebui - noteaza în acest sens un elev din clasa a XII-a de la Liceul «G. Ibraileanu» din Iasi - sa existe mai multa întelegere din partea profesorilor, mai multa rabdare, toleranta, mai putina indiferenta. Profesorul om de omenie reprezinta idealul de educator la care viseaza elevii".

Dar asemenea profesori exista :

"Pastrez o amintire frumoasa despre orele de filozofie, amintirea unei atmosfere destinse, cu un profesor care avea o voce cam sparta, un firicel de voce de trebuia sa pastram în clasa o tacere desavârsita pentru a-1 auzi, dar asta nu ne împiedica sa vorbim cu el dupa ora de curs. Era primul profesor cu care se putea discuta o problema sau alta în timpul recreatiei. Îl conduceam pâna acasa. Când ne întâlnea pe strada, mergea cu noi o bucata de drum. Aveam impresia ca nu mai suntem simpli pioni pe o tabla de sah, ci ca începem sa avem o anumita personalitate"

Dar, din nefericire - noteaza un student de la Facultatea de Fizica :

O eleva, raspunzând la întrebarea: "Cu ce sentimente astepti sa termini liceul? ", îsi marturiseste cu durere, în aceeasi ordine de idei, dezamagirea de a nu fi gasit în profesor prietenul si calauzitorul care sa-i îndrumeze, cu omenie, pasii nesiguri spre viata:

"Astept, asa cum poate nimeni nu asteapta. Astept ca pe un ceas mântuitor, care m-ar scapa de multe nedreptati întâlnite în acesti patru ani... Când am pasit prima data pragul scolii medii, ma gândeam cum se vor comporta profesorii mei. Îi vedeam în închipuirea mea de copil ca pe niste oameni buni, care vor cauta sa te înteleaga si sa te ajute. Atunci, nu-mi închipuiam ca podiumul catedrei îi va îndeparta atât de mult pe profesori de elevi... Voiam si doresc si acum ca profesorii nostri sa nu fie numai profesori care sa ne predea lectia si sa ne dea note, ci sa-i intereseze de aproape si viata noastra particulara, si felul cum gândim, ce gândim despre noi, despre ei, despre viata, despre viitor, despre cariera pe care ne-o alegem, despre colegii nostri, despre om în general si daca aceste gânduri sunt corecte, daca în ele nu s-au strecurat greseli sau influente nesana­toase; astfel, profesorul sa fie si un calauzitor în viata, unul dintre prietenii cei mai apropiati, carora sa le deschizi sufle­tul, sa le spui totul, asa cum îi spui mamei. Asa doream sa fie profesorii mei... N-am vazut în cei patru ani de zile profesori care cel putin la o ora de dirigentie sa le ceara elevilor sa fie sinceri, sa spuna ce gândesc, daca au vreo greutate pe suflet. Este adevarat ca un profesor nu are un singur elev si, chiar daca ar dori, nu ar putea sa-i ajute pe toti. Dar tot atât de adevarat este si faptul ca e nespus de mult pentru un elev sa-1 asculte cineva, sa aiba cui sa-si spuna necazurile... Toate acestea fac ca elevul sa se simta mai usor, sa-si recapete încrederea în viata, în el, în oameni, sa munceasca mai cu drag, cu mai mult elan! "

Citind, dupa 20 de ani, marturisirea plina de amaraciune a unei eleve din clasa a X-a a unui liceu din Bucuresti, se poate constata ca parteneriatul prafesor - elevi în actul educativ ramâne si astazi, uneori, în faza de deziderat:

"Ce sa aiba profesorii cu noi sau noi cu ei? Ei sunt cu ale lor, noi cu ale noastre. Ca si parintii, de altfel. Daca învatam, e bine. În rest, fiecare cu viata sa. Nu-i intereseaza ce-i în capul si în sufletul nostru, iar când încercam sa le spunem ce gândim si cum vedem noi viata, se enerveaza si ne pun la punct cu fel de fel de metode. Nu-i mai bine sa nu le spunem nimic? Eu, de exemplu, stau acasa zile întregi, închisa în camera, iar la scoala vorbesc doar când raspund la lectii. Ma simt mai bine singura".

Întrebare: Cât de mult se poate implica profesorul în a oferi ajutor, sprijin elevilor sai?

Uneori, la lipsa de întelegere si indiferenta fata de trairile elevului se adauga si o conduita dura din partea profesoru­lui, care-1 stigmatizeaza cu usurinta, fara sa se gândeasca la consecinte:

"Nu îndeplinesti o data ceea ce ti se cere si deja auzi: «Nedisciplinatule, nu te conformezi obligatiilor». Nu înveti o data lectia si iata, fara clarificarea cauzei, primesti nota 2 si încep sa te considere «derbedeu», pornit pe o panta gresita. Dar întelege oare vreunul dintre acesti profesori ce se petrece în sufletul acestui «derbedeu»? ".

Aceeasi culpa în care cad unii educatori este semnalata de o studenta de la Facultatea de Filologie:

"Se întâmpla uneori ca un copil, care a avut un mic necaz al lui, sa fie «prins» o data nepregatit si profesorul sa-l pedepseasca, sa-l admonesteze în termeni duri de genul: «Esti rebutul clasei», «N-ai sa realizezi nimic în viata», care-i ranesc mica lui personalitate".

Întrebare: Cum poate profesorul sa evite stigmatizarea elevului într-o situatie de felul celei de mai sus ?

Copiii sunt foarte sensibili, asemenea cuvinte le pot zdrun­cina încrederea în posibilitatile de afirmare sau, si mai grav, când se refera la probleme importante pentru ei, în anumite conditii favorizante, pot declansa manifestari nevrotice, ca în acest caz descris de M. Peteanu:

"E. Mihai, de 13 ani, este primul copil din trei al unei familii de tarani muncitori, adus la oras sa-si continue studiile de la vârsta de 11 ani... Scoaterea copilului din mediul lui familial, unde se bucura de multa dragoste si atentie, mai cu seama din partea mamei, a constituit un moment de ruptura, care greu a fost uitat de copil.

Cu toate ca lui E. Mihai îi era draga cartea, în clasa a V-a a avut mari greutati din cauza dorului de casa, care-i abatea gândurile de la învatatura.

Nici adaptarea la mediul nou de oras nu i-a fost prea usoara. Cu greu gasea cuvintele potrivite prin care sa-si exprime gândurile la lectii si suferea, mai cu seama atunci când stârnea râsul colegilor printr-un cuvânt ciudat din vocabularul lui de la tara. Lucrul acesta îl facea sa fie din ce în ce mai rezervat si mai atent sa nu greseasca: vorbea rar, raspicat, monoton. A început sa-si ocoleasca colegii când a vazut ca acestia nu-1 lasau în pace si-1 ironizau. A devenit, astfel, fara sa vrea, un izolat, pâna ce si-a gasit un coleg mai întelegator, cu care s-a împrietenit si cu care a început sa-si împarta gândurile si micile necazuri si bucurii. Aceasta prietenie 1-a ajutat mult si treptat s-a obisnuit cu noua viata, dovedind mult interes pentru învatatura si putând promova multumitor clasele a V-a si a VI-a.

În clasa a VII-a însa a avut la matematica un profesor sever si cam ironic, care nicicând nu-si manifesta multumirea pentru stiinta elevilor si care, la cea mai mica greseala, facea observatii usturatoare si necrutatoare. Elevul E. Mihai si-a dublat eforturile, sa fie mereu la punct cu materia. Se culca târziu si se scula devreme. La grijile curente de scolar se mai adaugau îngrijorarea pentru examenele de absolvire a clasei a VII-a de la sfârsitul anului scolar si de admitere în clasa a VIII-a, examene în care matematica ocupa un loc principal.

Baiatului a început sa i se infiltreze în suflet teama ca ar putea sa nu reuseasca la aceste examene...

Supraîncarcat de învatatura si de griji, baiatul E. Mihai a început sa aiba dureri vagi de cap, sa slabeasca, sa nu poata dormi.

La un moment dat, n-a mai putut face fata satisfacator tuturor cerintelor de scolar. A început-o cu matematica, o materie mai grea si de care s-a temut mai mult. Scos într-o zi la tabla, n-a putut duce pâna la capat rationamentul proble­mei date si profesorul, nerabdator si lipsit de tact, 1-a oprit scurt:

- Aha, si tu te-ai dat cu lenesii, treci la loc! si i-a pus prima nota rea în catalog. A fost una din cele mai amare zile din viata de scolar a lui E. Mihai.

Insuccesele au început sa se repete, mai întâi mai rar, apoi mai des, si de fiecare data elevul era admonestat, simtindu-se întotdeauna foarte deprimat si îngrijorat. Într-o zi însa, causticul profesor, care nu s-a interesat mai îndeaproape de motivele pentru care succesul elevului la învatatura s-a schimbat în insucces, s-a întrecut pe sine aruncându-i tânarului:

- M-as fi mirat sa poti mai mult! Nu te ajuta capul, baiete, si pace! Nu se va alege nimica din tine! Pacat de truda parintilor si de cheltuiala pe care o fac cu tine!

Aceste cuvinte 1-au ranit adânc pe elev. «Vasazica nu ma ajuta capul, asta-i. Într-o clipita si-a vazut naruite toate visele si atunci a cazut într-o stare de mutism, i-au tremurat buzele ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva si si-a pierdut cunostinta. Dupa ce s-a trezit, s-a dus slabit acasa însotit de priete­nul lui si multa vreme n-a mai revenit la scoala, îmbolna­vindu-se. Câtava vreme elevul a fost urmarit de gândul sinuci­derii".

Tema: Identificati greselile comise de profesor în cazul descris anterior.

De ce vin unii copii "încruntati" la scoala ? Poate si pentru ca uneori intra el însusi, profesorul, "încruntat" în clasa, preocupat de anumite probleme personale, pe care nu reuseste sau nu vrea sa le "uite" când paseste pragul scolii, stare de tensiune care se reflecta negativ în relatiile sale cu elevii.

"Profesoara de fizica - noteaza o studenta de la Facultatea de Fizica, deci o fosta eleva buna la aceasta disciplina ­statea tot timpul încruntata si parca era un sloi. Când intra în clasa "nici musca nu se auzea". Nu tipa, însa lovea si musca prin cuvinte. si totusi nu era rea. Era mereu suparata si, de aceea, foarte nervoasa. Desi învatam bine, pentru ca se faceau multe ore de recapitulare serioasa, gândul la ora de fizica, la atmosfera de teroare ce ma învaluia ma fâcea sa tremur si sa ma blochez când eram scoasa la lectie".

O relatare similara face si o studenta, de la aceeasi facultate, despre un profesor de matematica care îsi descarca nervii ­acumulati poate în familie, poate în autobuzul ce-1 aducea spre scoala, la un "rând" sau, de ce nu, în cancelarie - asupra elevilor, ora întreaga, nemairamânându-i, din aceasta cauza timpul necesar pentru predarea lectiei noi:

"A fi profesor nu înseamna a fi omul de la catedra, omul cu catalogul, omul care pune note, face observatii, pedep­seste si, în cele din urma, daca-i mai ramâne timp, mai si preda. Cum sa nu vina elevul "încruntat" la o ora de matema­tica, de exemplu, daca profesorul pune pentru orice greseala numai note de 2 si 3, vorbeste pe un ton foarte ridicat, ca sa nu spunem ca zbiara, da elevii afara din clasa, le face observatii, iar de predat... când ora e pe sfârsite, spune elevilor, cu tonul cel mai firesc: "Cititi de la pagina... la pagina... pentru ca eu nu mai am timp sa predau".

Întrebare: Ce solutii se pot imagina pentru evitarea situatie de "descarcare a nervilor" profesorului pe elevi. Dati câteva exemple.

Daca unor profesori nu le ramâne timp pentru predarea cunostintelor, fiindca si-1 pierd "descarcându-si" nervii, altii îl irosesc cu buna stiinta, din motive bine cunoscute numai de ei, dar banuite în mare masura si de noi: incompetenta, neprega­tirea lectiei curente, indiferenta: "Domnul profesor [...] - noteaza o eleva din clasa a XI-a din cadrul Grupului scolar de arte si meserii «Gh. Asachi» din Iasi - daca nu are chef sa ne predea, ne pune sa citim din manual, de parca am fi elevi în cursul primar. Apoi, ori pune pe baieti sa ude florile o jumatate de ora, ori ne povesteste despre motanul sau Vasilica, despre fiica sa, despre sotia sa, care îi manânca ficatii si... asta-i toata ora".

Întrebare: Ce masuri (si de catre cine) se pot lua în cazul acestor profesori?

Desigur, educatorii - ca oricare alti profesionisti - pot avea multiple motive de "încruntare", fie ele de ordin intim-personal, profesional sau economic (salarii mult sub nivelul nevoilor unui intelectual, pentru care tinuta decenta si cartile - atât de scumpe astazi - sunt elemente indispensabile profesiei). Salarizarea insuficienta - mai ales în cazul tinerilor - se soldeaza adesea cu migrarea acestora spre alte profesii mai bine platite sau cu plecarea în strainatate. Nemultumirile lor pot veni si din directia relatiilor cu inspectoratul sau cu colegii.

Referindu-se la acestea din urma, o profesoara de la Liceul Ion Neculce" din Târgu Frumos remarca o situatie suparatoare, determinata de "centralizarea" învatamântului :

"Inspectoratul - noteaza aceasta - ramâne un fel de «Înalta Poarta», «chemând la ordine directorii», care, la rândul lor, devin un fel de jandarmi intelectuali pentru profesori, care creeaza si ei un soi de vasalitate a elevilor în raport cu persoana lor".

Referindu-se în continuare la relatiile dintre educatori, aceeasi profesoara arata :

"Cancelaria este locul unde se consuma frecvent dispute care nu au nici o legatura cu profesionalismul sau chiar cu educatia si unde, prin intermediul directorului, se încurajeaza relatiile de clan. Daca unul dintre profesori încearca sa initieze o schimbare cu scopul de a tulbura apele rutinei zilnice, fara avizul directorului sau al inspectoratului, el este imediat izolat.

Întrebare: Daca veti fi pusi în una din situatiile descrise mai sus, cum credeti ca veti actiona?

Elevii nu mai vor deseori sa mearga la scoala din cauza profesorului care, atunci când se enerveaza , te loveste cu palma sau cu ... catalogul în cap si, pentru variatie, trage fetele de par; din cauza profesorului care înainte de a te asculta îti spune ca nu stii. Te scoate la tabla si, dupa ce-ti demon­streaza punct cu punct ca meriti 3, te trimite la loc, cerându-ti carnetul de note; din cauza acelui profesor care te asculta ora întreaga si, pentru o idee inexacta, pentru ca tabla nu e bine stearsa si pentru ca nu vorbesti suficient de tare, îti pune nota 5; din cauza profesorului care la notat se uita mai întâi la celelalte note pe care le ai; si din cauza acelui profesor care te face sa te simti mic si neînsemnat, la care oricât ai învata, mai mult de 7 si 8 nu iei".

"Prima ora a început. Profesorul de biologie consulta îndelung catalogul, aruncând din când în când priviri iscodi­toare pe sub ochelari, pentru a urmari reactia elevilor. Asupra clasei pluteste o încordare suprema. Mai sunt câteva secunde si... În rastimpul acesta, fiecare repeta fulgerator în gând notiunile teoretice. În urechi zbârnâie întrebarea: «Ma va asculta? ». Bucurie! Ochii profesorului s-au oprit asupra unui nume de pe primele pagini. Ura! Nu voi fi ascultata! Profesorul arunca o noua privire pe sub ochelari si, deodata, întoarce doua foi. Trebuie sa fie pe la mijlocul catalogului! Din nou emotie... În clipa urmatoare se decide si striga un elev... Este scos la tabla. Un oftat adânc de eliberare se desprinde din piepturile tuturor".

Întrebare: Dumneavoastra cum veti proceda pentru a evita aceste comportamente nedorite ale profesorului?

"Rugaciunea elevului" (de spus în perioada da evaluare), culeasa de un profesor din simleul Silvaniei, surprinde, cu umor si talent, drama scolarului nevoit sa parcurga etapa finala a semestrului:

"Dumnezeule din cer,/ Din al camerei ungher,/ Unde stau si ma gândesc/ Lectiile sa le sfârsesc/ Catre Tine ma îndrept : / Tu esti mare, Tu esti drept/ si doar tu ma poti salva/ Dupa mare mila Ta./ Doamne, nu ma dumiresc,/ Pentru ce si întru cât/ Vinovat pot eu sa fiu/ Daca lectia nu o stiu./ Ca-n al anilor sirag,/ Unii fac si altii trag/ si dreptate asta nu-i./ Cezar, daca-n vremea lui/ Ar fi fost mai potolit,/ Nero de n-avea chibrit,/ Arhimede dac-a vrut/ Sa se scalde si-a vazut/ Ca în apa scufundat,/ Corpul este usurat,/ Îl priveste personal/ si socot ca nu-i normal/ Sa ne spuna ce-a simtit/ Din apa când a iesit./ Iar Papin, fiind racit,/ S-a gasit el mai motat/ Ca sa-si fiarba ceai cu mac/ În ulcica cu capac./ si nu zic, dar vreau sa spui,/ Ce-am eu cu ulcica lui ? / si de ce se baga scoala/ Unde ei nu-i fierbe oala ? / Mult necaz si mult venin/ Mi s-a tras de la Franklin,/ Ce cu zmeul s-a jucat/ Când era ceru-nnorat/ si-atunci trasnetul hai-hui,/ A trasnit chiar zmeul lui./ Fara noima, fara tel/ Mai bine-l trasnea pe el./ Iara cei din Babilon/ M-au bagat în ghinion,/ Din moment ce s-au pornit/ Turnul Babel de-au zidit/ si dintr-o greseala-a lor/ Eu sunt tap ispasitor,/ Ca sa spun la pâine Brotl tie, Doamne, sa-ti zic Gott./ si sa-nveti atâtea limbi,/ Când e timpul sa te plimbi./ Drept acestea, Doamne, eu/ Ma retrag de la liceu./ Iar de tii ca sa ramân,/ Schimba-acest program pagân./ Lasa numai un semestru,/ Pune pe celalalt sechestru ; / Fa Pamântul mititel,/ Numai cu români pe el ; / Taie munti si taie deal,/ Tot sistemul zeci­mal ; / Fa un alt sistem scolar,/ Schimba clasa-n disco-bar ; / Stabileste numar fix/ Cât e în algebra «ics» ; / Fa toti pomii numai pruni,/ Fa doi Pasti si cinci Craciuni ; / Fa-ma, Doamne, sa pot sti/ Ce m-asculta a doua zi./ Iar de-i cazul foarte grav/ fa-ma Doamne chiar bolnav,/ ca doar Tu ma poti salva/ Dupa mare mila Ta.

Când la toate aceste deficiente ale muncii profesorului se adauga si totala sa indiferenta la ceea ce se petrece în banci, dupa încercari de autoaparare prin alte preocupari, constiinta elevilor este invadata de un proces de inhibitie coplesitor si ei intra în "pauza" cu mult înainte de a fi sunat clopotelul, asa cum consemna, la timpul sau, surprinzând un astfel de moment din perioada studiilor sale, Mihai Eminescu, în Scrisoarea 11:

"Ametiti de limbe moarte, de planeti, de colbul scolii,

Confundam pe bietul dascal cu un crai mâncat de molii

si privind painjenisul din tavan, de pe pilastri,

Ascultam de craiul Ramses si visam la ochi albastri,

si pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pilda

Catre vreo trandafirie si salbatica Clotilda".

si urma inhibitia totala :

"Capul greu cadea pe banca, pareau toate-n infinit;

Când suna, stiam ca Ramses trebuia sa fi murit".

Tema: Comentati cele doua fragmente de mai sus din punct de vedere psihopedagogic.

Fragment estras din:

Stela Iancu, "Psihologia scolarului - de ce merg unii elevi încruntati la scoala?", Editura Polirom, Iasi, 2000