VARSTA MICII SCOLARITATI (a treia copilarie)
Psihologii o abordeaza foarte diferit.
In timp ce unii o considera o varsta de incheiere a copilariei, deoarece se definitiveaza trasaturile din prescolaritate (a doua copilarie), altii apreciaza ca este o etapa de debut a pubertatii.
Existasi o perspectiva mai ponderata care evidentiaza transformarile specifice subliniind legatura atat cu prescolaritatea cat si cu preadolescenta.
Varsta micii scolaritati corespunde primului ciclu de instructie scolara, cunoscut la noi si sub denumirea de invatamant primar, perioada hotaratoare pentru evolutia psihica si socio-profesionala a copilului.
1. ACHIZITII PSIHICE DOMINANTE
invatarea de tip scolar reprezinta tipul fundamental de activitate si devine principalul organizator al dezvoltarii psihice;
dobandirea unui nou statut, cel de elev si a rolurilor corespunzatoare acesteia, legate fiind de randamentul scolar;
achizitionarea treptata a unei orientari mai obiective asupra lumii prin patrunderea treptata in sfera cunoasterii rationale, logice, concomitent cu destramarea mitului copilariei;
dobandirea deprinderilor si operatiilor fundamentale citit, scris, calcul, operare cu simboluri care ii vor facilita accesul la cultura;
dezvoltarea caracterului constient si voluntar al conduitelor si al activitatii de invatare (ex. incepe sa-si propuna anumite scopuri si sa le indeplineasca);
instituirea unui echilibru, catre finalul stadiului, in relatiile cu mediul si in desavarsirea copilariei.
2. REGIMUL DE VIATA SI ACTIVITATE
Regimul alimentar trebuie sa asigure necesarul de proteine, glucide si vitamine impus de adaptarea la viata scolara. Hrana trebuie sa se distribuie in 3 mese substantiale si 2 gustari, prin intarirea deprinderilor specifice, precum si a celor de ordine, curatenie, igiena personala, a spalatului.
Regimul de odihna necesita asigurarea a zece ore de somn nocturn si un somn dupa amiaza de pana la o ora.
In programul zilnic trebuie sa se includa un anume interval pentru efectuarea temelor. Acesta se va plasa in aceleasi limite orare pentru a sprijini formarea deprinderilor si obisnuintelor de studiu.
Vizionarea programelor TV, activitatea la calculator, nu trebuie lasate la voia copiilor. Durata si continutul emisiunilor necesita stricta supraveghere a adultului.
Nevoia de miscare si odihna a organismului va fi satisfacuta prin recreatii dupa fiecare ora de curs si prin pauze active dupa terminarea temelor pentru acasa, la 1-2 materii.
Adaptarea copiilor la programul scolar, la normele de desfasurare a lectiilor, la participarea activa in timpul orelor se realizeaza treptat, uneori cu dificultati care
Privitor la angajarea copilului in sarcinile scolare se constata: -la 8 ani – se manifesta destul de expansiv fata de activitatea scolara; -la 9 ani – dobandeste un echilibru, o stapanire de sine, un anume nivel de autonomie si evaluare.
7. Calitatea relatiilor copilului cu invatatoarea si cu colegii de clasa este hotaratoare privind evolutia psihica precum si interesul pentru studiu.
3. DIMENSIUNI ESENTIALE ALE DEZVOLTARII BIO-FIZICE
Privind ritmul de crestere, initial este mai lent, dar se accelereaza dupa varsta de 8 ani.
La 6 ani, greutatea este de 20,2 kg la baieti si 19,1 kg la fete.
La 9 ani, greutatea ajunge la 29,4 kg la baieti si 28,9 kg la fete.
Privind inaltimea, la baieti creste de la 113 cm la varsta de 6 ani, la 132 cm la varsta de 9 ani. La fete, inaltimea creste de la 111 cm la 6 ani la 131 cm la9 ani.
Este inlocuita dentitia provizorie cu dentitia permanenta.
Continua procesul de osificatie al claviculelor si al coloanei vertebrale in zona toracelui si a membrelor.
La fete, zona bazinului cunoaste o osificare intensa.
Creste volumul masei musculare dar se dezvoltasi musculatura fina a mainii, implicata in activitatea de scris.
Sistemul nervos se afla in plin proces de maturizare.
Creierul cantareste aproximativ 1200 g la varsta de 7 ani.
Cresc indeosebi lobii frontali, ceea ce reprezinta un suport pentru organizarea legaturilor functionale implicate in citire si scriere.
Se perfectioneaza zona limbajului, indeosebi zonele general motorie si verbomotorie ca si formele de inhibitie conditionata.
Copilul traverseaza perioada bolilor specifice varstei, este supus unor vaccinuri obligatorii iar treptat se va instala o rezistenta imunitara.
Spre sfarsitul stadiului, infatisarea copilului este armonioasa, disproportiile intre diferite segmente se atenueaza dar vor reapare in pubertate.
4. PERCEPTIA SI REPREZENTAREA
In planul sensibilitatii vizuale generale se inregistreaza o crestere sesizabila, de aproximativ 60%, iar capacitatea de diferentiere a stimulilor, cu 15%. Creste campul vizual, ceea ce va influenta perceperea cuvantului citit si a celui care urmeaza, usurand realizarea legaturilor functionale in citit, scris si in intelegere.
Se elaboreaza stereotipuri de explorare perceptiva vizuale, in baza carora vor apare schemele perceptive care vor ajuta la identificarea literelor, cuvintelor, obiectelor.
Se formeaza pattern-uri pentru principalele forme geometrice.
Cu privire la auz, cel fonematic este cel mai mult solicitat, se perfectioneaza functia reglatoare prin intermediul cititului. Se dezvolta auzul muzical, copiii invatand sa intoneze sunete de inaltimi diferite (inalte-joase). Acuitatea vizualasi auditiva ajung la performanta la 9-10 ani.
Sensibilitatea tactila, perceptiile corespunzatoare evolueaza prin identificarea obiectelor, explorarile programate, tendinta de verbalizare a insusirilor cunoscute.
Spre deosebire de prescolaritate, privind capacitatile perceptive ale scolarului
mic, se remarca:
marirea vitezei de explorare a lucrurilor;
perceptia se subordoneaza gandirii si este influentata de aceasta;
activitatile observative ale scolarului mic vor fi marcate de acest raport dintre perceptie si gandire, precum si de caracterul sistematic al invatarii, condusa de cadrul didactic.
In privinta reprezentarii semnalam cresterea volumului si aparitia unor noi categorii, generate de invatare: reprezentari fonice (ex. pronuntia cuvintelor, reprezentari grafice -reprezentarea cuvantului scris, reprezentari cantitative - a unei multimi de obiecte, sau a principalelor figuri geometrice, a corpului uman, a caselor, masinilor etc.).
Scris-cititul implica nu numai perceperea formelor, marimii, ci si reprezentari de finete corespunzatoare, bazate pe operatii mentale complicate de asociere, discriminare, incadrare in spatiu.
Reprezentarea este o conditie pentru formarea unei notiuni intrucat ofera consistenta. Multe reprezentari pastreaza inca trasaturi individuale, particulare, ceea ce le apropie de perceptie. Se impune ca in procesul invatarii, copiii sa opereze cu imagini, scheme, mulaje, esentiale pentru elaborarea reprezentarilor.
Copilul ajunge la noi cunostinte apeland nu numai la reprezentari sustinute de experienta perceptiva directa ci si pe baza perceperii unor „inlocuitori” – schite, desene, tablouri, mulaje – sustinute de cuvant.
M. Zlate subliniaza ca datorita activitatii organizatoare a cuvantului, reprezentarile micului scolar se elibereaza treptat de caracterul lor difuz, devin mai clare si se trece la grupuri de reprezentari.
Totodata creste gradul de generalitate al reprezentarilor (ex. imaginea plantei, anotimpului, animalului etc.) – „in general” indiferent de loc, de moment.
Pe baza lor se vor dezvolta simboluri - litere, cuvinte, numere, cifre, diferite semne (ex. lumina verde pentru traversarea strazii). Se va ajunge la conservarea cantitatii, la constientizarea unor relatii de transformare, de reversibilitate si la formarea conceptelor.
Cele 4 unitati de cunoastere (imagini, scheme, simboluri, concepte) in scolaritatea mica, isi vor modifica proportiile, ultimele 2 cucerind treptat tot mai mult preocuparile copiilor.
Scolarii mici pot avea imagini reproductive statice, cinetice si de transformare (ex. isi pot reprezenta diferite momente asa cum se succed in procesul modificarii formelor sau in cazul functionarii unui aparat simplu).
Desi perceptia spatiala inregistreaza noi achizitii prin identificarea lateralitatii (stanga-dreapta), a pozitiei obiectelor in functie de un reper (inainte-inapoi), se mai mentine caracterul situativ, fenomen pus in evidenta de dificultatile recunoasterii anumitor constructii geometrice prezentate diferit fata de situatiile percepute anterior.
Importante aspecte discriminative se dezvolta la copii in relatiile cu spatiul mic. Orientarea spatiala pe foaia de hartie, diferentierea grafemelor, a majusculelor de minuscule, antreneaza o fina activitate perceptiva.
Evolutia perceptiei este sprijinita de numerosi indici de orientare, dintre care mentionam: identificarea liniilor verticale, orizontale, a raporturilor de marime (egalitate, tot atat de mare etc.), a proportiilor, a jumatatii, a sfertului, a unitatilor de masura (lungime, greutate etc.).
Evaluarea marimii ramane inca deficitara.
delimitam (dupa K. Hull):
spatiul intim – relatiile interpersonale sunt foarte apropiate (familie, prieten);
spatiul personal – se refera la structura distantelor psihologice si spatiale cu colegii; este dat de relatiile de cooperare, competitie, de informatie. Se ia in considerare si teritoriul (camera, ambianta etc.); Acesta incepe sa se contureze spre varsta de 10 ani si este marcat de expansiunea personalitatii;
spatiul oficial – este spatiul ierarhiilor, profesor-elev, manager-angajat etc.
5. GANDIREA SI LIMBAJUL
Odata cu debutul scolaritatii, copilul intra in stadiul operatiilor concrete (J. Piaget):
a) Actiunile externe sunt interiorizate si desfasurate pe baza actiunilor reprezentate. Are loc si o detasare a acestor actiuni de anumite continuturi informationale. Procesul de detasare este continuat cu transpuneri si transpozitii la alte continuturi.
Treptat actiunile se sistematizeazasi se transforma in operatii1 care vor ajunge la nivelul unor organizari de grup. Aceste grupuri incep sa dispuna de reversibilitate, initial simpla (bazata pe legatura dintre operatiile de baza adunare-scadere) iar treptat, spre sfarsitul stadiului se sprijina nu numai pe obiecte si fenomene reale ci si pe reprezentari.
La inceputul scolaritatii, operatiile necesita sprijin pe date concrete: jetoane, fise, betisoare, degete , iar treptat sa sesizeze relatiile esentiale.
La 7-8 ani gandesc corect conservarea materiei, la 9-10 ani a greutatii si la 11-12 ani a volumului.
Treptat gandirea scolarului mic surprinde invarianta, ceea ce este constant si identic intre fenomene, pentru care este nevoie de capacitatea de a coordona intre ele operatiile gandirii, de a le ordona (a-b=c; c+b=a).
b) Gandirea incepe sa subordoneze perceptia, nu mai este dependenta de implicarea subiectului in situatii.
c) Se produce o decentrare cognitiva, copilul fiind atras de observarea obiectelor, fenomenelor si obiectualitatea lor, de sesizarea relatiilor dintre ele. Copilul “se desprinde” de punctul sau de vedere, de apelul la interventia omului, iar lumea devine treptat independenta de el si incearca o explicatie mai obiectiva, chiar daca aceasta explicatie nu este exacta sau stiintifica2.
Prin experimentele sale, Jean Piaget a dovedit modul cum copilul se “desprinde” de impresiile senzoriale, de judecata intuitiva, inlocuindu-le cu rationamentul. Elementul central al acestei transformari este aparitia reversibilitatii, in jurul varstei de 7 ani. La 8 ani, orice forma ia pasta, turtita, orice modificare se aduce, copilul sustine ca a ramas aceeasi cantitate.
d) In jurul varstei de 10 ani, scolarul mic atinge ceea ce Maurice Debesse numeste stadiul notional3. Autorul intelege prin aceasta ca gandirea copilului se organizeaza in jurul catorva notiuni fundamentale care unifica datele sensibile: notiunea de timp, de spatiu, de numar, de cauza, de miscare. Ele vor reprezenta suportul intelegerii realitatii observabile cu ajutorul unor serii de raporturi.
1 Transformarea in operatii = au o schema de
desfasurare care nu mai este legata de un anume continut
informational ci se poate aplica si la alte date.
2 P. Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didacticasi
Pedagogica, 1976, pag 123.
3 Maurice Debesse, “Etapele educatiei”, Editura Didacticasi
Pedagogica, 1981, pag.60.
La scolarul mic, aceste notiuni nu au atins nici nivelul superior al abstractiunii si nici nu au puritatea unui concept.
Ele, precizeaza autorul mentionat, se afla la jumatatea drumului intre experienta senzorialasi ideea generala, motiv pentru care prefera expresia de gandire notionala, fata de gandire conceptuala sau gandire categoriala.
Domina rationamentul inductiv, iar treptat isi face aparitia si cel deductiv, prezent mai ales in rezolvarea problemelor de matematica.
Importante sunt atitudinile cognitive. Scolarul mic nu se mai multumeste cu afirmatii preluate ci incepe sa caute argumente, sa deduca un anume raspuns, sa judece inainte de a actiona.
Elementele cu care opereaza gandirea:
reprezentarile continua sa fie entitati frecvente;
-acestea vor fi influentate de notiunile empirice care au un grad redus de generalitate, au corespondente concrete, se organizeaza in retele conceptuale limitate (M. Zlate);
-din acestea, unele se vor transforma in notiuni stiintifice cu ajutorul invataturii; -grupurile de operatii vor sprijini asamblarea notiunilor in judecati si rationamente cu ajutorul carora vor sesiza contradictiile, greselile, cauzele, vor rezolva problemele.
A. Gessel considera ca este „varsta expansiunii si a entuziasmului, a extravagantei”, „varsta la care nu ai niciodata timp” pentru ca interesul, curiozitatea (pe la 8 ani) sunt foarte vii, ample. Se intereseaza de termeni preistorici, de triburi, de ocupatii, fenomenele cresterii, disparitiei speciilor etc.
Datorita progreselor gandirii, care precede si conduce actiunea reversibilitatea se face prezenta in manipularea obiectelor si in actiunea de constituire. Se vorbeste de o varsta a mecanicului care incepe pe la 6 ani. Este o varsta a „indemanarii” cand apar procedee elaborate in deplina cunostinta.4
Privind limbajul, la intrarea in scoala, copilul poate realiza o comunicare normala in baza deprinderilor de vorbire, este capabil sa emitasi sa decodifice mesaje.
Invatarea citit-scrisului si a altor cunostinte va contribui la imbogatirea vocabularului cu: denumiri, cuvinte-instrumente gramaticale, cuvinte auxiliare, astfel incat:
la sfarsitul clasei a IV-a, vocabularul total ajunge la 4.000-4.500 cuvinte din care cel activ reprezinta o treime;
atat competenta lingvistica a copilului cat si performantele exprimate in capacitatea de a dialoga, de a formula raspunsuri, de a compune, devin mai corecte si cuprinzatoare.
Competenta lingvistica dobandita prin intelegerea celor auzite este mai dezvoltata decat performanta. Competenta este sustinuta de limbajul pasiv al copilului.5 Se formeaza in cadrul limbajului oral, reglat de invatatoare, conduita de ascultare, atat de necesara pentru elaborarea activitatii intelectuale.
Dobandirea deprinderilor citit-scris, a notiunilor fundamentale gramaticale, ajuta scolarul mic in constientizarea semnificatiei cuvintelor, a deosebirilor de sens, a rolului radacinii, prefixelor, terminatiilor.
Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare (desen, istorie, geografie) asimiland termeni de specialitate. Vorbirea scolarilor mici se sprijina pe:
4 P. Osterrieth, , “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didacticasi Pedagogica, 1976, pag.128 5 Emil Verza & Florin-Emil Verza, “Psihologia varstelor”, Editura “Pro Humanitate”, Bucuresti, 2001, pag.153.
imitarea structurilor verbale provenite din familie, gradinita si scoala;
actualizarea treptata a cuvintelor, normelor gramaticale prin invatare colectivasi individuala;
- comunicare interpersonala informala; insusirea constientasi voluntara a limbii materne dar si a limbilor straine care devin obiecte de studiu in curriculum. Prin implicatiile lor, acestea vor sprijini progresul tuturor celorlalte componente psihice, capacitati, limbajul impunandu-se ca un ax major al personalitatii.
Dificultati in vorbire si scriere
in vorbire, ca si in scriere, la inceputul stadiului, unii scolari omit sau inlocuiesc sunete, litere (ex. inlocuirea sunetului „c” cu „g” sau a lui „d” cu „t”), fenomenul numindu-se dislalie;
dificultati in realizarea exprimarilor explicite, complete, tendinte spre formulari eliptice, economicoase, stereotipe;
-uneori, omonimele sunt neintelese sau folosite inadecvat (ex. par – verb, par – substantiv etc.). continutul propozitiilor de genul: „Noi, toti, suntem prezenti astazi” si „Tata a imbracat haine noi”, in primele clase creeaza probleme, necesitand exercitiu.
Pentru tulburarile pronuntate si de durata in vorbire si/sau scriere, invatatorul si/sau familia pot solicita ajutorul psihologului, defectologului-logoped, medicului.
6. MEMORIA SI IMAGINATIA CREATOARE
La inceput persista caracteristici ale memoriei varstei prescolare, anume: dominanta memoriei involuntare, a recunoasterii fata de reproducere, a incarcaturii afective a continutului memorat, preferinta pentru fixarea unor aspecte din experienta traita.
Activitatea de invatare produce modificari calitative:
cresterea volumului sustinuta de continutul bogat al informatiilor comparativ cu clasa I, in clasa a IV-a copilul memoreaza de 2-3 ori mai multe cunostinte.
se imbogatesc indicatorii trainiciei si ai promptitudinii reactualizarii diferitelor continuturi (de la despartirea cuvantului in silabe la scheme, reguli, algoritmi, strategii de observare, de solutionare, colectii figurate elementare, apoi colectii nonfigurale, clasificari ierarhice ascendente sau descendente bazate pe procedee de incluziune mobile;
insusirea sistematica a cunostintelor, deprinderilor intelectuale, conduce la cresterea caracterului activ al memoriei, in sensul ca in mod constient si voluntar scolarilor li se solicita de catre invatatoare, sa restructureze, sa organizeze in alt mod decat cel invatat, materialul de memorat sau cel care a fost deja intiparit. Degajarea de contextualitate, totusi nu se realizeaza nici in mod frecvent si nici la toti scolarii. Fidelitatea fata de textul in reproducere se constata mai ales in cazul obstacolelor sau al situatiilor care apeleaza la memoria de lunga durata.
In clasele a III-a si a IV-a, copilul devine capabil sa-si fixeze sarcina de a memora, sa-si planifice in timp activitatea si chiar sa se autocontroleze in privinta reproducerii celor memorate.
sub influenta activitatii didactice, se schimba raportul dintre memoria mecanicasi cea logica, in favoarea celei din urma;
creste in importanta memoria verbala fata de cea rezultata din experienta personala;
-sub indrumarea invatatoarei, scolarul dobandeste o serie de procedee, inchise de psihologia cognitiva in metamemorie (ex. procedee ale memoriei care vizeaza identificarea si retinerea ideilor principale, alcatuirea planului de idei, sintetizarea intr-o idee a unui continut de baza, redarea grafica a unor continuturi si utilizarea schemelor grafice).
Procedeele mnezice si cele de metamemorie sunt inca in formare, de aceea scolarul mic intampina dificultati in autoreglarea conduitei pe baza trierii si utilizarii constiente a lor.
daca in primele doua clase fixarea prin repetare cade in raspunderea invatatoarei, in clasa a III-a si a IV-a elevii incep singuri sa constientizeze necesitatea repetarii celor invatate fara ca sa se ajunga la initiative autonome sistematice;
spre sfarsitul stadiului se contureazasi unele particularitati individuale cu privire la productivitatea generala a memoriei. Se constata mai multe categorii:
cei care invata repede, pastreaza mult timp, reactualizeaza usor si complet;
cei care invata greu, pastreaza timp indelungat, actualizeaza corespunzator;
cei care invata relativ usor, dar uita repede;
cei care intampina dificultati, se plictisesc, invata greu si uita rapid.
Invatatorul are sarcini numeroase si dificile:
sa identifice particularitatile individuale si sa diferentieze cerintele solicitate;
sa insiste pe memorarea a ceea ce este esential, pe legaturile care constituie fundamentul logic al textului, sa esaloneze repetitiile evitand redarea stereotipa.
Intrarea in scoala creeaza o serie de conditii esentiale pentru dezvoltarea imaginatiei:
cunostintele din diferite domenii, suport pentru legaturi, combinari si recombinari imaginative; -amplificarea resurselor de observare a obiectelor, oamenilor, fenomenelor, a
comportamentului, preocuparilor si relatiilor interpersonale; -dobandirea unor deprinderi de citit-scris, compunere, modelare, desen, lectura.
Se apreciaza ca exista 2 stadii ale dezvoltarii imaginatiei:
stadiul initial, in primele 2 clase, sarac in detalii, cu combinatii spontane, superficiale, lipsite de miscare, de dinamica;
incepand cu clasa a III-a se contureaza un nou stadiu in care distributia elementelor este mult mai organizata, iar imaginile sunt mai coerente si dinamice.
Evolutia imaginatiei este influentatasi de noile solicitari:
imaginatia reproductiva este mult solicitata, scolarul fiind pus in situatia de a reconstitui imaginea unor evenimente istorice, a unor plante, animale, figuri geometrice pe care nu le-a cunoscut niciodata;
imaginatia creatoare este stimulata de povestire, compunere, joc, desen, cu valorificarea gandirii si a memoriei logice. Ea devine mai critica, mai ampla. Insusi copilul adopta fata de propria imaginatie o atitudine de autocontrol.
Activitatea de baza a scolarilor, invatatura, determina, asa cum precizeaza Stela Teodorescu6, trasaturi specifice:
-subordonarea motivelor din lucru, unei idei centrale, produsele reflectand un continut mult mai bogat si mai apropiat de un anume obiectiv reflectat, comparativ cu varsta prescolara.
6 Stela Teodorescu, “Psihologia copilului”, Universitatea Al.I.Cuza, Iasi, 1973, pag.301-304.
An II semestrul II – psihopedagogie speciala PSIHOLOGIA VARSTELOR
-privind imaginatia reproductiva, isi imagineaza schematic, uneori difuz, trecutulistoric. Intampina dificultati in imaginarea peisajelor si personajelor din textele literare, mai ales atunci cand este pus sa citeasca cu voce tare. Explicatia acestui fapt o gasim in nivelul deprinderilor de citire, in inhibitia legaturilor asociative care stau la baza imaginilor. Reactualizarea acestora impiedica reflectarea continutului intelectiv al textului;
-referitor la imaginatia creatoare, uneori este cand debordanta, cu elemente de „fabulatie”, cand cantonata in zona realului, datorita influentelor activitatii scolare. Lucrarile dovedesc potential creativ, devin structurate, includ elemente particulare cu semnificatii personale, apar posibilitati inedite de utilizare a expresiilor, figurilor stilistice, a motivelor.
-referitor la desen, modelaj, imaginatia este activa la nivelul compozitiei, tind sa respecte mai putin tema aleasa. -folosirea culorilor nu se face dupa simtul natural al culorii, al placerii pentru diferite culori ci cei mai multi urmaresc apropierea de realitate.
7. SPECIFICUL ATENTIEI SCOLARULUI MIC
Evolutia atentiei este sustinuta de maturizarea functionala a sistemului nervos, organizarea programului scolar, accesibilizarea si atractivitatea solicitarilor scolare, de nivelul celorlalte procese si insusiri psihice.
Ceea ce se obtine in aceasta perioada privind dezvoltarea atentiei constituie o conditie fundamentala pentru progresul copilului in urmatoarele stadii.
La inceputul scolaritatii predomina atentia involuntara, de aceea, daca lectia nu trezeste interes, daca nu provoaca stari afective placute, pozitive, copiii devin repede neatenti.
Se poate intampla ca scolarul mic sa fie atras de amanunte neesentiale care prin ineditul lor ii trezesc interesul si sa nu urmareasca ceea ce constituie „coloana vertebrala” a lectiei.
Deci o prima problema este influentarea procesului formarii si dezvoltarii atentiei voluntare. Principalele schimbari privind dezvoltarea atentiei sunt: -odata cu invatarea citit-scrisului, cu imbogatirea vocabularului, creste volumul atentiei de la 1-3 elemente la 7 ? 2 elemente;
-persistenta sau stabilitatea consta in mentinerea intensiva si durabila a orientarii si concentrarii activitatii psihice intr-o anumita directie. Ea are un caracter usor ondulatoriu. Atentia elevului se poate mentine spre finalul stadiului, concentrata asupra unui obiect timp de 15-20 min. Cu cat obiectul sau fenomenul observat este mai variat in continut si cu cat elevul are mai multe cunostinte despre el, cu atat stabilitatea atentiei e mai durabila;
-durata atentiei la inceputul scolii este de aproximativ 20-25 min, iar la sfarsitul clasei a IV-a poate ajunge la 40-50 min;
-privind distributia atentiei – capacitatea de a cuprinde cu suficienta claritate doua sau mai multe actiuni simultane, se perfectioneaza prin reactii, astfel incat una din activitati sa fie automatizata, pentru ca astfel are loc o scadere generala a excitabilitatii scoartei.
Scolarul va putea sa ia notite, sa transcrie schema de pe tabla cand scrisul a devenit automatizat sau poate sa inteleaga explicatiile si sa urmareasca si harta daca una din actiuni este foarte bine exersata.
Mobilitatea – capacitatea de a trece cu usurinta de la o activitate la alta, depinde in mare masura de mobilitatea proceselor nervoase, de usurinta cu care un focar de excitatie trece in starea de inhibitie si invers.
Mobilitatea se realizeaza mai greu daca:
-activitatea asupra careia elevul trebuie sa-si concentreze atentia este mai putin
interesanta si placuta decat activitatea anterioara;
-daca activitatea care urmeaza este foarte diferita de prima (ex. i se cere sa intrerupa lecturarea unei carti pasionante pentru a-si face tema la un obiect care nul atrage);
-privind deplasarea atentiei trebuie sa se asigure un anume ritm care sa permita
mutarea focarului de excitatie de la o actiune la cealalta.
Daca de exemplu invatatorul, concomitent cu explicarea lectiei prezinta si un material …….., fara a respecta un anumit ritm, scolarul isi concentreaza atentia asupra materialului si pierde o parte din explicatii. Aceasta pentru ca apar fenomene de inductie reciproca negativa intre activitatea de ascultare a explicatiilor si cea de percepere a materialului.
Distragerea – incapacitatea de concentrare se manifesta in moduri foarte diferite: unii sunt in permanenta agitatie, altii vorbesc cu colegii, altii isi gasesc ocupatii diferite sau, dimpotriva, stau nemiscati.
Cauzele neatentiei sunt multiple: particularitati de varsta dar si individuale: subalimentatie, vegetatiile adenoide, oboseala, reumatism, stare de somnolenta, plictiseala, lipsa de interes, lectii monotone sau prea dificile.
Trebuie sa se tina cont ca excitabilitatea scoartei prezinta variatii ritmice, care permit activizarea atentiei mai usor in anumite momente ale zilei: dimineata, dupa amiaza, la aproximativ 2 ore dupa masa de pranz, cu cat se apropie ora culcarii, scade progresiv.
8. VOINTA
Conduita copilului devine tot mai mult impregnata de proiectare, intentionalitate, de anticipare mentala si apoi de reglare.
Cele mai multe din conduitele de tip scolar incep sa se organizeze si sa se desfasoare sub imperiul cerintelor de tipul „trebuie”, „este necesar”, „pentru maine2 etc.
Incepe sa patrunda in lumea unor repere logice si morale dar deciziile sunt luate sub supravegherea adultului.
Conduita efortului oscileaza ca durata si este strans legata de afectivitate si de motivatie.
La 9 ani se poate mobiliza fara a mai fi nevoie de interventia adultului, isi poate stabili scopuri, isi stabileste programe de invatare, ordoneaza prioritatile chiar daca poarta o puternica nota preferentiala.
Apare un nou nivel al reglajului voluntar sustinut de gandire, memorie voluntara, de deprinderile de desen, pictura, sportive sau pentru unele activitati artizanale.
Vointa isi impune amprenta si asupra celorlalte procese: perceptia devine observatie, memoria voluntara, atentia voluntara incep sa fie tot mai frecvent solicitate.
Prin confruntarea cu diferite obstacole se dezvolta puterea vointei, intensitatea efortului voluntar, ca si perseverenta in finalizarea scopurilor sau in finisarea produselor activitatii scolare.
9. AFECTIVITATEA
Evolutia afectivitatii este pregatita de urmatoarele conditii:
-organizarea, continutul, sarcinile activitatii scolare;
-noile reguli impuse de viata scolara si de societate;
-noile modele de gandire si de a privi lumea cu o anumita obiectivitate, de a fi mai putin egocentric.
Daca initial scoala, ambianta scolara reprezinta pentru copil o sursa de teama, neliniste, necazuri, treptat se instaleaza o adaptare afectiva.
Micul scolar manifesta, comparativ cu instabilitatea afectiva a prescolarului o stabilizare si o echilibrare din ce in ce mai mare a afectivitatii. Daca la 6 ani se afla sub semnul bipolaritatii, al ambivalentei afective (vrea si nu vrea un lucru, sau isi arata rand pe rand dragostea dar si ura fata de una si aceeasi persoana), spre 10 ani devine mult mai stabil, controlat.
Invatarea organizata rational contribuie la dezvoltarea atasamentului fata de colegi, de invatatoare, a bucuriei efortului, a dorintei de afirmare dar si de solidaritate cu grupul in fata unor competitii de grup (jocuri sportive, jocurile mintii etc.).
Sub impactul activitatilor comune apar: sentimentul raspunderii, al corectitudinii, al delicatetei, al daruirii.
Dupa varsta de 8 ani se constientizeaza diferentele de evaluare, felul cum se percepe micul scolar si cum este vazut de parinti, de cadrele didactice, de ceilalti copii.
Atunci cand estimatia de sine nu coincide cu estimatia invatatorului si a celorlalti copii, cel in cauza poate recurge la strategii de evitare, de ocolire, chiar poate minti (copilul care nu vrea sa i se treaca nota in carnet spune ca l-a pierdut, l-a uitat etc.).
Capacitatea de simulare si empatia (transpunerea imaginara in plan perceptiv, afectiv, intelectiv, in altceva) cresc evident.
10. MOTIVATIA
Este stadiul in care se pun bazele structurii motivationale care vor influenta invatarea scolara ulterioara. La intrarea in scoala este predominant extrinseca (merg la scoala pentru ca familia doreste, pentru ca acelasi lucru il fac si alti copii). Pe masura ce dobandeste cunostinte, deprinderi, se consolideaza acest tip de motivatie dar apare si motivatia cognitiva, intarita de perceperea importantei invatarii, a satisfactiei raspunsurilor pozitive si a confirmarii propriilor capacitati in raport cu ceilalti colegi ai clasei.
La 9 ani se contureaza preferinte pentru anumite cunostinte chiar daca estenestavilita curiozitatea. Incepe sa se structureze motivatia intrinseca. Initial este legata si de apreciere, notare (copilul este interesat de nota obtinuta) ceea ce genereaza o motivatie de compensatie.
Se pastreaza interesul pentru joc dar uneori intra in competitie, chiar in conflict cu interesul pentru invatatura. Se recomanda intarirea si nu conflictul de interese tinand cont si de faptul ca apar diferente de sex, fetele sunt interesate de jocurile de intrecere cu orientare practica sau cognitiva in timp ce baietii prefera jocurile de miscare, de forta, de lupta.
Apar si alte categorii de interese:
-interesul pentru grup, care ii satisface trebuinta de afiliere. Poate face parte
concomitent din 2-3 grupuri, de scoala si grupuri informale, bazate mai ales pe criteriile: varsta, vecinatate etc;
-interesul pentru lectura, incepand cu clasele a III-a si a IV-a se inscriu la biblioteci, prefera legende, literatura stiintifico-fantastica, curiozitati din viata plantelor etc. se ataseaza de o anumita carte in care eroul este un copil;
-se cristalizeaza si interesele culturale care sunt inca imprecise, vagi, pentru activitati tehnice, artistice, sportive, muzicale, vizionare TV. In forma incipienta se anunta si interesul pentru viata interioara, reproduce intamplari traite, arata admiratie, grija fata de ceea ce a spus, a facut;
-„eu-l care se priveste e sine” – o nevoie de a apara intimitatea, are secrete, discuta cu el insusi, interiorizeaza modele sociale; -interesul fata de propria persoana va deveni trasatura specifica a adolescentului.
11. PERSONALITATEA
Bazele personalitatii realizate in prescolaritate incep sa se structureze in functie de mai multi factori dintre care cei mai importanti sunt:
-solicitarile impuse de statutul si rolul de scolar care se resimt in cresterea importantei sociale a activitatii sale (perceperea reciproca, dialogul, competitia, sunt mecanisme de modelare a personalitatii);
-relatiile cu adultii care il determina sa realizeze: -mai multe identificari pe orizontala, care ii vor consolida unele modele de comportament (sociabilitatea); -mai multe identificari pe verticala, un rol hotarator avand relatia cu invatatorul.
-evolutia proceselor cognitive si voluntare vor fi resimtite in modificarea permanenta a modului de a vedea realitatea si in incercarile pe planificare, de dirijare voluntara a activitatii.
Privind temperamentul, devin mai evidente diferentele individuale in felul cum raspund sarcinilor scolare.
Colericii sunt mai greu de stapanit, agitati, nemultumiti, inconsecventi, spre deosebire de flegmatici, care probeaza grija, meticulozitate sau introvertitii de tip melancolic, predispusi la tacere, visare, adeseori indiferenti fata de evaluare. Se intampla sa stie raspunsul dar sa nu-l lucreze sau sa nu se anunte.
Treptat, sub influenta modelatoare a scolii, temperamentele excitabile, in cadrul lectiilor devin ceva mai ponderate, iar cele flegmatice reduc din inertie.
Aptitudinile sunt in progres, concretizate in rezultate care confera o anumita pozitie in clasa sau intre scoli. Domeniile de afirmare sunt compunerile, desenul, sportul, coregrafia, gimnastica, muzica.
Evolutia caracterului este influentata de activitatea scolara ce contribuie la cultivarea punctualitatii, corectitudinii, perseverentei, superficialitatii, invidiei, iar relatiile pe orizontala promoveaza colaborarea, sentimentul apartenentei la grup, autoexigenta.
Potrivit lui P. Osterrieth, „In cadrul grupului se elaboreaza primele relatii sociale perfect reciproce, care constituie un antidot eficient pentru egocentrismul lui originar”.7
Pe linia conduitei morale se inregistreaza un respect natural al vietii de grup, care va evolua spre reciprocitate acceptata, iar pe masura dobandirii unei experiente privind participarea la elaborarea si controlul normelor de grup, se dezvolta autoreglarea in acord cu ele.
Aceasta va pregati autonomia morala in stadiile urmatoare.
7 P.Osterrieth, “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, 1976, pag.149
Apar tot mai multe manifestari, aprecieri care sunt concludente pentru constiinta de sine (ex. „imi place sa lucrez mai putin la matematica decat la …”) sau pentru imaginea de sine anume:
Eu-l fizic nu il preocupa la inceputul stadiului, dar treptat devine interesat de haine, de tinuta, il satisfac unele aprecieri pozitive „are ochi frumosi, ca mama”, etc.
Eu-l spiritual este influentat puternic de evaluarile invatatoarei, ale celor din jur, se consolideaza intr-o imagine de sine care poate fi puternica, stimulativa, stenica, sau, dimpotriva, vulnerabila, cea din urma nu il va ajuta sa se bucure de reusita pe deplin, nici atunci cand o obtine.
Eu-l social influentat de participarea la viata clasei, a grupului, se cristalizeaza intr-o imagine de sine ce surprinde constiinta pozitiei locului sau in clasa, cunoasterea motivelor pentru care este sau nu apreciat de colegi, daca este sau nu un „factor de identificare pentru ceilalti (ex.„a copiat dupa mine” etc.) sau dimpotriva, daca este evitat, respins.
|
