CRIMINOGENEZĂ sI PERSONALITATEA
Personalitatea - concept, tipuri
Majoritatea filosofilor si psihologilor prefera sa defineasca personalitatea ca o entitate obiectiva, ca ceva care exista "cu adevarat". Īn acelasi timp, personalitatea este "organizarea dinamica īn cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gīndirea si comportamentul sau caracteristic" (G. Allport, 1991, p.40).
De asemanea, personalitatea nu este doar suma trasaturilor, ci o structura specifica a cestor trasaturi. A cunoaste personalitatea cuiva īnseamna a vedea cum se īmbina aceste trasaturi si, mai ales, care dintre ele constituie dominanta care se impune.
"Orientarile personalitatii trebuie sa fie active, dinamice, transformatoare, accentul cazīnd nu pe o adaptare pasiva sau conformista la exigentele realitatii, ci pe finalitatea dezvoltarii umane, pe procesul crearii de sine". (T. Rudica, 1990, p.2)
Prima componenta compexa a personalitatii este data de particularitatile anatomo-fiziologice ale sistemului nervos 949u209j care determina, fundamenteaza temperamentul uman. īn aceasta categorie intra toate acele trasaturi formale care se refera la modul īn care se desfasoara viata psihica a individului.
Al doilea bloc complex al personalitatii este dat de ceea ce se numeste caracter. Aici intra unele paticularitati care se formeaza si se manifesta īn interactiunea sociala dintre individ si subcultura data, trasaturi care exprima relatiile esentilae ale individului:
a) atitudinea omului fata de sine;
b) atitudidea omului fata de semeni;
c) atitudinea omului fata de munca
Analizīnd personalitatea delincventilor se observa ca marea majoritate a populatie din penitenciare are carente esentiale la aceste atitudini.
A treia componenta a personalitatii este cea orientativa, componente directionala. Este vorba de trasaturile care exprima trebuintele, interesele aptitudinile si telentul individului.
Este extrem de greu sa se poata separa diversele componente ale personalitatii. Formarea personalitatii se realizeaza īn conditiile īn care trasaturile luate separat evolueaza īn ritmuri diferite , atragīnd diverse niveluri de dezvoltare.
Din vechime s-a recurs la metoda de a deslusi acele trasaturi ce dau tenta specifica individului si care provoaca o maxima repetare a conduitei īn conditiile date. De aceea s-a īncercat construirea de tipologii. Kretschmer si Sheldon pleaca de la cīteva caracteristici somatice despre care afirma ca ar fi intim legate cu caracteristicile psihice. Sistemele lor merg pe trei categorii. Primul grup este format: din picnici (grasii): tipul este rotunjor, grasut, lent īn gīndire si miscare, iubitor de confort fizic, amator de contacte sociale. A doua grupare este tipul leptosom/longilin acest tip de oameni fiind caracterizati ca fiind īnalti, rezervati, inhibati, mereu jenati nesociabili. Īntre aceste doua tipuri extreme este al treilea tip, de tranzitie, tipu atletic/mezomorf. Acestia sunt energici, activi, cauta sa se impuna si au tendinta spre dominanta. Fiecare tip, īn masura īn care exista, tinde spre a comite alte feluri de infractiuni. Spre exemplu, leptosomii comit infractiuni intelectuale, escrocherii, sunt autori de anonime; atleticii tind sa comita infractiuni violente pentru ca agresivitatea este trasatura lor fundamentala; picnicii comit infractiuni minore. Dar, īn practica s-a constatat ca aceste clasificari nu sunt numai discutabile, dar sunt si nereale
īntīlnindu-se īn multe cazuri escroci grasi sau agresivi leptosomi, etc. Tipologiile antropologice sau socioculturale nu ne satisfac īn efortul de īntelegerea individualitatii. Cu toate acestea, īn caracterizarile ce le face altora, cīt si īn descrierea propriilor noastre trasaturi, psihologia individului apare ca o constructie ideala, abstracta si inabordabila īn practica.
"Calea spre un model al personalitatii o vedem īn aprofundarea procesului de fi personalizare a lumii externe, de interiorizare, subectivizare a normelor sociale, concomitent si corelat cu operatia de proiectare, obiectivare si obiectualizare a trairilor interne de integrare a acestor sisteme psihice individuale īn suprasistemul constiintei sociale" (V. Pavelcu, 1982, p.364).
Īn acest proces de distantare si apropiere simultana si corelata īntre Eu si lume, dimensiunea temporala are un rol covīrsitor. Īn modul acesta, procesul de personalizare se integreaza īn sistemul dinamic al istoricitatii sociale, devine apt de inculturare.
Se poate afirma ca "personalitatea si descrierea ei nu este numai terenul vietii psihice, ci īl reprezinta si pe cel al tulburarilor mintale carora le va imprima amprenta ei dīndu-le acelasi caracter: de unicat īn diversitate". (C. Gorgos, 1985, p. 223)
Aceptiuni ale personalitatii īn Psihologia juridica
O analiza strict psihologica a actului infractional consta īn analiza modului īn care pregatirea, savīrsirea si atitudinea postinfractionala se manifesta psihicul autorului, elementele sale: inteligenta, afectivitate si vointa.
Personalitatea infractorului este studiata din perspectiva sinergetica implicīnd:
a) cercetarea clinica pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale subiectului;
b) examinarile paraclinice avīnd ca rol principal probarea si obietivarea diagnosticului clinic, precum si aprofundarea ctiopatogeniei unor tulburari;
c) investigarile biogenetice avīnd ca premisa rolul factorilor ereditari. īn strcturarea personalitatii, iar ca scop identificarea concreta a factorilor de ereditate;
d) interpretarea neurofiziopatologica pentru explicarea cauzalitatii manifestarilor agresive de comportament cu rasunet antisocial, legate de conditiile biopsihologice care le exacerbeaza sau declanseaza;
e) cercetarea sociologica care are doua obiective; īn primul rīnd, reconstituirea structurii personalitatii delincventului si modului de adaptare la mediul social si īn al doilea rīnd, pentru orientarea asupra posibilitatilor de reechilibrare si reinsertie sociala;
f) rezolvarea medicolegala adica furnizarea datelor medicale obiective pe baza carora se concluzioneaza asupra starii de imputabilitate( constiinta, discernamīnt).
Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie sa se īncruciseze functiile acuzarii si apararii pentru ca pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai blīnda, pe cīnd cele negative vor trebui īnfrīnte printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii īn care pedepsele sunt insuficiente, acestea generānd fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii practice.
O ampla teorie asupra personalitatii criminale a creat Jean Pinatel care considera ca īn comportamentul criminal "trecerea la act" constituie elementul decisiv. Conditiile trecerii la act sunt comandate, la delincventii care comit acte grave de la un nucleu al personalitatii ale carei componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Nucleul personalitatii criminale este o structura dinamica, este reunirea si asocierea componentelor amintite, printre care nici una nu este īn sine anormala.
J. Pinatel pune un accent deosebit asupra faptului ca nucleul personalitatii criminale este o rezultanta, nu un dat (I. Dafinoiu, 1995, Curs de psihologie judiciara).
Cercetarile efectuate au condus la concluzia ca factorii de mediu influenteaza atīt formarea personalitatii cīt si a situatiilor. Aceasta īnseamna ca mediul poate fi criminogen nu numai prin multiplicarea ocaziilor de a comite crime, ci īn egala masura si prin faptul ca usureaza structurarea personalitatii criminale. Individul criminal reuseste sa depaseasca si aversiunea fata de acte odioase, caci fiind indiferent afectiv nu-i pasa de nimeni, nu nutreste sentimente de simpatie fata de nimeni si, īn consecinta poate comite orice crima.
Personalitatea structurata dizarmonic de tip antisocial se caracterizeaza īn principal prin lipsa de adaptare constanta la normele sociomorale ale societatii īn care traeste, subiectul venind deseori, prin comportamentul sau, īn conflict direct cu aceasta. Elementele definitorii ale acestui tip de personalitate sunt:
a) lipsa de adaptare cronica la normele sociomorale;
b) incapacitatea de mentinere a relatiilor sociale;
c) activitatea primitiva, cu tulburari instinctuale.
a) Lipsa de adaptare cronica la normele sociomorale se datoreaza incapacitatii intelectuale de a forma concepte morale. Acesti indivizi suporta greu orice autoritate, orice sistem de reguli, venind īn contradictie cu cele sociale pentru ca violeaza drepturile celorlalti. Lipsa de identificare cu un statut social obisnuit, neīntelegerea rolului pe care trebuie sa-l aiba individul īn societate īl pune īn opozitie permanenta cu mocro si cu macrogrupul social.
b) Incapacitatea de mentinere a relatiilor sociale se manifesta pe toate planurile. Relatiile nu au trainicie si nici īncarcatura afectiva pozitiva care sa le prelungeasca existenta.
c) Afectivitatea acestor indivizi se manifesta primitiv prin reactii brutale sau explozii brutale, printr-o continua nemultumire, avīnd aspect distrofic. Tulburarile instinctuale, īn special cele din sfera sexuala, modifica modelul structural acceptabil al afectivitatii.
Personalitatea antisociala propriu-zisa este reprezentata de subiect al carui comportament infractional constant īmbraca multiple aspecte, prin care se intra īntr-o tensiune negativa cu grupul social, fapt care se afla īn continua respingere reciproca. Functionalitatea sociala si socioprofesionala a individului cu o personalitate antisociala este grav perturbata, fiind permanent īntretaiata de perioada īn care subiectul este institutionalizat fie de sistemul medical, fie de sistemul judiciar.
2.3 Infractorului recidivist - personalitate si comportament
Un exemplu care evidentiaza anumite trasaturi de personalitate ale infractorului recidivist este cel al detinutului H.G., īn vīrsta de 37 ani, absolvent a zece clase, de meserie sudor. Dupa ce a suferit cinci condamnari pentru infractuini comise cu violenta, infractorul a comis din nou 18 furturi īn dauna avutului obstesc si personal. De mentionat este si faptul ca o parte din aceste furturi le-a comis īn timpul unor perioade de suspendare a executarii pedepsei din cauza efectuarii unui tratament medical.
La savīrsirea infractiunilor a utilizat o gama larga de moduri de operare, cum ar fi: folosirea de chei potrivite sau adevarate(fara drept), fortarea usilor sau a īncuietorilor, escaladarea ferestrelor, patrunderea pe usi ramase deschise ori īn timpul programului unor unitati, ramīnīnd īn interior dupa īnchidere (W.C, subsol, scara de serviciu). Din analiza circumstantelor savīrsirii faptelor, a bunurilor si valorilor īnsusite si a modului concret de comportare rezulta unele caracteristici care merita sa fie subliniate:
Spontaneitetea manifestata īn trecerea la actul infractional, care demonstreaza un prag scazut al rezistentei la tentatii, īn sensul ca īn "majoritatea cazurilor nu a conceput si nici nu a pregatit īntr-un mod anume savīrsirea delictelor, trecīnd direct la fapta, oriunde observa o firma de institutie si considera ca gaseste ceva de furat. Odata decizia luata, gasea totdeauna solutii de patrundere, la nevoie īncercīnd pe rīnd mai multe puncte vulnerabile ale obiectivului (fortarea usii principale sau de serviciu, spargerea sau escaladarea ferestrelor, folosirea de chei potrivite, etc.)
Un curaj deosebit, mergīnd pīna la desconsiderarea riscului dovedit de faptul ca īn cazul multor furturi comise, desi si-a dat seama ca locatarii sunt acasa nu a renuntat la comiterea furtului, ci a cautat si a luat ce a gasit in camera.
Viclenia deosebita īn discutiile purtate cu cetatenii, aflīnd diverse informatii utile derspre locuintele lor sau ale altora, informatii pe care ulterior le folosea īn scopul savīrsirii infractiunii.
De asemenea examenul psihologic evidentiaza o personalitate cu profunde tulburari de comportament. Prezinta un Eu primitiv, īndepartat de realitate, indicīnd o regresiune accentuata. Īn relatiile interpersonale prezinta o eficacitate scazuta deoarece manifesta tendinta de a intimida si de a īntretine conflictul īn jurul sau. Īn acelasi timp, simte placerea de agresiune si de a īntretine agresiunea, fiind preocupat de a se pune īn evidenta si de a-i determina pe ceilalti sa-i dea ascultare. Necontrolat, impulsiv si viclean, manifesta exces īn a se da īn spectacol pentru a obtine ceea ce doreste. Pune accent pe placerea si cīstigul propriu, īnselīnd si umilind pe ceilalti.
Studiul multirecidivistilor arata o conjugare de deficiente individuale si sociale, ce īi fac marginali fata de comunitatea īn care traiesc. Astfel, fata de ceilalti, delincventii arata o tendinta marcanta de a "merge cu banda", dau semne de neadaptare, sunt vanitosi si egocentrici. Egocentrismul este o caracteristica fundamentala a infractorului din obisnuinta. S-a aratat ca un mare numar de comportamente deviante sunt asociate cu o persistenta gīndire egocentrica, care este īnsotita de o slaba capacitate de adaptare sociala.
Alaturi de egocentrism personalitatea recidivistului este caracterizata si printr-o imaturitate persistenta. Īnsasi actele antisociale sunt semne evidente ale unei imaturitati fie pe plan intelectual, fie pe plan afectiv. Criminalul prin obisnuinta se caracterizeaza prin incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecintele actelor sale antisociale.
Īn 1970 cercetatorul italian Giacomo Cānepa evidentia īn cercetarile sale existenta unor relatii esentiale īntre comportamentul antisocial si delictual si unele trasaturi psihologice ale personalitatii. Este vorba despre urmatoarele elemente:
De asemenea, cercetarule lui Cānepa au relevat:
Indiferenta afectiva, ca si agresivitatea- impulsivitatea infractorului, este analizata de psihiatrul berlinez Karl Leonhard. El arata ca atunci cīnd īsi are originea īntr-o dominatie exagerata a impulsurilor, criminalitatea capata un caracter deosebit. Deoarece personalitatile nestapīnite comit acte de violenta, dīnd dovada cu aceasta ocazie de brutalitate, ele sunt adesea socotite "fara inima". Aceasta pretinsa "lipsa de inima" este considerata a fi cauza criminalitatii. Acesti oameni sunt īnsa gresit īntelesi. Ei nu devin violenti dintr-o indiferenta afectiva, ci dintr-o prea mare tensiune afectiva. "Cīnd sunt linistiti, de multe ori se arata afectuosi, grijulii fata de copiii lor, iubitori de animale si gata sa ajute pe oricine, caci prin felul lor impulsiv sunt capabili si de reactii pozitive din punct de vedere social. īn schimb, nu au īntelegere pentru acele cerinte sociale care reclama o judecata mai profunda. Nu prea īnteleg ca nu au voie sa traga chiulul de la scoala, ca nu este bine sa bea excesiv de mult alcool, nu se gīndesc decīt prea putin si nici mai departe de ceea ce depaseste momentul prezent."(K. Leonhard, 1972, p.98)
Traind la marginea societatii, singurul mod de afirmare al delincventilor este comiterea de acte din ce īn ce mai grave si din ce īn ce mai spectaculoase. Toti au ambitia sa devina niste "duri".
Sintetizīnd rezultetele cercetarilor psihocrminologice moderne se poate afirma ca:
Examenul personalitatii delincventilor minori sau adulti scoate la iveala factorul comun de imaturitate, care se prezinta sub forma de egocentrism, indiferenta afeectiva, agresivitate, labilitate, inconstanta, opozitie fata de orice autoritate. Toate acestea fixeaza comportamentul delictual si duc la tendinta spre recidiva.
Imaturitatea si trasaturile psihice pe care aceasta le genereaza duc spre stari de frustrare ce produc apoi toate simptomele de desocializare.
Pe plan subiectiv, fenomenele descrise sunt si semne ale unui mascat sentiment de inferioritate care, nefiind constientizat, provoaca stari conflictuale īntre subiect si comunitatea de nedelincventi īn care el traieste.
Dincolo de aceste caracteristici de ordin general pe care le gasim īn masura mai mare sau mai mica la cei mai multi delincventi recidivisti, īn fiecare caz se vor observa si alti factori specifici si particulari, care īn conditiile date pot ocupa un punct de prim plan īn criminogeneza.
|
