ANALIZA STRUCTURALA

sociologie

Grafic 6.2 - Dinamica unei organizatii in fata dificultatilor cu clientii (prelucrare dupa J.G. March si H.A. Simon, 1964) unde: --- = circuite intentionate si - - - = circuite neintentionate

spre conformarea la norme si reguli, indiferent la necesitatile specificate ale clientilor.

Corectie. Sistemul poate insa dezvolta si un circuit amortizor care il impiedica sa evolueze spre o starea de rigiditate completa. Se dezvolta o insatisfactie specifica a clientilor fata de comportamentul rigid, birocratic care exercita presiuni asupra organizatiei sa relaxeze exigentele de fidelitate la norme si reguli pentru rezolvarea flexibila a situatiilor particulare (h). Datorita acestui nou mecanism, sistemul tinde sa se stabilizeze intr-o stare de echilibru, pe undeva intre starea de completa rigiditate si starea de completa flexibilitate, cu oscilatii intr-o directie sau alta in functie de conditiile particulare.

SISTEMUL SI STRUCTURILE SALE POTENTIALE: PRINCIPIUL PLURALITATII STRUCTURALE

In multe dintre analizele actuale exista tentatia de a se identifica sistemul ca atare cu o structura a sa. O asemenea identificare este justificata in cazul sistemelor vii. Un organism biologic reprezinta un sistem cu o structura data care nu poate fi modificata decat intre limite destul de inguste. Situatia este cu totul diferita in cazul sistemelor sociale. Acestea au o libertate mult mai mare fata de propria lor structura. Ele pot sa se structureze in modalitati diferite; isi pot schimba structura, reorganizandu-se dupa alte principii structurale. Sistemele sociale prezinta deci proprietatea de a avea structuri alternative.

Aceasta idee ne duce la necesitatea diferentierii a doua straturi fundamentale ale analizei sociologice: sistemele sociale abstracte cu structurile lor potentiale alternative (matricea structurala) si sistemele sociale structurate.

Sistemul social abstract (matricea structurala) se defineste, pe de o parte, prin cerintele functionale finale si cateva cerinte functionale laterale care exprima parametrii structurali mai stabili ai societatii respective, in spatiul carora se constituie respectivul sistem, si pe de alta parte, printr-un set de conditii care ii contureaza posibilul sau actional. In aceasta matrice sunt posibile una sau mai multe structuri alternative, moduri diferite de organizare a activitatilor sociale care sa satisfaca cerintele functionale incluse in respectivul spatiu functional. Mai intai trebuie determinat sistemul abstract (matricea structurala) si apoi structurile alternative.

Familia dintr-o anumita societate trebuie definita astfel prin spatiul sau functional - producerea si educarea copiilor, menajul, cadru afectiv pentru membrii sai. In plus, o serie de conditii care ii delimiteaza posibilul sau actional - nivelul de productivitate a muncii, tipul de tehnologie, sistemul de distribuire a bunurilor etc. In aceasta matrice structurala se pot constitui mai multe tipuri (structuri) de familie: familie nucleara, compusa din parinti si copii sau familie extinsa care cuprinde si alte rude ca bunici, surori, cumnati, cumnate, nepoti; sau forme distincte de distribuire a rolurilor intre soti. O intreprindere poate fi definita in mod abstract prin functiile sale finale si posibilul sau actional (tehnologic, sistem social de organizare a productiei etc.). In aceasta matrice ea poate insa lua structuri diferite: poate opta pentru un model "mecanicist" sau "organic", poate opta pentru o organizare ierarhic-autoritara personala (modelul birocratic formulat de Marx Weber), sau o organizare democratica; la randul ei si aceasta poate lua diferite variante structurate ca ierarhie democratica (democratie locala, la baza, de tipul modelului propus de Likert), sau democratie "la varf" (sistemul autoconducerii). O colectivitate umana, traind in anumite conditii, poate adopta o organizare de tip capitalist sau socialist; si in interiorul acestor mari optiuni, exista posibile mai multe variante. O persoana, in conditii similare de viata, poate alege un anumit stil de viata sau altul: centrare pe profesie sau pe viata de familie, ascensiune sociala sau distractii.

Sistemul social structurat. Un sistem social poate exista decat intr-o forma sau alta, avand un mod de organizare. El are deci mereu o anumita structura. Analiza trebuie insa sa ia in considerare ca aceasta este de multe ori doar una dintre structurile alternative posibile.

In acest punct, apare cu claritate distinctia dintre sociologiile conservatoare si sociologiile revolutionare (critice, radicale). Sociologiile conservatoare tind sa postuleze ca structura existenta a sistemului analizat este singura posibila. Ele nu fac distinctia dintre sistemul abstract si sistemul structurat. Sociologiile revolutionare se orienteaza, dimpotriva, spre critica structurilor existente si explorarea structurilor alternative. Sociologia marxista ilustreaza o asemenea pozitie diferentiala. Ea considera organizarea existenta a societatii capitaliste nu ca singura sau cea mai buna posibila, ci, supunand-o unei critici de fond, exploreaza totodata alternativa socialista de organizare sociala.

Distinctia dintre sistemul abstract si structurile sale alternative deschide o perspectiva plina de consecinte pentru explicatia sociologica. In principal, ea pune trei mari probleme.

Identificarea si evaluarea structurilor alternative. Daca un sistem social are nu o singura structura posibila, ci un pachet de structuri alternative, este vital sa se raspunda la intrebarea: care structura este cea mai buna, ce mai eficienta? Analiza eficientei devine aici o componenta importanta a analizei de sistem. Ceea ce caracterizeaza stiinta este diferentierea neta dintre solutiile utopice si solutiile posibile. Este ruptura pe care Engels o intrevedea cu claritate, prin saltul de la utopie la stiinta (F. Engels, 1967). In anumite conditii, organizarea ierarhic-autoritara sau cea democratica este mai buna? Organizarea sistemului productiv pe baza planificarii centrale sau pe baza pietei libere? Ce stil de viata duce mai probabil la maximizarea starii de satisfactie in viata, la cresterea calitatii vietii? Insasi ideea de eficienta, dupa cum s-a vazut, presupune evaluarea comparativa a alternativelor. Alternativele functionale din modelul functional sunt, in fapt, structuri alternative.

Analiza elementelor sistemului trebuie sa aiba loc in contexte structurale specifice. Un element nu este pur si simplu element al sistemului, ci element al unei structuri anumite pe care respectivul sistem a adoptat-o. Este necesar de aceea, in orice analiza, sa se specifice cadrul structural de referinta. Fiecare structura are propriile sale cerinte functionale: constituie un spatiu functional specific pentru elementele sale componente. O intreprindere organizata ierarhic-autoritar genereaza cerinte ca: respectul pentru autoritate, disciplina, nedepasire a autoritatilor specificate, executie prompta, lipsa spiritului critic etc. O intreprindere organizata democratic are alte cerinte prioritare: responsabilitate, atitudine critica, participare la decizie, emiterea de sugestii, implicarea activa in rezolvarea problemelor generale. Acelasi tip de comportament sau atitudine va avea pentru diferite alternative structurale semnificatii functionale diferite. Un comportament critic, inovator va fi disfunctional si reprimat intr-o structura ierarhic autoritara si, dimpotriva, functional si stimulat intr-una democratica. Presupunem o tara in curs de dezvoltare, aflata intr-un punct de criza al evolutiei sale. Ea are de ales intre mai multe strategii de organizare sociala: o strategie conservatoare care mentine structurile feudalo-capitaliste si neocolonialiste, cautand eventual sa le adapteze la noile conditii, printr-un regim dictatorial sau o strategie revolutionara orientata spre desfiintarea structurilor feudalo-capitaliste, lichidarea dependentei economice si politice fata de marile puteri, modernizarea si dezvoltarea sociala. Fiecare dintre aceste strategii va avea propriile sale cerinte functionale: suprimarea manifestarilor de nemultumire populara, suprimarea activitatilor politice orientate spre democratizare si schimbare sociala structurala, in cazul primeia, promovarea unei largi participari populare la programele de schimbare si dezvoltare social-economica, in cazul celei de a doua.

Sa reluam distinctia dintre cunostintele de stabilitate si cunostintele de schimbare. Si un sistem social conservator are nevoie de cunostinte. Aceste cunostinte, menite sa-i asigure stabilitatea si adaptarea la noile conditii sunt de un anumit tip si produse prin anumite canale: relativ limitate, orientate pragmatic si mult mai putin teoretic spre adaptarea structurilor existente la noile conditii, necritice in raport cu fundamentele structurale ale sistemului, obtinute, de regula, prin mecanismele politice si administrative ale sistemului; au o puternica orientare manipulativa; sunt predominant justificative, fiind orientate spre acceptarea sistemului ca atare; nu sprijina decat limitat intelegerea problemelor reale si cauta solutii in cadrul structural dat; sunt asociate cu o atitudine de suspiciune, mergand pana la intoleranta fata de sistemul stiintei, cu orientarea sa predominant teoretica, critica, antidogmatica si anti-manipulativa. Un sistem social dinamic, deschis spre dezvoltare si schimbare va incuraja dimpotriva cunostintele de schimbare: cunostinte puternic orientate teoretic spre explorarea problemelor dificile de solutionat si a solutiilor alternative, atitudinea critica fata de toate formele de organizare ca baza pentru o alegere in cunostinta de cauza; va stimula stiinta ca subsistem de producere a cunostintelor si va favoriza patrunderea cunostintelor stiintifice in structurile sale politico-administrative; va incuraja cunostintele care faciliteaza intelegerea si transformarea, iar nu justificarea manipulativa si conservatoare.

Principiul pluralitatii structurale. De multe ori, analizele structurale presupun ca un sistem, la un moment dat, are doar o structura. El este structural coerent, toate elementele sale fiind orientate de cerintele structurii respective. In fapt, o asemenea presupozitie este adevarata mai mult in cazuri exceptionale. Sistemele sociale complexe sunt caracterizate prin existenta unei pluralitati de structuri concurente, aflate in grade diferite de cristalizare. De cel mai multe ori, exista o structura dominanta. Exista insa si structuri concurente care tind sa se cristalizeze si sa limiteze sau chiar sa inlocuiasca structura dominanta. Aceasta proprietate decurge din insasi sursa structurii sistemelor sociale. Structura unui sistem social trebuie inteleasa nu numai static, ca mod de organizare, dar si dinamic, ca strategie de organizare promovata in cadrul sistemului de catre membrii sai. Datorita complexitatii sistemelor sociale, a pluralitatii de interese, intr-un sistem social, diferitele subsisteme, grupuri, persoane tind sa promoveze strategii diferite de structurare a sistemului, fiecare cu cerintele sale functionale specifice. Intr-o intreprindere, directorul poate sa promoveze un mod de organizare si conducere autoritar-personal; inginerul sef poate presa spre un stil de conducere democrat-consultativ, in timp ce seful serviciului cercetare, pentru unul democrat participativ. Fiecare se comporta si stimuleaza la ceilalti atitudini si componente in concordanta cu modelul de organizare si conducere pe care il considera a fi adecvat, fapt care, desigur, genereaza conflicte si tensiuni interne. Fiecare strategie tinde sa se cristalizeze intr-o structura coerenta, dar mereu este contracarata de cerintele celorlalte strategii concurente. Sistemul, in acest caz, nu mai poate fi tratat ca avand o singura structura, ci o pluralitate de structuri manifeste care se intretaie, se opun, se limiteaza reciproc, realitatea fiind o stare de oscilatie intre aceste structuri sau, in mod exceptional, o stare de echilibru intre ele.

Principiul pluralitatii structurale pune intr-o noua lumina analiza functionala a elementelor. Ele nu pot fi raportate la o singura structura, ci la toate structurile care se concureaza reciproc. In raport cu aceste structuri, un element poate avea semnificatii functionale diferite. Insasi evaluarea functionala practica pe care diferitele structuri ale aceluiasi sistem o fac unui element este diferita, sursa la randul ei de tensiuni si conflicte interne. Noile structuri sunt adesea promovate, pe o perioada lunga de timp, de unii membri ai sistemului, prin modificari treptate ale elementelor care il compun pe acesta si prin reorientarea lor structurala.