Nicusor Sandu,
anul I, Teologie-Pastorala
grupa a VI-a
Agresivitatea
Problema comportamentului agresiv, de larg si permanent interes sociologic, a fost abordata în liter 12112s1820m atura de specialitate de cele mai multe ori ca rezultat al cercetarilor separate, ori exprimând opinii diferite ale psihologilor, sociologilor, psihiatrilor, pedagogilor si juristilor.
P. Janet integreaza obiectul de studiu al psihologiei, atât comportamentale (behiviorismul), cât si viata psihica anterioara (ex.psihanaliza) dezvoltând conceptul de conduita. Astfel, conduita reprezinta totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior, precum si a proceselor de organizare interna ale manifestarilor exterioare.
A. Porot defineste comportamentul ca : "o modalitate de a fi sau reactiona a unui individ în viata obisnuita sau în prezenta unor circumstante speciale, o atitudine a individului fata de obligatiile morale."
Deci, autorii evidentiaza ca principala functie a comportamentului este aceea de relationare între individ si mediul sau.
Heyer defineste comportamentul ca fiind "ansamblul de tendinte emotivo-afective ereditare sau dobândite, care regleaza raportul individului cu, conditiile mediului.
Din punct de vedere social, comportamentul deviant (agresiv) capata valente importante în raport cu mediul ambiant, cu artificialiazarea nevoilor si reducerea posibilitatilor de satisfacere a unora din trebuintele naturale ( miscare, contactul cu altii etc.).
Agresivitatea sau conduita agresiva, ca modalitate de producere, este un act care prin natura sa explica aspecte care se proiecteaza pe planuri diferite.
Din punct de vedere psihologic si psihopatologic agresiv, reprezinta o reactie comportamentala de tip antisociala, idee care implica factorul individual instinctiv si cauzele psihopatologice specifice (schizofrenia, epilepsia etc.).
Emil Durkheim respinge ideea predispozitiei psihologice sustinând un determinism social. O alta dimensiune a fenomenului este de ordin etic. Conduita agresiva, ca fapt antropologic, se încadreaza în toate planurile mentionate anterior.
Comportamentul agresiv este caracteristic în general persoanelor disarmonice (psihopatoide).
Cercetarea criminologica si practica medico-legala sesizeaza aspecte ale victimologiei sau de comportament autoagresiv sau heteroagresiv, caracterizat prin antrenarea mai mult sau mai putin constienta a heteroagresivitatii. Nu putem ignora starile psihocoloidoclazice, de anafilaxie mentala în care hipersensibilitatea psihogena poate fi rezultatul cumularii unor conflicte întretinute si în care, la o stimulare minima se pot declansa si conduite autodistructive fara legatura cu, continutul stimularii (aparent nemotivate), fata de intensitatea reactiei de raspuns. Conduita devianta heteroagresiva poate întâlni în aceeasi perioada o conduita autoagresiva.
Un ultim factor de conditionare a conduitei deviante agresive rezulta în primul rând din conflictele si relatiile interpersonale, precum si din aspectele socio-culturale.
Literatura de specialitate remarca rolul complex pe care îl detin evenimentele politice, sociale si economice în determinismul fenomenului.
Între numeroasele alte cauze declansatoare se remarca si cele care implica în general modificari bruste în viata cotidiana cum sunt: conflicte psihiafective, conflicte profesionale, stresul etc.
Etiologia agresivitatii este dezbatuta la ora actuala pe plan mondial în numeroase reuniuni stiintifice, existând, trei modele explicative ale acestui tip de comportament deviant. Primul model este cel biologic axat pe notiunea de instinct, cel de-al doilea, cel psihofiziologic se bazeaza pe notiunea de frustrare si agresivitatea interpretata ca un raspuns la frustrare, iar cel de-al treilea, socio-cultural, se bazeaza pe notiunea de învatare este determinat de relatiile interpersonale.
|
