ÑCuvinte cheie: institutie, sistem institutional, organizatie, status, rol, cultura scolara, ceremonii, ritualuri, mituri, sistem, analiza sistemica, tipologie
Activitatea de educare a generatiilor tinere si-a amplificat considerabil eficienta atunci cand si-a creat propriile institutii, astfel incat s-a constituit ca sistem complex de influente, sistematice sau nu, asupra copiilor si tinerilor. Crearea instantelor educative in stabilirea relatiilor 747f57h dintre ele a reprezentat de fapt aparitia sistemului de educatie. Sistemul de educatie constituie cadrul in care trebuie sa se realizeze idealul educational si reprezinta ansamblul institutiilor de educatie si invatamant, organizate pe baza anumitor principii articulate functional, care realizeaza instruirea si educarea omului in conformitate cu obiectivele educationale specifice unei societati determinate si dintr-o anumita tara. Institutiile educative au rolul de elemente ale sistemului social al educatiei, cele mai reprezentative fiind: scoala, familia, mass-media, biserica, armata, grupul de prieteni, strada. Dintre aceste elemente, scoala constituie elementul principal. Totodata, la nivel teoretic s-a conturat conceptul de sistem de actiune educativa apt sa configureze caracterul orientat si constient al educatiei incadrat in randul activitatilor umane sistemice si modelabile, tratate in mod operational in vederea minimizarii distantei dintre scopurile proiectate si rezultatele obtinute.
2. Scoala ca organizatie si institutie sociala. Organizatia reprezinta un grup de indivizi care desfasoara un sistem de activitati grupate in jurul unor scopuri si obiective. Indivizii care compun organizatia detin status-uri si roluri clar definite intr-o structura diferentiata ierarhic. In ansamblul organizatiilor, scoala este organizatia care invata si produce invatare. Specificul ei consta in faptul ca este investita cu functia de a produce invatare si-si structureaza celelalte aspecte in acest sens. Organizatie cu dubla deschidere (invata si produce invatare), scoala desfasoara doua activitati de baza interdependente. Una dintre activitati este cea managerial-administrativa care vizeaza conducerea si administrarea scolii, dar si structurile ce reglementeaza activitatea profesorilor, statutul si rolul lor institutional. Cea de-a doua activitate, pedagogico-educationala se structureaza dupa logica pedagogica. Aceasta activitate este reglementata de norme care isi au sorgintea in natura proceselor de predare-invatare. Se poate conchide ca si eficienta activitatii scolare este de tip calitativ ce se reflecta in trasaturile de personalitate dezvoltate, cunostintele asimilate si capacitatile formate. Dominanta este, deci, activitatea pedagogica asupra activitatii administrativ-manageriale. Activitatea pedagogica din scoala corespunde cel putin tipului de educatie formala si este marcata de zestrea culturala a membrilor acestei organizatii. A aparut astfel un concept nou si anume cel de cultura scolara, specific fiindu-i faptul ca este dominant optimista, bazata pe convingerea perfectibilitatii omului si pe orientarea sociocentrica care promoveaza ca valori de baza socializarea si integrarea sociala a copilului intr-un cadru organizat si srtucturat, in acord cu nevoile sociale. Continutul conceptului de cultura scolara este dat de existenta valorilor (orientarea spre actiune, accentuarea actiunilor de colaborare intre membrii organizatiei, cultivarea competitiei, stimularea autoperfectionarii si autodezvoltarii, cresterea responsabilitatii scolii pentru calitatea rezultatelor s.a.), a ceremoniilor si ritualurilor (de recunoastere a performantelor elevilor, privind activitatea cadrelor didactice si a comunitatii scolare, privind activitatea cu familia etc.) de existenta si manifestare a miturilor (referitoare la scoala si la membrii acesteia prin care se urmareste crearea coeziunii si unitatii organizatiei) sau de actiunea normelor organizatiei scolare (ce exprima cerinte ce trebuie respectate si care pot fi de doua feluri : institutionale (formale) si consensuale (informale sau implicite). Prin caracterul organizat, strict reglementat si condus al activitatilor instructiv-educative, scoala reprezinta cea mai importanta institutie a sistemului de educatie.
Alte instante educative. Familia, ca mediu educational si socializator este institutia cea mai veche. In acelasi timp ea reprezinta unul dintre mediile cele mai complete prin prisma faptului ca dispune de posibilitatile de a-l introduce pe copil in cele mai variate situatii si de a actiona asupra lui prin cele mai complexe si firesti mijloace. Constituind, in primele faze ale evolutiei istorice, singura institutie preocupata de educatia tinerei generatii, in societatea moderna functia educativa este preluata tot mai mult de institutii specializate. Erodarea functiei educative a familiei nu inseamna insa ca familia nu poate exercita intr-o maniera eficienta influente educative. Exista cateva motive care vin sa sustina aceasta afirmatie: in familie copilul isi petrece primii ani de viata, ea constituind primul lui mediu, primul colectiv in care traieste; totodata, familia este cel mai adecvat cadru pentru o dezvoltare armonioasa a copilului, un mediu psiho-pedagogic si moral; familia poate si este interesata in pregatirea noii generatii, dezvoltand la copil nu doar calitatile individuale ci si pe cele necesare manifestarii lor in societate.
Mijloacele de comunicare in masa au, de asemenea, un potential educativ prin dezvoltarea unui nou limbaj ce imbina elemente de continut educational cu elemente oral-vizuale si auditive si cu elemente ale limbajului scris. Intre mijloacele de propagare a acestui limbaj se inscriu televiziunea, radioul, cinematograful, presa, inregistrarile audio-video pe diferite suporturi materiale. Limbajul nou creat este capabil sa comunice noi idei si informatii, ganduri si semnificatii, cu o rapiditate si receptivitate uneori mai mare decat cea a limbajului obisnuit. Abundenta mesajelor cotidiene face ca in cadrul acestui limbaj sa coexiste, din diverse ratiuni, si mesaje cu influente educationale negative ceea ce ridica pentru receptor problema selectiei si a criteriilor selectiei acestor mesaje.
Intre institutiile cu potential educogen, biserica a reprezentat si inca mai reprezinta un factor important. Biserica, in calitatea sa de institutie religioasa, contribuie la realizarea educatiei religioase. Primordial, biserica propaga dogma unei anumite religii care pune pe plan central problematica umana si din care iradiaza un anumit umanism ale carui valori sunt asimilate de catre indivizii si grupurile sociale ce adera la una sau alta dintre religii sau variante ale acesteia, valori ce pot fi regasite la nivel comportamental.
O alta institutie cu traditie in promovarea educatiei este armata. Desi nu are in mod determinant sarcini educative, armata contribuie mai intai la realizarea unei educatii fizice a individului, avand insa influente si de ordin moral prin cultivarea unor sentimente de demnitate, patriotism, vitejie, eroism, sacrificiu etc.
La randul lor, strada si grupul de prieteni sau, pe un plan mai general, estetica vietii cotidiene, au un potential educativ. Pentru acestea, mai mult decat pentru celelalte instante ale educatiei difuze, se pune problema valorilor pe care le receptam si le asimilam. Asimilarea unor valori cu influenta negativa poate contribui la socializarea individului (un hot se simte integrat in comunitatea hotilor) dar in nici un caz si sub nici o ipoteza nu se va putea spune despre el ca este si un om educat.
3. Analiza sistemica a invatamantului si educatiei
Utilizarea teoriei sistemelor in analiza invatamantului si educatiei presupune integrarea relatiilor si proceselor educationale si conceperea modelului lor functional ca un sistem specific. Acestui demers i se asociaza tratarea tipologica si operationala a proceselor educationale, precum si evaluarea invatamantului in termeni de randament si eficienta.
Concepand educatia ca sistem deschis, caracterizat prin fluxuri de intrare si fluxuri de iesire, sustinatorii teoriei sistemelor aplicate la educatie apreciaza ca Sociologia educatiei cuprinde trei subdiviziuni principale: sociologia institutiilor si a procesului intern de educatie, deci functionarea propriu-zisa a sistemului; sociologia intrarilor in sistem (analiza functiilor educative ale familiei, a rolului structurilor societatii in canalizarea accesului la educatie); sociologia iesirilor din sistem (studierea nevoilor sociale de forta de munca calificata si a raporturilor dintre dezvoltarea social-economica si sistemul de invatamant).
Avand o anumita structura functionala, sistemele de invatamant supuse studiului comparativ se pot clasifica in doua categorii: sisteme deschise si sisteme inchise. Sistemele de invatamant deschise, constituite de obicei in societatile aflate in proces de democratizare economica si socio-culturala, sunt orientate spre innoire si inovare. Pe de alta parte, daca un sistem de invatamant s-ar reinnoi permanent, ar insemna ca pe parcursul instruirii si formarii aceleiasi generatii ar aparea la receptia informatiei mari perturbari. Se admite, astfel, ca un sistem de invatamant deschis nu se poate modifica radical decat la intervale generationale.
Capacitatea de "schimb" cu mediul poate fi apreciata drept un indicator al trasaturii de "sistem deschis" iar schimburile sunt precumpanitor de tip informational. Avand capacitatea de organizare si autoorganizare, sistemul de invatamant se supune caracteristicii de negentropie. Astfel, importand informatii, sistemul de invatamant are capacitatea de a analiza semnalele referitoare la evolutia mediului din care face parte si la propriul sau comportament in raport cu mediul. Informatia educationala este o informatie selectata. La aceasta capacitate a sistemului de invatamant de a selecta o informatie specifica se face referire nu numai cu intentia sublinierii starii sale functionale ci si pentru a-i determina eficienta teoretica.
Analiza sistemica a invatamantului necesita o serie de operatiuni succesive care pot forma un sistem de analiza. Rezultanta va fi reprezentarea unui model al sistemului de invatamant. Etapele, in general, sunt urmatoarele: "izolarea" metodologica si definirea sistemului in functie de scopul declarat al studiului; descrierea sistemului astfel incat sa permita convergenta concluziilor cu scopul studiului; culegerea datelor empirice pentru caracterizarea variabilelor incluse in descrierea sistemului; relevarea si evaluarea raporturilor care leaga variabilele intre ele.
Aceste etape presupun abstractizarea si conventionalismul, cauzate de faptul ca in elaborarea modelului nu vor intra toate raporturile, ci numai cele ce satisfac scopul urmarit. Chiar mai mult decat atat, in masura in care cercetarea se ghideaza dupa serii de indici si indicatori urmarind depistarea in scopuri practic-aplicative manifeste, posibilitatea elaborarii unor modele previzionale ale sistemului de invatamant devine nemijlocita.
|
