A fi solidar: o realitate sau o vorba de parada?
La sfârsitul anului trecut am fost cu totii socati de imaginile de cosmar transmise de posturile de televiziune despre efectele cutremurului si mai ales ale valului ucigas, ce l-a însotit, asupra unor populatii întregi din câteva tari din Asia de sud-est. S 414s185e ute de mii de morti si disparuti, de raniti, milioane de oameni ramasi fara locuinte, fara hrana, pagube materiale incalculabile.
Din fericire, impresia paralizanta a neputintei a fost curând depasita si foarte multi oameni, institutii, organizatii umanitare, guverne au reactionat prompt pentru a-i ajuta pe cei urgisiti. S-a declansat o impresionanta mobilizare de forte. Atunci m-am gândit ca, daca ar fi sa petrec un an ca voluntar în slujba semenilor, as alege sa merg într-una din acele tari. stiu ca e nevoie de ajutor în multe locuri marcate de razboaie, saracie, foamete, boli, dar alegerea mea ar fi motivata poate de proportiile dezastrului, ale suferintelor si ranilor care nu se vor vindeca prea curând.
Oricare dintre noi ne-am putea confrunta cu problema dezastrelor naturale sau provocate de om si cu efectele pe care acestea le-ar avea asupra noastra. De aceea e firesc sa încercam sa fim solidari unii cu altii în asemenea situatii, deoarece se spune ca si oamenilor de rând, uneori le este permis sa faca lucruri Dumnezeiesti.
Datoria facuta fata de semeni cu iubire m-ar face sa ma simt mai buna, mai iubitoare, deoarece, dupa cum bine se stie, ,,ne suntem madulare unii altora''.
Cred ca am pregatirea necesara pentru a-i putea ajuta pe copii în ceea ce priveste scoala si pregatirea lectiilor, adica sa-i pot învata o limba straina si sa le ofer un sprijin în formarea unei educatii sociale.
Pe de alta parte, as putea fi de ajutor într-un spital care se ocupa cu îngrijirea copiilor raniti sau as putea lucra într-un oficiu de distribuire a ajutoarelor.
Intuiesc ca o astfel de angajare implica riscuri, anumite dezavantaje sau ,,costuri'', ca nu e vorba de a pleca într-o excursie sau în vacanta, dar simt ca sunt pregatita sa le asum într-un mod responsabil. Vor exista si ,,câstiguri'', dincolo de sentimentul datoriei împlinite; cel mai important ar fi acela ca as dobândi mai multa autocunoastere si poate mai mult respect de sine.
Cred cu tarie ca un risc de acest gen este mai pretios decât un an de bunastare si confort.
Punând în balanta avantajele si dezavantajele, ,, câstigurile'' si ,, pierderile'', cred ca ma simt suficient de motivata pentru a ma angaja într-o astfel de actiune. As vrea sa traiesc finalmente sentimentul ca solidaritatea nu este doar o vorba de parada, ci o realitate la care eu însami am contribuit dupa puterile mele.
|
