DETERMINARI CONCEPTUALE PRIVIND MANIFESTAREA VIOLENTEI IN SOCIETATEA CONTEMPORANA
1.1.Specificul notiunilor de violenta si agresivitate
Desi atunci cand vorbim despre violenta lucrurile par a fi clare pentru toata lumea,deoarece sfera conceptului conduce imediat si direct la criminalitate, tortura, razboi, oprimare etc., in realitate nu s-a ajuns inca la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp pe deplin consensuala. Aceasta se explica , pe de o parte , prin evolutia diacronica a fenomeului, caruia i se adauga noi dimensiuni, prin "etichetari" sau "definiri ale situatiei" spacifice unui a 757h75h numit context cultural (violenta simbolica, violenta financiara), iar pe de alta parte, se datoreaza schimbarilor de perspectiva datorate fie unor discipline diferite care se ocupa cu studiul fenomenului (psiholohie, sociologie, stiintejuridice, antropologie), fie unor abordari diferite din cadrul aceleiasi discipline (functionalista, structuralista, interactionist-simbolica etc.).Astfel, unii cercetatori pun accentul pe transgresarea sau violarea normelor sociale in general si a celor legale in special. Din aceasta cauza, sfera conceptului de violenta intra in diferite raporturi cu sferele altor concepte, cum ar fi: delicventa, agresivitate, putere, putere politica, forta etc. Nu este intotdeauna usor de precizat raportul dintre diverse sfere, el putand fi tipul de incluziune sau intersectie.
In abordarile sociologice, cuvantul "violenta" trimite la actiunile in care este
folosita forta sau constrangerea pentru atingerea anumitor obiective:"utilizarea fortei si a constrangerii de catre un individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii vointei asupra altora".¹
1.2. Forme ale agresivitatii
Data fiind marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice incercare de tipologizare isi va avea, firesc, limitele ei. Anumiti cercetatori ai problemei² ne propun patru tipuri de criterii care indica mai multe forme de agresivitate:
In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva:
agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului;
agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;
agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;
agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.
In functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive:
agresivitatea fizica si avresivitatea verbala;
agresivitate directa si agresivitate indirecta, atunci cand intre victima si agresor se interpun unul sau mai multi intermediari.
In functie de obiectivele urmarite:
agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, inclusiv de ordin material;
agresivitatea ce urmareste in mod predominant ranirea siv chiar distrugerea victimei.
Aceste doua forme de agresivitate mai sunt cunoscute si ca agresivitate
instrumentala,respectiv, agresivitate emotionala. Diferenta consta in faptul ca prima forma, cea instrumentala, este orientata in primul rand catre obtinerea de beneficii si este premeditata, se afla sub controlul ratiunii. Gradul de rationalitate in aceste decizii depinde insa de mai multe variabile: putem vorbi in acest sens de un continuum ce are la una dintre extreme reactii de agresivitate spontane, iar la cealalta componente antisociale, calculate pana la cele mai mici detalii. Un tip aparte de violenta instrumentala este cel numit de Levine si Campbell[1] conflict realistic de grup : are loc atunci cand grupuri sociale de mici sau mari dimensiuni se afla in competitie pentru o resursa de existenta limitata: teritoriu, locuri de munca, influenta etc. Acerst tip de conflicte aduc mai multe pierderi decat castiguri pentru toate partile in conflict si, de aceea, cooperarea si intelegerea prin compromisuri constructive sunt preferabile, atat din punct de vedere al individului, cat si din punctul de vedere al colectivitatii.
A doua forma de agresivitate se datoreaza efectelor supararii sau maniei (angry aggression) si este preponderent spontana, fara a exclude insa formele premeditate.
In functie de forma de manifestare a agresivitatii:
agresivitatea violenta si agresivitatea non-violenta;
- agresivitatea latenta si agresivitatea manifesta.
Autorul acestei clasificari a agresivitatii subliniaza faptul ca tipologia adoptata de el nu epuizeaza nici pe departe toate criteriile de clasificare posibile, dar acesta este deja un loc comun in domeniul taxinomiei. El face insa o observatie foarte interesanta in privinta relatiei agresor-victima si a coparticiparii lor la fenomenul psihosocial denumit "agresiune": nu intotdeauna rol - statusul victimei si cel al agresorului sunt usor de inteles si de definit. In limbajul dreptului penal, agresorul este infractorul care produce daune victimei, astfel incat vina pare de la inceput clar distribuita, dar in realitate lucrurile nu stau intotdeauna asa.
Urmatoarele doua exemple,oferite de catre autor, ilustreaza foarte bine "coparticiparea" ca impartire a responsabilitatii in declansarea evenimentelor:
"1. Sotul ramane infirm pe viata in urma unui act de agresiune din partea sotiei (in fata instantei juridice sotul apare in calitate de victima, iar sotia in calitate de infractor). Se afla insa ca actul de agresiune al sotiei a fost consecinta batailor repetate din partea sotului si, mai ales, a incercarilor acestuia de a viola fetita in fata ei (deci, anterior actului de agresiune al sotiei, rolurile celor doi erau schimbate).
2.O femeie tanara, sub influenta alcoolului, intra in miez de noapte intr-un bar unde erau numai barbati si adopta o atitudine provocatoare (danseaza obscen si se dezbraca partial); barbatii o ataca si are loc un viol colectiv. Deci, in urma acestui act de agresiune, barbatii apar in calitate de infractori, iar femeia in calitate de victima.Care este insa gradul ei de participare si de raspundere privitor la actul de agresiune produs?"
Datorita situatiilor descrise mai sus, s-au produs rafinari ale limbajului juridic care identifica victima provocatoare (anterior victimizarii ei a comis ceva care sa il instige pe agresor: incalcarea unui angajament, atitudine aroganta, legaturi nepermise cu alti indivizi etc.) si victima care precipita declansarea evenimentelor ( prin conduita ei exarcita o influenta decisiva asupra celui care va deveni infractor) . Concluzia este ca, de multe ori, comportamentul agresiv este stimulat, provocat, declansat, intretinul de conduita partenerului relatiei interpersonale ce suporta consecintele agresiunii. De aici, ideea clara pentru psihologia aplicata (cum este cazul psihoterapiei) de a actiona nu numai unilateral, asupra agresatului sau agresorului, ci si asupra cuplului (marital, parental, profesional etc.) care capata in timp calitatea de a oferi "cadrul" manifestarii agresivitatii.
Cel agresat poate, direct sau indirect, voluntar sau involuntar, sa se constituie intr-un factor de potentare a conduitei agresive a partenerului.
Alti autori propun o alta tipologie pentru intelegerea violentei, tipologie care are la baza doua criterii principale si mai multe subcriterii:
I. Violenta privata
Violenta criminala:
a) mortala: omoruri, asasinate, otraviri (sunt incluse aici patricidul si infanticidul), executii capitale etc.;
b) corporala: lovituri si loviri voluntare;
c) sexuala: violuri.
Violenta non-criminala:
a) suicidala (suicidul si tentativa de suicid);
b) accidentala (cum ar fi accidentele de automobil).
II. Violenta colectiva
Violenta cetatenilor impotriva puterii
a) terorismul;
b) grevele si revolutiile.
Violenta puterii impotriva cetatenilor:
a) terorismul de stat;
b) violenta industriala.
Violenta paroxista: razboiul.
Desi sunt destul de numerosi, acesti factori pot fi grupati in trei mari caategorii, si anume:
a) factori ce tin mai mult de individ, de conduita si reactivitatea lui comportamentala;
b) factori care isi au originea in mediul familial ;
c) factori care sunt intretinuti de mijloacele de comunicare in masa.
Din categoria factorilor legati de conduita individuala, mentionam :
- frustrarea si frustrarea relativa;
- atacul sau provocarea directa, fizica sau verbala (atrage la randul sau un raspuns similar care poate conduce la o spirala a violentei);
- durerea fizica poate fi uneori mai stimulativa pentru comportamentul violent decat frustrarea;
- caldura stimuleaza atat agresivitatea individuala cat si pe cea colectiva;
- aglomeratia, in calitate de factor de stres;
- alcoolul di drogurile: consumat in cantitati mari, alcoolul reduce mult luciditatea si realismul perceptiv, contribuind la accentuarea agresivitatii atat prin potentarea ei directa cat si prin incapacitatea de a estima efectele ulterioare ale actiunilor, acelasi lucru este valabil si in cazul anumitor tipuri de droguri;
- materiale sexy si pornografice: experimentele in acest caz au oferit rezultate contradictorii in sensul ca anumite tipuri de astfel de materiale potenteaza agresivitatea, in timp ce altele o inhiba;[5]
Ca surse ale agresivitatii in cadrul familiei putem reliefa, in special:
- bataia si incestul. Acestea au consecinte, uneori dezastruoase asupra dezvoltarii si maturizarii psihocomportamentale a copiilor. Exista voci printre cei care studiaza efectele aplicarii pedepselor corporale, care sustin ca "metoda" are o valoare retroactiva (durerea fizica si umilirea resimtita pentru o conduita gresita) si o valoare pro-activa (inhibarea in viitor a unei asemenea conduite); ce mijloace sunt mai eficiente, cat timp trebuie sa dureze pedeapsa, cat de mare trebuie sa fie durerea pricinuita, sunt intrebari la care cei ce sustin acest tip de educatie nu pot si nici nu vor putea sa raspunda.
Majoritatea cercetatorilor au incercat insa sa evidentieze structurile de personalitate, dispozitivele si mecanismele motivationale care determinao conduita agresiva din partea parintilor, precum si sa estimeze cat mai corect consecintele imediate si pe termen lung ale acestei conduite asupra copiilor.
Astfel, unii autori au evidentiat urmatoarele caracteristici :
Caracteristici demografice : cea mai mare frecventa o detin parintii care au un mariaj instabil, care au divortat sau sunt separati ; copilul batut este adesea rezultatul unei nasteri nedoritesi cea mai periculoasa perioada pentru acesti copii este cea a primilor trei ani ;
Istoria propriei vieti a parintilor : majoritatea au fost ei insisi supusi unui tratament similar in copilarie, adica au fost agresati sau neglijati emotional de catre proprii parinti ;
Atitudini parentale in raport cu cresterea copiilor : acest tip de parinti privesc copilul ca pe o modalitate de a-si satisface propriile nevoi, impunandu-i activitati ce ii depasesc posibilitatile si abilitatile lui fizice si psihice ; nu reusesc sa stabileasca legaturi empatice cu proprii copii si nici sa raspunda satisfacator la nevoia lor de dependenta si ocrotire ;
Tulburari psihologice si psihiatrice.
O alta incercare de tipologizare a adultilor cu comportament agresiv fata de copii a fost facuta de Merrill si este cea mai utilizata in prezent:
Parinti ce se caracterizeaza printr-un inalt grad de agresivitate, manifestata continuu, focalizata sau difuza; supararea si enervarea lor scapa controlului in prezenta unui stimul minimal; majoritatea au trait experiente similare in copilaria timpurie;
Parintii sunt rigizi, impulsivi si reci in interactiunea cu copiii, acordandu-le foarte putina atentie si fiind preocipati mai ales de propriul confort;
Parintii sunt persoane pasive si dependente, reticenti si sovaielnici in exprimarea sentimentelor si dorintelor, aparent sunt neagresivi, dar adesea intra in competitie cu copiii pentru castigarea atentiei partenerului ; sunt de obicei depresivi, imaturi, capriciosi ;
Parintii sunt frustrati de lipsa anumitor abilitati fizice sau psihologice, lipsa care ii plaseaza pe o pozitie de inferioritate fata de alti membri ai familiei ; de obicei, tatii care raman acasa pentru a ingriji copiii in timp ce sotia este la serviciu, tind sa-si manifeste frustrarea prin pedepsele foarte severe pe care le administreaza.
|
