CURENTE SI TENDINTE SEMNIFICATIVE IN SOCIOLOGIA GERMANA

Valorificand critic o foarte diversa traditie a gandirii filosofice clasice, sociologia germana reprezinta o mare complexitate doctrinara si o tematica de o densitate si diversitate echivalente.

In economia de spatiu pe care-l rezerva rigorile didactice ale unei prelegeri, ne propunem sa prezentam cateva itinerarii de analiza sociologica al caror aparat conceptual prezinta, inca, valabilitate nu numai in gandirea sociologica germana.

1.GEORG Simmel (1858 - 1918), intemeietor al orientarii sociologice cunoscuta sub numele de formalism, a fost animat de aspiratia clarificarii statutului epistemic al sociologiei.

Incercand sa-i traseze granitele si orizonturile de competenta, Georg Simmel a plecat de la premisa ca pentru a deveni o stiinta de sine statatoare, sociologia trebuie sa-si delimiteze campul de investigatii care sa-i apartina in exclusivitate. Facand o trecere in revista a diferitelor domenii ale vietii sociale (economic, moral politic, etc.), G. Simmel a ajuns la concluzia ca din punct de vedere al continutului nu se poate stabili un obiect de studiu pentru sociologie, deoarece continutul tuturor proceselor sociale este studiat de stiintele sociale particulare: economia, istoria, etica, lingvistica. Singurul domeniu in care-si poate face simtita prezenta sociologia este acela al formelor socializarii indivizilor. Individul fiind singura realitate necontroversabila, societatea este un rezultat al relatiilor dintre indivizi. Sistemul societal nu poate fi explicat numai prin baza lui materiala sau prin structura organizatorica, ci trebuie abordat in principal prin prisma actiunilor colaterale ale indivizilor (wechselwirkung) socializati.

Intrucat esenta fenomenelor sociale o constituie formele concrete in care se particularizeaza interactiile dintre indivizi, realitatea sociala se dovedeste a fi supraindividuala. De aceea, sociologia trebuie sa-si asume raspunderi si competente analitice in studiul pur formal al relatiilor umane (Beziehnungslehre) prin descrierea, clasificarea si explicarea formelor specifice de socializare independent de c 242c25c ontinutul lor. Faptele sociale care cad sub incidenta studiului sociologic constau dintr-o interactiune mintala (psychische wechselwirkung) intre indivizi, continutul socialului fiind alcatuit din psihicul indivizilor.

Organizarea sociala, ca treapta superioara de complexitate a relatiilor interindividuale, face obiectul de studiu al sociologiei numai in masura in care unele tipuri specifice de relatii, ca : prestigiu, competitie, supunere, intelegere contractuala, etc., fixeaza un anumit spatiu social. Pentru sociologie spatiul prezinta importanta prin urmatoarele caracteristici:

Exclusivitatea spatiului: din punct de vedere geografic un spatiu nu poate fi ocupat in acelasi timp de mai multe tipuri de asezari, dar din punct de vedere sociologic se impune o delimitare intre spatiul urban, periurban si rural;

Spatiul se divide prin granite, iar constiinta legitimitatii acestora prezinta un fapt politic. Granita nu este "un fapt spatial cu semnificatie sociologica, ci un fapt sociologic care se formeaza spatial". La nivelul macrosocial se releva participarea diferita a indivizilor in functie de pozitia lor sociala, la sistemul de valori al colectivitatii, delimitand roluri precise pentru fiecare individ.

Aceasta delimitare are un caracter obiectiv. La anivel macro, actionand resorturi psohologice, primeaza sentimentul libertatii de miscare prin care individul intentioneaza transgresarea atat a granitelor geografice, cat si a granitelor trasate de normele mentalitatii colective in care s-a socializat.

In acest sens, G.Simmel analizeaza particularitatea modelelor de comportament specifice locuitorilor din tinuturile montane la care predomina spiritul de libertate.

Fixarea tuturor continuturilor posibile in functie de interesele indivizilor. Un popor, de exemplu, devine sedentar in momentul in care a gasit forme acceptabile de compatibilitate intre interesele sale si anumite conditii geografice determinate.

In general, fixarea unor interese genereaza forme de relatii care se institutionalizeaza, polarizand interese comunitare: o biserica, de exemplu, odata construita, devine factor de coeziune pentru credinciosi.

In acest context este prezentat un "paradox al modernitatii": maxima libertate este permisa si asigurata numai de maxima fixitate a individului in raport cu un spatiu geografic determinat.

Individualizarea locului, prezinta importanta sociologica prin modalitatile pe care le foloseste pentru identificarea indivizilor intr-o colectivitate. Daca in Evul mediu, de exemplu, aceasta identificare este calitativa, casele avand nume propriu, in lumea moderna opereaza metoda contitativa de reperare a indivizilor prin numerotarea adreselor la care locuiesc. Respectiv, procesul a strabatut urmatoarele etape: in timpul vietii nomade, individul era recunoscut dupa neamul din care facea parte, cand s-a sedentarizat, dupa satul in care locuia, Evul Mediu a generalizat metoda numirii caselor dupa proprietar, iar epoca moderna a promovat numerotarea ca expresie a rationalizarii modului de trai.

Rationalizarea a impus simetria in proiectarea sociologica a orasului prin amenajarea teritoriului in functie de variabile eminamente umane.

Calitatea spatiului de a reflecta distanta sociala dintre indivizi. Daca reprezentarea departarii fizice este un proces de abstractizare, departarea sociala este un fapt pe care-l impune pozitia sociala. Intelectualii, de exemplu, impun o anumita distanta prin capacitatea de a se ridica deasupra aspectelor empirice, relevand mai multa sobrietate si echilibru in raportarea la spatiul social global. In acest sens se citeaza un gand de-al lui Max Weber: ". orasul este un loc de ascensiune de la servitute la libertate, prin intermediul profilului economic monetar.". Analiza sociologica are ca obiect studierea subiectivitatii citadinului in ascensiunea spre definirea propriei libertati, si nu mecanismele acestei ascensiuni.⁽⁸⁾

Spre sfarsitul carierei sale G.Simmel a publicat lucrarea "Gruhdfragen der Soziologie" (1917) in care, prin distinctia dintre "sociologia pura sau formala" si "studiul sociologic al vietii istorice", introduce in orizontul epistemic al sociologiei si problematica aferenta continuturilor specifice ale vietii sociale.

II. Un reprezentant controversat al Scolii formaliste este FERDINAND TONNES (1855 - 1936) pe care unii exegeti il considera fondator al sociologiei germane. Tezele fundamentale ale doctrinei sale se gasesc in lucrarea "Gemeinschaft un Gesellschaft" (1877) in care premisa metodologica o constituie opozitia dintre "comunitate" si "societate". In conceptia sa, societatea este o expresie a starii naturale a evolutiei sociale si cuprinde sinteza unitara a vointelor indivizilor. In cadrul societatii trebuie recunoscute doua niveluri de complexitate structurala: 1) Comunitatea (Gemeinschaft) care decurge din viata intemeiata pe traditii a oamenilor intre care prevaleaza legatura de sange si se bazeaza pe vointa organica dintre: mama si copil, barbat si copil, dintre frati si surori. Aceste trei resurse de legaturi comunitare contribuie la formarea structurii satesti ca expresie tipica a comunitatii.

Societatea (Gesellschaft) se bazeaza pe solidaritatea mecanica ce rezulta din reunirea unor indivizi diferentiati din punct de vedere profesional, economic

si cultural. Vointa ce sta la baza unitatii sociale nu mai este una organica, ci o vointa reflexiva care realizeaza trecerea de la viata concret empirica la nivelul abstract si intelectiv de structurare a relatiilor sociale. Raportul dintre vointa organica (wesenwille) si vointa reflexiva (kurkwille) plaseaza gandirea sociologica a lui Fr. Tonnes pe doua directii de evolutie:

una teoretica: avand ca finalitate elaborarea unui sistem conceptual si a unor categorii capabile sa redea dinamica reala a vietii sociale;

una practica: orientata spre elaborarea unei metodologii riguroase de abordare nespeculativa a proceselor sociale semnificative.

Redefinind obiectul sociologiei, Fr. Tonnes propune trei ramuri principale de investigatie:

Sociologia pura: are ca obiectiv descrierea si explicarea fenomenelor empirice prin prisma unui sistem conceptual "ideal" care are, la varf, categoriile de maxima generalitate (comunitate - societate), apoi categorii de generalitate medie - care fac posibila existenta sociologiilor de ramura, si apoi structuri terotetice proprii tuturor formelor de manifestare a vietii sociale, grupate in doua domenii: biologia sociala si psihologia sociala. Sociologia pura se constituie ca o doctrina a normelor si valorilor generale care orienteaza forme tipice de raporturi sociale;

Sociologia aplicata: presupune utilizarea cadrului conceptual in studiul genezei si dezvoltarii diverselor domenii ca: arta, economia politica, moralitatea, stiinta.

Tot in sfera sa de preocupari intra studierea formelor trecute ale acestor domenii ale vietii sociale.

Sociologia empirica : prin utilizarea metodei emiprico - inductive, propusa de Fr. Tonnes, devine posibila compararea fenomenelor particulare in scopul descrierii si clasificarii lor. "Posibilitatea si unitatea comunitatii vointelor umane sunt determinate de legaturile de sange , apropierea spatiala si spirituala dintre oameni. Prin clasificarea acestor trei motive ale comunitatii putem cerceta radacinile oricarei comunitati umane. In acelasi fel putem elabora si legile principale ale comunitatii: 1) parintii si sotii se iubesc reciproc sau se obisnuiesc usor unii cu altii; vorbesc si gandesc la fel, ceea ce se intampla si intre vecini si prieteni; 2) intre cei care se iubesc, vorbesc si gandesc la fel etc., exista intelegere (comprehensiune); 3) cei care se iubesc si, intelegandu-se, traiesc si raman impreuna, isi reglementeaza impreuna viata comuna ..societatea este un grup de oameni care, desi traiesc si raman in raporturi pasnice unii fata de altii, nu sunt organic legati ci organic separati.. Aici, nimeni nu va face ceva in folosul altcuiva decat daca prin schimbul de servicii sau de bunuri se obtine o echivalenta ..Cum schimbul este mijlocit de bani, iar banii pot fi si ei inlocuiti cu "obligatii" financiare, a percepe o plata pentru proprietatea unei marfi (cum este cazul obligatiei) , fara a furniza insa marfa respectiva, este o situatie transcendenta societatii, finndca astfel se creeaza o legatura durabila, care convine ideii insasi de societate, o legatura care nu se mai refera la lucruri, ci la persoane. Acest raport prezent inca din contractul simplu al schimbului economic, devine nelimitat in timp, si daca el asigura echilibru in cazul contractului formelor concrete sub care apar si se cristalizeaza, episodic, relatiile sociale economic, devine dependenta personala in situatia obligatiei financiare.⁽⁹⁾ Astfel, in timp ce continutul acestor raporturi cade sub incidenta stiintelor sociale speciale, sociologiei ii revine competenta de studia geneza si dinamica formelor concrete sub care apar si se cristalizeaza, episodic, relatiile sociale.

III. LEOPOLD VON WEISE (1876-1969)

A ramas in istoria sociologiei ca autor a unei variante a formalismului cunoscuta sub numele de relationism.

Potrivit relationismului, baza intregii societati o constituie relatiile psihologice de asociere si disociere care genereaza ansambluri de relatii la nivelul grupurilor umane caracterizate prin organizare interna. Aceste grupuri reprezinta unitati reale doar cand membrii lor au constiinta participarii la actiunea sociala specifica grupului respectiv.

Pentru relevarea acesteia, Leopold von Weise elaboreaza teoria raporturilor interumane (Beziehungslehre) in cadrul careia face distinctie intre:contacte sociale, relatii sociale si ansambluri sociale.

In afara de grupuri, aceste ansambluri sociale mai cuprind si masele si colectivele abstracte caracterizate prin calitatea suprapersonala a organizarii lor, si prin multimea indivizilor. Acestea pot fi: a) mase concrete: acestea se constituie pentru rezolvarea episodica a unor actiuni care necesita participare colectiva; b) mase abstracte: care se exprima prin forme durabile, dar neorganizate sistematic dupa criterii rationale, ci mai mult pe baze emotionale; in cadrul acestora sunt trecute Biserica, Statul, clasele sociale, Natiunea. Paradoxul acestei formulari consta in convingerea lu L. von Weise in prevalenta exigentelor obiective ale dezvoltarii sociale in raport cu una sau alta din formele de alcatuire sociale enumerate mai sus. Mai mult: toate alcatuirile umane sunt supuse examenului duratelor, la care-si dovedesc caracterul relativ si adecvat pentru o secventa a evolutiei istorice; de aici nu decurge legitimitatea nimanui de a idealiza o forma de organizare sociala ca fiind data pentru "totdeauna". Structura sociala este aceea care articuleaza functional toate ansamblurile de relatii in cadrul societatii globale.

Sociologia are ca obiect studierea formelor de sociabilitate in care se obiectiveaza toate tipurile de ansambluri de relatii. Categoriile centrale ale sociologiei sunt, in conceptia lui Leopold von Weise: structura sociala, procesele sociale, distanta sociala, spatiul social, formatia sociala (Sozial Gebilde). Formatiile sociale nu pot face obiectul sociologiei deoarece reprezinta raporturi statice ; in masura in care se releva existenta unor raporturi dinamice intre diferitele formatii sociale, ele pot intra in preocuparile sociologiei, dar ca "domenii de granita"; intrucat domeniul de competenta al sociologiei trebuie sa ramana interumanul: das Zwischunmenschliche.

Pentru Leopold von Weise nu societatea (die Gesellschaft), ci socialul (das Soziale) alcatuit din procese sociale constituie realitatea autentic umana in conceptia sa socialul fiind identic cu interumanul (zwischen menschliehe). Procesele sociale, in functie de "distantele sociale" pot fi clasificate in:

procese sociale de legatura: apropierea, adaptarea, asimilarea, unirea.

de separare: concurenta, opozitia, conflictul;

mixte: Aceste procese genereaza relatiile sociale a caror retea complexa da nastere formelor sociale (Gebilde). Relatiile reciproce (Weschellbeziehung) formeaza eul social (Sozialen Ich) care constituie baza socialului, al doilea nivel constituindu-l procesul social alcatuit din complexe de relatii prin intermediul carora se asigura si coerenta colectiva si dezvoltare, dar si stabilitatea sistemului social. In spatiul social nu exista relatii de subordonare deoarece toate componentele socialului coexista functional avand o cofinalitate de principiu.

IV. Incercand o sinteza intre formalism si relationism WERNER SOMBART (1863 - 1941) a plecat de la premisa originii eminamente spirituale a societatii. Societatea fiind spirit obiectivat si concretizat in anumite fapte de cultura, singurele fapte sociale care pot fi abordate sociologic sunt faptele de cultura.

De aceea, sociologia, ca sinteza a socialului cu spiritualul, este de fapt, o nonsociologie. Sub aceasta denumire, sociologia studiaza: elementele culturii, rolul omului ca purtator al culturii intr-un mediu natural si istoric determinat, procesul aparitiei si dezvoltarii formelor de cultura, treptele de evolutie culturala, a societatilor, ideologiile culturale, spetele si formele de cultura. Raspunzand celor ce-l acuzau ca identifica pe nedrept sociologia generala cu sociologia culturii, W. Sombart a precizat:

Stiinta culturii cuprinde doua parti:

o parte empirica: a evenimentelor concrete pe care o studiaza istoria;

o parte teoretica: a refluxului acestor fapte de viata in constiinta vremii si revine sociologiei ca "teorie generala a categoriilor culturii".

Cuprinderea sociologiei, ca fapt de cultura, in spiritualitatea vremii sale, a constituit un pas inainte fata de cronica subordonare a ei metafizicii, sau a deducerii ei din corpusul preocuparilor de ordin filosofic. Intrucat noi retinem doar conceptia despre statutul epistemic al sociologiei asa cum s-a particularizat in preocuparile de profil al autorilor invocati, precizam ca ne consideram absolviti de obligatia tratarii "in amanunt" a punctelor de vedere care au fost invalidate pe parcurs, iar in prezent ar mai prezenta interes doar.arhivistic.

V. MAX SCHELER (1874 - 1928): plecand de la tezele formalismului sociologic le-a completat cu unele principii ale fenomenologiei in cadrele conceptuale ale unei conceptii originale prin care este considerat ca fondator al sociologiei cunoasterii.

Evidentiind rolul afectivitatii in structura sociala, Max Scheler propune conceptul de comunitate vitala (Lebensgemeinschaft) pentru a defini fluxul traitului empatic (Miteinanderfuhlen).

In aceasta acceptiune, comunitatea vitala se distinge de "personalitatea complexa" rezultata prin actualizarea suprema a valorilor si pe "cercul cultural" (Kultur - Kreis). Max Scheler deosebindu-se de neokantieni prin acceptarea si evidentierea importantei factorilor sociali (valorile economico-sociale) in conditionarea culturii. Acest strat al afectivitatii este exclusiv in viata sociala la nivelul masei ale carei forme de manifestare se bazeaza pe "contagiune sentimentala".

La nivelul societatii" functioneaza alte repere de structurare de natura rationala. Calculul rational care sta la baza societatii face din aceasta o creatie artificiala si in acelasi timp un fapt de cultura. O imagine sociologica a societatii este posibila doar prin corelarea tuturor acestor nivele in cadrul unei explicatii unitare.

VI. In aceasta perspectiva, un adept al fenomenologiei A. Vierkand (1867-1954) a continuat conceptia lui M. Scheler. El a ramas cunoscut in sociologie indeosebi prin publicarea unui mic dictionar, de fapt primul dictionar, de Sociologie in 1931 (Handworterbuch der Soziologie) in scopul unificarii sistemului categorial al gandirii si metodologiei sociologice. Vierkand face trecerea catre perioada moderna a sociologiei germane, desi apartine, prin opera sa orientarii fenomenologice, mai ales ca precursor.

Studiul socilogic al societatii trebuie sa plece "nu de la oameni, ci de la relatii" pentru a ajunge la identificarea "formatiunilor" (Gebilde), respectiv a grupurilor.

Odata constituite, grupurile exista si traiesc in virtutea propriilor obiective pentru care au fost constituite si pe baza unor cerinte functionale proprii. Desi nu se confunda cu suma indiviziilor, grupul isi indeplineste functiile specifice prin intermediul indivizilor, relatiile intersubiective dintre acestia conducand spre formarea "eului" grupului sub numele de "noi".

Constiinta de noi, ca expresie culturala a vietii sociale, reprezinta elementul primar pe care se construieste societatea dar si principalul indicator al socializarii individului. O explicatie corecta si completa a vietii sociale, trebuie sa ajunga la conditiile genetice ale tuturor componentelor sistemului culturii care este o expresie a complexitatii sistemului social.

REPERE BIBLIOGRAFICE:

1. Georg Simmel: Problemele filosofiei istoriei (1892); Filosofia banului (1900); Sociologie (1908); Probleme de baza ale sociologiei (1917);

2. F. Tonnes (1855 - 1936): Nascut la Hof Riep, Kirschpiel Oldenswort, in Schleswing pe 26 iulie 1855. A urmat Universitatea din Kiel unde a fost privat docent din 1881 si profesor incepand din 1855. In 1908 a fondat Societatea sociologilor germani. Opere: Gemeinschaft unf Gesellschaft (1887); Kritk der offentliche Meinung (1922); Fortschritt und soziale Entwicklung (1926); Einuhrung in die Soziologie (1931);

3. Leopold von Weise (1876 - 1969); Opere: Sociologie generala, 2 vol. 1924 - 1929; Gebildelehre (1929); Etica in viziunea stiintei despre om si societate (1947); Filosofie si sociologie (1959);

4. Max Scheler (1874 - 1928) : Nascut la Munchen la 22 august 1874. a studiat la Universitatea din Berlin, apoi la Jena. La Munchen a sustinut teza de abilitate in 1907, unde a descoperit fenomenologia lui Husserl. Profesor la Universitatea din Jena si Munchen, apoi din 1919 la Colonia iar cariera universitara si-a incheiat-o la Frankfurt pe Main.

Opere: Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik (1913 - 1916); Vom Umsturtz der Werte (1923); Vom Ewigen im Menschen (1921); Wesen und Formen der Sympathie (1923); Die Wissenfirmen und die Gesselshaft (1926); Die Stellung des Menshen im Kosmos (1928); Vom Sinn des Lebens (1916); Mensch und Geschichte (1926); Die Idee des ewingen Friendes und der Pazifismus (1931);

6. Vierkand: (1867 - 1954)

Opere principale: Despre etern in om (1921); Formele cunoasterii si societatea (1926); Pozitia omului in cosmos (1928); Natur und Kultur (1896); Entstehungsgrunde neuer Sitten (1897); Die Stetigkeit in Kulturwandel (1908); Staat und Gesellschaft in der Gegenwart (1921).

BIBLIOGRAFIE

Tonnes, Ferdinand: Communaute et societe categories foundamentales de la sociologie pure, Paris, Puf, 1944

Wiese, Leopold von: Geschichte der Soziologie, Berlin, Walter de Grunter & Co., 1971

Wiese, Leopold von: Soziologie. Geschichte und Hauptprobleme, Berlin-Leipzig, Walter & Gunter, 1976

Wiese, Leopold von: Analyse des mobilites dominants qui orientet l'activite dans individus dans la vie sociale, Tom.2.

Simmel, Georg: Grundfragen der Soziologie, Berlin, 1970

Simmel, Georg: Hauptprobleme der Psihosophie, Berlin, 1954

Mamelet, A.: La relationisme philosophique chez Georg Simmel, Paris, 1914

Sombart, Werner: Grundlagen und Kritik des Sozialismus, Berlin, 1919

Sombart, Werner: Die Juden und das Wirtschaftleben, Leipzig, 1919

Sombart, Werner: Der moderne Kapitalismus, Munchen und Leipzig, 1924

Ph.Muller: De la psychologie a l'antropologie a travers l'oeuvre de Maz Scheler, Delechaux et Niestle, 1946

REPERE BIBLIOGRAFICE LA G. SIMMEL

S-a nascut la Berlin in 1858. Ca sociolog si filosof a predat la Berlin (1900) si la Strasbourg (1914), remarcandu-se ca folosof al artei si ca expert in filosofia sociala. A murit in 1918, la Strausbourg. A mai publicat: "Cultura filosofica:, 1911; Probleme de baza ale sociologiei, 1917; Conflictul culturilor moderne, 1918.

Cateva teze din studiul privind personalitatile si metropola:

individul opune rezistenta procesului de nivelare si constrangere din partea aparatului socio-tehnic;

baza psihologica a tipului de personalitate caracteristic societatii metropolitane consta in intensificarea stimularii nervoase, care deriva din rapidele si neintreruptele schimbari in stimulii interni si externi;

metropola creaza in baza senzoriala a vietii psihice un profund contrast cu viata din sat si din orasel: caracterul sofisticat ale vietii urbane face ca activitatea sa fie reprimata si latenta; rationalitatea devine insa superficiala si ostentativa.

Studiu de autor

GEORG SIMMEL

Problemele fundamentale ale sociologiei -1917-

Domeniul sociologiei

SOCIOLOGIA; Cercetari asupra formelor socializarii (1908)

1) Imaginea pe care un om o dobandeste de la altul printr - un contact interpersonal e determinata de anumite lunecari care sunt niste schimbari principale ale complexiunii obiectului real;

Aceste lunecari sunt de doua tipuri:

2) Exista o alta categorie sub care oamenii se vad ei insisi ca si pe ceilalti si se transforma cu scopul de a produce societatea empirica, ceea ce poate fi formulat de unprincipiu in aparenta banal: ca fiecare element al unei grupe nu este doar o parte a societatii dar este in plus ceva diferit.

Sursa: Georg Simmel - Sociologie; Cercetari asupra formelor socializarii

Georg Simmel - "Digresiune asupra problemei: cum este posibila societatea" in sociologia si experienta lumii moderne.