Termenul de metodologie provine din cuvintele grecesti: Meta - spre, Odos - cale, Logos - la Heraclit însemna legea fiintei, legea existentei, necesitatea universala, pentru Platon însemna Divinitate, Dumnezeu ca sursa de idei; la Hegel reprezenta spiritul absolut, ratiune, concept.
Deci în esenta, etimologic, metodologia ar însemna "calea spre cunoasterea existentei".
În redactarea unei metodologii stiintifice trebuie sa pornim de la urmatoarele reguli:
w metodologic este întotdeauna necesar si just sa acordam prioritate faptelor (în conditiile mentionate mai sus), în raport cu principiile si tehnicile de cercetare si de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita înregistrarii lor corecte;
w sistematizarea, analiza 515j98f si teoretizarea informatiilor corecte trebuie facute în conformitate cu principiile teoretice si obiectivele practice urmarite. Aceasta presupune elaborarea unui aparat conceptual adecvat domeniului supus cercetarii, care sa orienteze întreaga investigatie; alegerea metodelor, tehnicilor si procedeelor de cercetare trebuie facuta în functie de specificul si cerintele cercetarii si de nivelul atins în acest domeniu de stiinta în general
Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbraca metodele, fiind posibil ca una si aceeasi metoda sa se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite(ex: tehnica experimentului cu grup de control,ca forma concreta de realizare a metodei experimentale)
Instrumentul este o unealta, un aparat, un obiect cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie Instrumentele de investigatie sociologica sunt: ghidul de interviu, chestionarul, ghidul de observatie, diferite scale, etc. Fiecare metoda si tehnica îsi are propriile instrumente de investigatie ceea ce nu exclude ca unele instrumente de investigatie sa fie utilizate în cadrul unor metode sau tehnici diferite, în diferite tipuri de cercetari, fie ele de marketing sau sociologice.
În continuare ne vom referi la caracteristicile concrete pe care le implica folosirea unor metode de tip cantitativ în stiintele socio-umane. Cantitativul îmbraca doua forme: cea de numarare si cea de masurare, forme care sunt clar si principal distincte, facând apel la operatiuni logice si empirice diferite, desi se poate trece de la numarare la masurare, în anumite situatii.
Se poate ajunge la masurare si prin operatia de numarare a indivizilor ce poseda un anume atribut. E vorba de situatii în care entitatile empirice de referinta sunt unitati complexe, formate din multimi de indivizi. Asa de exemplu, daca ne centram atentia pe entitati compuse din indivizi umani, cum sunt localitatile unei tari, putem ajunge imediat la o caracteristica de tip cantitativ, exprimabila pe o scara de rapoarte, numarând în cadrul fiecarei localitati indivizi de un tip anume si calculând, prin raportare la total, proportia acestora. Astfel, expresia: "în localitatea x ponderea femeilor în populatie este de 55%" nu face altceva decât sa ne spuna ca se atribuie o valoare numerica - 55 -caracteristicii "proportia femeilor în populatia entitatii X", exact dupa acelasi principiu dupa care se atribuie 220 de volti tensiunii curentului electric ce trece printr-un circuit. Tot asa, "dimensiunea familiei" este o variabila cantitativa cu valori 1, 2, 3, etc., valori care atasate entitatii "familiei" exprima o masura, iar vizavi de persoanele umane apar ca frecvente (rezultat al numararii).
În cazul unei anchete sociologice, cercetatorul urmareste cu prioritate latura practica, adica formularea unor concluzii cu eficienta imediata si mai putin aspectele teoretice si experimental-metodologice, parcurgând în mod inegal - daca se poate spune asa - nivelurile unei investigatii. Datorita pregatirii teoretice si a instrumentelor de lucru specifice, ancheta sociologica, dispune, (si trebuie sa dispuna) de o anumita "independenta" în raport cu alte investigatii. Din acest punct de vedere, ancheta sociologica are un continut mai bogat decât ceea ce numim minim, de regula, ancheta de teren, constituind - un tip specific de studiu sociologic, o forma intermediara între studiul empiric si teoretic.
Ancheta foloseste, prin definitie, chestionarul, ca instrument de cercetare, chiar si în cazul celor mai simple forme de realizare a ei. O alta caracteristica este aceea ca ancheta urmareste, prin modul de alegere a persoanelor investigate, sa satisfaca cerinta de reprezentativitate, în sensul statistic al termenului, a esantionului în raport cu o populatie mai mare.
Pentru a se asigura o reprezentativitate satisfacatoare, ancheta se realizeaza, de regula, pe esantioane mari, iar concluziile unei anchete se întemeiaza pe legile statisticii matematice si ale teoriei probabilitatilor (chiar si atunci când esantionul nu respecta întocmai cerintele probabilistice).
Prelucrarea datelor unei anchete se realizeaza folosindu-se procedurile statistice standard, care toate se bazeaza pe calculul frecventelor cu care apar diferitele variante de raspuns ale fiecarei întrebari. Din acest motiv, raspunsurile libere la întrebarile numite "deschise" (cele fara variante de raspuns prestabilite) trebuie aduse, dupa efectuarea investigatiei la forma "închisa" si prelucrate ca si acestea. Valoarea informatiei obtinute prin ancheta se exprima si prin gradul de reprezentativitate al esantionului anchetat. Deci, ancheta presupune si o evaluare statistica a masurii în care rezultatele obtinute (medii, proportii, coeficient de corelatie, etc.) le aproximeaza pe cele din populatia de referinta
Ancheta prin chestionar trebuie sa parcurga, într-o forma sau alta, în functie de tema, scopuri si populatie, urmatoarele etape, care în esenta se aseamana mult cu etapele parcurse de orice cercetare cantitativa:
În continuare voi detalia câteva aspecte legate de constructia instrumentului cu ajutorul caruia se culeg datele într-o ancheta (chestionarul).
Tipuri de întrebari si principii ale redactarii chestionarului
q de continut, ce presupun cunostinte teoretice, si sunt legate de alegerea indicatorilor nesesari si suficienti pentru descrierea fenomenului si a relatiilor sale esentiale cu alti factori sociali, aici fiind vorba inclusiv de alegerea cuvintelor, expresiilor folosite, de decizia de a recurge la folosirea unor anumite tipuri de întrebari, de stabilirea variantelor de raspuns, de constructia scalelor;
q cele de forma, ce presupun cunostinte metodologice, se refera la ordinea întrebarilor si la aranjarea chestionarului în pagina, la stabilirea modului de adresare si înregistrare a raspunsurilor, etc
Pentru a obtine maximul de informatie, aspect deosebit de important într-o cercetare bazata pe chestionar, este necesara cunosterea diferitelor tipuri de întrebari, a tipurilor de raspunsuri adecvate la ele, a modului de punerea a acestora în pagina, a regulilor de redactare formularului de chestionar si a posibilielor erori ce pot sa apara atât în faza de constructie cât si în momentul aplicarii acestuia.
În ceea ce priveste tipurile de întrebari dintr-un chestionar, în functie de continutul lor întâlnim:
Sunt cele mai frecvente si totodata cele mai comode pentru ca ofera un evantai de raspunsuri precodificate, dintre care subiectul este obligat sa aleaga unul sau, daca se precizeaza, mai multe raspunsuri care i se potrivesc. Acest gen de întrebari vizeaza atât întrebarile factuale, cât si cele care fac referire la anumite situatii (acord-dezacord), opinii, atitudini, comportamente si pozitia pe care se înscrie subiectul de-a lungul unei game de situatii.
Ati auzit despre cererea României de a deveni membra a NATO?
1. da
3. NS/NR
Starea civila
q daca sunt formulate cu grija, pot oferi informatii valabile despre orice subiect;
q sunt indispensabile daca dorim sa culegem informatii cu privire la situatii "delicate" (relatii interpersonale, familie, etc.);
q sunt utilizate în situatia în care nu putem prevedea raspunsuri posibile, în acest caz vom putea folosi întrebari semi-deschise (semi-închise).
q raspunsurile sunt mai greu de prelucrat decât cele închise, acest fapt presupunând o grupare a lor pe categorii de raspunsuri;
q un posibil risc în înregistrarea acestor raspunsuri îl constituie mentinerea raspunsurilor într-o sfera de generalitate, care pot genera confuzii în prelucrarea lor;
În România, unii oameni stiu o multime de lucruri despre NATO, politicile si institutiile sale, în timp ce altii nu stiu absolut nimic. Dvs. unde va situati pe urmatoarea scala?
q modul de administrare - fata-n-fata, autoadministrare, prin corespondenta, etc.;
q populatia investigata - caracteristicile de vârsta, instructie, profesie, sex, etc. ale subiectilor;
q
limbajul utilizat, functie de
nivelul de instructie si cultura al subiectilor;
De asemenea, la formularea întrebarilor, trebuie sa respectam urmatoarele reguli:
q textul întrebarii sa fie cât mai simplu, concis, nesugestiv, netendentios;
q termenii utilizati sa fie obisnuiti, familiari populatiei investigate, evitându-se neologismele, arhaismele, termenii tehnici si jargonul;
q sa se evite pe cât posibil cuvintele cu rezonanta afectiva, deoarece acestea ar putea influenta, constient sau nu, raspunsurile;
q formularea întrebarilor trebuie sa aiba în vedere capacitatea de receptare si întelegere a subiectilor carora le sunt adresate;
q pentru a câstiga încrederea subiectilor, unele întrebari pot fi personalizate sau individualizate ("Dvs. credeti ca...?"; "Ce stiti dvs. despre....?"; "Care este parerea dvs. despre...?"). Nu trebuie însa accentuata aceasta personalizare, pentru a nu influenta comportamentul respondentului.
q Întrebarile sa nu fie cumulative, adica în textul aceleasi întrebari sa se faca referire la doua chestiuni distincte, sa nu implice raspunsuri de tipul "si-si" ci de tipul "sau-sau" (de ex. Orasul vostru e linistit si curat? În aceasta situatie cel mai potrivit ar fi sa folosim doua întrebari de tipul "da", "nu": "Orasul dvs. este linistit?" - da - nu si "Orasul dumneavoastra este curat?" - da - nu.
Asezarea în pagina. Reguli:
q pentru a avea raspunsuri cât mai sincere si individualizate, adica necontaminate, nu trebuie sa lasam întrebarile sa "curga" una dupa alta potrivit continutului lor, pentru a nu lasa subiectii sa rationalizeze sau sa coreleze raspunsurile.
q la începutul formularului trebuie incluse câteva întrebari "de pregatire", fara importanta majora pentru tema, dar care ajuta la câstigarea încrederii subiectului
q întrebarile mai delicate, mai dificile, trebuie puse în general, în partea a doua a chestionarului, când se presupune ca subiectul e pregatit si poate da raspunsuri sincere;
q ori de câte ori credem ca subiectul s-ar putea plictisi, sau si-ar putea pierde încrederea în cercetare, formulam din nou întrebari "de pregatire" (când administrarea chestionarului se face fata-n-fata), iar în cazul în care chestionarul este autoadministrat, atunci trebuie sa oferim subiectilor toate informatiile pe care le consideram importante, pentru ca aceasta sa poata oferi raspunsuri adecvate.
q daca exista prea multe întrebari dificile sau delicate, ar fi bine sa acestea sa fie dispersate de-a lungul întregului formular. În acest caz, este recomandata folosirea întrebarilor de control.
q un chestionar nu trebuie sa contina foarte multe întrebari, iar administrarea acestuia sa nu presupuna foarte mult timp (40-50 minute), in acest caz subiectul fie oboseste sau se plictiseste, aparând riscul deformarii raspunsurilor.
q motive de prestigiu - acestea fac ca subiectul, sa formuleze raspunsuri conforme asteptarilor sociale, sa adopte un comportament de fatada, materializat printr-o simulare a conduitelor si atitudinilor asteptate;
q atractia raspunsului pozitiv - de multe ori, raspunsul negativ poate aparea ca un simptom al neintegrarii în colectivitate, ceea ce face ca subiectii sa spuna mai usor da decât nu. Evitarea acestei situatii se face prin introducerea unor întrebari scalate, cu posibilitati intermediare.
q teama de schimbari - e bine sa fie evitata folosirea întrebarilor care pun în discutie schimbari ale caror consecinte nu sunt cunoscute,
q frica de cuvinte - raspunsurile sunt puternic influentate de prezenta în textul întrebarilor a unor cuvinte socante, care provoaca anumite reactii,
q simpatia sau antipatia - raspunsurile pot fi deformate daca în întrebari includem cuvinte sau expresii cu conotatii pozitive sau negative care modifica afectivitatea, facând apel la simpatia subiectilor fata de anumite fenomene, personalitati sau aspecte legate de obiectul cercetarii.
|
