Banii vorbesc!
",Banul este ochiul dracului." Ciudata afirmatie! Nu cred ca banul este nici ochiul, nici urechea, nici gura dracului.
Banul este un cutit. Īti poate fi de folos sau te poate taia. Depinde de cum īl folosesti.
Cred ca ideea ca banul e ochiul dracului le convine mai ales prietenilor dracului. Pentru ca raspāndeste neadevarul potrivit caruia cel ce foloseste banii trebuie sa se lase murdarit de ei.
Vom vorbi acum despre o situatie care pare sa confirme ca banul poate fi "ochiul dracului"; vom vorbi despre cea mai murdara forma de prostitutie, de casatoria pen 646v2116g tru bani. Un parinte observa ca e mai scumpa o femeie gonflabila decāt o prostituata! Observatie dureroasa. Dar inexacta. Compara pretul prostituatei de care te folosesti o singura data cu cel al femeii de plastic care poate fi "reutilizata".
Femeia de plastic se aseamana cu femeia care se vinde ca sotie unui barbat cu bani. Ce e mai rusinos, sa faci orgii sexuale numai pentru a-ti cāstiga pāinea pentru familie (cum fac unele mame disperate īn ziua de astazi) sau sa te vinzi cu totul, definitiv, pe un sac cu bani?
Lumea contemporana le arata cu degetul pe prostituate, "pleava societatii", si le lauda pe fetele care s-au maritat din interes. Daca ascultam bārfele legate de casatoriile din ziua de azi, constatam ca pentru unii e mai importanta situatia materiala a sotilor decāt iubirea dintre ei. "Ce daca e urāt, taica-sau are pamānt la tara..." "Ce daca nu are studii, are o mostenire..." Nu cred ca e nevoie sa repet prea multe comentarii de acest gen. Cānd doi tineri se casatoresc din dragoste, comentariile sunt: "O sa vada ea, dragostea trece... O sa īi para rau ca nu a luat pe unul mai cu bani!"
Pentru cei care nu cred īn Dumnezeu e lesne de īnteles de ce la baza nuntii trebuie sa stea sacul de bani. Daca singurul lucru important īl reprezinta placerile lumesti pe care le cumperi cu bani, a nu tine cont de banii celui cu care te casatoresti īnseamna a te juca cu propria fericire.
Observam o goana dupa bani mai palpitanta decāt goana dupa aur. Dupa bani fuge toata lumea. Sau cel putin asa ne place sa credem. Cānd aflam ca sunt unii care nu alearga dupa bani ne grabim sa īi catalogam drept bisericosi, pocaiti, extremisti.
"Dumnezeul nostru e banul! Banul aduce māncare, banul aduce bautura, banul aduce case si masini scumpe." De acord.
Si ce altceva mai aduce banul? Aduce fericire? Nu! Vedem ca oricāt de mari averi ar avea oamenii, tot nu sunt multumiti. Cauta sa le sporeasca, indiferent de pretul platit. E usor sa observam ca banul nu aduce decāt iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata morgana": īntotdeauna sperata, niciodata atinsa. Bogatii alearga hipnotizati sa strānga orice, oricāt, oricum. Si ce obtin de fapt? Numai desertaciune. Cum mor bogatii? Mor fericiti? Nu, īn nici un caz. Mor tristi, tristi ca nu au reusit sa obtina si mai mult profit.
Sunt unii bogati care cauta sa faca vālva, sa spuna lumii īntregi cāt de mult i-a īmplinit bogatia. Dar īn asemenea afirmatii nici macar ei nu cred. Au īnsa impresia ca trebuie sa salveze cumva aparentele. Si uneori reusesc, marturia lor convingāndu-i pe naivii care īncearca sa le urmeze exemplul ca se afla pe drumul cel bun.
Sa revenim la ale noastre. De ce s-ar casatori cineva pentru bani?
Unii se casatoresc pentru bani pentru ca s-au saturat de saracie. Au avut o copilarie plina de lipsuri, plina de necazuri si le e groaza ca ar putea trai o viata īntreaga cu astfel de "desfatari".
Mai ales fetele se marita pentru bani. Au fost impresionate īntr-un mod neplacut de ceea ce au vazut la parintii lor si atunci au impresia ca printr-o casatorie cu un bogat nu vor mai avea lipsuri materiale. Impresia aceasta e oarecum justa. Vor lipsi hainele vechi si mesele saracacioase. Dar griji tot vor exista. Omul se obisnuieste repede cu binele. Nu dupa multa vreme vor īncepe sa īsi doreasca lucruri din ce īn ce mai scumpe si iarasi se vor simti neīmplinite. Eu nu vreau acum sa despic fiul īn patru. Nu vreau sa le arat cu degetul pe fetele care se casatoresc pentru bani. Vreau doar sa le atrag atentia ca nu stiu ce fac.
Am o vecina de vreo saisprezece ani care umbla cu un tip cu o masina de lux. E foarte māndra de sine. Merge cu nasul pe sus. Cānd ma gāndesc la ea īnteleg ce viata trista au fetele care traiesc cu tipi cu bani. Sunt īn permanenta stresate de gāndul ca vor fi parasite si ca va trebui sa īsi caute un alt "ocrotitor". Ce rezolva o fata de genul asta cānd, dupa multe cautari, va pune māna pe un barbat si īl va convinge sa o ia de nevasta? La īnceput va fi multumita: perioada de haituiala s-a terminat, a prins "iepurele". Dar ce viata va avea lānga el?
Va avea toate gentile si pantofii pe care īi doreste, va mānca oricāt de multa pizza mexicana doreste, va avea la fiecare masa īnghetata. Ei si?
Omul are aspiratii mai īnalte. O vreme va cauta sa se minta, spunānd: "M-am scos." Dar timpul va lovi īn aceasta minciuna. Si ea va ceda, va recunoaste ca bogatia nu o multumeste, ca are nevoie de mai mult. De obicei problema se rezolva cu un amant pe care īl sustine din ce prisoseste de la "masa bogatului". Sa fie oare amantul veriga lipsa īn drumul spre fericire? Iata ca aspiratiile cele īnalte s-au rezumat la cāteva nopti de dragoste si la momente de "īntelegere". Compromisul o satisface. De ce? Pentru ca are dulceata lucrului interzis, dulceata fructului oprit. Viata nu mai e monotona: e pasionanta si pasionala. Fiecare clipa īn bratele amantului īnseamna explozie de bucurie (nu chiar fiecare clipa, dar majoritatea, pāna intervine si aici rutina...).
Pentru ce s-a casatorit atunci fata? Ca sa caute satisfactie īn bratele amantului? Si totusi, ce e rau īn acest lucru? Probleme materiale nu are, amantul o iubeste...
Voi atinge acum un subiect strāns legat de problema casatoriei din interes. Cei care spun: "De ce sa ne casatorim? Ca sa stricam frumoasa poveste de iubire dintre noi? Ca sa ajungem la plictiseala si apoi la despartire?" dispretuiesc nunta. Sunt marcati de numarul mare al divorturilor (sau al casniciilor care au esuat fara sa se ajunga la divort) si atunci considera ca familia este un mediu ostil iubirii adevarate. Ei ajung la aceasta concluzie nu pentru ca nu si-ar dori sa se casatoreasca, ci pur si simplu pentru ca sunt speriati de cazuistica negativa.
Numai daca cineva le-ar pune īnainte modelele familiilor fericite si-ar mai schimba pozitia. Pāna atunci, prefera sa se bucure de libertatea "relatiei consensuale" (la ultimul recensamānt au fost si babute care au spus ca au relatii consensuale cu vecinii, īntelegānd prin aceasta relatii de buna-īntelegere. Si eu tot asta am īnteles. Uite-asa, din cauza unor recenzori care nu au avut rabdare sa explice īntrebarea misterioasa despre relatiile consensuale, s-a ajuns la concluzia eronata ca romānii sunt un neam de desfrānati).
Aceeasi retinere fata de nunta o au multe dintre fetele care se casatoresc din interes: "Daca nunta tot e un lucru trist, macar sa nu cautam o casatorie frumoasa, ca asa ceva este cu neputinta. Macar sa stim de la īnceput ce sa cautam..." Si uite-asa se vānd pentru cāteva haine pentru niste vacante la mare si pentru o masa copioasa īn fiecare zi.
Sunt femei care se casatoresc nu pentru ca ar avea nevoie de bani, ci pentru ca vor sa faca parte din lumea buna, sa fie "doamna X" pe care sa o invidieze toate colegele de scoala profesionala.
Īntrebati un copil care priveste telenovelele cot la cot cu grijulia si inconstienta sa mamica despre trasaturile oamenilor din "lumea buna", asa cum le īntelege din ceea ce a vazut pe ecran. El nu va spune ca sunt oameni fericiti pentru ca au jacuzzi, vile luxoase, servitori si limuzine, ci va spune (īntr-un limbaj simplu) ca sunt niste oameni foarte tristi, obositi de minciuna, de rautate, de intrigi. Asta e fericirea care domneste īn lumea buna. Am scris mai demult o poezioara īn vers alb (pe care nu am publicat-o pentru ca cineva mi-a spus ca a gasit aceeasi idee la un alt poet, si ca poate fara sa īmi dau seama reprodusesem niste versuri pe care le-am citit cu ani īn urma. Timpul a trecut, si nu am gasit nici o poezie asemanatoare, asa ca o reproduc aici):
Carnaval
Cineva a organizat un carnaval ciudat.
Īn amintirea zilelor de demult,
cānd īnca oamenii nu uitasera ce īnseamna sinceritatea,
a fost organizat carnavalul fara masti.
Invitatii si-au lasat acasa
tot arsenalul de produse de ascundere a fetei,
īntre care fardurile erau cele mai nevinovate.
La īnceput, spectacolul a fost apasator:
fara mastile de zi cu zi oamenii
nu se mai recunosteau īntre ei.
Nici macar prietenii vechi, nici macar rudele.
Sotii si sotiile se priveau reciproc, cu surprindere,
de parca s-ar fi vazut pentru prima data.
Dupa cāteva ore īnsa, lucrurile au luat o īntorsatura neasteptata:
fiecare se simtea Mag de la Rasarit
chemat sa aduca daruri Copilului ce se ascundea īn Celalalt.
Carnavalul a devenit asemenea unui Botez:
oamenii s-au lepadat de perfidele masti
si si-au dorit sa ramāna ei īnsisi.
Limpezimea fetelor īi facea sa para niste colindatori
glasuind: "O, ce veste minunata..."
Cred ca oamenii din "lumea buna" ar avea nevoie de un astfel de carnaval. De altfel Hristos īi asteapta la un asemenea carnaval. Numai ca nu au urechi sa asculte chemarea Sa. (Iata o exceptie: am citit de curānd marturia unei femei care avea o situatie materiala foarte buna - cu casa īn cartierul lui Ceausescu - si care, venind īntr-o vizita turistica la o manastire "ca un fotomodel", asa scria ea, a simtit ca trebuie sa īsi schimbe viata, si s-a calugarit. Cei din grupul cu care a venit au crezut-o nebuna. Nu numai cei care se calugaresc ajung īnsa la lumina. Am cunoscut un parlamentar care s-a apropiat de Biserica abia dupa ce intrase īn parlament. Abia astepta sa i se termine mandatul, sa scape de murdariile politicii, ca sa duca o viata īnchinata semenilor, o viata de slujire a aproapelui.)
Nu stiu daca merita cu adevarat sa te lupti ca sa faci parte din lumea "buna". Mi se pare ca ai cauta sa intri īn mocirla intrigilor din care nu se iese decāt la ultima suflare.
Poate ca, īntāmplator, omul pe care īl iubesti are o conditie materiala foarte buna. Nu trebuie sa pui prea mare pret pe asta. Dar exista pericolul ca, intrānd īn viata lui pe poarta casatoriei, el sa īti reproseze ca te-a luat de la saracie si te-a adus la lux. Stiu, oamenii de calitate nu fac asa ceva, iar tu īti doresti un sot de aur, dar tine cont si de treaba asta: oamenii cu bani traiesc dupa legea "fac ce vreau, banii īmi deschid orice porti, sunt atotputernic". De obicei banii te conduc spre egoism (nu banii de hārtie sau din banca, ci patima banilor). Banii īl fac pe om comod. Un sot comod ar fi o mare pacoste, pentru ca ar lasa toata greutatea familiei pe umerii tai, multumindu-se sa aduca bani (dar greutatile nu sunt numai financiare).
Daca te īndragostesti de un om bogat care vrea sa te ia de sotie, īncearca sa te convingi ca dragostea pe care ti-o poarta e puternica. Altminteri, te va arunca deoparte, imagināndu-si ca daca te va plati gras, īi vei pastra o amintire placuta.
Ar fi mai bine sa te casatoresti cu un sarac? Depinde din ce cauza sarac.
Eu nu īncerc sa īti spun ca e de preferat sa fie sarac sau bogat, frumos sau urāt, geniu sau fraier. Asta vei decide tu, dar abia atunci cānd vei avea exemplarul īn fata ochilor. Mi se par naive femeile care construiesc portretul robot al sotului pe care īl asteapta ("īnalt, solid, blond, cu salariu brut de patru sute de dolari...").
Sotul care te poate face fericita e altfel decāt cel caruia ai īncerca sa īi descrii culoarea parului sau salariul brut. Īn clipa īn care apare un barbat īn fata ta, abia atunci īl poti "scana" sa vezi daca e corespunzator.
Si totusi: e de preferat un sarac? Sunt saraci care nu vor sa munceasca. Te-ai simti groaznic sa fii pe post de "mama saracilor" si sa īntretii un sot lenes. Daca reusesti sa convingi lenesul sa munceasca (ca doar nu traieste din aer), te poti gāndi sa īl iei de barbat. Altfel vei avea ocazia sa observi ramificatiile numeroase ale leneviei. Si nu īti doresc.
Fiind obosit, si aflāndu-ma īntr-o pana de idei, am īntrebat-o acum pe Claudia: "Ce sa mai scriu? Daca e bogat s-ar putea sa nu fie bine, daca e sarac iarasi s-ar putea sa nu fie bine, ce sa mai scriu?"
Sunt de acord cu raspunsul ei: "sa fie harnic!" Unchiul meu a stat la noi cāteva zile si s-a mirat vazāndu-ma ca gatesc, ca fac curat, ca īncerc sa o ajut cāt mai mult pe Claudia.
"Ce, faci treaba femeii?"
Daca am mai trai ca acum cāteva sute de ani, daca numai eu as avea serviciu si Claudia s-ar ocupa numai de gospodarie, nu as gati poate niciodata. Dar īn ziua de azi viata e atāt de grea, īncāt daca ar munci numai barbatii, cāstigānd salarii medii, īn cātiva ani familiile ar intra īn inventar.
Nu vreau sa ma laud cāt sunt de harnic, asa ca voi prezenta numai teoria (desi multi soti cunosc bine teoria, practica īi omoara!). Cred ca īn momentul īn care a avut loc schimbarea prin care femeia a parasit temporar gospodaria pentru a merge la serviciu, a suferit o trauma. Barbatul nu a vrut sa preia o parte dintre responsabilitatile ei, nu si-a dat seama ca ar trebui sa o ajute.
"Barbatul nu trebuie sa mature, nu trebuie sa gateasca, nu trebuie sa spele copiii la fund!"
Si ce alternativa exista, cānd sotiile cad de pe picioare de oboseala? Īnteleg de ce a aparut feminismul, desi nu sunt de acord nici cu manifestarile si nici cu ideologia sa (aberanta idee a hirotonirii femeilor e una dintre caracteristicile sale principale).
Te vei marita cu un om care trebuie sa fie alaturi de tine nu numai īn parc, īn pat sau la biserica, ci cu un om care stie sa poarte greutatile familiei. Adica īntotdeauna sa fie gata sa te ajute atunci cānd nu mai ai putere sau rabdare. Ma refer nu la ajutorul celui care sta si se odihneste si o data pe saptamāna pune māna pe matura si faras, ci la ajutorul celui cu care ai īmpartit responsabilitatile, care a facut "portia" stabilita de comun acord si care vine din proprie initiativa sa preia o parte dintre sarcinile tale.
Sa te ajute Dumnezeu sa gasesti un sot harnic! Dar nu unul care sa te rasfete si sa te transforme īntr-o fiinta lenesa, ci unul alaturi de care sa fii īntotdeauna bucuroasa ca traiesti!
|
