Termenul de metodologie provine din cuvintele grecesti: Meta - spre, Odos - cale, Logos - la Heraclit īnsemna legea fiintei, legea existentei, necesitatea universala, pentru Platon īnsemna Divinitate, Dumnezeu ca sursa de idei; la Hegel reprezenta spiritul absolut, ratiune, concept.
Deci īn esenta, etimologic, metodologia ar īnsemna "calea spre cunoasterea existentei".
Īn redactarea unei metodologii stiintifice trebuie sa pornim de la urmatoarele reguli:
w metodologic este īntotdeauna necesar si just sa acordam prioritate faptelor (īn conditiile mentionate mai sus), īn raport cu principiile si tehnicile de cercetare si de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita īnregistrarii lor corecte;
w sistematizarea, analiza 515j98f si teoretizarea informatiilor corecte trebuie facute īn conformitate cu principiile teoretice si obiectivele practice urmarite. Aceasta presupune elaborarea unui aparat conceptual adecvat domeniului supus cercetarii, care sa orienteze īntreaga investigatie; alegerea metodelor, tehnicilor si procedeelor de cercetare trebuie facuta īn functie de specificul si cerintele cercetarii si de nivelul atins īn acest domeniu de stiinta īn general
Tehnicile sunt formele concrete pe care le īmbraca metodele, fiind posibil ca una si aceeasi metoda sa se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite(ex: tehnica experimentului cu grup de control,ca forma concreta de realizare a metodei experimentale)
Instrumentul este o unealta, un aparat, un obiect cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie Instrumentele de investigatie sociologica sunt: ghidul de interviu, chestionarul, ghidul de observatie, diferite scale, etc. Fiecare metoda si tehnica īsi are propriile instrumente de investigatie ceea ce nu exclude ca unele instrumente de investigatie sa fie utilizate īn cadrul unor metode sau tehnici diferite, īn diferite tipuri de cercetari, fie ele de marketing sau sociologice.
Īn continuare ne vom referi la caracteristicile concrete pe care le implica folosirea unor metode de tip cantitativ īn stiintele socio-umane. Cantitativul īmbraca doua forme: cea de numarare si cea de masurare, forme care sunt clar si principal distincte, facānd apel la operatiuni logice si empirice diferite, desi se poate trece de la numarare la masurare, īn anumite situatii.
Se poate ajunge la masurare si prin operatia de numarare a indivizilor ce poseda un anume atribut. E vorba de situatii īn care entitatile empirice de referinta sunt unitati complexe, formate din multimi de indivizi. Asa de exemplu, daca ne centram atentia pe entitati compuse din indivizi umani, cum sunt localitatile unei tari, putem ajunge imediat la o caracteristica de tip cantitativ, exprimabila pe o scara de rapoarte, numarānd īn cadrul fiecarei localitati indivizi de un tip anume si calculānd, prin raportare la total, proportia acestora. Astfel, expresia: "īn localitatea x ponderea femeilor īn populatie este de 55%" nu face altceva decāt sa ne spuna ca se atribuie o valoare numerica - 55 -caracteristicii "proportia femeilor īn populatia entitatii X", exact dupa acelasi principiu dupa care se atribuie 220 de volti tensiunii curentului electric ce trece printr-un circuit. Tot asa, "dimensiunea familiei" este o variabila cantitativa cu valori 1, 2, 3, etc., valori care atasate entitatii "familiei" exprima o masura, iar vizavi de persoanele umane apar ca frecvente (rezultat al numararii).
Īn cazul unei anchete sociologice, cercetatorul urmareste cu prioritate latura practica, adica formularea unor concluzii cu eficienta imediata si mai putin aspectele teoretice si experimental-metodologice, parcurgānd īn mod inegal - daca se poate spune asa - nivelurile unei investigatii. Datorita pregatirii teoretice si a instrumentelor de lucru specifice, ancheta sociologica, dispune, (si trebuie sa dispuna) de o anumita "independenta" īn raport cu alte investigatii. Din acest punct de vedere, ancheta sociologica are un continut mai bogat decāt ceea ce numim minim, de regula, ancheta de teren, constituind - un tip specific de studiu sociologic, o forma intermediara īntre studiul empiric si teoretic.
Ancheta foloseste, prin definitie, chestionarul, ca instrument de cercetare, chiar si īn cazul celor mai simple forme de realizare a ei. O alta caracteristica este aceea ca ancheta urmareste, prin modul de alegere a persoanelor investigate, sa satisfaca cerinta de reprezentativitate, īn sensul statistic al termenului, a esantionului īn raport cu o populatie mai mare.
Pentru a se asigura o reprezentativitate satisfacatoare, ancheta se realizeaza, de regula, pe esantioane mari, iar concluziile unei anchete se īntemeiaza pe legile statisticii matematice si ale teoriei probabilitatilor (chiar si atunci cānd esantionul nu respecta īntocmai cerintele probabilistice).
Prelucrarea datelor unei anchete se realizeaza folosindu-se procedurile statistice standard, care toate se bazeaza pe calculul frecventelor cu care apar diferitele variante de raspuns ale fiecarei īntrebari. Din acest motiv, raspunsurile libere la īntrebarile numite "deschise" (cele fara variante de raspuns prestabilite) trebuie aduse, dupa efectuarea investigatiei la forma "īnchisa" si prelucrate ca si acestea. Valoarea informatiei obtinute prin ancheta se exprima si prin gradul de reprezentativitate al esantionului anchetat. Deci, ancheta presupune si o evaluare statistica a masurii īn care rezultatele obtinute (medii, proportii, coeficient de corelatie, etc.) le aproximeaza pe cele din populatia de referinta
Ancheta prin chestionar trebuie sa parcurga, īntr-o forma sau alta, īn functie de tema, scopuri si populatie, urmatoarele etape, care īn esenta se aseamana mult cu etapele parcurse de orice cercetare cantitativa:
Īn continuare voi detalia cāteva aspecte legate de constructia instrumentului cu ajutorul caruia se culeg datele īntr-o ancheta (chestionarul).
Tipuri de īntrebari si principii ale redactarii chestionarului
q de continut, ce presupun cunostinte teoretice, si sunt legate de alegerea indicatorilor nesesari si suficienti pentru descrierea fenomenului si a relatiilor sale esentiale cu alti factori sociali, aici fiind vorba inclusiv de alegerea cuvintelor, expresiilor folosite, de decizia de a recurge la folosirea unor anumite tipuri de īntrebari, de stabilirea variantelor de raspuns, de constructia scalelor;
q cele de forma, ce presupun cunostinte metodologice, se refera la ordinea īntrebarilor si la aranjarea chestionarului īn pagina, la stabilirea modului de adresare si īnregistrare a raspunsurilor, etc
Pentru a obtine maximul de informatie, aspect deosebit de important īntr-o cercetare bazata pe chestionar, este necesara cunosterea diferitelor tipuri de īntrebari, a tipurilor de raspunsuri adecvate la ele, a modului de punerea a acestora īn pagina, a regulilor de redactare formularului de chestionar si a posibilielor erori ce pot sa apara atāt īn faza de constructie cāt si īn momentul aplicarii acestuia.
Īn ceea ce priveste tipurile de īntrebari dintr-un chestionar, īn functie de continutul lor īntālnim:
Sunt cele mai frecvente si totodata cele mai comode pentru ca ofera un evantai de raspunsuri precodificate, dintre care subiectul este obligat sa aleaga unul sau, daca se precizeaza, mai multe raspunsuri care i se potrivesc. Acest gen de īntrebari vizeaza atāt īntrebarile factuale, cāt si cele care fac referire la anumite situatii (acord-dezacord), opinii, atitudini, comportamente si pozitia pe care se īnscrie subiectul de-a lungul unei game de situatii.
Ati auzit despre cererea Romāniei de a deveni membra a NATO?
1. da
3. NS/NR
Starea civila
q daca sunt formulate cu grija, pot oferi informatii valabile despre orice subiect;
q sunt indispensabile daca dorim sa culegem informatii cu privire la situatii "delicate" (relatii interpersonale, familie, etc.);
q sunt utilizate īn situatia īn care nu putem prevedea raspunsuri posibile, īn acest caz vom putea folosi īntrebari semi-deschise (semi-īnchise).
q raspunsurile sunt mai greu de prelucrat decāt cele īnchise, acest fapt presupunānd o grupare a lor pe categorii de raspunsuri;
q un posibil risc īn īnregistrarea acestor raspunsuri īl constituie mentinerea raspunsurilor īntr-o sfera de generalitate, care pot genera confuzii īn prelucrarea lor;
Īn Romānia, unii oameni stiu o multime de lucruri despre NATO, politicile si institutiile sale, īn timp ce altii nu stiu absolut nimic. Dvs. unde va situati pe urmatoarea scala?
q modul de administrare - fata-n-fata, autoadministrare, prin corespondenta, etc.;
q populatia investigata - caracteristicile de vārsta, instructie, profesie, sex, etc. ale subiectilor;
q
limbajul utilizat, functie de
nivelul de instructie si cultura al subiectilor;
De asemenea, la formularea īntrebarilor, trebuie sa respectam urmatoarele reguli:
q textul īntrebarii sa fie cāt mai simplu, concis, nesugestiv, netendentios;
q termenii utilizati sa fie obisnuiti, familiari populatiei investigate, evitāndu-se neologismele, arhaismele, termenii tehnici si jargonul;
q sa se evite pe cāt posibil cuvintele cu rezonanta afectiva, deoarece acestea ar putea influenta, constient sau nu, raspunsurile;
q formularea īntrebarilor trebuie sa aiba īn vedere capacitatea de receptare si īntelegere a subiectilor carora le sunt adresate;
q pentru a cāstiga īncrederea subiectilor, unele īntrebari pot fi personalizate sau individualizate ("Dvs. credeti ca...?"; "Ce stiti dvs. despre....?"; "Care este parerea dvs. despre...?"). Nu trebuie īnsa accentuata aceasta personalizare, pentru a nu influenta comportamentul respondentului.
q Īntrebarile sa nu fie cumulative, adica īn textul aceleasi īntrebari sa se faca referire la doua chestiuni distincte, sa nu implice raspunsuri de tipul "si-si" ci de tipul "sau-sau" (de ex. Orasul vostru e linistit si curat? Īn aceasta situatie cel mai potrivit ar fi sa folosim doua īntrebari de tipul "da", "nu": "Orasul dvs. este linistit?" - da - nu si "Orasul dumneavoastra este curat?" - da - nu.
Asezarea īn pagina. Reguli:
q pentru a avea raspunsuri cāt mai sincere si individualizate, adica necontaminate, nu trebuie sa lasam īntrebarile sa "curga" una dupa alta potrivit continutului lor, pentru a nu lasa subiectii sa rationalizeze sau sa coreleze raspunsurile.
q la īnceputul formularului trebuie incluse cāteva īntrebari "de pregatire", fara importanta majora pentru tema, dar care ajuta la cāstigarea īncrederii subiectului
q īntrebarile mai delicate, mai dificile, trebuie puse īn general, īn partea a doua a chestionarului, cānd se presupune ca subiectul e pregatit si poate da raspunsuri sincere;
q ori de cāte ori credem ca subiectul s-ar putea plictisi, sau si-ar putea pierde īncrederea īn cercetare, formulam din nou īntrebari "de pregatire" (cānd administrarea chestionarului se face fata-n-fata), iar īn cazul īn care chestionarul este autoadministrat, atunci trebuie sa oferim subiectilor toate informatiile pe care le consideram importante, pentru ca aceasta sa poata oferi raspunsuri adecvate.
q daca exista prea multe īntrebari dificile sau delicate, ar fi bine sa acestea sa fie dispersate de-a lungul īntregului formular. Īn acest caz, este recomandata folosirea īntrebarilor de control.
q un chestionar nu trebuie sa contina foarte multe īntrebari, iar administrarea acestuia sa nu presupuna foarte mult timp (40-50 minute), in acest caz subiectul fie oboseste sau se plictiseste, aparānd riscul deformarii raspunsurilor.
q motive de prestigiu - acestea fac ca subiectul, sa formuleze raspunsuri conforme asteptarilor sociale, sa adopte un comportament de fatada, materializat printr-o simulare a conduitelor si atitudinilor asteptate;
q atractia raspunsului pozitiv - de multe ori, raspunsul negativ poate aparea ca un simptom al neintegrarii īn colectivitate, ceea ce face ca subiectii sa spuna mai usor da decāt nu. Evitarea acestei situatii se face prin introducerea unor īntrebari scalate, cu posibilitati intermediare.
q teama de schimbari - e bine sa fie evitata folosirea īntrebarilor care pun īn discutie schimbari ale caror consecinte nu sunt cunoscute,
q frica de cuvinte - raspunsurile sunt puternic influentate de prezenta īn textul īntrebarilor a unor cuvinte socante, care provoaca anumite reactii,
q simpatia sau antipatia - raspunsurile pot fi deformate daca īn īntrebari includem cuvinte sau expresii cu conotatii pozitive sau negative care modifica afectivitatea, facānd apel la simpatia subiectilor fata de anumite fenomene, personalitati sau aspecte legate de obiectul cercetarii.
|
