Pentru a face orice bine trebuie sa iti placa ce faci. Nu e doar o poveste. Am redus ideea la cateva cuvinte: "Fa ceea ce iti place". Dar doar sa le spui oamenilor asta nu este suficient. Sa faci ceea ce iti place e un lucru destul de complicat.
Ideea de baza e oarecum departe de ceea ce suntem invatati in copilarie.
Atunci, parea ca munca si distractia ar fi opuse prin definitie. Viata avea pe
atunci doua ipostaze: cateodata, adultii te puneau sa faci unele lucruri, si
asta se numea munca; in restul timpului puteai face ce vrei, si se numea joaca.
Uneori, luc 858j94i rurile pe care adultii le faceau erau distractive, asa cum,
ocazional, joaca nu era doar placuta - atunci cand cadeai si te loveai. Dar
in afara catorva exceptii, munca era, in general, prin definitie, opusul
distractiei.
De ce este mai convenabil sa te prefaci ca iti place ceea ce faci? Prima propozitie din discursul meu explica asta. Daca e necesar sa iti placa munca ta pentru a o face bine, atunci oamenii de succes isi vor aprecia cu totii joburile. De aici vin si traditiile clasei de mijloc. Asa cum regasesti in orice casa din America scaune care sunt, fara ca proprietarii sa stie, a nspea imitatie a scaunelor regilor Frantei, atitudinile conventionale privind munca sunt, fara ca "proprietarii" acestora sa fie constienti de ele, imitatii ale atitudinilor oamenilor care au realizat lucruri marete.
O reteta total gresita. Pana cand ajung la varsta cand pot se
pot gandi la ceea ce le place sa faca, cei mai multi copii sunt deja
ghidati eronat despre ideea de a-ti iubi munca. Scoala ii pregateste sa
priveasca munca precum o sarcina neplacuta. Se spune ca a avea un job este mai
dificil decat ceea ce faci la scoala. Si cu toate astea, adultii sustin ca le place
ceea ce fac. Nu poti invinovatii copiii ca gandesc: "Nu sunt ca toti acesti
oameni; nu ma integrez in lumea asta".
De fapt, sunt mintiti de trei ori: chestiile care le sunt prezentate in scoala
ca fiind munca, nu este de fapt munca; munca adultilor nu este (in mod necesar)
mai rea decat munca din scoala; si multi adulti din jurul lor mint cand spun ca
le place munca lor.
Cei mai periculosi "mincinosi" pot fi parintii copilului. Daca iti iei un
serviciu plictisitor pentru a avea o situatie materiala mai buna, asa cum fac
cei mai multi, risti sa le inoculezi copiilor ideea ca munca este
plictisitoare. Ar fi poate mai bine pentru copii ca parintii sa nu fie asa de
egoisti. Un parinte care ii da copilului sau exemplu ca isi iubeste munca ar
putea sa il ajute mai mult decat daca i-ar oferi o casa scumpa.
Abia in liceu mi-am dat seama ca
munca se distanteaza de ideea de a avea un trai decent. Atunci, cea mai
importanta intrebare a devenit nu cum sa faci bani, dar ce anume sa faci.
Ideal, cele doua ar coincide, dar cateva cazuri exeptionale, precum cel al lui
Einstein, demonstreaza contrariul
Definitia nu este, in general, cum sa aduci o contributie lumii in care
traiesti, si in acelasi timp sa nu mori de foame. Dar inca, dupa multi ani,
ideea mea asupra muncii continea inca un mare procent de durere. Munca inca
parea ca cere disciplina, pentru ca numai probleme dificile aduceau rezultate
grandioase, iar problemele grave nu puteau, efectiv, insemna distractie. Cu
siguranta, e nevoie sa te chinuiesti putin la solutionarea lor.
Daca traiesti cu impresia ca ceva trebuie sa doara, e mai putin probabil sa iti
dai seama ca gresesti. Cam asta este experienta mea dinainte sa absolv liceu.
Limitari
Cat de mult trebuie sa iti placa ceea ce faci? Pana nu stii
asta, nu vei sti nici cand sa te opresti din cautari. Si, daca faci precum cei
mai multi, si subestimezi aceasta problema, o sa fii tentat sa opresti
cautarile prea devreme. O sa ajungi intr-un job ales de parintii tai
sau de dorinta de a castiga bani sau faima.
Sa faci ceea ce iubesti nu inseamna sa faci ceea ce iti place
cel mai mult in aceasta secunda. Chiar si Einstein o fi avut probabil momentele
sale cand ar fi vrut sa bea o cafea, dar si-a spus ca trebuie mai intai sa
termine ceea ce are de facut mai intai.
De obicei ma surprindea sa citesc despre oamenii carora le placea ceea ce
faceau atat de mult incat nu exista niciun alt lucru pe care l-ar fi preferat.
Pentru mine nu era niciun fel de munca pe care sa o indragesc atat de mult.
Daca trebuia sa aleg intre a-mi petrece urmatoarea ora lucrand la ceva sau sa
ma teleportez la Roma si sa ma plimb o ora, ar fi existat cu adevarat vreo
treaba pe care sa o prefer? Sincer, nu.
Adevarul este ca, aproape oricine ar prefera, in orice moment, sa pluteasca pe
o barca in Caraibe, sau sa faca sex, sau sa manance o delicatesa, decat sa
lucreze la probleme grele. Regula sa faci ceea ce iubesti
include o anume durata de timp. Nu inseamna sa faci ceea ce te bucura
cel mai mult in aceasta secunda, ci ceea ce te fericeste pe o perioada mai
lunga de timp, o saptamana, o luna.
Placerile neproductive palesc intr-un final. Dupa un timp obosesti sa tot stai
pe plaja. Daca vrei sa ramai fericit, trebuie sa actionezi cumva.
Trebuie sa iti placa munca ta mai mult decat placerile neproductive.
E bine sa iti placa ceea ce faci atat de mult incat conceptul de "timp liber"
sa para gresit. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa iti petreci tot timpul
muncind. Poti sa muncesti atat cat nu obosesti si incepi sa nu mai dai
randament. Atunci e momentul sa faci altceva, chiar si ceva ce nu necesita prea
multa gandire. Dar nu considera timpul asta o premiu, iar timpul petrecut
muncind o corvoada pe care trebuie sa o induri pentru a-ti merita premiul. [...]
Cred ca cel mai bun test este cel invatat de la un prieten: sa incerci sa faci lucruri care i-ar face pe prietenii tai sa spuna : Wow! Dar probabil ca nu functioneaza pana pe la varsta de 22 de ani, pentru ca cei mai multi oameni nu au avut o paleta larga din care sa ii aleaga prietenii.
Alarme
Ceea ce nu trebuie sa faci, cred, este sa te ingrijorezi de parerea celorlalti,
in afara de prietenii tai. Nu ar trebui sa te ingrijorezi de orgoliu. Orgoliul
este parerea restului lumii. Cand poti intreba parerile oamenilor ale carora
judecati le respecti, ce aduc in plus parerile celor pe care nici nu ii
cunosti? [...]
Prestigiul este in special periculos pentru cei ambitiosi. Daca vrei sa faci oamenii ambitiosi sa isi piarda timpul pe comisioane, modul in care vei reusi este sa aduci in discutie prestigiul aceasta este reteta pentru a-i determina pe oameni sa tina discursuri, sa scrie mailuri, sa devina sefi de departament si asa mai departe. Ar putea fi o regula buna sa eviti, pur si simplu, orice sarcina care ar aduce prestigiu.
Similar, daca iti plac
doua tipuri de munca in mod egal, dar unul este mai prestigios, probabil ar
trebui sa il alegi pe celalalt. Opiniile despre ce este de admirat sunt intotdeauna usor influentate de
orgoliu, asa ca daca doua sarcini iti par egale, probabil ca ai mai multa
admiratie pentru cel mai putin prestigios.
Cealalta forta care duce oamenii pe cai gresite o reprezinta banii. Banii, in
sinea lor, nu sunt atat de periculosi. Cand o treaba este platita bine, dar
privita cu suspiciune, precum telemarketingul sau prostitutia, oamenii
ambitiosi nu vor fi atrasi de ea. Acest tip de munca ajunge sa fie facut doar
de oamenii care "doar incearca sa isi castige existenta". Pericolul
apare cand banii sunt combinati cu prestigiul, precum in domeniul juridic sau
in medicina. O cariera prospera
si sigura cu ceva prestigiu este periculos de tentanta pentru un tanar, care nu
a invatat inca prea multe despre ceea ce ii place.
Testul in care afli daca oamenilor le place munca lor este cel in care
vezi daca ar face-o si chiar daca nu ar fi platiti - chiar daca
trebuie sa munceasca si in alta parte pentru a castiga bani. Cati avocati si-ar
mai face munca daca ar trebui sa o faca gratis, in timpul lor liber, si sa isi
ia joburi de ospatari ca sa se intretina? [...]
Disciplina
[...]
Desi a face o munca extraordinara
necesita mai putina disciplina decat crede lumea - pentru ca drumul spre o
astfel de munca incepe cu a gasi ceva care sa iti placa atat de mult incat nu
trebuie sa te fortezi sa o faci - sa gasesti un domeniu pe care sa il iubesti
este ceea ce de obicei necesita disciplina. Unii oameni sunt destul de norocosi
incat sa stie ce vor face inca de la 12 ani si tot ce fac de atunci inainte
este sa mearga de-a lungul drumului ca si cand ar fi facut asta dintotdeauna.
Dar asta este o exceptie. Mai des, oamenii care fac lucruri marete au o
cariera precum traiectoria unei mingi de ping-pong. Merg la scoala sa
invete materia A, renunta si isi iau o slujba in domeniul B, si devin faimosi
facand lucrul C. [...]
"Produ intotdeauna!" este si un indemn practic in cautarea
muncii pe care sa o iubesti. Daca tii cont de asta, cu siguranta ca te va
impinge automat de la lucrurile pe care trebuie sa le faci, catre lucrurile
care iti si plac. "Produ intotdeauna!" te va ajuta sa descoperi munca pe care o
sa o faci, asa cum apa, cu ajutorul fortei gravitationale, isi gaseste loc sa
se strecoare prin acoperisul tau.
Desigur, descoperirea muncii care iti face placere nu inseamna ca te vei apuca
automat de ea, imediat. Asta este o problema separata. Daca esti ambitios,
trebuie sa le separi: trebuie sa faci un efort constient sa iti pastrezi ideile
despre ceea ce iti doresti fata de ceea ce pare posibil.
Este destul de dureros sa le tii separat, pentru ca este greu sa observi
diferenta dintre ele. Asa ca cei mai multi oameni isi diminueaza asteptarile
preventiv. De exemplu, daca intrebi intamplator pe strada oamenii daca le-ar
placea sa poata desena precum Da Vinci, ai auzi ceva de genul: "Ah, dar eu nu
stiu sa desenez". Aceasta este mai mult o declaratie de intentie decat un fapt;
inseamna "nu am de gand sa incerc", pentru ca adevarul e ca, daca iei o
persoana la intamplare de pe strada si o pui cumva sa deseneze si sa munceasca
pentru asta la puterile sale maxime pentru urmatorii 20 de ani, ar ajunge
surprinzator de departe. Dar asta presupune un efort moral foarte mare; ar
insemna sa privesti esecul in ochi, in fiecare zi, timp de multi ani. Asa ca
oamenii, pentru a se proteja, spun: "Nu pot". [...]
Doua cai
Pe de alta parte, mai exista si un alt inteles la "nu toata lumea poata sa
faca ce ii place" care este prea adevarat, totusi. Trebuie sa ne castigam
existenta si este greu sa fii platit pentru ceea ce iti place sa faci. Exista
doua cai pentru a ajunge la acea destinatie:
A doua cale are mai multe variante in functie de cat
de mult lucrezi pentru bani. La o extrema se pozitioneaza jobul zilnic, unde
lucrezi obisnuit, iar in timpul liber te ocupi de proiectul tau. La cealalta
extrema, muncesti la ceva mai putin placut pana strangi bani sa nu mai trebuiasca
sa mai muncesti vreodata.
A doua sugestie este mai putin obisnuita decat prima, pentru ca necesita
alegerea ta proprie. E, de asemeni, mai periculoasa. Viata se scumpeste pe
masura ce trec ani, asa ca e destul de usor sa te adancesti in mai multa munca decat
ai fi asteptat la inceput. Si mai rau, tot ceea ce faci, te schimba. Daca
lucrezi prea mult intr-un mediu plictisitor, iti va putrezi creierul. Si
joburile cel mai bine platite sunt cele mai periculoase, pentru ca iti capteaza
toata atentia.
Avantajul celei de-a doua metode este ca iti permite sa sari peste obstacole. Peisajul posibilitatilor tale de munca nu e plan; exista ziduri de inaltimi diferite printre mai mlte tipuri de munca. Trucul prin care maximizezi acele parti ale jobului care iti plac mai mult te poate duce de la arhitectura la design, dar nu si la muzica. Daca reusesti sa castigi bani facand un lucru si apoi te apuci de altceva, ai mai multa libertate in alegeri.
Care cale e de preferat? Asta depinde de cat de sigur esti ce ceea ce vrei sa faci, cat de bun esti la primit ordine, la cat risc te poti supune, si la sansele ca cineva sa plateasca, in timpul vietii tale, pentru alegerea pe care ai facut-o. Daca esti sigur de domeniul in care vrei sa lucrezi si e foarte probabil ca lumea sa te plateasca pentru ceea ce faci, ar trebui atunci sa alegi prima varianta. Dar daca nu stii pe ce vrei sa te axezi sau nu iti plac ordinele, s-ar putea sa vrei sa alegi a doua varianta, daca te poti expune riscului.
Nu decide prea curand. Copiii care stiu prea devreme ce vor sa faca pot fi impresionanti; e ca si cand stiu raspunsul la o problema de matematica inaintea celorlalti. Intr-adevar au un raspuns, dar sansele sunt mari ca acesta sa fie gresit.
O prietena, un medic de succes, se
plange mereu de slujba sa. Cand persoanele care ii cer sfatul cand vor
sa dea examen la scoala de medicina, ei ii vine sa ii scutere si sa le spuna sa
nu faca asta. Cum a reusit sa ajunga in situatia asta? Inca din liceu ea isi
dorea sa devina medic. Si a fost atat de ambitioasa si hotarata, incat a
inlaturat orice obstacol din calea sa - incluzand, din pacate, si faptul ca
s-ar putea sa nu ii placa.
Acum duce o viata aleasa de un elev la liceu.
Cand esti tanar, ti se da impresia ca vei avea suficienta informatie pentru a
face fiecare alegere inainte sa fii nevoit sa o faci. Dar acesta, cu siguranta,
nu e si cazul serviciului. Cand decizi ce vrei sa faci, trebuie sa te folosesti
de informatiiincomplete. Chiar si in facultate ai prea putine idei despre ce
fel de munca iti place. In cel mai bun caz, vei trece prin cateva sesiuni de
practica, dar nu toate joburile iti dau ocazia unei astfel de perioade. Iar
cele care iti ofera aceasta sansa nu te invata prea mult despre munca
ulterioara.
Ar fi intelept ca inca de la inceput sa cauti joburi care sa iti
permita sa faci mai multe lucruri diferite, ca sa poti invata mai
repede despre ce e vorba in fiecare domeniu. Varianta cea mai extrema pentru
prima optiune este periculoasa pentru ca inveti putin din ceea ce iti place sa
faci. Daca lucrezi din greu sa zicem, pentru zece ani, la bursa, cu gandul ca o
sa renunti intr-o zi, cand vei avea suficienti bani sa te dedici pasiunii tale,
de a fi scriitor, ce se intampla in momentul cand renunti la acest job si iti
dai seama ca nu iti place sa scrii romane?
Cei mai multi spun ca isi asuma riscul. Da-mi un milion de dolari si o sa imi dau eu seama ce sa fac. Dar e mai greu decat pare. Constrangerile sunt cele care iti contureaza viata. Indeparteaza-le si vei vedea ca cei mai multi nu stiu ce vor sa faca: arunca o privire la cei care castiga la loto sau primesc o mostenire substantiala. Oricat ar crede oricine ca tot ceea ce isi doreste este sa aiba securitate financiara, cei mai fericiti oameni sunt nu sunt cei care o au, ci cei carora le place ceea ce fac. Asa ca un plan care promite libertatea cu costul de a nu sti exact ce vrei sa faci, nu e chiar asa de bun precum pare.
Orice drum ai alege, asteapta-te sa te zbati. Sa gasesti munca
pe care sa o iubesti este foarte dificil. Cei mai multi esueaza. Chiar daca
reusesti, sunt destul de rare situatiile cand esti liber sa faci ceea ce vrei
pana in 30-40 de ani. Dar daca ai destinatia in vizor, e mult mai probabil sa
ajungi acolo. Daca te stii capabil de a-ti iubi munca, esti pe aproape, si daca
mai stii si ce munca iubesti, esti ca si ajuns acolo.
Paul Graham is an essayist, programmer, and programming language
designer. In 1995 he developed with Robert Morris the first web-based
application, Viaweb, which was acquired by Yahoo in 1998. In 2002 he described
a simple Bayesian spam filter that inspired most current filters. He\'s
currently working on a new programming language called Arc, a new book on
startups, and is one of the partners in Y Combinator
|
