Adolescentii si cei ce-i inconjoara
Omul a fost
creat pentru a convietui într-o comunitate, alaturi de alti oameni si în acest
scop el este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc între
cei deopotriva cu el. Societatea în care acesta îsi desfasoara activitatea îi
ofera sau mai bine zis trebuie sa-i ofere cadrul propice de manifestare a
personalitatii cît si aprecierea muncii pe care o face, bineînteles, într-un
scop benefic. Lumea în care traim este importanta nu numai în ideea că este spatiul
în care vietuim, ea trebuie sa exprime dorinta noastra de a progresa si de a
urca pe scara umanitatii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea
efortului si a gandirii umane sunt adolescenti de azi, oamenii de
In adolescenta, aparitia conflictelor si a frustratiilor este relativ frecventa, dar ele nu au un caracter devastator asa cum unii autori, incearca sa le dea o anumita turnura spre patologizare. Apar conflicte pubertare ce se manifesta atat in relatia cautarii de sine cat si in raportarea la modul lor de a fi si comportamentul celor din jur. O alta forma de conflicte sunt cele aparute la baza aspiratiilor formate si nivelul realizarii efective de sine.
Jean Rousselet vorbea de trei forme de conduite mai importante ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a se afirma si de a fi unic in felul sau:
conduita revoltei - adolescentul refuza ostentativ ceea ce a invatat sau i s-a impus sa invete, adoptand atitudini negativiste, contrazicand fara temei, ironizand, utilizand un limbaj iesit din comun;
conduita inchiderii in sine - aparitia unei autoanalizari si cenzurarea severa a sentimentelor, a atitudinilor si actiunilor, lansarea intr-o reverie care poate duce la indepartarea de realitate si inchiderea in sine;
conduita exaltarii si afirmarii - confruntarea cu altii pentru a-si verifica propriile capacitati fizice, intelectuale, adoptand uneori atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste sau care nu se incadreaza in vederile lor.
Adolescentul este copilul-adult ce cauta senzatii si emotii puternice. El încearca sa depaseasca limitele pe care adulti le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, caci ideea e sa traesti cat mai diferit si mai presus de ceilalti. Experienta proprie este dovada cea mai puternica si mai convingatoare, care tine loc de întrebarile fara raspuns la care adulti, în general, nu se sinchisesc sa caute solutii. Tanarul adolescent simte însa si dorinta de-a se retrage în sine, ca la semnalul unei voci interioare ceea ce este mai presus de propria vointa. Aceste momente sunt mai intense decat escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emotii ce-l încearca, momemte de rascruce în conturarea modului de a gandi si de a actiona.
"Atitudinea adolescentilor fata de cei din jur este legata si de nevoia de afectiune si de a se confesa in raport cu primele sale flirturi." Astfel, apar sentimente in care domina afirmarea propriului eu, iar familia este dispretuita, deoarece majoritatea acestora, considera ca se afla la varsta adulta. Desi de multe ori adolescentii se afla in opozitie cu familia, acestia sunt sensibili atat fata de situatia de respingere cat si fata de judecata adultului.
Relatiile cu cei din jurul sau sunt în mare parte rezultate ale educatiei însusite în copilarie si nu depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept ca tineri sunt impulsivi si usor influentabili, dar valoarea lor consta în puterea de a diferentia binele de rau si de a se corecta atunci cand au gresit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educatii morale insuflate de familie.
Parinti se dovedesc de multe ori a fi fara rabdare si refuza sa-i asculte si ce-i mai important sa-i înteleaga. Frica de a comunica cu cei carora le datoreaza viata poate fi în egala masura atribuita si tinerilor. La prima confruntare de opinii, legaturile cu familia tind sa se raceasca si sa se distanteze, ca mai tarziu sa dea frau liber unor emotii si dorinte fata de niste oameni mai mult sau mai putin interesati sa valorifice frustrarea lor.
Adolescentii incearca prin toate mijloacele sa se plaseze in originalitate si sa nu cada in conformism. Pentru aceasta vestimentatia trebuie sa fie deosebita, chiar daca nu este acceptata, muzica sa cante cat mai mult si cat mai tare, camera sa fie dezordonata, limbajul incarcat de cuvinte specifice cartierului sau "gastii", tendinta fiind in general, aceea de a-i provoca pe cei ce-i inconjoara.
Pe fondul unor astfel de probleme parintii înceteaza să mai fie modelele ideale din copilarie. Conflictele de autoritate depasesc cadrul familiei si sunt centrate pe dobandirea unui statut ce ii da adolescentului mai multa independenta in luarea deciziilor si manifestarea unor forme de comportament, in care parintii sa nu mai dicteze asupra varstei la care are voie sau nu sa fumeze, sa nu mai fixeze ora de venire acasa, s.a. Desi ei raman dependenti de familie, se straduiesc tot mai mult sa iasa de sub tutela ei.
Pentru adulti apar dificultati in adoptarea celor mai favorabile forme de comunicare cu adolescentii pentru a evita eventualele conflicte. In incercarea lor de a-i ajuta sau de a-i scapa de aceasta prapastie, numita libertate, pot aparea doua extreme:
a. crearea unui climat prea indulgent sau neglijent, cat si
b. crearea unui climat rigid cu interdictii exagerate.
Daca parintii sau cei ce-i inconjoara adopta una din aceste situatii, nu vor face altceva decat sa-i "impinga" pe adolescenti chiar in aceea prapastie numita "libertate" de care vor sa-i fereasca. Acestia trebuie sa gaseasca un echilibru intre cele doua situatii, ei trebuie sa-i faca pe adolescenti sa inteleaga ca pot avea libertate si fara sa se joace pe marginea prapastiei. Trebuie sa le acorde intelegere acestora, dar totodata trebuie sa nu dea dovada de prea multa "intelegere" pentru ca aceasta poate fi interpretata de adolescent ca nepasare, indulgenta sau neinteres fata de ei.
Afectivitatea copiilor lor este indreptata astfel catre prieteni, care sunt adesea alesi întamplator. Relatiile cu acestia sunt intense si profunde. Simpatia si admiratia capata forme si trasaturi asemanatoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenti, caci el presupune daruire, apropiere si împartasire a dorintelor, a visurilor. Prietenii adevarati sunt conditia necesara "împlinirii" unui adolescent. Scopul lor e sa-si împartaseasca unul altuia experientele si sa gaseasca un echilibru permanent în cel în care are încredere si speranta ca va gasi raspunsul la întrebarile ce-l framanta. Ideea e sa gaseasca completarea lipsurilor pe care le au si nici de cum imitare, deoarece în acest caz nu se mai poate vorbi despre prietenie ci despre un sentiment de inferioritate.
Uneori "edificiul" este mult prea fragil si se destrama vizibil sub influenta invidiei si a tradarii sau doar pentru ca prietenul respectiv "nu mai prezintă interes". Însa exista si un alt gen de prieteni a caror influenta te marcheaza negativ. Naivitatea, poate chiar dorinta de-a parea altcineva în ochii celorlalti, plaseaza adolescentul într-un anturaj dubios de care-i va fi greu sa se desprinda mai tarziu. Viciile cum sunt drogurile sau bautura, huliganismul si dezordinea, sunt "principii" de baza în astfel de grupuri. Începutul este pus pretextual pe seama curiozitatii, pasul urmator fiind dependenta. Adolescentul se construieste pe sine prin continue cautari si diferentieri fata de altii din care nu lipsesc tensiunile, conflictele si frustrarile. Personalitatea lor nu evolueaza in mod linear ci cu oscilatii, cu inegalitati din care se pot dezvolta o serie de structuri pozitive sau negative. Posibilitatile reduse de adaptare si de integrare, insuccesele, dezamagirile, anxietatile pot genera uneori comportamente nefaste, urmate chiar de suicid.
Societatea secolului nostru pune un accent mare pe aceste probleme. Manifestarile negative sunt trecatoare însa au urmari grave. Adolescentul este un copil în formare din toate punctele de vedere. Exista insa si o pozitie pozitiva, deoarece atunci cand fenomenele de autodescoperire, de autoapreciere, autocunoastere sunt realiste si insotite de satisfactii, cand au posibilitatea de a-si valoriza propriile calitati, comportamentele cunosc o ascensiune continua de adaptare la mediul inconjurator.
Adolescenta, desi este o perioada tulbure si plina de framantari, reprezinta varsta inteligentei nonconformiste, a marii sincerităti. Imaginatia, puterea de creatie si perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viata si pregatirea profesionala încep sa capete contur si dispar în mod evident pasiunile vechi din copilarie.
Exista tendinta ca adolescentii sa creada ca prezentul este vesnic, ca situatiile actuale nu se vor schimba niciodata, ca problemele cu care se confrunta vor continua tot restul vietii. De exemplu, mult adolescenti, care se simt inferiori si nepopulari printre colegi, au tendinta sa creada ca toata viata lor vor fi respinsi si neiubiti. Nu-si pot imagina o situatie diferita de cea pe care o au la scoala in fiecare zi. Insa realitatea este cu totul alta, deoarece anii adolescentei vor zbura foarte repede, iar ceea ce va ramane, va fi doar o amintire stearsa.
Intr-un fel sau altul, adolescenta este ca un tunel. Are un inceput, insa ceea ce trebuie sa realizeze fiecare dintre ei, este faptul ca fiecare tunel are pe langa o gura de intrare si o iesire si atata timp cat ei vor ramane pe drum si vor conduce masina propiei vieti, vor reusi sa iasa din acest tunel.
Framantarile prin care fiecare dintre ei trec, mai devreme sau mai tarziu vor disparea si vor fi inlocuite de presiunile vietii de adult pentru ca aceasta este viata cu care fiecare om se confrunta. Tot ceea ce trebuie sa facem fiecare dintre noi, este sa mergem mai departe si desi vor exista momente de popas va trebui sa ne continuam drumul fara sa prelungim unul din aceste popasuri la limita pericolului. Totul este sa ajungem la destinatie, destinatie pe care fiecare dintre noi suntem liberi sa ne-o alegem.
Bibliografie:
James Dobson, Pregatirea
pentru adolescenta, Editura Noua speranta,
Jean Rousselet, Adolescentul, acest necunoscut, Editura Politica, Bucuresti -1969
Vincent Rose, Cunoasterea copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti - 1972
Ursula Schiopu, Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti - 1981.
|
