STRUCTURA SISTEMULUI DE INVATAMANT
Structura sistemului de invatamant evidentiaza elementele componente (nivelurile, treptele, ciclurile - scolare/universitare, de instruire permanenta etc.) si relatiile de interdependenta dintre acestea, care asigura functionalitatea sociala a ansamblului pedagogic institutionalizat in mod special pentru formarea-dezvoltarea personalitatii umane.
Nivelurile functionale ale structurii sistemului de invatamant marcheaza procesele strategice care (auto)regieaza, pe de o parte, modalitatile de organizare interna, iar pe de alta parte, actiunile agentilor sociali externi angajati direct in activitatea de for-mare-dezvoltare a personalitatii umane prin mijloace institutionale specifice.
Analiza sistemului de invatamant permite delimitarea a patru niveluri functionale ale structurii (vezi Geminard, Lucien, 1973, pag. 110-112):
1) Nivelul structurii de adaptare interna/de baza, care defineste: a) raporturile dintre grade (niveluri), trepte, cicluri de invatamant; b) raporturile dintre gradele (nivelurile) - treptele - ciclurile de invatamant si programele curriculare adoptate.
2) Nivelul structurii materiale, care exprima, in termeni de calitate si de cantitate, situatia in care se afla: resursele pedagogice; a) umane (cadre didactice, elevi/studenti, cadre didactice ajutatoare, personal administrativ etc); b) didactico-materiale (spatii scolare, mijloace de invatamant etc); c) financiare (provenite din bugetul national si bugetul local, adaptat scolii; mijloacele disponibile ale comunitatii locale); d) informationale (planuri-programe-manuale
documentare, biblioteci, videoteci, mediateci - scolare/universitare; retele de instruire asistata pe calculator etc.
3) Nivelul structurii de conducere a sistemului, care vizeaza raporturile dintre: a) decizia manageriala (globala - optima - strategica); b) decizia administrativa, executiva (subordonata deciziei manageriale).
4) Nivelul structurii de relatie, care precizeaza raporturile contractuale instituti-onalizate cu: a) comunitatea locala (ceea ce permite: atragerea de noi resurse pedagogice si de noi surse de finantare; organizarea unor activitati speciale, gen excursii didactice, 'loisir' etc; realizarea unor dispozitive pedagogice speciale, gen radio-televi-ziune scolara/universitara, retea de instruire asistata pe calculator etc. b) agentii economici (ceea ce permite: proiectarea corecta a 'filialelor' si a programelor de pregatire socio-profesionala, initiala si continua; perfectionarea gestiunii competentelor pedagogice si de productie, prin respectarea integrala a specificitatii partenerilor); c) parintii (ceea ce permite: multiplicarea efectelor pedagogice necesare pentru stimularea socializarii 'obiectilor educatiei'; participarea familiei la rezolvarea problemelor scolii prin intermediul reprezentantilor sai: consilii, comitete ale parintilor etc) - vezi Dicti-onnaire encyclopedique de l'education et de la formation, 1994. pag.853-860.
Evolutia structurii sistemelor de invatamant, sesizabila la nivelul analizelor istorice si comparative, evidentiaza urmatoarele tendinte, confirmate la scara universala (vezi Dictionnaire encyclopedique de l'education et de la formation, 1996. pag.959-963):
a) prelungirea scolii de cultura generala, obligatorie pana la varsta de 16 ani. pentru 'a putea ajuta grupurile defavorizate sa depaseasca handicapurile lor socio-culturale si pedagogice' pe fondul' favorizarii dezvoltarii personalitatii autonome'.
b) diversificarea invatamantului postobligatoriu - profesional, liceal, superior - cu responsabilizarea optiunilor si a contributiilor comunitatilor locale si teritoriale;
c) deschiderea scolii si a universitatii spre problemele sociale ale comunitatii (economice, politice, culturale, religioase etc.) 'pentru a depasi cauzele principale ale incertitudinilor si ale blocajelor traite de sistemele educationale'.
Aceste tendinte definitiveaza liniile principale de politica a educatiei trasate, deja, in perspectiva secolului XXI (vezi Conference permanente des ministres europeens de l'education, 1994, pag.6-10):
a) generalizarea invatamantului secundar superior pana la treapta sa superioara, liceala sau profesionala;
b) reorientarea programelor de pregatire profesionala in conditii de educatie non-formala, adaptabile la 'jungla care a devenit piata muncii';
c) integrarea programelor de educatie permanenta la toate nivelurile scolare, universitare si postuniversitare, de formare, perfectionare si reciclare socioprofesionala;
d) angajarea sociala a invatamantului superior, care este pe cale sa devina 'primul debuseu pentru tinerii iesiti din bacalaureat';
e) implicarea pedagogica a retelelor de mass-media scolara/universitara si de instruire asistata pe calculator, integrate sau complementare sistemului de invatamant la toate nivelurile acestuia.
Evolutia sistemelor moderne de invatamant confirma tendinta generala a reformelor scolare, declansate in ultimele decenii. Ele au fost orientate, in mod special, in directia perfectionarii structurii de adaptare interna/de baza a sistemului de invatamant, care reflecta necesitatea ameliorarii permanente a conducerii manageriale a resurselor pedagogice existente si a relatiilor scolii cu comunitatea sociala teritoriala si locala. Aceasta tendinta generala determina:
a) perfecponarea relatiilor de continuitate pedagogica intre toate nivelurile, treptele ti ciclurile scolare, prin: consolidarea trunchiului comun de pregatire generala, in invatamantul general, obligatoriu; confirmarea evaluarii pozitive realizata in termeni de proces (examene partiale, cu scop formativ, stimulativ) si de produs (examene de absolvire cu functie implicita de selectie scolara/sociala, profesionala);
b) perfectionarea conducerii manageriale a scolii, care vizeaza valorificarea integrala si strategica a tuturor resurselor pedagogice existente la nivel national, teritorial si local (vezi Les reformes de Veducation, 1980; invatamantul din alte tari, 1990).
Evolutia structurii sistemelor moderne de invatamant ramane o problema deschisa 'scenariilor posibile pentru preintampinarea viitorului' (vezi Vaniscotte, Fran-cine, 1989, pag.234-239).
Scenariile traditionale devin revolute in toate formulele lor care structureaza 'o scoala inchisa', 'o scoala-laborator' sau 'o scoala-intreprindere'. centrata pe o compe-tivitate fortata si pe o selectie prematura, care intretin. 'in mod funciar', inegalitatea pedagogica si sociala.
Scenariile viitorului devin operationale la nivelul structurilor scolare prin intermediul 'ecosistemelor socioculturale' si al tehnologiilor informatizate, care implica o schimbare radicala a managementului pedagogic. Aceste scenarii asigura sustinerea unei scoli bazata pe ofensiva pedagogiilor alternative, care depinde, insa, de 'o perioada de instruire obligatorie, conceputa ca o formare generala, deschisa si larga, apta sa elimine orice aspect al competitiei si al selectiei'.
In acest context, 'profilurile ulterioare de formare nu vor mai fi concepute ca o inchidere pentru elev, ci din contra vor fi concepute ca un ajutor si ca o trambulina pentru elaborarea proiectelor viitoare'. Functionand ca structuri prelungite dupa absolvirea scolii generale, obligatorii, 'filierele profesionale pot fi integrate, in mod natural, la niveluri de instruire din ce in ce mai elaborate', construite riguros in raport cu proiectele elevilor dar si cu necesitatile sociale, actuale si virtuale. - Vezi Curriculum, Procesul de invatamant, Sistemul de invatamant.
|
