Tehnica si metodica probelor atletice prevazute in programa scolara

Tehnica si metodica probelor atletice prevazute in programa scolara

1.Tehnica si structura sariturilor

Sariturile atletice, cu diferentierile-existente intre cele fundamentale si cele derivate, sunt compuse, in ordinea succesiunii actelor motrice, din urmatoarele faze: elanul, bataia, zborul si aterizarea.

Cu abateri de la aceasta schema generala mentionam:

Elanul

Elanul este format dintr-o alergare accelerata care are scop dublu:

a)acumularea unei anumite viteze orizontale;

b)pregatirea fazei de bataie.

Viteza elanului tinde sa fie maxima la saritura in lungime, triplusalt (10-11m/s la barbati si 9-10m/s la femei) si la saritura cu prajina, (9-10,5m/s) si mai redusa la sar 515c23f itura in inaltime (8-8,5m/s la barbati si 7,5-8,0m/s la femei).

De principiu, se accepta ca viteza elanului trebuie sa fie 'optima', dar cat mai aproape de cea maxima. Viteza pe elan depinde de:

-forta care in mod sigur este prezenta;

-de lungimea elanului (aceasta este direct proportionala cu marirea vitezei orizontale) -de timpul necesar executarii bataii (care ne da dimensiunea - traiectul - drumului pe care actioneaza fortele de impulsie), timpul necesar executarii bataii fiind invers proportional cu viteza orizontala.

Un raport al ponderii vitezei verticale si orizontale in faza de desprindere la sariturile atletice, dupa G. Schmolinski, este urmatorul:

Triplusalt.1= (4,0- 3,0)

Lungime..1= (3,0- 2,5)

Inaltime1= (0,6-0,5)

In analiza fazei de bataie mai tinem seama si de urmatoarele unghiuri care se formeaza intre marile segmente ale corpului si planurile de referinta (orizontal si vertical). Acestea sunt:

-unghiul de contact la saritura in lungime este cuprins intre 64 si 69s, la saritura in inaltime intre 45 si 60s;

-unghiul de bataie este de 73-76s la saritura in lungime si foarte aproape de 90s la saritura in inaltime;

-unghiul de desprindere la saritura in lungime este intre 18 si 24s, iar la saritura in inaltime intre 45 si 60s (Stepanek, Susanka si Jisa, 1987).

Faza ultimului pas

Faza de desprindere

Rata de scadere

Lungime

Inaltime

Lungime

Inaltime

Lungime

Inaltime

Masc.

10,67m/s

7,13m/s

8,96m/s

3,50m/s

Fem.

9,51m/s

6,76m/s

8,15m/s

3,75m/s

- viteza verticala (m/s) este mai mare la saritura in inaltime comparativ cu saritura in lungime cu 27,09% la barbati si 26,65% la femei (masuratorile s-au facut intr-un concurs in care la saritura in inaltime 8 concurenti au inregistrat performante intre 2,29m si 2,38m si 1,93 si 2,09m la femei, iar la saritura in lungime intre 8,05 si 8,67m la barbati si 6,41 si 7,14m la femei).

Viteza verticala (valori medii):

Valoarea cea mai mare a vitezei verticale in acel concurs a fost realizata de atletul roman Sorin Matei - 5,06m/s in saritura de 2,32m.

Viteza verticala, in mod firesc, are un rol deosebit de important in determinarea inaltimii zborului. Ea, in combinatie cu viteza orizontala, ne da o rezultanta de viteza care la esantionul saritorilor in inaltime luat mai inainte ca exemplu, are urmatoarele valori (media valorilor individuale): 5,83m/s la barbati si 5,65m/s la femei.

Timpul consumat in faza de bataie este invers proportional cu viteza elanului. La inaltimisti este cuprins intre 150 si 200 milisecunde, iar la lungimisti intre 100 si 140 milisecunde fara diferentieri semnificative intre barbati si femei.

Traseul vertical pe care se actioneaza pentru accelerarea C.G.G. in timpul desprinderii este mai redus la saritura in lungime decat la saritura in inaltime.

Deplasarea in plan orizontal a C.G.G. la saritura in lungime (in faza bataii) este cuprinsa intre 0,80 si 0,90m, evident cu valoarea semnificativa in raport cu saritura in inaltime unde deplasarea este neinsemnata.

Contributia factorilor fundamentali la stabilirea traiectoriei de zbor a C.G.G. se poate constata din urmatorul exemplu, pe baza unui calcul teoretic simplu: un oarecare saritor in lungime prezinta urmatoarele valori:

Viteza orizontala = 8,2m/s, viteza ascensionala = 3,2m/s,unghiul de desprindere 21s.

Un alt saritor, daca realizeaza doar 8,0m/s in viteza orizontala, pentru a obtine aceeasi performanta cu primul saritor va trebui sa dezvolte o viteza ascensionala de 3,67m/s, care, in mod implicit, va actiona in schimbarea unghiului de desprindere la 24,6s.

Din studierea practicii s-a constatat ca daca valoarea vitezei orizontale este mai mare de 8,0-9,0m/s, viteza ascensionala nu poate depasi 3,5-3,8m/s, deoarece la o asemenea viteza orizontala timpul de desprindere foarte scurt (0,10-0,14s) nu permite atletului angajarea unei forte verticale (de impulsie) mai mari. Pentru a obtine totusi o valoare mai mare a componentei verticale (viteza ascensionala) este necesar sa reducem viteza orizontala. In aceste imprejurari se vor crea conditii favorabile (si reale) pentru marirea timpului de desprindere, angajarea unei cantitati sporite de forta si implicit (in consecinta) marirea vitezei ascensionale. Investigatii de specialitate (G.Lein) arata ca timpul de impulsie (bataie) intr-o saritura in inaltime de peste 2 m este de 0,22 s, in aceste conditii viteza de desprindere verticala putand ajunge la 4-4,2 m/s.

In concluzie, marirea vitezei de desprindere depinde - fara a intra in calcul forta care in mod sigur este prezenta - de lungimea elanului (aceasta este direct proportionala cu marirea vitezei orizontale) si de timpul necesar executarii bataii (care ne da dimensiunea - traiectul - drumului pe care actioneaza fortele de impulsie), acesta fiind invers proportional cu viteza orizontala.

Zborul

Determinata de viteza de desprindere, unghiul de desprindere si inaltimea de desprindere, traiectoria de zbor a C.G.G. nu poate fi modificata cu ajutorul fortelor interne ale saritorului. In timpul zborului se pot produce doua tipuri de rotatii:

-rotatii compensatorii, care se produc in jurul unor axe ce trec prin C.G.G. al corpului si au un caracter de compensare, adica orice miscare a unui segment sau parte a corpului efectuata intr-un sens, este insotita (compensata), de o miscare in sens invers, in partea opusa a C.G.G. Rotatiile compensatorii asigura o stare de echilibru a corpului in miscare prin repartizarea egala a masei corpului in jurul C.G.G.;

-rotatiile reale sunt provocate de fortele care actioneaza in faza de bataie, in principal in impulsie, cand rezultanta acestora datorita pozitiei corpului, nu trece prin C.G.G. al corpului, deci se aplica 'necentrat'. In aceste situatii ia nastere un cuplu de forte care imprima corpului o rotatie reala si inevitabila in jurul C.G.G.

Rotatia reala dureaza tot timpul zborului. Prin modificarea momentelor de inertie, in raport cu axa de rotatie, viteza ei (viteza de rotatie) poate fi marita sau micsorata. Tehnica de zbor in sarituri se compune din rotatii compensatorii, cu o autonomie proprie sau din suprapunerea acestora pe rotatii reale.

Rotatii reale avem la saritura in inaltime si saritura cu prajina, tehnicile de zbor avand ca baza rationala insasi rotatiile reale.

Aterizarea

In faza finala a sariturii - faza de aterizare - atletul, in functie de tipul de saritura, urmareste:

-amortizarea socului de contact (la saritura in inaltime si la saritura cu prajina, la aceasta din urma atletul suporta de 3-4 ori greutatea corpului);

-valorificarea la maximum a traectoriei C.G.G. a corpului pentru marirea lungimii masurabile a sariturii (la saritura in lungime si triplusalt).

Tehnica aterizarii la saritura in lungime si triplusalt, din punct de vedere biomecanic, este destul de complexa. Ducerea inainte a coapselor cu ridicarea genunchilor peste linia orizontala, concomitent cu aplecarea trunchiului pe coapse (fara ca aceasta sa depaseasca mult planul vertical) si flexia dorsala a varfurilor picioarelor pentru a lua contactul cu solul pe calcaie sunt principalele actiuni motrice care se produc in faza de aterizare. Contactul piciorului cu solul creeaza o forta de reactie determinata de componenta orizontala a vitezei de aterizare care provoaca: franarea vitezei de deplasare si un moment de rotatie inainte in axa transversala care trece prin C.G.G. al corpului.

In aceste conditii, cedarea (flexia) din articulatiile genunchilor si coxo-femurale creeaza premizele 'iesirii' din punctul 'mort', evitand caderea inapoi pe brate si bazin.