Autoadaptabilitatea si autoreglarea par doua concepte similare. Va propun sa distingem faptul ca autoadaptabilitatea se refera la fiinte (biosfera), iar autoreglarea la sistemele artificiale „inteligente” (tehnosfera). In practica nu se prea pune problema unei astfel de distinctii.
Exemplu: la stimulul intern „foame”, orice fiinta adopta un comportament (reactie) extern de cautare a hranei, in loc de odihna.
La aparitia unui pericol (stimul extern) orice fiinta aflata in procesul de hranire, renunta la hrana si adopta un comportament adecvat de protectie impotriva pericolului.
Daca stimulii de mai sus sunt in limite normale, reactia nu produce „imbolnavirea” componentelor individului pe timpul adaptarii comportamentului.
Daca stimulii sunt extrem de puternici, atunci organismul nu se mai poate adapta si apar reactii neadecvate (anormale), cunoscute sub denumirea de „stres”, care de regula „imbolnavesc” subsistemele participante la procesul autoadaptativ sau a celor conectate cu ele. Exemplu la aparitia brusca a unui pericol extrem, omul poate face infarct.
Prin „stimul” intelegem o actiune a unui sistem asupra altuia si evident depinde de forma de energie prin care are loc interactiunea.
Privind intelegerea proceselor de autoadaptabilitate (autoreglare) sunt doua modele fundamental diferite:
1. modelul cibernetic propus de Norbert Wienner in „Cibernetica” 1948 si prezentat, aproape exclusiv ca universal, in educatia de nivel superior [6,….]. In practica el nu poate fi aplicat corect decat in sistemele artificiale, pentru care exista modele matematice suficient de precise si in domeniul financiar bancar, in care numarul parametrilor functionali este mic, principalul parametru fiind „valoarea bunurilor, in unitate monetara”. In celelalte sisteme sociale, inclusiv educatia, modelul cibernetic este de nefolosit datorita numarului extrem de mare de variabile (parametrii) ce descriu functionarea unor asemenea sisteme (sute, mii) si pentru care modelele matematice devin atat de complicate incat nu mai avem siguranta ca reflecta realitatea;
2. modelul realist, propus de Jay Forrester [5], tot ca universal, care completat cu bucla de autoreglare indirecta, specifica omului ( datorita energiei intelectuale) propusa in [2] si in exemplu din §2., permite managerilor sa inteleaga specificitatea autoreglarii resurselor umane, a organizatiei si deci a societatii umane.
Cel mai simplu sistem artificial autoreglabil (exemplu autoreglarea tensiunii generatoarelor dintr-un sistem electric), poate fi reprezentat ca in schema 1.
In acest model se observa ca sistemul are o multime de intrari Xi care prin functiile matematice Yi = Fj(Xi), se transforma in valorile de iesire Yi.
Pentru a fi considerat un sistem autoadaptabil, fiecare valoare a lui Yi trebuie sa se afle in intervalul (Yi -εi ; Yi εi), indiferent de variatia marimilor de intrare Xi. Depasirea intervalului presupune interventia elementului de corectie a marimii de intrare Xi cu δXi, specifica unei conexiuni inverse negative, ce va fi explicata la §2.
Porneste de la identificarea componentelor, parametrilor functionali si buclelor de autoreglare din sistemele reale (materiale sau / si spirituale).
Modelul din schema 2., fara bucla de conexiune inversa negativa indirecta introdusa in [2/33], este propus in [5]. Acest model este aplicabil personalitati umane si organizatiilor de orice nivel. Pe baza lui se dezvolta o teorie [5] de modelare simulativa organizationala, ce permite oricarui manager sa studieze pe calculator efectele deciziilor lui asupra acelei organizatii, evitand experimentele paguboase pe sistemul real (teorie ce nu face obiectul acestui curs).
Modelul descriptiv al autoadaptabilitatii personalitatii, prezentat in schema 2., ne ajuta sa intelegem mai corect ca in societatea umana exista, fie ca vrem fie ca nu, doua categorii de bucle autoadaptative:
bucla directa, naturala, relativ independenta de constientizarea procesului (bazata pe procese biologice reflexe sau / si reflexe conditionate – conform teoriei lui Pavlov, configurate sub control genetic, pe cale experentiala, conform teoriei darwiniste sau /si prin imitarea parintilor in faza initiala). Autoadaptabilitatea naturala, prin aceste categorii de bucle, este asemanatoarea la om si la animale;
bucla indirecta, artificiala (intelectuala, subiectiva, dobandita exclusiv prin educatie umana generatoare a energiei intelectuale), prin intermediul constientizarii (bazata pe cunoasterea descrierilor umane referitoare la sistemele aflate in interactiune), care tine de nivelul de cultura si civilizatie al individului sau /si al grupului uman.
Pentru a exemplifica si sublinia caracterul general si realist al modelului, putem incepe cu un flux comun omului si oricarui alt animal, fluxul hranei [2/33], prezentat in schema 2. Prin similitudine putem apoi sa incercam modele autoadaptative pentru oricare alt flux biologic (respiratie, transpiratie, circulatie, etc.) sau social (educatie, productie, comert, etc.), cu conditia sa dispunem de cunostintele anatomofiziologice si / sau economico – sociale minimale necesare.
Fluxul hranirii poate fi identificat in sistemul digestiv al oricarui bioindivid (sistemul digestiv, ca si celelalte biosubsisteme, mai are si alte fluxuri – exemplu fluxul de procesare si transfer al substantelor nutritive catre sistemul sanguin, etc.).
Modelul
scoate in evidenta principalii parametrii ai autoreglarii
fluxului: NRH, NNH (nivelul real,
respectiv necesar al hranei) si TA (timpul
de ajustare a hranirii = timpul de trecere de
Se observa ca modelul nu opereaza cu simboluri matematice: X, Y, Z, … ci cu simboluri ce reprezinta acronime ale conceptelor si terminologiei utilizate la descrierea acestor sisteme (mai usor de retinut si de utilizat in practica).
Decizia este autoadaptativa atunci cand RH este modificat in sens invers efectului lui, NRH. Adica, atunci cand NRH creste ( se apropie de NNH), RH scade pana la valoarea zero (cand NRH = NNH). Senzatia de foame ( indusa de conexiunea inversa negativa, naturala, directa, intre stomac si creier) scade odata cu cresterea NRH (este negativa, deoarece variatia efectului NRH, se opune variatiei cauzei RH). Creierul decide (constient – printr-o bucla indirecta intelectuala, sau / si instinctuala – pe conexiunea directa, naturala) daca ritmul de hranire trebuie sa scada pe masura ce stomacul se umple, chiar daca hrana din fata individului nu s-a terminat.
Bucla de conexiune inversa negativa indirecta, intelectuala (constienta) exista numai la omul educat. Acesta, spre deosebire de orice alt bioindivid, isi autoadapteaza ritmul de hranire RH si in functie de informatiile (energia intelectuala) de care dispune privind:
starea de sanatate, potrivit careia, daca medicul ii interzice consumul alimentelor pe care le are, omul educat va adopta un ritm de hranire egal cu zero, chiar daca ii este foame, pana cand va gasi alimentele permise;
moralitatea, potrivit careia, omul, in anumite perioade de timp, nu are voie sa consume hrana „de dulce” ci numai „de post”, sau sa nu consume carne (vegetarienii) sau carne de porc (musulmanii), etc.
Marimile de stare a hranirii, datorita buclei intelectuale vor deveni NNH1 si NHR1, iar de dinamica NNH1 si TA1.
Ritmul prin care se stabilesc parametrii de stare este reprezentat asemanator cu un robinet asezat pe fluxul de hranire.
Gurmanzii, ca exceptii umane, nu pot anula ritmul de hranire imediat ce senzatia de foame dispare, acesta fiind mentinut inca un timp, sub efectul afectiv al placerii de a manca un anumit produs (ceea ce determina NRH > NNH). Efectele unui astfel de comportament iesit din normalitatea stiintifica, sunt cunoscute: supraponderabilitatea, boli conexe, etc. In unele cazuri, poate avea loc schimbarea sensului ritmului RH, in ritm negativ, prin fenomene de voma.
Acelasi efect il are lacomia (tot cu cele doua tipuri de conexiuni: directa – naturala si indirecta – rationala), manifestata nu numai in procesele de hranire ci mai ales in cele sociale. Orgoliul si lacomia sunt componentele psihice umane cu cel mai inalt nivel distructiv la scara sociala (recunoscute si prin perceptele biblice, ca pacate supreme) si sunt stimulate politic, prin principiul „maximizarii profitului”, in economia de piata libera.
Modelul descriptiv de mai sus, se transpune potrivit autorului [5] dar si bunului simt in urmatorul model matematic extrem de simplu:
RH.ij= (NNH – NRH.i)/TA, [Kg/minut], unde „i” si „j” sunt doua momente succesive (exemplu i=ora 12.00 si j=12.05) ale evolutiei fluxului de hranire distantate de intervalul DT= 5 minute ( ex. 12.00-12.05). Aceasta este o ecuatie de ritm, care ne spune cum se va modifica starea fluxului in timp, adica ne ajuta sa intelegem „DINAMICA” fluxului din sistemul studiat (sistemul digestiv in cazul de fata).
Daca stim care este ritmul de hranire pe intervalul „ij”, vom sti imediat care va fi nivelul real al hranei din stomac la sfarsitul intervalului DT (la momentul „j”):
NRH.j= NRH.i+RH.ij *DT, [Kg], unde NRH.i, este nivelul real al hranei din stomac la momentul inceperii hranirii si il putem considera zero. Ecuatia se numeste „de nivel” si descrie „STAREA” fluxului la un moment dat (momentul „j”).
Cu ajutorul programului Excel, putem transpune cele doua ecuatii in valori si in grafice si vom putea afla cum evolueaza starea si dinamica fluxului din 5 in 5 minute, pe un interval de timp dorit (exemplu pentru o ora).
Concluzie deosebit
de importanta pentru manageri:
Cum starea si dinamica se determina pe modele este necesar sa subliniem inca odata importanta adoptarii unor modele clare, corecte, coerente si complete, ceea ce nu este posibil decat printr-o abordare sistemica a cunoasterii si managementului.
In §3.1 si 3.3 sunt prezentate si explicate extrem de simplificat modelul sistemic, prin care managerul scolii poate sti complet starea si dinamica scolii prin determinarea nivelelor si ritmurilor din cele cca. 13 componente, fiecare avand 6 fluxuri. Deci maxim 78 parametrii, din care, pe o anumita perioada de timp numai unii au o dinamica relevanta. Daca acceptam acest model, nu ne vom mai chinui sa descoperim cum am putea cunoaste organizatia, ne spune teoria: 13 componente X 6 fluxuri. Usor de tinut minte, usor de trecut in revista!
Aplicarea acestui model la nivel social, ar duce la implementarea unei democratii reale, prin determinarea stiintifica a nivelelor necesare pe fiecare componenta a vietii sociale si obligarea statului sa asigure respectarea acestor nivele, ceea ce contravine intereselor de grup, care vor doar maximizarea profiturilor.
Putem constientiza faptul ca intreaga autoreglare economico – sociala, potrivit acestui principiu (maximizarea profitului), completat de cel al determinarii preturilor pe baza „satisfactiei marginale” (satisfactia fiind o componenta a subsistemului afectiv al personalitatii, care poate fi modelata si manipulata prin energia intelectuala, utilizand presa scrisa si vizuala – reclame, studii cvasistiintifice, etc.), ne conduce catre o societate „de tip speculativ”. Intr-o astfel de societate nu se pune problema determinarii nivelelor necesare pe fiecare flux economic si social, care ar determina o evolutie pozitiva, pe cale naturala (genetica, legate de necesitatea supravietuirii) sau rationala (pe calea cunoasterii, pentru ca efectele actiunii indivizilor sau unor grupuri umane sa nu afecteze negativ mediul natural sau / si nivelele necesare ale altor indivizi, grupuri, sau mai ales, ale cetateanului majoritar), din cauza principiilor maximizarii profiturilor si teoriilor marginaliste aferente.
Se observa din §1. si §2., cel putin cateva din deosebirile fundamentale ale modelarii aceluiasi sistem:
in modelul descriptiv cibernetic, conexiunea inversa negativa autoreglatoare se pozitioneaza intre iesirile si intrarile sistemului, pe cand in cel realist ea actioneaza intre nivelele reale si ritmurile de intrare ale fiecarui flux (nu pe intregul sistem);
modelul matematic cibernetic, porneste de la formalizarea matematica (utilizarea unei teorii matematice adecvate) a relatiilor intre intrarile, iesirile si deciziile sistemului, pe cand in modelul matematic realist relatiile cantitative dintre parametrii ce descriu functionarea si autoadaptarea fluxurilor se deduc din cele identificabile in sistemul real (exemple in §2.);
modelul cibernetic presupune cunoasterea apriori a teoriei matematice incorporate (pentru a putea fi utilizat constient si conversational), pe cand cel realist presupune stabilirea de catre manager a relatiilor cantitative identificate in modelul real, pe fiecare flux si al interconectarii fluxurilor (ceea ce-i permite o modelare conversationala si la orice nivel de aprofundare dorit).
|
