Specificul valorilor morale

Specificul valorilor morale

Valorile morale se refera īntotdeauna la efectele sau consecintele acte­lor noastre asupra celorlalti sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trasaturi de caracter a caror cultivare si, mai ales, afir­mare practica, īn actiune, sunt de natura sa tina īn frāu pornirile noastre agresive, antisociale, īmpiedicāndu-ne sa producem suferinte inutile si dezavantaje nemeritate dar, mai ales, sa stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalti, astfel īncāt actele noastre sa 11411o1420l duca la cāt mai deplina afirmare a umanitatii din noi īnsine si din semenii nostri.

Binele - valoarea cardinala a domeniului etic - este o notiune polimorfa, aproape imposibil de sintetizat īntr-o definitie de manual. Īn orice caz, binele are īntotdeauna legatura cu maxima īmplinire a conditiei umane, atāt īn propria existenta a fiecarui indi­vid, cāt si īn ceilalti, īn masura īn care sunt afectati si influentati de actele si deci­ziile noastre. Opusul binelui, raul moral se regaseste īn toate faptele noastre care ne īmpie­dica, atāt pe fiecare dintre noi, cāt si pe ceilalti, sa ne realizam pe deplin umanitatea, provocānd dureri si suferinte degradante.

Abstract īn sine, binele poate fi realizat practic numai prin urma­rirea īn tot ceea ce facem a unor valori subordonate, precum cinstea, curajul, adevarul, dreptatea, generozi­tatea, solidaritatea etc. Nu putem fi "buni" pur si simplu, asa cum suntem īnalti, grasi sau bruneti, ci devenim din ce īn ce mai buni īn masura īn care cultivam īn noi aceste valori morale, pretuite īn mai toate societatile si perioadele istorice.

Extrem de vechi, valorile pe care de cāteva secole īncoace le socotim morale prin excelenta nu au fost dintotdeauna ceea ce tind sa fie īn zilele noastre. Īn epocile arhaice, valorile mai sus mentionate au fost indisociabil legate de autoritatea traditiei, īntarita de fervoarea credintei religioase. Multe secole de-a rāndul, din cauza izolarii geo­grafice si culturale, valorile morale au avut o semnificatie locala, particulara, fiind pretuite numai de catre membrii unei relativ restrānse comunitati culturale sau clase sociale, "strainul" nefiind recunoscut drept o fiinta pe deplin umana, cu aceleasi drepturi, nevoi si aspiratii, fiind privit cu teama si cu ostilitate. Totodata, mobilul principal al cultivarii valorilor morale nu a fost īn acele vremuri īndepartate respectul fata de semnificatia lor intrinseca ci dorinta de a fi pe placul divinitatii si mai ales frica de pedeapsa divina. Abia din momentul īn care lumea a īnceput sa se largeasca, intensificāndu-se contactele īntre lumi si culturi diferite, si pe masura ce autoritatea religiilor tradi­tionale a īnceput sa slabeasca (īn buna masura datorita relativitatii dogmelor si cultelor religioase), omenirea a īnceput sa īsi puna pro­blema necesitatii de a respecta anumite valori morale universal vala­bile prin semnificatia lor intrinseca si nu datorita impunerii lor de catre vointa divina. Abia din acest moment putem vorbi de valori morale propriu-zise, īn deplina lor autenticitate, īntrucāt sunt asumate ca principii calauzitoare ale faptelor noastre fata de orice fiinta umana īntrucāt cu totii suntem īn egala masura oameni si independent de credinta sau necredinta religioasa a fiecaruia. O buna parte din valorile morale au fost, de-a lungul istoriei lumii civilizate, īntarite de forta legii, dar ceea ce legea nu poate impune ca obligatie juridica ramāne īnca o datorie morala pentru aceia dintre noi care cred cu convingere īn valorile etice.

Īn lumea contemporana, īnca foarte diversa, dar din ce īn ce mai mult integrata prin procesul de globalizare, date fiind slabirea autori­tatii cutu­melor locale si traditionale, precum si marea varietate confe­sionala, valorile morale tind sa exercite din ce īn ce mai mult un rol coordonator si ierarhizant īn sfera tuturor valorilor. Aceasta tendinta este īnca destul de firava, datorita competitiei cu alte valori cu veleitati domi­nante sau hegemonice. Dupa ce atāta timp religia a fost axa coor­donatoare a īntregului spectru axiologic, lumea moderna a īnceput sa se īnchine la alti "zei": profitul, interesul economic, producerea si acu­mularea de bogatie materiala, īn strānsa alianta cu stiinta, care, pe de o parte, a oferit prin revolutia tehnica mijloace tot mai eficiente de cres­tere economica si de progres īn sfera utilitatii, uzurpānd, pe de alta parte, suprematia religiei īn planul vietii spirituale, devenind ea īnsasi, pen­tru multi profani, o adevarata religie.

Experienta ultimului secol īndeosebi a dovedit īnsa ca goana furi­bunda dupa profi­turi economice imediate duce la consecinte dezas­truoase nu numai din punct de vedere umanitar, ci chiar sub aspect strict economic pe termen mediu si lung. Pe de alta parte, s-a vazut, cu consecinte dramatice sau de-a dreptul tragice, ca, īn absenta unor repere etice, stiinta poate produce deopotriva atāt miracole extrem de benefice pentru omenire, cāt si adevarate catastrofe, cu urmari incal­culabile. Iata de ce īsi face din ce īn ce mai pregnant loc īn lumea de astazi ideea ca dezvoltarea omenirii trebuie sa se bazeze pe o res­pon­sabilitate morala clar asumata de catre factorii decizionali īn domeniul economic, politic, juridic sau stiintific; altminteri, omenirea risca sa se confrunte cu amenintari si crize de o extrema gravitate, de natura sa puna īn pericol īnsasi supravietuirea ei, nemai­vorbind despre calitatea vietii si despre valoarea existentei umane.