FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRESCOLAR SI PRIMAR

Teoria si metodologia curriculum-ului - disciplina pedagogica

Elaborarea curriculum-ului

Obiective urmarite:

sa enumere cele trei perspective de analiza a curriculum-ului, pe baza notelor de curs si a explicatiilor oferite de profesor;

sa prezinte principiile de politica educationala si pe cele de elaborare a Planului-cadru utilizate in elaborarea curriculum-ului, justificand importanta fiecaruia;

sa explice structura curriculum-ului, pe baza observarii si analizarii relatiilor de legatura dintre elementele componente;

Structura cursului

Planuri de analiza a curriculum-ului : Curriculum-ul ca proces

Elaborarea curriculum-ului

Derivatii conceptuale: curriculum de baza, curriculum local si curriculum la decizia scolii

Planuri de analiza

Curriculum-ul ca proces

Structura curriculum-ului

Curriculum-ul ca produs

2.1. Curriculum-ul ca proces sau procesul de elaborare a curriculum-ului (Matei Cerkez, 2005, Curs) se raporteaza la doua tipuri de principii egal importante: principii de politica educationala care definesc atitudinea autoritatilor politice fata de sistemul de educatie si principii pedagogice si culturale de elaborare a curriculum-ului care pun in valoare elementele de noutate si de dinamica permanenta a sistemului.

I. Principii de politica educationala

1. Principiul descentralizarii si al flexibilizarii

2. Principiul descongestionarii

3. Principiul eficientei

4. Principiul compatibilizarii cu standardele internationale

Procesul de politica educationala, vizeaza poate, dupa cum se poate vedea, o abordare dinamica a sistemului. Descentralizarea si flexibilizarea presupun trecerea la un sistem democratic, bazat pe nevoile concrete de dezvoltare a elevilor si nu pe niste cerinte sociale invechite sau definite din perspectiva ideologica. Aplicarea acestui principiu pune probleme de adaptare multora dintre actorii educationali. Se aud adesea voci suparate care regreta faptul ca " azi nu se mai invata ca pe vremuri". De multe ori discutiile despre scoala au un iz de nostalgie pentru o perioada revoluta din experienta de viata a vorbitorilor, ceea ce determina respingerea din start a oricarei incercari de inovare. Un sistem flexibil si descentralizat presupune pe de o parte, o acomodare a actului educativ (managerial sau didactic) la nevoile concrete ale localitatii, ale comunitatii locale, beneficiara a serviciilor elaborate de institutiile scolare si pe de alta parte, o mai mare responsabilitate a factorilor locali in gestionarea sistemului

Descongestionarea presupune o mai rationala dimensionare a programului de studiu, urmarind mai putine informatii si mai multe activitati practice, aplicative care sa-l faca pe elev nu posesorul unui inventar de informatii, ci un om pregatit pentru viata intr-o societate cu ritm rapid de dezvoltare. Esential este ca elevul sa stie sa-si caute informatia in surse multiple pe care le are la dispozitie si sa o poata transforma in experienta de viata.

Un invatamant construit in mod rational, tinand seama de nevoi reale de formare ale subiectului educat, va fi, cu siguranta mai eficient cu atat mai mult cu cat demersul centrat pe cunostinte si pe profesor, va fi inlocuit, sau, poate, dublat de un demers centrat pe elev.

Alinierea la Uniunea Europeana determina, fara doar si poate, alinierea sistemului de educatie romanesc la cel european. Traim intr-o lume care se angajeaza tot mai mult in efortul de globalizare, de reorganizare politica si culturala, iar Romania nu poate ramane cu un sistem de invatamant care nu consoneaza cu cel al celorlalte tari europene. Mobilitatea sociala si profesionala, determina o politica de recunoastere a diplomelor si a compentelor, imposibila in situatia unui sistem arhaic si inchis. Observam, asadar ca este necesara o elaborare, aplicare, evaluare si revizuire permanenta a curriculum-ului scolar care trebuie sa se raporteze la:

- dinamica si la nevoile actuale si, mai ales, de perspectiva ale sistemului de invatamant;

- tendintele generale de evolutie si la standardele internationale recunoscute in domeniul reformelor curriculare;

- traditiile sistemului de invatamant care se dovedesc pertinente si viabile din punctul de vedere al reformelor

II. Principiile pedagogice si culturale de elaborare a curriculum-ului sunt:

- principiul selectiei si ierarhizarii culturale (decupajul domeniilor cunoasterii in domenii ale curriculum-uli scolar - ariile curriculare) consta in decupajul domeniilor cunoasterii umane si ale culturii in sens larg, in domenii ale curriculum-ului scolar. Consecinta principala a acestui principiu la nivelul planului-cadru de invatamant o reprezinta stabilirea disciplinelor scolare, precum si gruparea acestora in interiorul unor categorii mai largi. Conform acestui principiu, noul plan de invatamant romanesc a adoptat modul de organizare a disciplinelor pe arii curriculare.

Acestea au fost selectate in conformitate cu finalitatile sistemului de invatamant, tanand cont de importanta diverselor domenii culturale care structureaza personalitatea umana si de conexiunile dintre aceste domenii.

Avantajele organizarii planului de invatamant pe arii curriculare sunt:

. posibilitatea integrarii demersului monodisciplinar actual intr-un cadru interdisciplinar;

. echilibrarea ponderilor acirdate diferitelor domenii si obiect de studio;

. concordanta cu teoriile actuale privind procesul, stilul si ritmurile invatarii;

. continuitatea si integralitatae demersului didactic pe intreg parcursul scolar al fiecarui elev.

- principiul functionalitatii vizeaza racordarea diverselor discipline la varstele scolare, la psihologia varstelor, la amplificarea si la diversificarea domeniilor cunoasterii. Conform acestui principiu , asociat cu criteriul psihopedagogic vizand varstele scolaritatii, se propune asigurarea conditiilor pentru trecerea la o noua structura a sistemului de invatamant. Principiul functionalitatii a determinat in mare parte, structurarea procesului de invatamant pe arii curriculare.

- principiul coerentei vizeaza caracterul omogen al parcursului scolar. Acest principiu are invedere gradul de integrare orizontala si verticala a ariilor curriculare in interiorul sistemului si a obiectelor de studiu in cadrul ariilor curriculare. Principiul coerentei pune in discutie raporturi procentuale intre ariile curriculare si intre discipline.

- principiul egalitatii sanselor are in vedere asigurarea unui sistem care permite fiecarui elev in parte sa-si descopere si sa-si valorifice potentialul de care dispune. Aplicarea acestui principiu impune:

* obligativitatea invatamantului general;

* existenta trunchiului comun, in masura sa asigure elevilor accesul la "nucleul " fiecarei componente a parcursului scolar. Respectarea principiului egalitatii sanselor impune garantarea, pentru fiecare elev, in numarul de ore alocat trunchiului comun, a unui nivel optim de cunostinte si capacitati.

- principiul flexibilitatii si al parcursului individual prevede trecerea de la un invatamant pentru toti la un invatamant pentru fiecare. Acest lucru poate fi realizat prin descentralizarea curriculara. Numarul total de ore alocat prin planurile-cadru variaza intre un minim si un maxim. Sunt prevazute, de asemenea, pentru multe obiecte de studiu, plaje orare, ceea ce presupune un numar minim de ore si unul maxim. Astfel devine posibila concretizarea, la nivelul scolii a planului cadru prin scheme orare. Acestea ofera:

. elevilor posibilitatea optiunii pentru un anumit domeniu de interes;

. profesorilor, flexibilitate in alegerea unui demers didactic mai adaptat posibilitatilor concrete din clasa de elevi;

. autoritatilor scolare, organizarea de activitati didactice corelate cu resursele umane si cu baza materiala de care dispune scoala.

Curriculum la decizia scolii - CDS, prin cele trei variante de care dispune: curriculum nucleu aprofundat - CA, curriculum extins- CE si curriculum elaborat in scoala - CES, urmareste o mai buna corelatie intre resursele scolii si dorintele elevilor. In acest fel Curriculum la decizia scolii, contribuie la punerea in valoare a potentialului fiecarie scoli si la crearrea unei personalitati proprii acesteia prin diferentierea ofertei de educatie.

- Principiul racordarii la social, prevede raportarea ofertei scolare la asteptarile sociale. Problema este ca societatea sa aiba foarte clar exprimat ce asteapta de la scoala. Ar trebui, deci, sa existe imaginea virtuala a viitorului cetatean care are nevoie de anumite competente si comportamente in raport cu evolutia sociala. Programul de studii trebuie astfel conceput incat sa favorizeze diverse tipuri de "iesiri" din sistem.

- principiul permeabilitatii fata de evolutiile actuale in domeniu;

- principiul pertinentei, de luat in consideratie in legatura cu formularea obiectivelor educationale, precum si a optiunilor cu privire la ariile curriculare si la continuturi,

- principiul acordarii optime - in plan orizontal si vertical - a elementelor unor schimbari de substanta in viitorul curriculum. Accentul va trebui mutat de pe cantitatea de informatie pe predarea de capacitati mentale si practice. Abordarea cea mai des intalnita este aceea constructivista conform careia scoala trebuie sa ofere ocazii favorabile pentru dobandirea unor competente generale: competente cognitive si lingvistice; competente de echilibru afectiv si personal; competente de relationare sociala; competente de comunicare; competente de actiune si de insertie sociala; competente antreprenoriale; competente de numeratie; competente tehnice si de IT.

Acumularile progresive in teoria curriculum-ului au permis conturarea sistemului principiilor

generale de elaborare a curriculum-ului scolar, ce cuprinde trei mari categorii de principii:

a)      principii referitoare la curriculum ca intreg:

b)      principii referitoare la activitatea de invatare

c)      principii referitoare la activitatea de predare:

d)      principii privind evaluarea:

Etapele elaborarii unui curriculum

Nivelurile de proiectare a curriculum-ului

n      NIVELUL 1 - Specificarea tipului si nivelului de invatamant

n      NIVELUL 2 - Elaborarea scopurilor educative

n      NIVELUL 3 - Programe scolare

ETAPELE PROIECTARII SI DEZVOLTARII CURRICULUM-ULUI -initiat de Scottish Education Department, 1990 (S. Iosifescu, )

Modelul APIE

n      ANALIZA (DIAGNOSTICAREA NECESITATILOR)- Finalitati, secvente de continut, metode, tehnici si proceduri, materiale auxiliare, instrumente de evaluare, modul in care acestea se completeaza

n      PROIECTARE- scopuri si obiective, consultare, delegare, dezvoltare personala, stabilirea unor etape si termene, identificarea resurselor necesare, stabilirea liniilor de comunicare

n      IMPLEMENTARE - se urmareste (monitorizeaza) realizarea obiectivelor, comunicarii, participarii si motivarii persoanelor

n      EVALUARE - pe baza de obiective, pe baza de produse. Evaluarea trebuie sa fie formativa, sumativa, iluminativa

Curriculum-ul se construieste treptat, ezitant si precaut, respectandu-se un algoritm specific alcatuit din faze /etape succesive, dupa cum arata Tabelul nr. 3 (Iosifescu S., 2001, p.271).

SEMINAR:

• Analizati "Dezvoltarea de curriculum - modelul APIE (analiza, proiectare, implementare, evaluare)" - fisa nr 2.
• Comparati modelul APIE cu planul procesual al curriculum-ului (Potolea D.,    2002, p.73).
• Realizati o diagrama Venn pentru cele doua modele, precizand asemanari si deosebiri.

Planul procesual Modelul APIE

Alcatuiti un cvintet   sau un diamant pentru un termen - cheie la alegere.

Aria de cuprindere a curriculuum-ului are un rol reglator in elaborarea curriculum-ului realizand o structura componentiala care poate fi explicata cu ajutorul unui set de intrebari:

CE ?

Pentru a fi posibila o viziune curriculara coerenta este nevoie de un cadru de referinta flexibil care sa permita diverse cai de actiune, adaugare de continuturi noi, infuzie de elemente din sfera inovatiilor etc. Pornind de aici proiectorii de curriculum din Romania si din alte tari europene au identificat o serie de elemente care sa raspunda mai clar intrebarii CE ?. Aceste solutii reprezinta o noua organizare a disciplinelor in planul de invatamant, in sensul gruparii lor pe domenii ale cunoasterii care pana nu de mult functionau separat. Ariile curriculare, aceleasi pentru toata scolaritatea, au avantajul ca organizeaza actul didactic intr-o viziune interdisciplinara, oferind elevilor conexiuni permanente intre disciplinele inrudite. In numar de 7, ariile curriculare sunt:

Limba si comunicare( limba si literatura romana, limbi moderne, latina)

Matematica si stiinte ( matematica, fizica, biologie, chimie etc)

Om si societate ( istorie, ed. civica, stiinte sociale, religie, geografie umana)

Arte (educatie muzicala, educatie plastica)

Tehnologii (Educatie tehnologica. Tehnologia informatiei, etc.)

Sport (educatie fizica, sport)

Consiliere si orientare

Exista o serie de discipline care pun probleme de asezare intr-una sau alta dintre ariile curriculare: geografia de exemplu are doua zone specifice, una pe care o numim "geografie umana" si o asezam in aria curriculara om si societate si alta care tine mai mult de aria matematica si stiinte pe care o numim "geografie fizica"; de asemenea exista discipline noi, impuse nu atat de contextul european, cat de evolutia concreta a societatii romanesti " educatia antreprenoriala" pe care unii o vor incadrata in aria Om si societate iar altii in aria Stiintelor. Pe de alta parte exista o serie de discipline de granita (domenii interdisciplinare - instruirea asistata de calculator - educatie civica - educatia pentru calitate etc) integrate in abordari transcurriculare. Intrebarea ce vizeaza, prin urmare - continuturile programelor de invatamant, adica acele informatii pe care autoritatea curriculara crede ca trebuie invatate pentru ca obiectivele sa fie atinse ? - diversitatea continuturilor stiintifice, sociale si culturale care satisfac diferitele tipuri si niveluri de invatamant ?

PENTRU CE? Aceasta intrebare priveste:

a. politica educativa, finalitatile si obiectivele educatiei,

b. scopurile sistemului educativ,

c. structura sistemului si tipurile de formare;

d. obiectivele diferitelor niveluri si cicluri de invatamant, precum si cele ale obiectelor de studiu.

Tipurile de intrebari potrivite pentru ilustrarea acestui aspect pot fi: de ce un anume tip de educatie ? . pentru ce o anumita structura a sistemului educativ si anumite tipuri de formare ? de ce anumite obiective la un nivel sau ciclu de invatare ? pentru ce anumite discipline ? Ce anume beneficiu cultural, comportamental sau de alta natura ii aduce elevului (sau societatii) studierea unei anumite unitati de invatare, raportat la interesele si capacitatile sale si la cerintele pe care i le pune in fata evolutia sociala ?

Aceasta intrebare capata raspuns diferit in functie de:

. ciclul de invatamant;

. nivelul de maturitate intelectuala si posibilitatile de invatare a scolarilor.

CAND ?

Intrebarea se refera la:

- momentele in care vor fi abordate continuturile;

- modul in care va fi ordonata progresia acestor continuturi pe an de studiu si pe cicluri.

Din cele prezentate mai sus, rezulta urmatoarele tipuri de curriculum.

Derivatii conceptuale: curriculum de baza, curriculum local si curriculum la decizia scolii

In educatia formala si nonformala, toti indivizii experimenteaza de fapt mai multe categorii de curriculum:

(1) Core curriculum-ul sau educatia generala sau Curriculum de baza este un concept care acopera realitati diferite in contexte educationale diferite. In principiu curriculum-ul de baza ar trbui sa cuprinda urmatoarele componente:

Idealul educational national si finalitatile educatiei;

Obiectivele generale si profilul de formare vizat de invatamantul obligatoriu

Lista obiectelor de studiu si schemele orare destinate parcurgerii acestora;

Obiectivele specifice diverselor discipline si arii curriculare si continuturile asociate acestora.

Standardele care marcheaza performantele care se cer a fi atinse de catre fiecare absolvent al unui ciclu de invatare.

Core curriculum-ul sau educatia generala, desemneaza acea realitate care ofera o baza de cunostinte, abilitati si comportamente, obligatorii pentru toti cursantii, pe parcursul primelor stadii ale scolaritatii. In cadrul acesteia, nu este vizata specializarea in raport cu un domeniu particular de activitate. Durata educatiei generale variaza in sistemele de invatamant din fiecare tara, de la invatamantul primar, la cel secundar si chiar peste acest nivel. Continuturile educatiei generale cunosc un proces de extensiune, prin aditionarea si integrarea, pe langa ariile curriculare traditionale (limbi, stiinte si tehnologie, domenii social-umaniste, arte, educatie fizica), si a unor teme interdisciplinare din cadrul 'noilor educatii' (demografica, ecologica, pentru comunicare, participare, economica etc.). Educatia generala reprezinta fundamentul pe care aptitudinile speciale pot fi dezvoltate.

Climatul academic, personalitatea profesorilor, relatiile interpersonale, sistemul de recompensari si sanctionari sunt elemente importante ale mediului instructional, si ele influenteaza imaginea de sine, atitudinile fata de altii, sistemul propriu de valori etc. Evolutia proceselor afective este in mod special influentata si formata de climatul nestructurat si informal al vietii din amfiteatre. « Curriculum ascuns are in vedere obiective si procese neexprimate in documentele curriculare oficiale, dar prezente in organizarea activitatii didactice fie la nivelul comportamentului didactic al partenerilor la educatie, fie la cel al continuturilor. Curriculum implicit rezulta din ansamblul situatiilor si factorilor care influenteaza informal si neprevazut mediul scolar in actul didactic. » (M. Cerkez)

(4) Curriculum formal denumeste in general curriculum-ul national si se concretizeaza in documentele scolare cu caracter reglator si normativ care gestioneaza proiectare activitatilpr didactice la toate nivelurile. Curriculum-ul formal este rezultatul unui proces de selectie culturala. Curriculum explicit reprezinta un act oficial, elaborat pe baza finalitatilor , ale idelului educational definind modelul de personalitate si directiile de dezvoltare ale sistemului de educatie.

(5) Curriculum-ul informal emerge din ocaziile de invatare oferite de societati si agentii educationale, mass media, muzee, institutii culturale, religioase, organizatii ale comunitatilor locale, familie. In acest sens, L.Cremin (1971) remarca: 'Fiecare familie are un curriculum pe care il preda aproape deliberat si sistematic, tot timpul. Fiecare biserica si sinagoga, fiecare moschee au un curriculum. Putem merge mai departe, pana la a declara ca bibliotecile, muzeele au curricula proprii, la fel ca armata, radioul, televiziunea, iar prin acestea nu ma refer numai la programele special educative, ci si la emisiunile informative, care ii invata pe oameni sa se informeze, la emisiunile comerciale, care ii invata ce sa-si doreasca in postura de consumatori sau la emisiunile muzicale, de exemplu, la opera, care actualizeaza mituri sau valori generale'.

Cu toate ca accentul proiectarii curriculare este pus pe educatia generala si pe curriculum specializat, numai abordarea holistica a climatului educational creeaza posibilitatea dezvoltarii echilibrate si sincronice a potentialului cognitiv si afectiv. Astfel, modificarea optimizatoare a programului educational va avea ca punct de plecare nevoile individuale ale cursantilor, mai mult decat deficientele constatate in curriculum-ul comun.

Extinderea ariei conceptului de curriculum pana la complexitatea si dinamica realitatii educationale desemnate acum a determinat, prin complementaritate fireasca, formarea unui nou domeniu de expertiza pedagogica, si anume, consilierea curriculara, precum si specializarea/oficializarea statusului de consilier curricular, care presupune, evident, cunostinte, aptitudini si resurse in domeniul curriculumului. Rol-setul aferent implica rezolvarea problemelor concrete pe care le ridica curriculum-ul in praxisul educational. Activitatea consilierului curricular este initiata la cererea/comanda solicitantilor/clientilor (orice persoana, grup, institutie, departament educational). Identificarea problemei de rezolvat poate sa apartina atat solicitantului, cat si consilierului.

Competentele acestuia din urma sunt definite in urmatoarele directii de specializare pedagogica: depistarea si selectarea surselor continuturilor, precum si transformarea didactica a acestora; stategii de organizare a continuturilor si de proiectare a situatiilor de invatare corespunzatoare; stategii de diferentiere a programelor educationale, in acord cu natura si nivelul aptitudinilor si intereselor cognitive ale cursantilor; alcatuirea bazei de date a situatiei curriculare de rezolvat si metodologia de cercetare a acestor date; aptitudini afective si disponibilitati atitudinale pentru activitatea de consultanta (empatie, acuratetea receptarii feed-back-ului, comunicativitate, optimism, energie, abilitati pentru organizare si decizie etc.); informare/acces la resurse curriculare formale, nonformale si informale.