Valorile morale se refera întotdeauna la efectele sau consecintele actelor noastre asupra celorlalti sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trasaturi de caracter a caror cultivare si, mai ales, afirmare practica, în actiune, sunt de natura sa tina în frâu pornirile noastre agresive, antisociale, împiedicându-ne sa producem suferinte inutile si dezavantaje nemeritate dar, mai ales, sa stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalti, astfel încât actele noastre sa 11411o1420l duca la cât mai deplina afirmare a umanitatii din noi însine si din semenii nostri.
Binele - valoarea cardinala a domeniului etic - este o notiune polimorfa, aproape imposibil de sintetizat într-o definitie de manual. În orice caz, binele are întotdeauna legatura cu maxima împlinire a conditiei umane, atât în propria existenta a fiecarui individ, cât si în ceilalti, în masura în care sunt afectati si influentati de actele si deciziile noastre. Opusul binelui, raul moral se regaseste în toate faptele noastre care ne împiedica, atât pe fiecare dintre noi, cât si pe ceilalti, sa ne realizam pe deplin umanitatea, provocând dureri si suferinte degradante.
Abstract în sine, binele poate fi realizat practic numai prin urmarirea în tot ceea ce facem a unor valori subordonate, precum cinstea, curajul, adevarul, dreptatea, generozitatea, solidaritatea etc. Nu putem fi "buni" pur si simplu, asa cum suntem înalti, grasi sau bruneti, ci devenim din ce în ce mai buni în masura în care cultivam în noi aceste valori morale, pretuite în mai toate societatile si perioadele istorice.
Extrem de vechi, valorile pe care de câteva secole încoace le socotim morale prin excelenta nu au fost dintotdeauna ceea ce tind sa fie în zilele noastre. În epocile arhaice, valorile mai sus mentionate au fost indisociabil legate de autoritatea traditiei, întarita de fervoarea credintei religioase. Multe secole de-a rândul, din cauza izolarii geografice si culturale, valorile morale au avut o semnificatie locala, particulara, fiind pretuite numai de catre membrii unei relativ restrânse comunitati culturale sau clase sociale, "strainul" nefiind recunoscut drept o fiinta pe deplin umana, cu aceleasi drepturi, nevoi si aspiratii, fiind privit cu teama si cu ostilitate. Totodata, mobilul principal al cultivarii valorilor morale nu a fost în acele vremuri îndepartate respectul fata de semnificatia lor intrinseca ci dorinta de a fi pe placul divinitatii si mai ales frica de pedeapsa divina. Abia din momentul în care lumea a început sa se largeasca, intensificându-se contactele între lumi si culturi diferite, si pe masura ce autoritatea religiilor traditionale a început sa slabeasca (în buna masura datorita relativitatii dogmelor si cultelor religioase), omenirea a început sa îsi puna problema necesitatii de a respecta anumite valori morale universal valabile prin semnificatia lor intrinseca si nu datorita impunerii lor de catre vointa divina. Abia din acest moment putem vorbi de valori morale propriu-zise, în deplina lor autenticitate, întrucât sunt asumate ca principii calauzitoare ale faptelor noastre fata de orice fiinta umana întrucât cu totii suntem în egala masura oameni si independent de credinta sau necredinta religioasa a fiecaruia. O buna parte din valorile morale au fost, de-a lungul istoriei lumii civilizate, întarite de forta legii, dar ceea ce legea nu poate impune ca obligatie juridica ramâne înca o datorie morala pentru aceia dintre noi care cred cu convingere în valorile etice.
În lumea contemporana, înca foarte diversa, dar din ce în ce mai mult integrata prin procesul de globalizare, date fiind slabirea autoritatii cutumelor locale si traditionale, precum si marea varietate confesionala, valorile morale tind sa exercite din ce în ce mai mult un rol coordonator si ierarhizant în sfera tuturor valorilor. Aceasta tendinta este înca destul de firava, datorita competitiei cu alte valori cu veleitati dominante sau hegemonice. Dupa ce atâta timp religia a fost axa coordonatoare a întregului spectru axiologic, lumea moderna a început sa se închine la alti "zei": profitul, interesul economic, producerea si acumularea de bogatie materiala, în strânsa alianta cu stiinta, care, pe de o parte, a oferit prin revolutia tehnica mijloace tot mai eficiente de crestere economica si de progres în sfera utilitatii, uzurpând, pe de alta parte, suprematia religiei în planul vietii spirituale, devenind ea însasi, pentru multi profani, o adevarata religie.
Experienta ultimului secol îndeosebi a dovedit însa ca goana furibunda dupa profituri economice imediate duce la consecinte dezastruoase nu numai din punct de vedere umanitar, ci chiar sub aspect strict economic pe termen mediu si lung. Pe de alta parte, s-a vazut, cu consecinte dramatice sau de-a dreptul tragice, ca, în absenta unor repere etice, stiinta poate produce deopotriva atât miracole extrem de benefice pentru omenire, cât si adevarate catastrofe, cu urmari incalculabile. Iata de ce îsi face din ce în ce mai pregnant loc în lumea de astazi ideea ca dezvoltarea omenirii trebuie sa se bazeze pe o responsabilitate morala clar asumata de catre factorii decizionali în domeniul economic, politic, juridic sau stiintific; altminteri, omenirea risca sa se confrunte cu amenintari si crize de o extrema gravitate, de natura sa puna în pericol însasi supravietuirea ei, nemaivorbind despre calitatea vietii si despre valoarea existentei umane.
|
