Ana Mendieta si feminismul

Prin anii '60 a inceput sa se contureze prin practica, de data aceasta, o idee deja intalnita in istorie, aceea a emanciparii femeii.Multora li s-a parut socanta interventia 21121j921v femeii in societate.De ce sa se schimbe ceva ce functiona bine si asa cum era? De ce sa vrea mai mult femeia? De ce sa se afirme in domenii ce le depaseau intelectul si priceperea? Un numar nu mic de femei au inceput astfel sa raspunda la aceste intrebari. Metoda folosita a fost una mai mult sau mai putin socanta, aceea de a arata un pic mai mult din realitate, de a dezvalui ceva ce nu se vede, dedesubtul. Aceste femei au vrut sa schimbe mentalitatea unor oameni care se simteau foarte bine in ignoranta in care traiau. Astfel ele au pornit miscarea care s-a numit FEMINISM.

Dar nu se poate vorbi de pozitia femeii in societate fara sa apara in discutie si notiunea de frumusete.In incercarea de a crea o lume ideala, foarte multi artisti de-a lungul timpului au perfectionat frumusetea, in special cea feminina. Venus din Milo, Afrodita, sunt imagini ireale ale unor femei "carne". Aceste imagini sunt, inumane, incerte si incoerente. Femeia nu a fost niciodata atat de pura pe cat se sugereaza si nici atat de frumoasa pe cat se reprezinta in aceste imagini false. De aceea era nevoie de o noua creatie, o noua reprezentare care nu se dorea a fi una stangace, ci mai de graba o reinterpretare a unor principii. Problema nu se mai punea numai in termeni de moral si imoral, estetic si inestetic. Ce este relevant este universal interior al fiecarui individ.Insa era pregatit, el, individul sa accepte opinia unei femei, si de culoare pe deasupra. Au raspuns cu totii in cor NU. Tendinta oamnilor in general era sa creada intr-un concept si nu in ceva palpabil, referindu- la nevoia femeii de a trai pur si simplu prin arta in primul rand.Odata cu miscarea feminista, au devenit martorii unei schimbari reale.

Tendinta de a dezvalui defectele este foarte pregnanta in creatia artistilor si a producatorilor de film. Insa nu este suficient. Trebuie mers mai departe, trebuie prezentate personajele povestii fara proteze, bigudiuri sau peruci. Creatura trebuie sa se dezvaluie ca o creatura, monstrul ca un devorator de frumos, psihopatul ca un iubitor de urat. Personajul nu trebuie intrebat ce doreste sa ascunda. El trebuie surprins in ipostazele cele mai grotesti pentru ca asa este el. Insa referindu-ne in special la femeie, ea trebuia sa se arate asa cum era, fara imbunatatiri,fara excese, fara expresia prea evidenta a unei societati aflate in plina modernizare, cu mall-uri,coaforuri.

Una din artistele care a reprezentat foarte bine,din punctul meu de vedere, aceste probleme considerate de multi la acea vreme ireale si nedemne de luat in seama, a fost Ana Mendieta. Desi nu a avut o viata lunga, ea a reusit sa-si lase amprenta atat in domeniul artstic cat si in cotidian. Pe durata a 13 ani ea a relizat o serie de lucrari , a produs 8 filme, performance-uri, instalatii, desene, printuri, obiecte si sculpturi.In 1972, a constientizat ce avea sa lucreze pana la sfarsitul carierei, considerand in acel moment ca pictura sa nu era indeajuns de reala pentru ce isi imagina ea. Lucrarile sale ar fi trebuit sa aiba forta, sa fie magice.

In peioada '72-'78, a realizat mai multe performance-uri in care a analizat diferite probleme ale societatii si tabu-uri. Subiecte ca sacrificiu si crima erau asociate corpului feminin.Pentru a-si exprima ideile si pozitia pe care a adoptat-o, s-a bazat foarte mult pe dialogul dintre peisaj si corpul feminin. Insa, dupa parerea mea, nu a facut-o brutal ca in cazul altor feministe. Opera ei prezinta totusi o doza de subtilitate, mesajul ramanand insa lizibil.A realizat o serie de lucrari pe care le-a intitulat "Silueta", incepand cu 1975. S-a bazat in lucrarile ei pe legatura dintre misticism si realitate, adaptand situatia unor zei la ce se intampla cu femeile in acea perioada. Ea a trecut dincolo de teorie cu realizarile sale, dincolo de filosofie.

In aceasta lucrare,"Silueta", foloseste diferite tipuri de materiale, cum ar fi sange, praf de pusca, pamant, foc, frunze flori. Cu acestea realizeaza silueta unei femei fie pe pamant, nisip, fie suspendata. Alteori isi foloseste propriul corp pentru a imagina "femeia" care se pierde in coaja unui copac sau prin iarba si frunze. Rezulta astfel niste imagini foarte puternice, exact ca in schitele ei in care foloseste carbunele cu atata forta incat personajul parca urla. Un alt aspect care trebuie comentat este modul in care isi realizeaza opera. Actiunile sunt surprinse cu ajutorul aparatului de fotografiat, obtinand astfel imaginea conceptului ei.

O alta serie de lucari se intituleaza "Cosmetic Facial Variations, in care, prin niste mijloace extrem de simple, reuseste sa surprinda publicul prin niste imagini foarte expresive.In unele dintre ele foloseste machiajul in exces, obtind o imagine deformata a ei, indepartata de realitate, pentru a demonstra un efect actual al schimbarii femeii pentru a se integra intr-o societate a aparentelor. Mendieta nici nu mai poate fi recunoscuta in aceste fotografii. In alte imagini din aceeasiserie se foloseste de mai multe ipostaze posibile ale parului. Si aici este vorbe de o exagerare a unor situatii, idei, probleme. Uitandu-ma la aceste lucrari am tendinata sa afirm ca sunt usor bizare, insa sunt convinsa ca pentru peioada in care au fost realizate, efectul a fost mult mai puternic, impactul mult mai mare. Intr-o alta serie de imagini a folosit un ciorap pentru a-si deforma fata. Au rezultat niste imagini destul de inspaimantatore, foarte departe de o frumusete feminina, apropiindu-se de monstruozitate. Mesajul este insa foarte clar impotriva abuzurilor si exagerarilor la care erau supuse femeile.

Ana Mandieta a mai aratat trupul feminin si alta ipostaza. Desi sticla este transparenta, ea poate deforma. Acest lucru ni-l arata prin intermediul propriului ei corp pe care si-l deformeaza cu ajutorul unei bucati se geam. Obtine niste imagini surprinzatoare din punct de vedere vizual, in sensul in care nimic nu mai pare real, plauzibil. Corpul feminin a fost supus unei atat de puternice tranformari incat nu mai are nimic din puritatea ideala, din frumusetea atat de ravnita de artisti.Sau are?

Uitandu-ma si la opera altor feministe din aceeasi perioada am constatat ca au in comun acest aspect un pic sumbru, un pic mistic, un pic brutal. Spre exemplu Judy Chicago este foarte explicita in opera ei. Desi la inceput era destul de subtila, aparand intr-o celebra fotografie ca boxer, a inceput sa realizeze o serie de lucari foarte.feministe. Nu este genul de artista care sa manifeste o oareceare simpatie pentru publicul ei. Eate atat de directa in ceea ce transmite incat pare ca singura ei intentie este de a vorbi cu cei care se uita la lucrarile ei.

Adrian piper este o alta artista care a luptat prin arta pentru miscarea femeilor.Opera ei consta mai mult in instalatii video, discursuri. Ea este una din artistele care au combatut atat anti-meninismul cat si rasismul. Pozitia ei a fost una mult mai dificila deoarece era si femeie si de culoare.Discursul ei pleda pentru identitaea femeii de culoare, insa nu a devenit ostila impotriva albilor. Ea nu vorbeste despre problema "mea" ci despre problema "noastra", de fapt a societatii. Aceasta     nu poate fi rezolvata de artist singur ci de comunitate. Tot prin discurs, de aceasta data scris, se manifesta si Mary Kelly care a realizat un patrat alb in care a scris.

O fire mult mai sumbro-vesela, care a activat si ea in aceasta miscare feminista un pic mai tarzie, este Yayoi Kusama. Lucrariel ei expima un fel de bucurie retinuta de ceva. Flori , buline rosii,galbene,negre, copaci imbracati in roz. Asa poate fi rezumata foarte pe scurt opera sa.

Concluzionand, miscarea feminista, inceputa timid in secolele 19-20 si ajungand pana in zilele noastre, a avut foarte multe adepte. Unele dintre scestea au fost mai subtile, altele au recurs la metode mult mai socante pentru a-si expima punctul de vedere. Ana Mendieta este, dupa parerea mea una dintre cele care a reusit sa se manifeste in ambele directii, gasind o cale de mijloc. Insa ramane intrebarea pana cand vor mai avea nevoie femeile de o miscare a lor pentru a fi luate in seama?

Bibliografie: