DESIGNUL CERCETARII

DESIGNUL CERCETĂRII

Obiectivele si ipotezele cercetarii

Fenomenul de contact cu institutia penitenciara genereaza stari reactive de anxietate caracterizate prin note crescute la teste obiectivate prin tensiuni, iritabilitate, nervozitate, lipsa de încredere în propria persoana, reactii însotite de modificari neurovegetative.

Cunoasterea reactiilor psihoafective si comportamentale, a formelor de conflict manifeste si nemanifeste la contactul cu penitenciarul.

Masurile terapeutice si reeducative care se impun la nivelul perioadei de detentie, în vederea ameliorarii structurilor de conflict si a unui tratament eficient.

Prin obiectivele propuse am încercat sa verific în ce masura conditiile din penitenciar influenteaza personalitatea detinutului. De asemenea prin studiu am rmarit stabilirea cauzelor care au dus la manifestarea comportamentelor reactive.

Ipoteza

Studiul de fata are la baza ipoteza conform careia exista o strînsa relatie între conditiile specifice vietii penitenciare si comportamentul agresiv, manifestat prin volenta, la detinutii cu o structura afectiva labila.

Metodologia de cercetare

Metodele de lucru folosite în realizarea studiului au fost urmatoarele:

Consultarea dosarului de penitenciar si a documentelor depuse la dosar;

Intervuri si discutii în cadrul întîlnirilor de grup;

Chestionarul pentru evaluarea starii de sanatate morala a detinutilor;(Anexa 1)

Fisa de anamneza individualizata;

Studii de caz;

Chestionarul 16P.F.

CHESTIONARUL 16 P.F. furnizeaza informatii esentiale referitoare la structura personalitatii subiectilor investigati. Este alcatuit din 187 de itemi care urmaresc evidentiera a 16 trasaturi de personalitate(factori de personalitate de prim ordin), si patru factori de ordinul doi (obtinuti din cei 16 factori de personalitate prin calcul). Întrebarile sunt formulate astfel încît sa premita trei variante de raspuns(afirmativ, negativ si nedecis), exceptie facînd factorul B care solicita un sungur raspuns, cel corect.

Cei 16 factori de personalitate vizati, dispun de un numar inegal de itemi (13-26), în functie de compexitatea si dificultatea de a putea fi surprinsi prin modul de formulare al acestora. Anumite trasaturi de personalitate mai complexe si mai dificiil de surprins si evidentiat, necesita un numar mai mare de întrebari, adresate dir perspective diferite.

Chestionarul a fost întocmit astfel încît sa reduca pe cît posibil riscul simularii deliberate, majoritatea întrebarilor fiind indirecte, legate de aspecte carora subiectul nu le sesiza relatia cu însusirea de personalitate vizata, dar despre care se stie prin studiul corelatiilor ca o testeaza. Înainte de aplicarea chestionarului 16 P.F. lotului din subiecti, au fost citite instructiunile cu privire la folosirea acestuia. Foile de profil rezultate în urma despuierii rezultatelor se gasesc în AnexaII(numai a celor ales pentru studiu de caz).

Populatia si esantionul investigat

Categoria de detinuti aleasa pentru studiul de fata este cuprinsa între 18-21 ani Dupa consultarea dosarelor de pentenciar au fost alesi 30 de detinuti(din categori celor cu delicte grave). Din acesti 30 de subiecti 2 au refuzat sa participe, 3 au fost transferati, între timp, la alt penitenciar, iar 5 au fost respinsi pentru ca nivelul foarte scazut de pregatire nu le permitea sa completeze chestionarele. Cei 20 de detinuti investigati au constituit lotul de studiu, ale caror caracteristici vor fi prezentate în continuare.

actul infractional: cu furt particular;

- 10 cu tîlharii prin violenta;

- 5 cu viol;

din cei 20 de subiecti: -12 recidivisti (delicte cu profil infractional similar);

  -8 la prima abatere;

nivelul de scolarizare: -8 au terminat scoala elementara;

-5 au terminat 7 clase;

-3 frecventau cursurile clasei a VI-a în penitenciar;

-4 au terminat 8 clase.

mediul de provenienta: -11 provin din familii dezorganizate(divort,

alcoolism sau separati);

-2 provin din familii cu un membru traind în concubinaj;

-5 din familii în care parintii traiesc împreuna, dar au

un nivel scazut de instructie si lipsesc conduitele     educative elementare(certuri, violenta);

-2 din familii cu unul din parinti decedat.

datele culese din fisele medicale depuse la dosarul de penitenciar releva urmatoarele:

  -4 dintre detinuti au suferit în copilarie traumatisme cranio-cerebrale;

-3 au fost internati la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola pentru ca prezentau tulburari de comportament(la scoala si în relatiile cu cei din jur);

  -2 dintre ei consumau alcool fercvent;

-l 1 au refuzat expertiza medicala.

factorii extrafamiliali: -9 subiecti au participat la savîrsirea de delicte în grup;

-8 fercventau cercuri de prieteni cu antecedente penale;

  -3 cu abandon scolar.

în ceea ce priveste mediul de provenienta: -9 provin din mediul urban;     -6 provin din mediul rural;

  -5 sunt transferati din mediul rural   în cel urban.

4.4 Desfasurarea cercetarii

Studiul a avut loc în Penitenciarul Iasi si s-a desfasurat în perioada:

În primele doua saptamîni am consultat dosarele de pentenciar ale fiecarui subiect.

În urmatoarea saptamîna a avut loc întîlnirea cu cei propusi pentru studiu (30 de subiecti), în incinta clubului din penitenciar. Dupa discutiile purtate cu acestia, am stabilit programul urmatoarelor întîlniri cu cei ramasi (20 de subiecti). Întîlnirile urmau sa aiba loc o data pe saptamîna joi de la 10.00-12.00. Programul s-a desfasurat astfel:

• în urmatoarele 4 întîlniri au avut loc discutii individuale cu subiectii pentru completarea fisei de anamneza si pentru prezentarea problemelor cu care se confrunta, adica adaptarea la regimul de detentie, relatiile cu ceilalti colegi, sefi, planurile de viitor si propunerile acestora pentru ameliorarea situatiei.
• pe timpul vacantei de iarna nu au avut loc întîlniri din cauza programului de pregatire pentru sarbatorile de sfîrsit de an ce se desfasurau în penitenciar.
• Pe am reluat întîlnirile pentru continuarea activitatilor. A urmat aplicarea chestionarului care evalua starea de sanatate morala a detinutilor.
• în urmatoarea saptamîna s-au desfasurat discutiile pe marginea rezultatelor obtinute la chestionar.
• Discutiile au continuat si la urmatoarea întîlnire cînd li s-a cerut sa exprime fiecare în scris în ce se asteapta de la aceste întîlniri.
• Pe 27.01.2000 a urmat aplicarea chestionarului de personalitate 16 PF.
• Pe 03.02.2000 confirmarea sau infirmarea rezultatelor obtinute de fiecare la test. Fiecare urma sa-si exprime parerea despre persoana sa si imaginea sa în fata celorlalti.
• Pe 10.02.2000 fiecare a luat cuvîntul pe rînd, povestind un eveniment important din perioada detentiei. Într-o prima faza s-a simtit reticenta unor subiecti care în final au fost antrenati de relatarile colegilor lor.
• În penultima întîlnire subiectele de discutie au fost propuse de acestia, si anume cum ar trebui sa fie relatia dintre ei si personalul penitenciarului, despre pedepsele primite si ordinea din interiorul institutiei.

La ultima întrevedere fiecare si-a exprimat în scris opiniile despre întîlnirile avute, care erau asteptarile fiecaruia si ce s-a realizat, daca ar fi dispusi sa participe si la alt fel de reuniuni cu scop educativ sau cultural.

Rezultatele obtinute si interpretarea lor

Din compararea datelor obtinute din dosarul de penitenciar, anamneza, discutiile cu grupul, cu datele obtinute la chestionarul pentru evaluarea sanatatii morale au rezultat mai multe concluzii.

Reiterarea acestor conduite se desfasoara pe fundalul imaturitatii comportamentale, a factorilor sociali care înlesnesc inadaptarea: deregrarile severe din structurile familiale(stari de conflict, alcoolism), dificultatile de adaptare într-o structura scolara, precum si atitudinea diferentiata în colectivitate fata de fostul condamnat. Acest aspect a fost sesizat în raspunsurile subiectilor la chestionarul care viza "Atitudinea fata de viitor" 78,38% au recunoscut ca perioada petrecuta în detentie nu a influentat în rau viata sa, iar 21,62% nu au fost de acord, raspunzînd cu nu. Atunci cînd au fost întrebati ce anume i-ar împiedica dupa detentie sa se afirme majoritatea au raspuns ca avînd cazierul patat vor întîmpina greutati în gasirea unui loc de munca.

Cei care resimt mai puternic acest sentiment de izolare sunt recidivistii 78,38% în comparatie cu nerecidivistii care fiind la prima abatere nu constientizeaza prea bine acest aspect 58% (rezultatele obtinute se afla în Anexa III).

Iresponsabilitatea sau incapacitatea de a-si asuma delictul comis reiese din rezultatul obtinut la chestoinarul "Atitudinea fata de lege" 75,67% din recidivisti au recunoscut ca în cazul lor legea nu a fost aplicata corect, iar din nerecidivisti 63% au raspuns ca "da", iar 37% au raspuns "nu".

La "Reprezentarea de sine" s-a obtinut un procentaj ridicat 70,82% cu raspunsuri de "da" la itemul "Niciodata nu am avut remuscari" si 29,72% de "nu" (la recidivisti); la nerecidivisti 55% au raspuns cu "da" si 45% cu "nu".

Faptul ca subiectii majoritari nu-si recunosc nevinovatia si nu au remuscari poate fi o consecinta a slabei structuri a Eului, care prin negarea faptelor comise gaseste calea autoapararii.

Refuzul de a-si face planuri de viitor (post-detentie) este demonstrat de faptul ca 83,79% dintre subiecti au raspuns ca atunci cînd esti în penitenciar nu trebuie sa te gîndesti cum va fi viata dupa eliberare(recidivisti), iar nerecidivistii 77% au raspuns de asemenea cu "da". Un procentaj semnificativ 43,24% a fost obtinut la itemul "Cred ca traiesc degeaba", la care au raspuns afirmativ recidivistii, iar nerecidivistii au raspuns "nu" în proportie de 77%. Se observa ca la acestia din urma, optimismul este mai pronuntat, poate si din cauza ca nu au experientele negative ale recidivistilor.

Noua subiecti din cei interogati au comis infractiuni sub influenta alcoolului si în grup. Doi dintre detinuti au comis delictele tot sub influenta alcoolului, dar actiontnd singuri, iar 9 detinuti au savîrsit delictele nefiind sub influenta alcoolului (singuri sau în grup). Cei care au participat la comiterea de delicte în grup (sub influenta alcoolului) nu au fost în masura sa raspunda în conformitate cu justificarile colegilor de fapta. Au indicat aceeasi motivatie, conformarea la normele si "valorile" grupului sau pur si simplu "nu stiu" de ce au facut-o.

Aceasta inabilitate în cunoasterea interpersonala ca si saracia comunicarii în interiorul grupului dovedeste caracterul nestructurat, întîmplator, de moment al bandei de tineri, constituita uneori la un pahar de vin.

Pentru subiectii aflati la primul contact cu penitenciarul, se pot schita cîteva elemente privind starile reactive ale acestora. În primele zile se observa multiple transformari somatice: slabesc, au insomnii, plîng, au dureri ale membrelor inferioare, dezorientati în timp, etc.

socul depunerii este direct proportional cu dezordinea emotionala preexistenta detentiei, cei cu un Eu mai slab, cei imaturi pe plan afectiv si social, cei bolnavi, în general, sufera mai mult.

Pentru exemplificare am ales urmatoarele 5 studii de caz care releva mai bine starile reactive ale subiectilor.

STUDIUL DE CAZ NUMĂRUL 1

Date personale:

F.D.- recidivist

Vîrsta: - 20 ani

Domiciliul stabil: - Bosanci, Jud. Suceava

Încadrarea juridica si pedeapsa: - complice la tilharie / 5 ani

Nationalitate: - roman

Sex:   - masculin

Vîrsta comiterii primului delict: - 16 ani

Vîrsta comiterii ultiinului delict: - 18 ani

Statutul marilal: - necasatorit

Nivel scolarizare:   - scoala generala

Momentul comiterii faptei: - 26.03.2001

Mediul de origine: - rural

Consum de alcool: - frecvent

Fapta comisa

În seara zilei de 16.06.1998, împreuna cu alti prieteni au urmarit o batrîna care se întorcea acasa si în scara blocului i-au furat geanta în care se aflau 800000 lei, dupa care au fugit.

Istoria infractionala: prima infractiune 16.04.1996 a fost un   furt prin violenta;

2. tîlharie prin violenta (26.03.2001)

Istorie personala: La vîrsta de 7 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar la 12 ani a fost internat la Spitalul Universitar de Psihiatrie cu diagnosticul psihopatie instabila.

Evenimente socio familiale cu rezonanta negativa pentru detinut:

Provine dintr-o familie conflictuala, tatal alcoolic, mama bolnava de T.B.C. Neîntelegerile din cadrul familiei sunt frecvente, determinîndu-l sa plece de acasa, intrînd în grupuri cu antecedente penale.

Comportamentul în penitenciar:

Ajuns în penitenciar, înca din primele zile manifesta tendinte de dominare, mai întâi prin agresiune verbala, apoi trece la distrugerea obictelor celorlalti colegi de celula. Sanctiunea nu are nici un efect, el continuînd sa sparga geamuri si sa distruga obiectele colegilor sai de camera. Izolat de ceilalti detinuti intra într-o stare de mutism la început, apoi îsi îndreapta agresiunea verbala asupra cadrelor responsabile cu ordinea. La iesire din izolare loveste în ceilalti detinuti provocîndu-le rani. Doar dupa a treia luna de detentie, detinutul se liniste cînd este trimis la activitati productive. Regresiunea desemneaza reîntoarcerea individului la forme de conduita primitiva si renuntarea la orice încercari de constructie în rezolvarea problemelor. Se observa o stare de inertie totala, preocuparile detinutului sunt atenuate.

Toate aceste manifestari comportamentale sunt cauzate de:

Împreuna cu alti 4 prieteni au acostat o minora si au dus-o acasa la unul dintre acestia unde a fost supusa la viol si diverse perversiuni sexuale

Istoria personala:

S-a nascut într-o familie cu 7 frati mai mari si o sora mai mica. Unul dintre fratii mai mari este detinut pentru talharie.Ceilalti sunt casatoriti, mai putin sora. Tatal, fost strungar , actualmente somer, mama croitoreasa. Comportamentul tatalui în familie este de cele mai multe ori violent, cauza fiind imposibilitatea de a-si procura alcool pentru ca familia nu dispune de suficiente resurse materile. Certurile din familie sunt frecvente ceea ce-l determina pe M.S. sa plece de acasa. O perioada locuieste împreuna cu un verisor, prin intermediul caruia intra în cercul de prieteni al acestuia. Relatiile cu acestia îsi vor pune amprenta asupra subiectului, în sensul ca îl vor determina sa participe la diverse furturi si tîlharii pentru a-si cîstiga existenta. Din relatarile acestuia reiese ca parintii nu îi simt lipsa de acasa. Vizibil afectat de situatia în care a ajuns, realizeaza abia în penitenciar ca viitorul lui este compromis.

Comportamentul în penitenciar:

La început violent cu ceilalti, apoi se linisteste. A refuzat sa urmeze scoala din penitenciar si de asemenea nu participa la munca. Prin firea sa rece si dificila nu a reusit sa-si faca multi prieteni în afara de doi colegi din camera. Nu îsi recunoaste fapta, sustinînd ca cei cu care se afla în seara savîrsirii delictului au avut ceva cu el si l-au învinuit pe nedrept. Afirma ca asteapta sa scape de pedeapsa pentru a se putea razbuna pe acestia. Din dosarul de penitenciar a rezultat ca subiectul a avut abateri de comportament si la detentiile anterioare. A fost surprins întretinînd raporturi sexuale cu un alt coleg de camera. În urma acestui incident, a fost izolat de ceilalti si pedepsit. Din discutiile avute cu acesta a reiesit ca acesta nu recunoaste, sustinînd ca ofiterul de serviciu pe atunci a avut ceva cu el si a vrut sa îl mute în alta camera.

Limbajul violent al lui M.S. chiar si cu colegii de camera care participau la discutiile în grup a dus la concluzia ca acesta pentru a se apara de orice ofensa recurge la mijloace mai putin morale. Incapacitatea de a-si asuma raspunderea influenteaza comportamentele sale reactive.

La chestionarul de personalitate 16 P.F., subiectul a obtinut urmatoarele note:

La factorul A de personalitate prin punctajul obtinut,nota 1 , releva o puternica tendinta schizotimica cu urmatoarele trasaturi: detasare, rezerva, tendinta critica, scepticism, rigiditate si dispret. Exigent si rigid în normele personale, individul poate ajunge un critic si opozant dur.

Factorul B care vizeaza nivelul intelectual, prin nota obtinuta- 3, exprima o inteligenta discreta, o gîndire concreta cu înclinatii spre interpretarea concreta a fenomenelor care poate fi rezultatul unei instruiri educative neadecvate.

Factorul C raspunzator de forta Eului, are la subiectul de fata valoarea 3 care exprima un dezechilibru între emotivitatea exagerata si maturitate, înclinând mai mult spre prima parte.

Factorul E prin valoarea 9 care s-a obtinut amplifica caracterul independent, tendinta de a face ce doreste, oponenta si autoritarismul.

Factorul F care vizeaza expansivitatea, prin nota obtinuta-7 arata tendinta spre indiferenta (cu privire la ceilalti), nepasarea, entuziasmul (în planurile personale) si impulsivitatea.

Factorul G se refera la forta SupraEului si la regulile de convietuire sociala, iar prin nota foarte sazuta-0, arata oportunismul, ocolirea regulilor si legilor, lipsa simtului datoriei sau tendinta de delasare si neglijenta.

Factorul H cu valoarea notei 8 exprima îndrazneala, spontaneitatea, cu o puternica rezonanta afectiva.

Factorul I scoate în evidenta prin nota 5 echilibrul celor doua extreme; din acest punct de vedere subiectul se alinia în limitele normale.

Factorul L vizînd încrederea- suspiciunea la subiectul în discutie scoate în evidenta suspiciunea, rigiditatea si interesul fata de propriile probleme- nota 9.

Factorul N se refera la bipolaritate, clarviziune- naivitate; prin nota 10 rezultata, arata ca subiectul prezinta un înalt grad de abilitate, subtilitate, perspicacitate, interes si viclenie.

Factorul O de personalitate ofera informatii asupra calmului- nelinistii. Nota 9 arata acea latura a subiectului plina de agitatie, neliniste si aparitia nelinistii infantile în situatii dificile.

Factorul Ql pune în evidenta radicalismul- conservatorismul; nota 6 indica o slaba tendinta spre sesizarea critica a ceea ce este vechi, libertate în gîndire si actiune.

Factorul Q2 surprinde atitudinea de dependenta- independenta fata de grup. Nota obtinuta 1 arata ca în tot ce a întreprins subiectul, a fost influentat de conduitele delincvete ale "prietenilor".

Factorul Q3 se refera la integrare. Subiectul prezinta un slab autocontrol al conduitelor sale, conflicte cu sine, cedarea în fata impulsurilor si negijarea cerintelor vietii sociale - nota 2.

Factorul Q4 pune în evidenta puternica încordare, frustrarea si surmenajul subiectului prin nota 9 obtinuta.

Comportamentul reactiv al subiectului scos în evidenta prin rezultatele obtinute la chestionarul 16P.F. si din observarea manifestarilor acestuia în grup este greu de controlat. Ca si în cazul celorlalti subiecti, prezentati anterior, este nevoie în primul rînd de un interval mai mare de timp în care sa se desfasoare actiuni reeducative sau formative si recuperatorii, cu ajutorul cadrelor specializate.

Analiza si interpretarea datelor relevante ale cercetarii

Nivelul ridicat al frustrarii care este prezent sub diferite forme la toti subiectii, relevat de factorul de personalitate Q4, acestia obtinînd în bloc note foarte ridicate, cuprinse între 7 si 10 ( vezi foile de profil de la Anexa 4) este rezultatul experientei afective esuate, o traire mai mult sau mai putin dramatica a nereusitei. Astfel frustrarea se manifesta printr-o emotivitate crescuta fiind gradual conditionata de temperamentul individului, de structura sa afectiva si de formula echilibrului afectiv. 3 dintre subiectii carora li s-a aplicat 16P.F. au obtinut note mici la factorul C: 1,2,4.

Starea de frustrare prin emotionalitatea crescuta pe care o induce genereaza încalcarea regulilor si normelor existente în penitenciar. Intoleranta la frustrare apare în urma unei capacitati reduse de depasire a situatiilor frustrante. În momentul în care are loc confruntarea cu un obstacol se manifesta o tensiune afectiva care îl poate calauzi pe individ pe o cale ilicita cu manifestari autoagresive si o cale pasnica care duce la obtinerea aceluiasi scop.

Acesti indivizi obisnuiti sa obtina cele necesare prin mijloace imorale continua si în penitenciar sa recurga la aceleasi scheme comportamentale. Aceste aspecte au fost scoase în evidenta prin notele foarte scazute obtinute la factorul de personalitate G: doi subiecti au obtinut nota 2, doi cu notele 3 si 4, iar unul nota 0.

În ceea ce priveste capacitatea de integrare, rezultatele cele mai relevante au fost obtinute la factorul Q3: doi subiecti cu nota 1, unul cu nota 0, un subiect cu 2, si doar unul cu 8. O cota înalta s-a obtinut si la factorul Q4: doi detinuti cu nota 9, doi cu nota 7si unul cu nota 10. Excesul de energie psihica neinvestita eficient a dat nastere frustrarilor, agitatiei si irascibilitatii. Pentru a se elibera de aceasta energie detinutii recurg la actiuni violente, care aduc abateri de la disciplina si norma. Luând în consideratie vîrsta subiectilor 18-21 ani, vîrsta la care se petrec cele mai mari

transformari psihice si fizice contribuie într-o masura mai mare sau mai mica la dezechilibrele acestora.

Negasind sprijin în familiile lor dezorganizate, renuntînd la scoala, cercurile de prieteni cu inductie negativa pe care le frecventeaza si în final mediul penitenciar în care au ajuns (mediu care în loc sa reorienteze comportamentele delictuale, de fapt le amplifica), toate acestea actioneaza asupra individului ca niste factori de dezorientare si de amplificare a comportamentelor acestora.

Dupa cum se poate observa si din rezultatele obtinute la chestionarul care viza sanatatea morala a detinutilor: 83,79% dintre recidivisti afirma ca atîta timp cît sunt în penitenciar nu se gîndesc la cum va fi viata lor dupa eliberare; 77% dintre nerecidivisti sustin aceeasi idee. Justificarile acestora vis-a -vis de cele afirmate se opresc la: nesiguranta viitorului si la faptul ca dupa detinere multe depind de atitudinea celor din jur. 54,06% dintre recidivisti recunosc faptul ca atitudinea lor post- detentie depinde în mare masura de cei din jur; 57% dintre nerecidivisti sustinînd acelasi lucru. La itemul "Nu doresc sa-mi scrie nimeni" (în sensul de a nu avea contacte cu exteriorul) s-au obtinut urmatoarele procentaje. 51,35% dintre recidivisti au raspuns afirmativ, iar 62% din nerecidivisti au dat aceleasi raspunsuri.

CONCLUZIILE CERCETĂRII

Tot ce am prezentat în aceasta lucrare sper sa fundeze suficient ideea ca problematica domeniului penitenciar apartine într-o mare masura psihologiei, de altfel dat fiind specificul acestei institutii, nici un membru al personalului nu poate fi în mod strict un functionar, aceasta atît din cauza dimensiunii umane a activitatii cotidiene, cît si a faptului ca sarcina este nestructurata pentru cea mai mare parte a personalului.

Ar trebui ca penitenciarul sa organizeze pedeapsa conform unui proiect de transformare a personalitatii detinutilor, dar de-a lungul timpului, penitenciarul a evoluat de la "ceremonia" suferintei ascunsa de o arhitectura masiva si aparata de secretul administrarii, la o penalitate nediferentiata, abstracta si confuza.

Cresterea numarului de detinuti este determinata de sporirea violentei si mai putin de cresterea criminalitatii în general. De aceea detinutii nu reprezinta întreaga populatie delincventa, ci mai ales infractorii cei mai vulnerabili la controlul social: minorii, etc.

Penitenciarul este o instutitie patogena care depersonalizeaza individul si îl face sa devalorizeze lumea si pe sine însusi, si ce este mai rau, permite obisnuirea cu acest mediu. Efectele succesului sau esecului tratamentului penitenciar trebuie privite cu toata atentia deoarece ele pot difuza si în anturajul celui abia eliberat din închisoare.

Venirea în penitenciar tulbura echilibrul personalitatii printr-o tripla reducere: a spatiului de viata, a timpului personal ( suspendarea viitorului si relativizarea trecutului) si a comportamentului social de izolare si abandon. Stresul prelungit în faza de ancheta, intrarea într-o colectivitate de anonimi, controlul rigiros al conduitei, dependenta de personal, densitatea umana, favorizeaza aparitia si cronicizarea conduitelor agresive.

Inexistenta nici unui spatiu presonal, absenta unui refugiu, a sta zilnic 17 ore treaz într-o ambianta monotona, epuizarea subiectelor de discutie conduc frecvent spre caderi afective, degradarea imaginii de sine si desigur la adaptari patologice.

La detinuti instinctul teritorialitatii este inhibat pentru ca nu îsi pot marca teritoriul care le-a fost atribuit (patul deseori este împartit cu alt detinut); valorizarea spatiului de viata este devastata de amploarea frustrarilor înregistrate la nivelul tuturor celorlalte nevoi; agresivitatea are si alte forme de manifestare mai putin vizible cum ar fi: crearea dependentei, manipularea informatiilor, distribuirea pachetelor cu alimente, împiedicarea unora sa participe la activitatile recreative, însusirea hainelor penale aflate în cea mai buna stare, etc.

Chiar daca venirea în penitenciar este un esec de viata dupa o perioada, detinutii reconsidera în general tehnicile de conservare a propriei vieti, devenind mai agresivi, consumînd în mod excesiv drepturile pe care le au, acestea avînd un rol compensator pentru toate frustrarile inerente statutului de detinut.

Instabilitatea emotiva ce se asociaza frecvent cu agresivitatea, duce la manifestarea de comportamente violente. Fenomenul de agresivitate rezida în acele forme de comportament ofensiv consumat pe plan actional sau verbal, care constituie o reactie disproportionata la o opozitie reala sau imaginara.

Exista o neconcordanta între sarcinile concrete pe care le îndeplineste un gardian si statutul formal prevazut de actele normative: sarcinile sunt mai ales de asistenta si ajutor, iar atributiile oficial stabilite sunt de supraveghere si disciplinare. Atîta timp cît relatiile dintre personal si detinut nu se concrertizeaza în ajutor si educare, penitenciarul va ramîne o institutie cu slabe sanse de reeducare a conduitelor infractionale.

PROGRAM TERAPEUTIC PENTRU DIMINUAREA AGRESIVITĂŢII LA DEŢINUŢII VIOLENŢI

Complexitatea mediului penitenciar impune cu necesitate principiul studierii sale interdisciplinare, dar deseori acest lucru se loveste de înmultirea datelor descrise si analizate, ceea ce favorizeaza mai mult specializarea decît integrarea globala, închisoarea nu este si nu va putea fi niciodata un cadru adecvat dezvoltarii personalitatii, dar ea ne ajuta sa întelegem conditia umana fie si în ipostaza de detinut.

Detinutul ajuns în penitenciar poate fi considerat traumatizat psihologic; tensiunile legate de comunicarea faptei, contactul cu organele de ordine, procesul, remuscarile, rusinea, despartirea de familie îl afecteaza profund. În functie de cauzele si dificultatile fiecarui detinut se poate actiona atît asupra ambiantei, cît si asupra subiectului. Interventiile asupra ambiantei tin cont de normele sistemului si vizeaza optimizarea relatiilor în colectivul din care face parte, transferul într-o alta camera, etc. La astfel de rezolvari se ajunge destul de rar, cele mai frecvente fiind cazurile în care subiectul se confrunta cu o situatie de interes major pentru el si pe care nu o poate rezolva singur. Atmosfera în care se desfasoara ajutorul psihologic are un oarecare grad de permisivitate si îl determina pe subiect sa se înteleaga, sa aiba initiative, sa progreseze în situatia data.

Având în vedere aceste probleme am considerat ca în mediul de detentie cea mai eficienta forma de interventie a psihologului si educatorului o constituie psihoterapia non-directiva. Aceasta deoarece permite atingerea unor obiective esentiale pentru reeducare, obiective care au constituit ipoteze de lucru la începutul aplicarii metodei în mediul de detentie:

Reintegrarea sociala este influentata pozitiv de grabirea maturizarii afective a subiectului.

Efectele durabile în plan reeducativ apar doar cînd detinutul este ajutat sa se cunoasca pe sine, sa înteleaga mecanismele care au stat la baza formarii comportamentului sau agresiv.

Cunoasterea si activarea resurselor latente ale detinutului sporesc încrederea în propriile capacitati facîndu-l sa fie deschis la actiunile de reeducare exercitate asupra sa.

Fundamental pentru relatia de ajutor este ca psihologul sa manifeste interes autentic si sa îl accepte ca persoana pe subiect, sa exprime fata de el caldura, deschidere, nedepasind însa cadrul neutralitatii binevoitoare. Fata de atitudinile si sentimentele subiectului va trebui sa manifeste pemisivitate pentru ca numai astfel va fi deschis si îl va putea cunoaste în profunzime. Încercarea de a cenzura de la început relatarile subiectului aduce dupa sine încetarea relatiei de ajutor. Subiectul are nevoie de un partener cu care sa analizeze problemele într-o atmosfera de încredere si acceptare reciproca. Aceasta cu atît mai mult cu cât psihologul îl avertizeaza pe subiect ca nu detine raspunsul la problemele sale, ca el însusi cunoaste cel mai bine situatia, dar ca îl poate ajuta sa descopere solutii adecvate pe care sa le transpuna în practica.

Initiatorul acestei psihoterapii descrie 7 stadii de schimbare a personalitatii în cursul terapiei, dar care nu sunt înlantuite într-o ordine stricta, elemente ale unor stadii avansate pot apare si mai la început.

Stadiul I

Subiectul refuza comunicarea, relateaza doar aspecte exterioare, sentimentele si opiniile personale nu sunt percepute si nici recunoscute ca atare, nu exista dorinta de schimbare, existînd în schimb multe blocaje în comunicarile interne. Subiectul reactioneaza la situatia prezenta asimilând-o unei experiente trecute si apoi reactioneaza la acest trecut reînviat.

Stadiul II

Individul se convinge ca este total acceptat. Observatiile privind alte persoane devin mai putin superficiale, iar problemele sunt percepute ca exterioare Sinelui si de aceea nu resimte nici un sentiment de responsabilitate: sentimentele sunt descrise ca apartinînd trecutului ( "eram prea nervos sau deprimat, etc"); experienta imediata este legata de o structura impusa de trecut, contradictiile sunt exprimate, dar sunt recunoscute cu greu ca atare.

Stadiul III

Discursul avînd Eul ca subiect devine mai usor; subiectul vorbeste de Eul sau ca de un obiect despre care ceilalti au o imagine rasturnata. Acesta relateaza sentimentele si intentiile nonactuale, iar experienta traita este descrisa ca apartinînd trecutului sau, ca fiind straina de sine: contradictiile experientei imediate sunt recunoscute, alegerile personale sunt considerate adesea ca ineficace.

Stadiul IV

Subiectul descrie sentimentele foarte intense ca fiind neactuale în prezent. Acesta începe sa-si accepte sentimentele, experienta imediata este mai putin determinata de structura trecutului, începe sa descopere schemele personale de comportament si sa se îndoiasca de valabilitatea lor (comportamentele agresive din trecut sunt constientizate si sunt cautate alte scheme care sa le înlocuiasca pe acestea). Acesta cauta simbolismul exact al sentimentelor, schemelor si intentiilor sale, tinînd cont de contradictiile dintre Eul sau si experienta imediata. Ia cunostinta de responsabilitatea sa fata de problemele personale.

Stadiul V

Trairile subiectului sunt exprimate liber asa cum sunt ele simtite în prezent El îsi examineaza critic schemele de conduita, cauta sa diferentieze exact sentimentele si intentiile sale, accepta sa îsi priveasca în fata propriile contradictii si incoerente, iar comunicarea interna este ameliorata si blocajul redus.

Stadiul VI

Sentimentele blocate în evolutia lor sunt acceptate acum. Experienta imediata ia aspectul caracteristicului proces; relaxarile fiziologice (plînsul, lacrimile, oftatul, etc) au acum loc. Comunicarile interne sunt libere si devin un cadru de referinta clar definit, iar diferentierea experientei afective este clara si fundamentala.

Stadiul VII

Creste acceptarea de sine si încrederea în propria evolutie: noile situatii sunt traite ca atare, nelegate de trecut, schemele personale de conduita sunt mai putin rigide; subiectul face experienta unor noi maniere de a fi.

Psihoterapia non-directiva aplicata în penitenciar implica existenta unor premise favorabile, în primul rînd ca tensiunile sau framîntarile detinutului sa fie suficient de puternice pentru ca subiectul sa ceara sau sa accepte ajutorul, în al doilea rînd subiectul sa aiba forta de a actiona si sa considere situatia rezolvabila si în al treilea rînd psihologul sa poata coopera cu factorii de decizie din locul de detinere pentru solutionarea cazului.

De la început psihologul încurajeaza expresia faptelor si sentimentelor subiectului fata de toate problemele si-l ajuta sa se înteleaga spunîndu-i dupa caz: "simti un fel de ciuda ca .....", "vrei sa îndrepti lucrurile si totusi nu vrei", "din ce spui, se pare ca te simti destul de vinovat", etc. Dupa ce subiectul relateaza faptele si îsi exprima sentimentele negative fata de diversele persoane sau aspecte ale situatiei, încep sa se manifeste tendintele pozitive ale acestuia pentru abordrea matura a dificultatilor.

Psihologul îl stimuleaza în acest sens spunînd "Esti chiar atît de rau?". Acesta este momentul central al relatiei de ajutor: subiectul si-a descarcat tensiunile, a recunoscut sentimentele sale negative care îl împiedicau sa progreseze si face primele demersuri de rezolvare ( proiecte teoretice în cadrul dialogului deocamdata). Acum rolurile se inverseaza, psihologul din simplu catalizator al relatarilor subiectului devine mai activ si-l ajuta pe acesta sa-si converteasca tendintele pozitive în actiuni, pe baza noii perceptii a situatiei sale realizate în cadrul dialogului. Este necesar sa se lase întreaga responsabilitate a actiunilor în seama subiectului pentru a creste autonomia si încrederea sa în sine. La fiecare întîlnire între cei doi se face o analiza a rolului subiectului în propria problema, a calitatilor lui pozitive pe care se poate sprijini. Toate actiunile pozitive ale subiectului vor fi deci puncte de avans în solutionarea problemei si în întelegerea de sine.

Timpul acordat unei întrevederi cu subiectul nu va depasi niciodata o ora pentru a-l forta sa beneficieze la maximum de fiecare întîlnire.

În cadrul relatiilor de ajutor psihologul se situeaza undeva între subiect si mediul sau problematic. De aceea, terapeutul trebuie sa abordeze o liniste interioara, o anumita siguranta si control asupra a ceea ce îl înconjoara, sa dea subiectului impresia ca în orice moment poate gasi un loc unde este primit si acceptat fara conditii, ca în ciuda oricaror esecuri va gasi pe cineva dispus sa-1 asculte si sa-1 ajute.

Eficienta acestei metode este determinata tocmai de posibilitatea ca în scurt timp (3-4 sedinte de cîte o ora fiecare) sa se analizeze profund si sincer problemele subiectului, sa fie rezolvate într-o maniera care sa-i asigure progresul relational.

În penitenciar psihoterapia non-directiva îsi atinge scopurile de regula, în doua, cel mult trei sedinte. Aceasta deoarece terapeutul are acces la informatiile din dosarul detinutilui si de asemenea, celelalte cadre îl tin la curent cu evolutia subiectului, Începutul psihoterapiei trebuie marcat de o informare amanuntita a terapeutului cu o serie de aspecte privind personalitatea subiectului, fapta comisa, precum si o evaluare a capacitatii sale de reintegrare dupa executarea pedepsei. Antecedentele penale sunt cunoscute atît din analiza dosarului cît si a convorbirii directe cu subiectul.

Evaluarea capacitatii de reintegrare se realizeaza în baza cunoasterii sprijinului din partea familiei, a atitudinii fostilor si actualilor prieteni fata de subiect, disponibilitatile lui de sustinere morala. Tot la acest punct sunt analizate proiectele de viitor: realismul lor, gradul de încredere a subiectului în el, daca si-a elaborat alte alternative, ce va întreprinde daca în mediul în care va merge va gasi situatii psihotraumatizante, etc.

Anexa I

REPREZENTAREA DE SINE

PERCEPŢIA MUNCII

ATITUDINEA FAŢĂ DE LEGE

ATITUDINEA FAŢĂ DE VIITOR