A. COMTE. SOCIOLOGIA STATICĂ. DESPRE PUTERI. STRUCTURA SOCIETĂŢII. LEGEA PREPONDERENŢEI.
1. Teoria organismului social. Puterile sociale. 2. Legea preponderentei sociale a fortei materiale. 3. Structura societatii. Statica sociala. 4. Tipuri de societati umane.
1. Teoria organismului social inaugureaza sociologia puterilor sociale. Organismul social are propria lui forta sociala, care provine din combinarea unor puteri sociale. asa cum societatea este compusa din unitati asemanatoare, deci din elemente sociale - familiile - tot astfel forta sociala este compusa tot din elemente asemanatoare ei: puterile sociale. Acestea sunt de natura tripla: materiale, morale, intelectuale si corespund celor trei elemente ale naturii umane: activitatea, afectul, inteligenta. Nici una dintre puterile acestea nu se manifesta nemijlocit, ci sub forme sociale corespunzatoare. Legea constituirii lor este legea compozitiei. Fiecare putere sociala este compusa din câte doua elemente de tendinte contrare. Pentru a genera forta sociala sau energia organismului social, cele trei elemente - materiale, intelectuale, morale - trebuie sa fie combinate ("... este evident ca influenta morala si influenta intelectuala vor ramâne incapabile de a constitui o forta reala, dac 242i88c 9; nu se vor putea completa printr-o influenta materiala suficienta", Systéme de politique positive, tII, p.268).
Înainte de a examina cum se combina aceste trei elemente ale oricarei puteri sociale, trebuie sa examinam din ce se compun ele însele.
Principiul analizei este acela al descompunerii lor în partile constitutive asemanatoare lor. Acestea sunt sursele celor trei puteri sociale elementare. Vom observa ca adevarata putere sociala este compusa din toate cele trei "influente" sau "forte" (sociale si ele) si ca neglijarea uneia aduce grave dereglari organismului social caci îi blocheaza puterea si deci manifestarea.
Conform teoriei comte-iene, puterea sociala devine reala numai când câte doua forte din cele trei se combina cu a treia.
Elementele din care se compune forta materiala sunt "numarul" si "bogatia".
Cele doua elemente se combina, în mod normal, fie în sensul ca numarul procura bogatia, fie în sensul ca el consimte a se supune bogatiei. Ele însa pot fi separate usor datorita tendintelor lor opuse: catre expansiune, unul, catre concentrare, celalalt. Influenta morala si intelectuala readuce armonia celor doua.
"Contrastul lor se agraveaza în perioadele de anarhie spirituala si compromite ordinea materiala, în chiar momentul în care aceasta devine cea mai indispensabila spre a mentine o sociabilitate insuficienta" (ibid, p.269).
Este de observat ca "numarul este mai accesibil influentei morale si bogatia primeste mai bine influenta intelectuala" (ibid).
La rândul ei, influenta sau forta intelectuala, este compusa din alte doua elemente: conceptie si expresie.
Expresia presupune conceptia, iar aceasta ramâne, fara eficacitate daca prima lipseste. Starea normala reclama armonia lor intima, tot la fel ca aceea dintre bogatie si numar. Dar separarea lor este si ea facila. Conceptia deci presupune existenta actului intelectual productiv (gândirea activ-creatoare). Expresia, însa, se poate lipsi de acest act, exercitându-se prin formele ideatice ale vechilor doctrine, idei, produse spirituale. Este necesara deci "prevalenta gânditorilor asupra vorbitorilor si scriitorilor" (p.270). Aceasta subordonare este alterata în perioadele de tranzitie, când "adevaratii renovatori sunt oprimati de facila popularitate a celor care se marginesc a reînnoi formele vechilor doctrine" (p.270).
Comte apreciaza ca epoca moderna cunoaste o asemenea dereglare si el o ridica la rangul unei cauze a dezordinii si anarhiei epocii. Aparitia unei clase degradate de "intelectuali", care se marginesc la folosinta de forme goale - negustori de cuvinte, mânuitori ai frazei - ori "reînnoirea" vechilor forme si doctrine, este fenomenul cel mai grav si adânc raspunzator de anarhia epocii moderne. Comte îi denumeste "literatori".
Trebuie facuta distinctia între "influenta directa a numarului si a expresiei si influenta, indirecta, a bogatiei si a conceptiei" (ibid).
În ambele cazuri, aceasta (influenta indirecta) reprezinta principala sursa a puterii reale atâta vreme cât ordinea sociala nu este prea mult tulburata.
"În raport cu conformitatea lor spontana la tendinta de expansiune sau de concentrare, expresia se asociaza de regula cu numarul, asa cum conceptia se asociaza cu bogatia." (ibid).
Cât priveste influenta sau forta morala, cele doua surse ale ei sunt "inima si caracterul".
În ceea ce priveste relatia lor, caracterul trebuie sa prevaleze în raport cu inima.
"Într-adevar, în raport cu existenta obiectiva, caracterul determina ascendentul moral mai mult decât inima". "Însa, existenta subiectiva rectifica acest ordin provizoriu... Pe masura ce starea sociala se regularizeaza, inima prevaleaza asupra caracterului, ea fiind sursa impulsurilor, cu toate ca acesta domina singur asupra lor" (p.271).
si în cazul influentei morale, functioneaza preponderenta influentei indirecte asupra celei directe. Totusi, în acest al treilea caz apare o distinctie prin aceea ca influenta morala cea mai directa contribuie la formarea fortei sociale, ale carei mentinere si reglare depind de influenta indirecta.
"Caracterul, într-adevar, este predispus la a comanda si inima la a se supune. În regimul final însa, preponderenta revine inimii."
Afectul reprezinta "centrul veritabil al unitatii cerebrale" (p.26). Întâlnim deci, în volumele care compun seria Sistemului de politica pozitiva, deci spre sfârsitul vietii sociologului, o tendinta de a considera afectul, nu intelectul, "centrul unitatii cerebrale". Unii comentatori cred ca aceasta ar fi una din consecintele "dereglarilor" pe care le-a suferit A. Comte spre sfârsitul vietii. Exista o anume incongruenta în logica sistemului, fiindca, în baza legii preponderentei, Comte atribuie preponderenta elementelor primare, deci: numarului, expresiei, inimii. Or, în cazul influentei morale, el rastoarna legea si inverseaza raportul dintre inima si caracter.
Chestiunea însa este mult mai importanta si trece de hotarul unui simplu scandal logic fiindca razbate aici o lupta mai profunda între cele doua paradigme: cea clasica (centrata pe intelect) si cea romantica (centrata pe inima). Balansarea aceasta comte-iana nu este deci consecinta accidentului sufletesc ci, mai mult, este semnul unei "crize culturale" izvorâta din neputinta culturii europene de a rezolva problema unui atare raport, ca acela dintre intelect si inima.
Un psiholog precum Jung, crede ca acest raport nici nu poate fi rezolvat si ca absenta solutiei definitive este suportabila gratie dinamicii latent/manifest a structurilor constient/inconstiente ale omului.
Pe de alta parte, este de observat ca fiecare dintre cele câte trei elemente poate fi caracterizat prin celelalte, ca atribute. Astfel, numarul poate fi expresiv sau creator, tolerant (inima) sau radical (preponderenta caracterului). Se iveste deci putinta unei sociologii a populatiilor, asa cum exista o sociologie a multimii (populatiile în stare manifesta), ori a grupurilor (populatii structurate social), ori chiar una a personalitatii (caracterizata, de asemenea, prin combinarea celor sase elemente morfologice ale puterii sociale).
Tot astfel bogatia poate fi expresiva (cazul Renasterii italiene, care a antrenat o adevarata sarbatoare a "adjectivelor" în mediul orasului italian, etc.), sau intelectuala (orasul informational, tehnetronic, cablat), activa (preponderenta caracterului) sau toleranta, pasiva (preponderenta afectului).
Puterea sociala poate îmbraca deci un numar de expresii în raport cu variatia alternanta a fiecaruia dintre cele sase elemente. Combinatiile lor se schimba cu fiecare element dupa o anume relatie. Se poate vorbi despre N tipuri sau expresii ale puterii sociale într-un organism social dat în raport cu variatia simpla sau combinata a elementelor sale. Combinatiile au o singura restrictie si anume ca, în interiorul fiecarei influente, elementele variaza invers proportional.
2.Legea care guverneaza combinarea elementelor fortei sociale este "legea preponderentei sociale a fortei materiale".
Sociologia distinge trei feluri de forte, fiecare purtând numele care participa precumpanitor în compunerea sa. În ordinea domestica (familiala) cele trei forte se diferentiaza deja în trei roluri sociale distincte. Acestea corespund "sefului activ", "batrânului" si "femeii". Ei sunt "centrii puterii materiale, ai preeminentei intelectuale si ai influentei morale. Dar preponderenta primului dezvaluie inegalitatea naturala a celor trei forte sociale, a caror energie este într-o relatie inversa cu nobletea lor" (p.273).
Desi aceasta disproportie se reduce în timp, ea nu înceteaza cu totul niciodata. Or aceasta este tocmai legea preponderentei sociale a fortei materiale, pe care Comte o formuleaza în volumul al II-lea din Systéme de politique positive ( ou Traité de sociologie, instituant la Religion de l'Humanite), consacrat staticii sociale (Statique Sociale ou Traité abstrait de l'ordre humaine). Aceasta este legea fundamentala a "organismului social", concept prin care Comte denumeste "structura fundamentala" a societatii sau anatomia societatii. Formularea si analiza statutului acestei legi face obiectul capitolului V din Théorie positive de l'organisme sociale. Având în vedere importanta legii si modelul comte-ian de utilizare sociologica a paradigmei pe care-o presupune legea, vom starui aici, în mod special asupra ei. Iata formularea ei, la pagina 275:
"Pentru orice veritabil pozitivist, preponderenta sociala a fortei materiale, departe de a constitui o deplorabila anomalie, este deci tot atât de normala ca si dependenta ordinii sociale de ordinea vitala si a acesteia de ordinea anorganica. Când mentalitatea moderna se va fi apropiat îndeajuns de ideile noastre, vom binecuvânta cu totii o asemenea fatalitate, ca pe o sursa incomparabila pentru devenirea intelectuala si perfectionarea morala" (p.275).
Sensurile legii pot fi lamurite daca ne reamintim "elementele" care compun forta sau puterea sociala: forta materiala, cea intelectuala si cea morala. Legea preponderentei arata primejdiile dezordinii practice, atât private cât si publice.
Deci o simpla schimbare în opiniile oamenilor aduce modificari în "existenta practica".
Mai apoi religia intervine, ca mod de sistematizare a existentei sociale, în favoarea unor familii bogate carora le confera o "consacrare supranaturala" ca si cum sursa averii ar fi fost darurile speciale ale acestora. Însa legea preponderentei are si un sens ierarhic: "forta materiala prevaleaza asupra fortei intelectuale, aceasta asupra fortei morale". Daca forta materiala este forta preponderenta, celelalte doua reprezinta "influentele modificatoare".
Cele trei forte compun, prima, un tesut fundamental ("în care rezida existenta nutritiva") si doua tesuturi mai putin energice dar mai nobile - unul pasiv si altul activ (corespund, evident, fortei morale, si intelectuale).
Forta, dispersata si concentrata (numar si bogatie) constituie "fundamentul natural al organismului social".
Spiritul - "estetic si stiintific" - îl modifica în conformitate cu mediul, iar "Inima" - masculina si feminina - îl anima interior.
3. Exista o legatura directa a organismului social cu mediul sau si aceasta se obiectiveaza în "institutia patriei", un fel de "organizare teritoriala" a organismului social.
Aceasta coabitare a fiintei colective si a teritoriului reprezinta relatia de baza a structurii fundamentale a societatii.
Familia este ratasata, prin limbaj, fiintei umane si prin teritoriu, de "planeta umana".
"Institutia Patriei completeaza asadar, existenta fundamentala a oricarei societati, domestice sau politice, specificând subordonarea organismului social fata de mediu" (p.285).
Comte apreciaza ca legatura omului cu pamântul este o sursa de securitate extrem de importanta.
Cele trei forte sociale - forta materiala, morala si intelectuala - reprezinta temelia celor trei "elemente" ale structurii fundamentale a societatii: proprietatea, familia, limbajul.
Acestea compun ordinea elementara a societatii umane si ea se integreaza într-o ordine universala care-o domina.
Aceste "elemente" reprezinta baza structurii statice a organismului social.
Familiile formeaza tesuturi sociale numite clase sau caste. Dar organismul social sau Marea Fiinta îsi are si propriile ei "organe". Acestea sunt orasele si statele. Asocierea omului cu lumea se realizeaza, asadar, în diverse grade pâna la pragul formarii Marii Fiinte. Pe aceasta scara, între orase si Marea Fiinta, exista o multime de intermediari care sunt statele. Orasele si statele sunt si ele "fiinte" în sensul ca cel mai mic oras, de pilda, contine deja elementele si tesuturile pe care le cere existenta Marii Fiinte, dupa familii si clase.
"De îndata ce proprietatea, familia si limbajul, dezvoltându-se pe un teritoriu convenabil, conduc o populatie la o aceeasi guvernare, cel putin spirituala, exista deja un nucleu posibil al Marii Fiinte. Aceasta comuna sau oras, indiferent de extensiunea sa ulterioara, va forma, întotdeauna un veritabil organ al Umanitatii. Când Fiinta - suprema va fi convenabil dezvoltata, se va putea aprecia cum anume se vor asambla organele sale fundamentale pentru a compune aparate propriu-zise" (p.291).
Dincolo de nivelul "organelor" asadar, sociologia statica distinge un grad mai complex de structurare vitala, sub numele de aparate.
Exista deci cinci grade succesive ale analizei statice. Acestea ar fi:
- elemente (familie, populatie, limbaj)
- tesuturi (clase, caste)
- sisteme (mod de organizare intermediar între tesut si organe)
- organe (orase, state)
- aparate (organe asamblate spre a crea combinatii speciale).
Acestea sunt nivelurile de structurare ale organismului social si deci niveluri de analiza statica a societatii.
Anatomia societatii este însa marcata de principiul separarii puterii spirituale de puterea temporala. Aceasta s-a petrecut începând cu Evul Mediu.
"Ruptura legaturii catolice fiind apoi compensata de stimularea relatiilor industriale, estetice si stiintifice, gândirea occidentala n-a încetat sa vizeze asimilarea integrala a speciei noastre... Trebuie deci sa luam în considerare diversele nuclee ale formarii Marii-Fiinte sub un aspect care sa îngaduie a ne reprezenta dinainte convergenta lor finala. Atunci organele sociale care sunt deja constituite vor putea fi asamblate, gratie gândirii, în aparate propriu-zise..." (p.292).
Aceeasi conceptie abstracta ne permite sa "comparam si sa combinam tesuturile însele, adica clasele, ajungând sa caracterizam un alt grad de organizare echivalent celui al sistemelor anatomice. Nu putem sa fixam altfel notiunea atributelor comune pe care le comporta aceste tesuturi în diversele organe" (p.292).
4. Cele trei facultati ale noastre - sentimentul, activitatea, inteligenta - ne fac susceptibili de trei moduri de asociere în raport cu tendinta preponderenta a celor trei. Legea preponderentei are deci si acest înteles, cum vedem. Rezulta, astfel, trei societati umane, din ce în ce mai putin intime si tot mai întinse.
Legea preponderentei uneia dintre cele trei facultati - si forte asociate - în compozitia sociala explica aparitia a trei tipuri de societati umane (carora deci le corespund trei moduri de asociere): societatea domestica (familia), fondata pe simpatie si dirijata de dragoste, societatea politica, mai vasta, dar mai putin intima, având ca principiu activitatea colectiva si ca regula proprie, preponderenta materiala; si, în fine, societatea religioasa, cea mai întinsa dintre toate, rezemata pe comunitatea religioasa si guvernata de credinta".
Societatea domestica furnizeaza "elementul natural al societatii politice" care, prin oras si stat, furnizeaza elementul natural al societatii religioase. Religia (Biserica) reprezinta deci "legatura cea mai generala a marelui organism", în cadrul caruia ea poate singura îmbratisa universalitatea. Biserica ofera ghid intelectual, consacrare morala si regulator social. Sub aspect domestic si politic, religia pozitiva e singura capabila sa instituie un adevarat regulator social.
Analiza de pâna aici ne-a permis sa distingem cele trei puteri sociale în raport cu cele trei elemente necesare fortei colective.
"Puterea materiala este concentrata la cei mari si bogati; puterea intelectuala apartine înteleptilor si preotilor; puterea morala apartine femeilor: aceste puteri se reazema, deci, pe forta, ratiune si afectiune. Cele doua se combina (în familie si în stat) spre a compune o putere unica numita putere spirituala".
Societatea religioasa este mai împlinita si mai vasta decât societatea civila si cea domestica. Puterea spirituala este exercitata de instanta sacerdotiului. Puterea acestuia este esentialmente intelectuala si se bazeaza pe cunoasterea ordinii universale, chiar când acesta este conceput dupa modelul "fiintelor himerice". Dar pentru a-si îndeplini rolul de instanta de consacrare, de reglare si de conciliere, sacerdotiul are nevoie de un "merit moral" (de inima) si puterea intelectuala nu va fi cu totul separata de puterea morala. Între puterile spirituale si cele temporale exista diferente. Calificând una din marile puteri sociale cu numele de spirituala indicam, implicit, ca cealalta e materiala. În al doilea rând, numind-o pe una temporala, indicam eternitatea celeilalte.
Puterea civila este un organ al solidaritatii, dar n-are nici o autoritate în raport cu trecutul sau cu viitorul pe care nu le poate întelege.
Puterea religioasa, principal organ al continuitatii umane, reprezinta singura dintre cele doua durate între care floteaza zona efemera a puterii politice. Sacerdotiul devine unicul consacrator al tuturor autoritatilor empirice, civile sau domestice. Pe linia opozitiei celor doua puteri opereaza distinctia între teoretician si practician si este evocat contrastul între generalitate si specialitate.
Rostul sacerdotiului si al puterii spirituale este de a "sistematiza existenta sociala".
Existenta se refera la "activitatea fundamentala a marelui organism." (p.340). Aceasta poate fi orientata spre "conservarea structurii" (studiul sau apartine staticii) sau spre dezvoltarea ei (domeniul dinamic).
|
