Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Banii vorbesc!

sociologie


Banii vorbesc!


",Banul este ochiul dracului." Ciudata afirmatie! Nu cred ca banul este nici ochiul, nici urechea, nici gura dracului.


Banul este un cutit. Îti poate fi de folos sau te poate taia. Depinde de cum îl folosesti.




Cred ca ideea ca banul e ochiul dracului le convine mai ales prietenilor dracului. Pentru ca raspândeste neadevarul potrivit caruia cel ce foloseste banii trebuie sa se lase murdarit de ei.


Vom vorbi acum despre o situatie care pare sa confirme ca banul poate fi "ochiul dracului"; vom vorbi despre cea mai murdara forma de prostitutie, de casatoria pen 646v2116g tru bani. Un parinte observa ca e mai scumpa o femeie gonflabila decât o prostituata! Observatie dureroasa. Dar inexacta. Compara pretul prostituatei de care te folosesti o singura data cu cel al femeii de plastic care poate fi "reutilizata".


Femeia de plastic se aseamana cu femeia care se vinde ca sotie unui barbat cu bani. Ce e mai rusinos, sa faci orgii sexuale numai pentru a-ti câstiga pâinea pentru familie (cum fac unele mame disperate în ziua de astazi) sau sa te vinzi cu totul, definitiv, pe un sac cu bani?


Lumea contemporana le arata cu degetul pe prostituate, "pleava societatii", si le lauda pe fetele care s-au maritat din interes. Daca ascultam bârfele legate de casatoriile din ziua de azi, constatam ca pentru unii e mai importanta situatia materiala a sotilor decât iubirea dintre ei. "Ce daca e urât, taica-sau are pamânt la tara..." "Ce daca nu are studii, are o mostenire..." Nu cred ca e nevoie sa repet prea multe comentarii de acest gen. Când doi tineri se casatoresc din dragoste, comentariile sunt: "O sa vada ea, dragostea trece... O sa îi para rau ca nu a luat pe unul mai cu bani!"


Pentru cei care nu cred în Dumnezeu e lesne de înteles de ce la baza nuntii trebuie sa stea sacul de bani. Daca singurul lucru important îl reprezinta placerile lumesti pe care le cumperi cu bani, a nu tine cont de banii celui cu care te casatoresti înseamna a te juca cu propria fericire.


Observam o goana dupa bani mai palpitanta decât goana dupa aur. Dupa bani fuge toata lumea. Sau cel putin asa ne place sa credem. Când aflam ca sunt unii care nu alearga dupa bani ne grabim sa îi catalogam drept bisericosi, pocaiti, extremisti.


"Dumnezeul nostru e banul! Banul aduce mâncare, banul aduce bautura, banul aduce case si masini scumpe." De acord.


Si ce altceva mai aduce banul? Aduce fericire? Nu! Vedem ca oricât de mari averi ar avea oamenii, tot nu sunt multumiti. Cauta sa le sporeasca, indiferent de pretul platit. E usor sa observam ca banul nu aduce decât iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata morgana": întotdeauna sperata, niciodata atinsa. Bogatii alearga hipnotizati sa strânga orice, oricât, oricum. Si ce obtin de fapt? Numai desertaciune. Cum mor bogatii? Mor fericiti? Nu, în nici un caz. Mor tristi, tristi ca nu au reusit sa obtina si mai mult profit.


Sunt unii bogati care cauta sa faca vâlva, sa spuna lumii întregi cât de mult i-a împlinit bogatia. Dar în asemenea afirmatii nici macar ei nu cred. Au însa impresia ca trebuie sa salveze cumva aparentele. Si uneori reusesc, marturia lor convingându-i pe naivii care încearca sa le urmeze exemplul ca se afla pe drumul cel bun.


Sa revenim la ale noastre. De ce s-ar casatori cineva pentru bani?


Unii se casatoresc pentru bani pentru ca s-au saturat de saracie. Au avut o copilarie plina de lipsuri, plina de necazuri si le e groaza ca ar putea trai o viata întreaga cu astfel de "desfatari".


Mai ales fetele se marita pentru bani. Au fost impresionate într-un mod neplacut de ceea ce au vazut la parintii lor si atunci au impresia ca printr-o casatorie cu un bogat nu vor mai avea lipsuri materiale. Impresia aceasta e oarecum justa. Vor lipsi hainele vechi si mesele saracacioase. Dar griji tot vor exista. Omul se obisnuieste repede cu binele. Nu dupa multa vreme vor începe sa îsi doreasca lucruri din ce în ce mai scumpe si iarasi se vor simti neîmplinite. Eu nu vreau acum sa despic fiul în patru. Nu vreau sa le arat cu degetul pe fetele care se casatoresc pentru bani. Vreau doar sa le atrag atentia ca nu stiu ce fac.


Am o vecina de vreo saisprezece ani care umbla cu un tip cu o masina de lux. E foarte mândra de sine. Merge cu nasul pe sus. Când ma gândesc la ea înteleg ce viata trista au fetele care traiesc cu tipi cu bani. Sunt în permanenta stresate de gândul ca vor fi parasite si ca va trebui sa îsi caute un alt "ocrotitor". Ce rezolva o fata de genul asta când, dupa multe cautari, va pune mâna pe un barbat si îl va convinge sa o ia de nevasta? La început va fi multumita: perioada de haituiala s-a terminat, a prins "iepurele". Dar ce viata va avea lânga el?




Va avea toate gentile si pantofii pe care îi doreste, va mânca oricât de multa pizza mexicana doreste, va avea la fiecare masa înghetata. Ei si?


Omul are aspiratii mai înalte. O vreme va cauta sa se minta, spunând: "M-am scos." Dar timpul va lovi în aceasta minciuna. Si ea va ceda, va recunoaste ca bogatia nu o multumeste, ca are nevoie de mai mult. De obicei problema se rezolva cu un amant pe care îl sustine din ce prisoseste de la "masa bogatului". Sa fie oare amantul veriga lipsa în drumul spre fericire? Iata ca aspiratiile cele înalte s-au rezumat la câteva nopti de dragoste si la momente de "întelegere". Compromisul o satisface. De ce? Pentru ca are dulceata lucrului interzis, dulceata fructului oprit. Viata nu mai e monotona: e pasionanta si pasionala. Fiecare clipa în bratele amantului înseamna explozie de bucurie (nu chiar fiecare clipa, dar majoritatea, pâna intervine si aici rutina...).


Pentru ce s-a casatorit atunci fata? Ca sa caute satisfactie în bratele amantului? Si totusi, ce e rau în acest lucru? Probleme materiale nu are, amantul o iubeste...


Voi atinge acum un subiect strâns legat de problema casatoriei din interes. Cei care spun: "De ce sa ne casatorim? Ca sa stricam frumoasa poveste de iubire dintre noi? Ca sa ajungem la plictiseala si apoi la despartire?" dispretuiesc nunta. Sunt marcati de numarul mare al divorturilor (sau al casniciilor care au esuat fara sa se ajunga la divort) si atunci considera ca familia este un mediu ostil iubirii adevarate. Ei ajung la aceasta concluzie nu pentru ca nu si-ar dori sa se casatoreasca, ci pur si simplu pentru ca sunt speriati de cazuistica negativa.


Numai daca cineva le-ar pune înainte modelele familiilor fericite si-ar mai schimba pozitia. Pâna atunci, prefera sa se bucure de libertatea "relatiei consensuale" (la ultimul recensamânt au fost si babute care au spus ca au relatii consensuale cu vecinii, întelegând prin aceasta relatii de buna-întelegere. Si eu tot asta am înteles. Uite-asa, din cauza unor recenzori care nu au avut rabdare sa explice întrebarea misterioasa despre relatiile consensuale, s-a ajuns la concluzia eronata ca românii sunt un neam de desfrânati).


Aceeasi retinere fata de nunta o au multe dintre fetele care se casatoresc din interes: "Daca nunta tot e un lucru trist, macar sa nu cautam o casatorie frumoasa, ca asa ceva este cu neputinta. Macar sa stim de la început ce sa cautam..." Si uite-asa se vând pentru câteva haine pentru niste vacante la mare si pentru o masa copioasa în fiecare zi.


Sunt femei care se casatoresc nu pentru ca ar avea nevoie de bani, ci pentru ca vor sa faca parte din lumea buna, sa fie "doamna X" pe care sa o invidieze toate colegele de scoala profesionala.


Întrebati un copil care priveste telenovelele cot la cot cu grijulia si inconstienta sa mamica despre trasaturile oamenilor din "lumea buna", asa cum le întelege din ceea ce a vazut pe ecran. El nu va spune ca sunt oameni fericiti pentru ca au jacuzzi, vile luxoase, servitori si limuzine, ci va spune (într-un limbaj simplu) ca sunt niste oameni foarte tristi, obositi de minciuna, de rautate, de intrigi. Asta e fericirea care domneste în lumea buna. Am scris mai demult o poezioara în vers alb (pe care nu am publicat-o pentru ca cineva mi-a spus ca a gasit aceeasi idee la un alt poet, si ca poate fara sa îmi dau seama reprodusesem niste versuri pe care le-am citit cu ani în urma. Timpul a trecut, si nu am gasit nici o poezie asemanatoare, asa ca o reproduc aici):




Carnaval


Cineva a organizat un carnaval ciudat.

În amintirea zilelor de demult,

când înca oamenii nu uitasera ce înseamna sinceritatea,

a fost organizat carnavalul fara masti.

Invitatii si-au lasat acasa

tot arsenalul de produse de ascundere a fetei,

între care fardurile erau cele mai nevinovate.

La început, spectacolul a fost apasator:

fara mastile de zi cu zi oamenii

nu se mai recunosteau între ei.

Nici macar prietenii vechi, nici macar rudele.

Sotii si sotiile se priveau reciproc, cu surprindere,

de parca s-ar fi vazut pentru prima data.

Dupa câteva ore însa, lucrurile au luat o întorsatura neasteptata:

fiecare se simtea Mag de la Rasarit

chemat sa aduca daruri Copilului ce se ascundea în Celalalt.

Carnavalul a devenit asemenea unui Botez:

oamenii s-au lepadat de perfidele masti

si si-au dorit sa ramâna ei însisi.

Limpezimea fetelor îi facea sa para niste colindatori

glasuind: "O, ce veste minunata..."


Cred ca oamenii din "lumea buna" ar avea nevoie de un astfel de carnaval. De altfel Hristos îi asteapta la un asemenea carnaval. Numai ca nu au urechi sa asculte chemarea Sa. (Iata o exceptie: am citit de curând marturia unei femei care avea o situatie materiala foarte buna - cu casa în cartierul lui Ceausescu - si care, venind într-o vizita turistica la o manastire "ca un fotomodel", asa scria ea, a simtit ca trebuie sa îsi schimbe viata, si s-a calugarit. Cei din grupul cu care a venit au crezut-o nebuna. Nu numai cei care se calugaresc ajung însa la lumina. Am cunoscut un parlamentar care s-a apropiat de Biserica abia dupa ce intrase în parlament. Abia astepta sa i se termine mandatul, sa scape de murdariile politicii, ca sa duca o viata închinata semenilor, o viata de slujire a aproapelui.)




Nu stiu daca merita cu adevarat sa te lupti ca sa faci parte din lumea "buna". Mi se pare ca ai cauta sa intri în mocirla intrigilor din care nu se iese decât la ultima suflare.


Poate ca, întâmplator, omul pe care îl iubesti are o conditie materiala foarte buna. Nu trebuie sa pui prea mare pret pe asta. Dar exista pericolul ca, intrând în viata lui pe poarta casatoriei, el sa îti reproseze ca te-a luat de la saracie si te-a adus la lux. Stiu, oamenii de calitate nu fac asa ceva, iar tu îti doresti un sot de aur, dar tine cont si de treaba asta: oamenii cu bani traiesc dupa legea "fac ce vreau, banii îmi deschid orice porti, sunt atotputernic". De obicei banii te conduc spre egoism (nu banii de hârtie sau din banca, ci patima banilor). Banii îl fac pe om comod. Un sot comod ar fi o mare pacoste, pentru ca ar lasa toata greutatea familiei pe umerii tai, multumindu-se sa aduca bani (dar greutatile nu sunt numai financiare).


Daca te îndragostesti de un om bogat care vrea sa te ia de sotie, încearca sa te convingi ca dragostea pe care ti-o poarta e puternica. Altminteri, te va arunca deoparte, imaginându-si ca daca te va plati gras, îi vei pastra o amintire placuta.


Ar fi mai bine sa te casatoresti cu un sarac? Depinde din ce cauza sarac.


Eu nu încerc sa îti spun ca e de preferat sa fie sarac sau bogat, frumos sau urât, geniu sau fraier. Asta vei decide tu, dar abia atunci când vei avea exemplarul în fata ochilor. Mi se par naive femeile care construiesc portretul robot al sotului pe care îl asteapta ("înalt, solid, blond, cu salariu brut de patru sute de dolari...").


Sotul care te poate face fericita e altfel decât cel caruia ai încerca sa îi descrii culoarea parului sau salariul brut. În clipa în care apare un barbat în fata ta, abia atunci îl poti "scana" sa vezi daca e corespunzator.


Si totusi: e de preferat un sarac? Sunt saraci care nu vor sa munceasca. Te-ai simti groaznic sa fii pe post de "mama saracilor" si sa întretii un sot lenes. Daca reusesti sa convingi lenesul sa munceasca (ca doar nu traieste din aer), te poti gândi sa îl iei de barbat. Altfel vei avea ocazia sa observi ramificatiile numeroase ale leneviei. Si nu îti doresc.


Fiind obosit, si aflându-ma într-o pana de idei, am întrebat-o acum pe Claudia: "Ce sa mai scriu? Daca e bogat s-ar putea sa nu fie bine, daca e sarac iarasi s-ar putea sa nu fie bine, ce sa mai scriu?"


Sunt de acord cu raspunsul ei: "sa fie harnic!" Unchiul meu a stat la noi câteva zile si s-a mirat vazându-ma ca gatesc, ca fac curat, ca încerc sa o ajut cât mai mult pe Claudia.


"Ce, faci treaba femeii?"


Daca am mai trai ca acum câteva sute de ani, daca numai eu as avea serviciu si Claudia s-ar ocupa numai de gospodarie, nu as gati poate niciodata. Dar în ziua de azi viata e atât de grea, încât daca ar munci numai barbatii, câstigând salarii medii, în câtiva ani familiile ar intra în inventar.


Nu vreau sa ma laud cât sunt de harnic, asa ca voi prezenta numai teoria (desi multi soti cunosc bine teoria, practica îi omoara!). Cred ca în momentul în care a avut loc schimbarea prin care femeia a parasit temporar gospodaria pentru a merge la serviciu, a suferit o trauma. Barbatul nu a vrut sa preia o parte dintre responsabilitatile ei, nu si-a dat seama ca ar trebui sa o ajute.


"Barbatul nu trebuie sa mature, nu trebuie sa gateasca, nu trebuie sa spele copiii la fund!"


Si ce alternativa exista, când sotiile cad de pe picioare de oboseala? Înteleg de ce a aparut feminismul, desi nu sunt de acord nici cu manifestarile si nici cu ideologia sa (aberanta idee a hirotonirii femeilor e una dintre caracteristicile sale principale).


Te vei marita cu un om care trebuie sa fie alaturi de tine nu numai în parc, în pat sau la biserica, ci cu un om care stie sa poarte greutatile familiei. Adica întotdeauna sa fie gata sa te ajute atunci când nu mai ai putere sau rabdare. Ma refer nu la ajutorul celui care sta si se odihneste si o data pe saptamâna pune mâna pe matura si faras, ci la ajutorul celui cu care ai împartit responsabilitatile, care a facut "portia" stabilita de comun acord si care vine din proprie initiativa sa preia o parte dintre sarcinile tale.


Sa te ajute Dumnezeu sa gasesti un sot harnic! Dar nu unul care sa te rasfete si sa te transforme într-o fiinta lenesa, ci unul alaturi de care sa fii întotdeauna bucuroasa ca traiesti!




Document Info


Accesari: 2954
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )