STRATEGII SI MODALITATI DE INTEGRARE IN LECTIE A ACTIVITATILOR INDIVIDUALE SI A ACTIVITATILOR DE GRUP
Strategia a fost definita ca un mod de combinare si organizare cronologica a ansamblului de metode si mijloace alese pentru a atinge anumite obiective
Strategia didactica este un termen unificator, integrator, care reuneste sarcinile de invatare cu situatiile de invatare, reprezentand un sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective. Ea este necesara in orice act pedagogic, ocupand un loc central in cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza in functie de decizia strategica a profesorului. Ea este conceputa ca un scenariu didactic complex, in care sunt implicati actorii predarii - invatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate. Astfel, strategia prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si inv 555j93f atare. In acest fel, prin proiectare strategica se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica.
In calitate de elemente factice, metodele sunt cosusubstantiale strategiilor. Cu alte cuvinte, strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica, deoarece acestea din urma vizeaza o activitate de predare-invatare-evaluare, in timp ce strategia vizeaza procesul de instruire in ansamblu si nu o secventa de instruire.
Principalele componente ale strategiei didactice sunt:
- sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,
- sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,
- sistemul mijloacelor de invatamant, respectiv a resurselor utilizate,
- sistemul obiectivelor operationale.
Strategia didactica are urmatoarele caracteristici:
- implica pe cel care invata in situatii specifice de invatare;
- rationalizeaza si adecveaza continutul instruirii la particularitatile psihoindividuale
- creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire ;
- presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.
Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor si nivelului lor de pregatire, reprezinta din acest punct de vedere o provocare continua si un efort permanent de creativitate didactica din partea profesorului.
Dintre strategiile didactice mai importante mentionam:
- strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
strategii deductive, ce urmeaza calea rationamentului invers fata de cele inductive, pornind de la general la particular, de la legi sau principii la concretizarea lor in exemple;
- strategii analogice, in cadrul carora predarea si invatarea se desfasoara cu ajutorul modelelor;
studiu independent (studiu auto-dirijat, semi-autodirijat);
invatare programata;
invatare asistata de calculator;
adoptarea unui sistem tutorial + "invatare deplina' (de tipul un profesor - 3-4 elevi);
planuri de activitate individuala;
elaborari de proiecte;
activitati de cercetare;
programe individualizate auto-propuse (autonome);
programe puternic independente etc.
Organizarea individuala a activitatii elevilor se asigura in doua categorii de situatii educationale diferite:
- in situatiile in care profesorul isi exercita influentele educative asupra unui singur elev (forma care se mentine in educatia estetica, muzicala, fizica, in invatamantul special, in cazul consultatiilor, meditatiilor si al activitatilor independente, desfasurate cu sau fara ajutor partea cadrului didactic)
- in situatiile in care fiecare elev realizeaza sarcinile de instruire mod independent de colegii sai, cu sau fara sprijin din partea profesorului sau se autoinstruieste.
Se impune aici precizarea ca termenii 'individual' si 'independent' nu sunt superpozabili. Activitatea individuala a elevilor poate fi independenta - atunci cand elevii rezolva sarcinile fara ajutor/ sprijin din partea profesorului sau indrumata de catre profesor, in timp ce activitatea independenta poate, fi individuala si pe grupe si presupune autoinformarea elevilor, autoorganizarea si autoinvatare.
Exista mai multe variante de organizare individuala a activitatii alevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferentiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pennu fiecare elev. In acest ultim caz, activitatea se numeste individualizata sau personalizata, pentru ca tine cont de particularitatile fizice si psihice ale fiecarui elev, de nivelul pregatirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educationale.
Cele trei forme de desfasurare a activitatii didactice sunt complementare si se pot desfasura concomitent, in functie de obiectivele si continutul didactic. Dintre ele, lectia este considerata cea mai importanta, fiind cea mai eficienta forma de organizare a activitatii de predare - invatare - evaluare. Totusi profesorul va organiza activitatile didactice astfel incat sa sporeasca sansele de reusita a atingerii obiectivelor propuse, adoptand o varietate de activitati la specificul si potentialul elevilor sai.
In concluzie, se poate spune ca fiecare dintre formele amintite prezinta evidente avantaje, dar si unele dezavantaje. Dezavantajele uneia pot fi, insa, compensate prin avantajele alteia
|
