La randul lor, aceste realitati prezinta pericol social si, ca atare, se impune combaterea lor intrucat ele pot determina sau contribui la savarsirea altor fapte prevazute de legea penala.
Aceste realitati umane sau sociale, privite in special din punctul de vedere al luptei impotriva infractionalitatii, sunt considerate ca stari de pericol de care trebuie sa se ocupe insasi legea penala, fiindca, pe de o parte, ele se gasesc implicate in cauzalitatea unor fapte prevazute de legea penala, iar pe de alta parte sunt scoase la lumina tocmai prin savarsirea acestor fapte.
Intr-adevar, notiune de "masuri de siguranta" este folosita in stiinta dreptului penal si in legislatia penala, in intelesul de masuri specifice cu caracter eminamente preventiv, pe care organele judiciare le pot lua fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala in cauza unor stari psiho- fizice anormale in care se afla, fie datorita insuficientei lor pregatiri pentru desfasurarea fara pericol a unor activitati ori din alte cauze care ii fac periculosi pentru societate, in sensul ca ei inspira temerea justificata ca ar putea savarsi si alte fapte antisociale.
internarea in ospiciu a alienatului mintal care a comis o omucidere sau un alt act de violenta;
supunerea la tratament medical a toxicomanilor sau a alcoolicilor care au savarsit fapte prevazute de legea penala;
interzicerea unei profesii sau unei activita 12512g623m ti celui care a savarsit fapte prevazute de legea penala datorita nepriceperii, nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu de a ocupa o anumita functie.
interzicerea fostului condamnat de a se afla in localitatea unde a savarsit infractiunea sau in alte localitati unde ar putea savarsi din nou fapte antisociale;
expulzarea strainilor;
confiscarea speciala.
Intr-adevar aceste masuri sunt destinate combaterii anumitor stari de pericol care au contribuit si ar mai putea contribui la savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, stari care sunt anume prevazute in legea penala.
Existenta acestor stari de pericol, care justifica luarea masurilor de siguranta este data in vileag prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, iar starile respective privesc, in genere, persoana celui care a savarsit fapta respectiva.
Astfel, masurile de siguranta nu au in vedere pericolul social al faptei prevazute de legea penala ci anumite stari de pericol care au fost relevate de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
"Masurile de siguranta se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala".
In stiinta penala, in zilele noastre nu mai este contestat de nimeni faptul ca, in legatura cu manifestarile individuale antisociale, exista anumite stari sociale sau umane vadit periculoase pentru societate, prin aceea ca ele determina astfel de manifestari antisociale.
Datorita cauzei lor specifice, starile de pericol nu pot fi combatute prin aplicarea pedepselor, fiindca nu se pune problema transformarii constiintei faptuitorului, cu atat mai mult, cu cat, de cele mai multe ori, este vorba de fapte savarsite fara vinovatie sau de stari care nu tin de constiinta sau vointa faptuitorului.
Starile de pericol la care ne referim nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, fiindca ele nu tin de fapta, ci de persoana faptuitorului ori de anumite lucruri ce au legatura cu fapta savarsita de acesta. Din simpla enumerare a celor mai semnificative si mai frecvent intalnite stari de pericol (care, daca nu sunt inlaturate sau neutralizate la timp, pot conduce la savarsirea unor fapte antisociale deosebit de grave), se poate constata ca, fata de natura si cauzele lor, acestea nu pot fi combatute numai cu ajutorul pedepselor, oricat de aspre si de diversificate ar fi ele.
In cazul faptelor savarsite sub influenta unor stari de pericol care determina iresponsabilitatea faptuitorului, aplicarea pedepsei ar fi, nu numai inumana, pentru ca ar viza o persoana care nu intelege nici caracterul faptei pe care a savarsit-o (uneori sub presiunea unor impulsuri irezistibile), nici rostul pedepsei la care este supusa, dar si inutila, deoarece, prin constrangere, nu se poate nici inlatura, nici modifica in vreun fel starea biopsihica sau fiziologica anormala care a determinat savarsirea faptei si care poate determina si in viitor astfel de fapte antisociale.
Alteori, starea de pericol nu exclude responsabilitatea faptasului sau apare tocmai ca urmare a savarsirii unei infractiuni. In asemenea cazuri, aplicarea pedepsei este, pe de o parte, necesara, in masura in care vizeaza indreptarea pe viitor a conduitei unei persoane care s-a facut vinovata de savarsirea unei infractiuni, iar, pe de alta parte, ea apare ca inutila in ceea ce priveste starea de pericol existenta, ce nu poate fi influentata prin pedeapsa.
Pericolul pe care aceste stari il prezinta nu poate fi separat de persoana care a savarsit o fapta periculoasa, existand temerea ca, data fiind existenta starii de pericol, va savarsi din nou astfel de fapte antisociale.
Desi vizeaza anumite stari de pericol, masurile se iau fata de persoanele care savarsesc fapte incriminate de legea penala, au dat in vileag sau au creat astfel de stari.
Masurile respective sunt cunoscute, in genere, sub denumirea de "masuri de siguranta". Asa cum arata insasi denumirea lor, masurile de siguranta sunt destinate sa creeze o stare de siguranta pentru valorile sociale, stare pe care aplicarea si executarea pedepselor nu o poate realiza.
Este adevarat ca fapta antisociala savarsita sub influenta starilor de pericol, de natura celor mentionate, nu se datoreaza vointei si, in orice caz, nu vointei libere a faptuitorului, dar este tot asa de adevarat ca respectivele stari de pericol nu se pot manifesta periculos, in sensul ca nu pot periclita sau vatama efectiv valorile sociale prin ele insele, ci numai prin fapta persoanei aflate in starea respectiva.
Totodata este, in genere, admis ca, atata timp cat o stare de pericol nu a fost dezvaluita si, neindoielnic, constatata prin savarsirea de catre o persoana a unei fapte prevazute de legea penala, nu se poate lua fata de persoana respectiva o masura de siguranta.
Prin urmare, masura de siguranta nu poate fi decat o masura post factum sau post delictum, ea aparand ca o consecinta a savarsirii faptei, ca o sanctiune de drept penal pe care legea o prevede pentru savarsirea faptei prevazute de legea penala in legatura cu care a aparut starea de pericol si care urmeaza sa fie inlaturata sau redusa cu ajutorul acelei masuri.
Masurile de siguranta prevazute de legea penala intervin numai atunci cand exista o stare de pericol, ele nu pot dura decat atata timp cat dureaza acea stare de pericol, particularitate ce imprima acestor masuri caracterul de sanctiuni indeterminate ca durata si eminamente revocabile in caz de incetare a starii de pericol.
In stiinta dreptului penal si in legislatia penala, prin masuri de siguranta se inteleg acele masuri specifice cu caracter preventiv pe care organele judiciare le pot lua fata depersoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala, relevand prin aceasta o stare de pericol care n-ar putea fi altfel inlaturata si n-ar putea fi preintampinata savarsirea de noi fapte prevazute de legea penala, decat prin luarea unor asemenea masuri.
SECTIUNEA II. Natura juridica si importanta masurilor de siguranta in realizarea apararii sociale
Cu privire la natura juridica a masurilor de siguranta, in cadrul teoriei dreptului penal, s-au formulat opinii diferite.
A. Intr-o prima opinie s-a sustinut ca masurile de siguranta sunt masuri administrative chiar in cazul in care ele sunt prevazute de legea penala si aplicate de instantele judecatoresti, deoarece ele intervin pentru reprimarea unei fapte savarsite, ci pentru a preveni savarsirea faptului respectiv.
Adeptii acestei teorii au fost penalistii A. Rocco, V. Mazini si penalistul roman I. Radulescu.
Acest punct de vedere a fost aspru criticat de doctrina romaneasca si este considerat ca nefondat, propunandu-se in acest sens sa se raspunda la intrebarea conform careia "daca masurile de siguranta sunt institutii nepenale, preventive si de ordin administrativ, pentru ce sa fie inscrise in chiar Codul Penal care, dupa o tehnica bine precizata demult, nu trebuie sa cuprinda decat institutii penale, fie chiar si indirect preventive?!".
In timp ce pedepsele sunt o consecinta inevitabila a raspunderii penale si, deci, a savarsirii unei infractiuni, masurile de siguranta au ca temei o stare de pericol care ar putea face ca persoana fata de care se iau, sa savarseasca din nou o fapta prevazuta de legea penala.
Deosebirea dintre pedeapsa si masura de siguranta este pusa in evidenta de faptul ca pedeapsa este o masura de constrangere cu caracter aplicativ, in timp ce masura de siguranta are un caracter esentialmente preventiv si curativ. Daca o constrangere care implica o anumita suferinta morala sau o privatiune traita ca o suferinta, este de esenta pedepsei, in schimb, pentru existenta masurii de siguranta, constangerea, in sensul de suferinta, nu numai ca nu este necesara, dar ea este de cele mai multe ori inutila sau direct daunatoare.
Este adevarat ca aplicarea anumitor masuri de siguranta implica o restrictie a unor drepturi sau chiar libertati fizice ale persoanei, dar aceste masuri actioneaza in acelasi timp si in folosul persoanelor fata de care au fost luate, deoarece inlaturarea starilor de pericol le pune la adapost de consecintele la care ele insele s-ar putea expune savarsind noi fapte prevazute de legea penala sau le ajuta la restabilirea starii lor de sanatate fizica sau psihica.
Fiind masuri de constrangere asupra persoanei faptuitorului, pedepsele difera ca natura, in raport cu obiectul lor (privative de libertate patrimoniale, privative de drepturi si altele), in timp ce masurile de siguranta difera in raport cu starile de pericol pe care sunt chemate sa le inlature (masuri cu caracter medical, masuri restrictive de libertate, de domiciliere sau de desfasurare a unei anumite profesii sau activitati etc.).
Cele doua categorii de sanctiuni sunt adaptabile si trebuie sa fie luate in raport cu obiectul lor, care este diferit si, desigur, in raport cu finalitatea lor specifica. Din acest punct de vedere se poate observa ca, in timp ce pedepsele ce implica durata, se aplica pe o perioada determinata de timp - stabilita in mod relativ de lege si absolut determinata prin hotararea judecatoreasca - , masurile de siguranta se iau, de regula, pe o durata de timp nedeterminata, intrucat nu se poate cunoaste dinainte cat va persista starea de pericol care urmeaza sa fie inlaturata printr-o anumita masura de siguranta.
In fine, pornind de la deosebirea de natura dintre cele doua categorii de sanctiuni, se impune constatarea ca, in timp ce pedepsele ca masuri de constrangere sunt susceptibile de trepte de gravitate diferite, nu numai in functie de genul lor, dar si in raport de cuantumul sau durata de timp pe care sunt aplicate, masurile de siguranta nu sunt susceptibile de astfel de diferentieri, fiindca nu au caracter de masuri de constrangere, ci caracter preventiv si curativ, durata lor depinzand de cea a starii de pericol pe care sunt chemate s-o inlature.
c) din punct de vedere al finalitatilor.
Masurile de siguranta se diferentiaza de pedepse prin scopul lor exclusiv preventiv, care se realizeaza in afara oricarei functii de constrangere.
Asa cum s-a aratat, prin luarea masurilor de siguranta se urmareste inlaturarea unei stari de pericol si, pe aceasta cale, prevenirea savarsirii de noi fapte penale determinate de existenta acestei stari de pericol.
Este adevarat ca in dreptul penal contemporan se atribuie si pedepsei un scop preventiv, fiindca, nu se mai poate concepe in zilele noastre ca pedeapsa sa fie aplicata ca scop in sine sau ca sanctionarea infractorului pentru fapta sa, deci pentru raul cauzat societatii prin comiterea ei.
Prevenirea savarsirii de noi infractiuni, atat din partea infractorului caruia i se aplica, cat si din partea altor persoane care ar fi inclinate sa-i urmeze exemplul, acesta este scopul atribuit pedepsei, recunoscut de cei mai multi autori si declarat in legislatiile penale moderne.
Cu toate ca prevenirea faptelor prevazute de legea penala constituie scopul atat al pedepselor cat si a masurilor de siguranta, intre cele doua categorii de sanctiuni exista deosebiri esentiale in ceea ce priveste mijloacele prin care fiecare dintre acestea isi realizeaza scopul propus.
Astfel, in cadrul pedepselor, scopul urmeaza sa fie realizat prin indeplinirea functiilor atribuite pedepsei.
In general, se considera ca pedeapsa indeplineste, in vederea realizarii scopului sau, doua functii, si anume: o functie de constangere si o functie de reeducare, capacitatea pedepsei de a-si atinge scopul depinzand tocmai de aceasta aptitudine functionala a sa.
Scopul pedepsei va fi atins atunci cand, ca urmare a executarii pedepsei, constiinta condamnatului s-a transformat, in sensul debarasarii de mentalitatea si deprinderile antisociale, in asa fel incat el nu va mai savarsi si alte infractiuni.
Relizarea scopului pedepsei are loc, deci, prin influenta pe care aceasta o are asupra constiintei condamnatului.
In cazul masurilor de siguranta, situatia este diferita. Scopul acestora se realizeaza nu prin actiunea lor asupra constiintei faptuitorului, ci prin inlaturarea starii de pericol.
Restrangerea libertatii sau a unor drepturi, inerenta in cazul unor masuri de siguranta, nu este indreptata propriu-zis impotriva faptuitorului, ca in cazul pedepselor, ci constituie insasi continutul masurii de siguranta si vizeaza starea de pericol, ci nu pe faptuitor.
Spre deosebire de pedeapsa, la care scopul este urmarit atat timp cat pedeapsa se executa, iar executarea pedepsei inceteaza odata cu executarea ei in intregime, indiferent daca scopul a fost atins sau nu, in cazul masurilor de siguranta, scopul ei, adica inlaturarea starii de pericol, nu inceteaza a fi urmarit decat in momentul in care a fost atins, deci in momentul in care a fost definitiv inlaturata starea de pericol care a impus luarea masurii respective. Tocmai pentru ca este legata organic de indeplinirea scopului sau, masura de siguranta se ia pe o durata nedeterminata si tine atat timp cat persista starea de pericol pentru a carei inlaturare a fost luata.
Prin continutul si natura lor juridica, masurile de siguranta apar ca un nou tip de sanctiune de drept penal, destinate sa inlocuiasca sau sa completeze pedeapsa, in lupta impotriva acelor manifestari antisociale determinate de existenta unei stari de pericol pentru a carei combatere pedeapsa este neputincioasa.
Marea utilitate a masurilor de siguranta se manifesta, pe de o parte, prin faptul ca ele servesc la inlaturarea sau neutralizarea unor stari de pericol care, altfel, ar duce la savarsirea de noi fapte periculoase pentru societate, iar pe de alta parte, in aceea ca ajuta la recuperarea pentru societate, ca elemente utile, a unor persoane aflate in situatii umane sau sociale anormale, care le expun la acte antisociale daunatoare nu numai pentru societate, dar si pentru ele insele.
De aceea, institutia masurilor de siguranta este cunoscuta practic in toate legislatiile penale contemporane, chiar daca denumirea lor nu este pretutindeni aceeasi.
Dupa cum este cunoscut, institutia masurilor de siguranta este prevazuta si de legea penala a tarii noastre, unde ea ocupa un rol important in cadrul sanctiunilor de drept penal.
Legiuitorul roman, atat cu prilejul elaborarii Codului Penal "Carol al II-lea", cat si a celui din 1969, a acordat acestei institutii o atentie deosebita, precizandu-i continutul si natura juridica si rezervandu-i un loc important in actiunea de prevenire a faptelor antisociale.
SECTIUNEA III. Principiile de aplicare si executare a masurilor de siguranta.
3.1. Principiul legitatii
Este consacrat in art.2 din Codul Penal al Romaniei.
Principiul legalitatii cunoaste o tripla consacrare: legalitatea incriminarilor (nullum crimen sine lege) , a pedepselor (nulla poema sine lege) si legalitatea procedurilor judiciare (nullum judicium sine lege).
In ceea ce priveste masurile de siguranta, principiul legitatii conduce la urmatoarele consecinte:
a) nu se pot lua decat acele masuri de siguranta expres prevazute de lege;
b) luarea masurilor de siguranta este permisa numai in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege.
Revocabilitatea masurilor de siguranta ori de cate ori au incetat temeiurile care au determinat luarea acestora este deci un principiu de reglementare si aplicare a masurilor de siguranta.
|
