VOCABULARUL MODELULUI COMUNICATIV
Definitiile urmatoare propun o reluare succinta a unora dintre problemele discutate în textul cartii Perspectiva de abordare a conceptelor este cea a "pedagogiei comunicarii" Termenii au valoarea unor cuvmte-instrument, menite sa asigure claritatea dialogului cu cititorul acestor pagini4
Abordare comunicativa (model comunicativ-functional) - viziune asupra studiului limbilor în scoala, conturata în Europa anilor '80 si implementata la noi prin 16216m1223q reforma anilor '90 Modelul este centrat asupra formarii competentei de comunicare si a competentei culturale si vizeaza a) în plan pedagogic, constituirea unui cadru de învatare capabil sa acorde un spatiu larg initiativei elevului, b) în plan psihologic, instituirea unei practici motivate si functionale a limbii si lecturii, c) în plan lingvistic, deschiderea studiului limbii înspre aspectele interactive si sociale, d) în plan cultural, extinderea domeniului literaturii înspre literatura de frontiera si contemporaneitate si extinderea problematicii textului în zona non-hterarului
Achizitionare (achizitie) - proces de apropriere spontana si progresiva a unor realitati complexe Acest proces permite asimilarea limbajului prin intermediul unor situatii si evenimente Parintele nu-l "învata" pe copil limba materna, ci-l asaza în contexte de viata sau "de achizitie" Prin opozitie, lectia traditionala de gramatica se caracterizeaza prin procese de învatare, si nu de achizitie Valorizarea didactica a procesului de achizitie presupune implicarea activa a elevilor în situatii de comunicare globale (situatii autentice "non-didactice"), urmate de momente de reflectie (de metacomunicare) ce vizeaza identificarea elementelor prezente în cadrul schimbului verbal si social
Activitate didactica - situatie formativa compusa dmtr-o succesiune de evenimente sau momente didactice orientate de obiective conjugate în functie de scopul didactic, activita tile de predare-învatare pot fi activitati de comunicare (ce favorizeaza procesele de achizi tie) si activitati de asimilare a cunostintelor (ce favorizeaza procesele de învatare)
Definitiile au avut ca puncte de pornire urmatoarele lucrari Programe scolare, Ana curriculara , comunicare, Bidu-Vrânceanu, A et aht, Dictionarul de stiinte ale limbii, Bucuresti, Ed Nemira, 2001, Dolz J B Schneuwly (1998), Pour un enseignement de l'oral, Initiation aux genres formels a l'ecole, Pans, ESF editau 1998 Doron, R F Parot (coord ), Dictionar de psihologie, (trad N Cernauteanu et alu), Bucuresti, Humamtas 1991 , De Ketele, J -M et alu, Guide duformateur, Bruxelles, De Boeck, 1989, Husen, T , N T, Postlethwaite NT, The International Encyclopedia of Education, ed 2, Oxford, Pergamon, 1994, Mmder, M, Une ency-clopedie des domaines de l education, Pans, Bruxelles, De Boeck, 1997, Raynal, F si A Rieumer,, dictionnaire des concepts des, apprentissage, formation et psychologie cognitive, Pans, Editions ESF, : Simard, C , Elements de didachque dufrangais languepremiere, Pans, Hachette, 1990
Glosar 219
Activitate de asimilare / structurare a cunostintelor - activitati ce vizeaza asimilarea unor cunostinte metalingvistice (de ortografie, lexic, morfologie, sintaxa, j organizare a textului, parametri situationali etc.) sau de teorie literara. Scopul lor este de a .j contura notiuni ce vor putea fi reinvestite ulterior în practicile de comunicare, în lectura si
interpretare. A.a. se mai numesc "activitati specifice" (Canada) sau "activitati de
structurare" (Franta).
Activitati de comunicare - activitati ce vizeaza practica functionala a limbii sau, altfel | spus, comprehensiunea si producerea de discurs. Aceste demersuri didactice creeaza situatii complete si functionale de lectura, scriere sau comunicare orala si permit exersarea competentei de comunicare într-o maniera integrata. A. c. contin si secvente de observare si de obiectivare a experientei în vederea dobândirii unor cunostinte despre fenomenul lingvistic experimentat; specificul lor consta însa în practicarea limbii în maniera integrata. Activitatile de comunicare se definesc prin opozitie cu activitatile de structurare a cunostin-■ telor si poarta denumiri diferite: "activitati de eliberare" (Franta), "activitati-cadru" (Elve-l tia), "practici de discurs semnificante" (Canada).
A-sti-sa-fii (savoir-âtre) - termen al seriei savoir, savoir-faire, savoir-etre, savoir-i âxenir prin care se depaseste domeniul cognitiv si care acopera ansamblul "variabilelor interne" ale unui individ; atitudini, valori, sentimente, emotii, motivatii, trasaturi de personalitate, stiluri de conduita etc. Comunicarea orala si scrisa si lectura sunt activitati ce permit modelarea lui a-sti-sa-fii sau, cel putin, reflectia asupra unora dintre aspectele pe care termenul le reuneste. Mai mult, lectura literara, prin modelele / antimodelele pe care le aduce aproape, face posibila conturarea lui a-sti-sa-devii. Conceptul savoir-devenir este definit drept capacitate de a te pune în proiect, de a-l planifica, realiza, evalua si ajusta pe parcursul desfasurarii si de a-l evalua în final. Cele doua categorii - a sti-sa-fii si a-sti-sa-devii -nuanteaza competenta de comunicare si sunt puncte de fuga esentiale în studiul maternei.
Capacitate (skill, savoir-faire) abilitate naturala sau dobândita de a face ceva; capacitatile sunt transferabile, adica reutilizabile în contexte diferite. Termenul poate fi folosit ca sinonim al cunostintelor procedurale (a sti cum sa folosesti informatia) si contextuale (a sti când, unde si de ce sa folosesti informatia). Programele noastre fixeaza, ca obiective-cadru, formarea a patru capacitati fundamentale: a sti sa receptezi si sa produci mesaj oral, a sti sa receptezi si sa produci mesaj scris. La rândul lor, aceste capacitati pot fi descompuse în subcategorii (ex.: capacitatea de a produce mesaj oral poate fi specificata în a sti sa începi, sa continui sau sa închei dialogul, sa preiei ideea, sa formulezi opinia etc). Capacitatile si cunostintele formeaza resursele competentei de comunicare.
Competenta de comunicare (didactica) - ansamblul cunostintelor (savoirs) si capacitatilor (savoir-faire, savoir-etre) pe care subiectul le mobilizeaza pentru a rezolva situatiile de comprehensiune si de producere a textului. Competenta de comunicare poate fi definita prin urmatoarele componente: 1. componenta verbala (stapânirea coordonatelor limbii); 2. componenta cognitiva (stapânirea operatiilor intelectuale responsabile de producerea si comprehensiunea limbajului: memorarea, diferentierea, compararea, clasarea, inferenta, anticiparea etc); 3. componenta enciclopedica (cunoasterea aspectelor lingvistice, textuale si discursive, proprii unor domenii diferite: istorie, stiinta, tehnica etc); 4. componenta ideologica (capacitatea de a se situa fata de si de a reactiona la idei, valori, opinii vehiculate prin discurs); 5. componenta literara (capacitatea de a exploata creativitatea verbala); 7. componenta socio-afectiva (reteaua de conceptii, de sentimente si de valori ce influenteaza
Alina Pamfil Limba si literatura româna în gimnaziu
comportamentul verbal al individului Din totalitatea componentelor competentei de comu nicare, componenta verbala este vizata explicit si constant prin orele de limba româna si cuprinde, la rândul ei a) o dimensiune lingvistica (cunoasterea si utilizarea aspectelor de ordin fonetic, lexical si a celoi de sintaxa a frazei), b) o dimensiune textuala (cunoasterea si utilizarea regulilor si procedeelor care asigura organizarea generala a unui text legatura între fraze, coerenta între parti, structura textuala, narativa, descriptiva, argumentativa, explicativa), c) dimensiunea discursiva (cunoasterea si utilizarea regulilor si procedeelor care determina folosirea limbii în context utilizarea registrelor limbii, a normelor de interactiune verbala, cunoasterea parametrilor situatiei de comunicare etc )
Comunicarea - proces conturat prin.doua grupuri de definitii Primul accentueaza sensul de proces de transmitere a unui mesaj (A trimite un mesaj lui B, mesaj care are un efect asupra acestuia) si cadreaza comunicarea prin întrebarile cine si ce spune7 cui spune, pe ce canal si cu ce efect7 Cel de-al doilea grup statueaza comunicarea ca negociere si schimb de semnificatie, proces în care mesajele, persoanele determinate cultural si "realitatea" înterac-tioneaza pentru a permite ca întelesul sa fie produs, iar întelegerea sa apara întrebarile sunt acum centrate pe raporturi care este raportul dintre elementele ce alcatuiesc mesajul9 care este raportul dintre text si realitatea la care se refera7 dar raportul dintre text si experienta sociala si culturala a receptorului7 etc Cele doua grupuri de definitii sunt complementare, fapt reflectat în didactica în sena întrebarilor ce cadreaza situatiile de comunicare cine vorbeste7 cui 1 se adreseaza7 ce comunica7 despre ce comunica7 în prezenta cui7 unde7 când7 cum7 cu ce scop7 care sunt relatiile dmtre cei ce comunica7 dar relatiile dintre cei ce comunica si ceea ce este comunicat7 etc
Context comunicativ (de comunicare) - ansamblu al factorilor care, dincolo de sen surile determinate de structura lingvistica a enunturilor, afecteaza semnificatia acestora Contextul comunicativ se defineste prin urmatoarele componente a) datele situatiei de comunicare (identitatea, rolul si statutul social al interlocutorilor, locul si momentul comunicarii), b) supozitii despre ceea ce interlocutorii stiu sau considera de la sine înteles, despre opiniile si intentiile lor în situatia data, c) locul enuntului în ansamblul discursiv dm care face parte
Demers - modalitate de a conduce o actiune didactica, de a te îndrepta spre un scop, demersul poate fi 1 inductiv (pleaca de la particular, pentru a se îndrepta spre general si a reveni apoi la particular), 2 deductiv (pleaca de la general spre particular), 3 analogic sau transductiv (transpune într-un context nou o abordare sau o solutie deja cunoscuta) si 4 dialectic (abordare contradictorie ce permite tratarea datelor prin confruntarea lor simul tana)
Dezbatere - specie a discursului oral de tip mterlocutiv ce presupune confruntarea unor opinii, credinte, idei sustinute de participanti diferiti Tipurile dezbaterii sunt 1 dezbaterea de opinii pe fond de controversa (ce presupune reunirea si confruntarea unor pozitii diferite cu scopul de a influenta pozitia celuilalt sau de a preciza si / sau modifica propria pozitie ex "Este personajul X vinovat sau nevinovat de ", o varianta a acestui tip de dezbatere este modelul Karl Popper, 2 deliberarea (în cadrul careia argumentatia vizeaza luarea unei decizii, ex "Ce carte sa alegem pentru lectura în grup7"); 3 dezbaterea cu scopul de a rezolva probleme (în cadrul ei, opozitia initiala tme de cunoasterea, dar mai ales de necunoasterea sau de cunoasterea partiala a problemei, ex "Cum sa ne organizam pentru a sene un ghid al localitatii7", "Care ar putea fi grila de lectura a unei descrieri7")
Glosar 22L
Documente autentice (non-didactice) - imagini si texte create cu alte scopuri decât activitatea didactica (articole de ziar, înregistrari ale unor conversatii cotidiene, reclame etc.) si folosite cu intentia de a aduce "realitatea" extrascolara în spatiul orei de comunicare.
Expunere - specie a discursului oral relativ formala si specifica, prin care cel ce expune se adreseaza auditoriului într-o maniera structurata pentru a-i transmite informatii, a descrie, a demonstra sau a explica.
Factorii comunicarii - termenul denumeste elementele constitutive ale procesului de comunicare verbala si acopera, în programele noastre, cei sase parametri ai schemei lui R. Jakobson: emitatorul, destinatarul, mesajul, contextul, codul si contactul.
Functiile limbajului - tipuri de relatii între forma lingvistica si situatia / contextul / în care aceasta este utilizata. Functiile limbajului, asa cum apar ele în programele de limba si literatura româna, au fost conturate de R. Jakobson prin raportare la factorii comunicarii: a) functia referentiala, centrata pe context / referent; b) functia emotiva, centrata pe emitator; c) functia conativa, pe destinatar; d) functia metalingvistica, pe cod; e) functia fatica, pe contactul dintre interlocutori; f) functia poetica, centrata pe mesajul însusi.
Joc de rol - tehnica de joc de imitatie, asezata la frontiera pedagogiei si psihodramei; se defineste, înainte de toate, ca o forma a improvizatiei si, deci, a imprevizibilului; aceasta dimensiune îl separa de activitatile de simulare, ce presupun prezenta unui scenariu, a unui traseu previzibil: ex.: a-ti imagina monologul interior al unui personaj, într-un anume moment al actiunii; a descrie ceea ce vede / simte eroul în momentul ...; a scrie o scrisoare actorului preferat etc.
Metacognitie - termen ce desemneaza deopotriva un domeniu de cunoastere special (cunostintele noastre despre cognitie) si procesele si strategiile de reglare a cognitiei. în didactica maternei, termenul este folosit cu cea de-a doua acceptiune si se refera la cunostintele pe care elevul le are despre comprehensiune si producere de text si la controlul acestor activitati. Instrumente eficiente în acest sens sunt fisele de control si autoevaluare.
Metacomunicare - termenul desemneaza cunostintele pe care elevul le are despre factorii implicati în comunicare si capacitatea de a-si controla (planifica, monitoriza si evalua) modul de a actiona (verbal, non-verbal si paraverbal) si de a reactiona. Eficiente în acest sens sunt fisele de control si autoevaluare, precum si secventele de reflectie asupra activitatilor de comunicare globala.
Metode pedagogice - teorii si practici coerente care permit asimilarea de informatii si de notiuni si achizitia de capacitati. Metoda presupune o anume idee despre om, despre societate si despre raporturile dezirabile între om si societate. Metodele se definesc, de asemenea, prin rolurile pe care le joaca actorii implicati în procesul educational si prin locul acordat cunostintelor.
Modelare (modelisation) - tehnica de predare ce consta în prezentarea unui model si în reproducerea lui de catre elevi; tehnica este eficienta în cadrul predarii cunostintelor procedurale si poate pune în evidenta nu numai pasii procesului de gândire, ci si ezitarile sau derivele lui (ex.: în cazul primelor lectii de rezumare sau de identificare a ideilor principale, profesorul construieste, mai întâi, o secventa în care rezolva sarcina cu voce tare; apoi reia
Alina Pamfil: Limba si literatura româna în gimnaziu
pasii si evidentiaza specificul demersului; în final, cere elevilor sa realizeze singuri sarcina, gândind cu voce tare sau prezentând doar rezultatele).
Obiectiv cadru - obiectiv cu grad ridicat de generalitate si complexitate, orientat înspre formarea unor capacitati si atitudini specifice disciplinei si urmarit de-a lungul mai multor ani de studiu.
Obiectiv de referinta - obiectiv ce specifica rezultatele asteptate ale învatarii si urmareste progresia capacitatilor si cunostintelor de la un an de studiu la altul.
Proiect - activitate realizata individual sau în grup, orientata de un scop productiv si concretizata într-o prezentare cu caracter public. în cadrul proiectului, învatarea nu este un scop în sine, ci serveste un mod de a întreprinde o actiune (ex.: scrierea unui ghid al localitatii si editarea lui, cercetarea semnificatiei "martisorului", a pomului de Craciun si prezentarea rezultatelor, elaborarea unei grile de lectura a textului epic si prezentarea ei, alcatuirea unei culegeri de texte si publicarea ei etc). Proiectele pot fi clasificate în functie de durata (proiecte de an, de semestru, de capitol etc.) si în functie de anvergura temei: proiecte deschise (atunci când vizeaza realitatea extrascolara) sau închise (atunci când vizeaza disciplina / disciplinele scolare); proiecte-directoare (atunci când vizeaza întreaga arie curriculara) si sub-proiecte (integrate într-un proiect director si vizând ariile disciplinei).
Secvente de negociere - secvente ce permit elevilor schimbul de idei, de puncte de i vedere, schimb realizat cu scopul de a ajunge la un acord; ex.: discutii referitoare la modul f de organizare a grupului în vederea elaborarii unui proiect; discutii legate de semnificatiile plurale ale unui text; discutii despre strategiile optime de redactare a unui anume tip de text etc.
Simulare - tip de demers didactic ce permite reinventarea, reproducerea cât se poate de fidela a unui plan al realitatii; prin simulare, se dezvolta o situatie ale carei componente esentiale trebuie programate dinainte si care sunt, în consecinta, previzibile, ex.: simularea unei conversatii telefonice cu parintele prietenului, simularea unei mese rotunde etc. Simularile se integreaza în categoria activitatilor globale de comunicare.
Unitati de continut / de învatare - structuri de continuturi organizate fie tematic, fie în conformitate cu domeniile constitutive ale disciplinei (lectura, elemente de constructia comunicarii, comunicare orala, scriere). Ordinea de parcurgere a acestor continuturi poate fi decisa de profesor sau de catedra; conditia o constituie respectarea logicii didactice a domeniului si asigurarea unui numar de ore pentru sinteze si recapitulare.
|
