DIMENSIUNEA TEMPORALITATII IN STIINTA

X..X

T_o= Momentul genezei, al originii T_p= Momentul prezent

Fig.1

Fig.2

Fig.3

Premisele procesului: existenta unor comunitati social-economice relativ autonome, dar care datorita vecinatatii intretin anumite relatii constante, economice, culturale, religioase etc. Oricat de autonome ar fi fost comunitatile din punct de vedere social-economic, de regula relatiile inevitabile de vecinatate au dus in timp la formarea unei culturi comune: limba comuna, religie, obiceiuri si traditii comune. Cu alte cuvinte, pe un teritoriu relativ larg se constituie o populatie cu un profil etnic relativ omogen.

Geneza procesului: dezvoltarea economica interna duce la diferentiere si stratificare sociala in interiorul fiecarei comunitati. Se profileaza o organizare sociala de exploatare, in care o clasa sociala exploatatoare isi dezvolta tot mai mult instrumentele sale de exploatare administrativ-politice. Acest proces duce, pe diferite cai, in timp, la centralizarea politica a tuturor comunitatilor cu profil etnic comun. Initial, deci, statul apare, si se mentine distinct, pe liniamentele etnice. Existenta unei limbi, a unor obiceiuri, religii comune sunt factori puternici de integrare sociala. O zona inclusa in statul respectiv, dar cu un alt profil etnic, daca nu este asimilata etnic, va tinde mereu sa manifeste tendinte centrifuge.

Desfasurarea procesului: Exista mai multe cai, in functie de complexul de evenimente care reprezinta conditiile de desfasurare generale. Sa facem cateva presupozitii. Presupunem ca populatia romana ar fi trait intr-o zona geografica relativ izolata. Populatiile vecine nu ar fi influentat semnificativ procesele sociale si economice interne. Procesul de centralizare politico-administrativa ar fi probabil destul de rapid si ar merge pe anumite cai.

conditiile initiale ale procesului: daca populatia in cauza in momentul initial prezenta un grad mai ridicat de organizare sociala, atunci prima cale este probabil sa se realizeze; daca dimpotriva procesul debuteaza in conditii sociale caracterizate printr-un nivel scazut de organizare, cea de a doua cale este mai probabila. Gradul initial de organizare este, in raport cu procesul ca atare, o conditie intamplatoare. Avem aici un caz tipic de eveniment care este generator de structura. S-ar putea specula chiar mai departe. Presupunem o situatie initiala, in care, din punct de vedere teoretic, exista sanse egale ca procesul de evolutie sa o ia pe o cale sau pe alta. Este suficient un eveniment chiar foarte neinsemnat care sa incline usor "balanta" intr-o anumita directie, declansand in acest fel intreaga evolutie in acest sens. Presupunem, de exemplu, o comunitate pastorala care trece printr-o criza profunda. Modul pastoral de viata devine o cale din ce in ce mai dificila de practicat. In peregrinarile sale ajunge, presupunem, intr-o vale, propice agriculturii si nepopulata. Intr-o asemenea situatie, comunitatea se afla intr-un moment dificil de alegere: ea poate sa se stabilizeze in aceasta vale si in acest caz modul de viata pastoral va fi treptat inlocuit cu unul agricol, cu toate consecintele sale; ea poate insa alege si sa continue peregrinarile sale, avand toate sansele sa se transforme intr-o comunitate cu un mod social-economic de tip "razboinic", evoluand pe cu totul alte cai social-culturale. In unele cazuri probabil ca nici nu este vorba de o alegere efectiva. Exista insa situatii in care cele doua mari optiuni au fost mai mult sau mai putin egal probabile. Un eveniment oarecare, o intamplare, o decizie subiectiva a fost suficienta pentru a declansa un sir de evenimente distincte.

posibila in conditiile date ale sistemului.

Cauze externe: populatiile vecine dominate sau amenintate intr-un fel sau altul, pe de o parte, profita de dificultatile interne pentru a se elibera si a lovi in inamicul lor actual sau potential, iar pe de alta parte, sunt atrase de bogatiile acumulate in Imperiu si care pot fi obtinute prin forta armata. Pe scurt, aceasta este logica standard de evolutie a imperiilor clasice. Evenimentele particulare nu sunt de natura sa modifice radical acest curs de evenimente.

din punct de vedere uman, chiar daca nu structural, deosebit de important. Comunitatea este vital interesata in intelegerea mecanismelor interne ale evenimentelor si ale impactului lor, tocmai pentru a le putea cat mai eficace controla. Acesta este motivul principal pentru care stiinta nu poate fi doar structurala. Ea trebuie sa fie in mod necesar totodata si evenimentiala. In jocul mare pe care o structura ii permite evenimentului - hazardului, dar si initiativei umane - se poate inscrie fericirea sa nefericirea umana. Probabil acesta este argumentul esential pentru care, atunci cand este vorba de el insusi, omul nu se mai poate multumi doar cu o stiinta a generalului, care sa explice numai caracteristicile mari, facand abstractie de variatiile datorate intamplarii. El are nevoie, totodata, de o stiinta a individului care sa-l inarmeze cu instrumentele necesare infruntarii hazardului si a accidentalului.

un moment important in evolutia miscarii noastre muncitoresti, cu influente semnificative asupra desfasurarii ulterioare a ei. Daca consideram structurile ca fiind in evolutie, in crestere, atunci, si, din acest punct de vedere, evenimentul capata o importanta in sine. El devine moment al acestei evolutii, avand o importanta mai mare sau mai mica. In aceasta perspectiva se poate intelege una dintre limitele importante ale structuralismului in varianta sa franceza: el a considerat doar sistemele statice, care se reproduc in timp, iar nu cele dinamice, evolutive. Intr-un sistem static evident, evenimentul nu are nici o influenta asupra structurii. Nu acesta este insa cazul sistemelor evolutive.

EVOLUTIE SAU PROGRES?

Cateva precizari conceptuale

istorie, evolutie, progres, crestere, dezvoltare sociala. Fiecare dintre acestea cuprinde in sine o perspectiva proprie.

obiective.

progres include o perspectiva distincta. Pe de o parte, ca si conceptul de evolutie, cel de progres vizeaza un aspect general: trecerea in timp de la un stadiu la altul a tuturor societatilor sau cel putin a unora dintre ele. Criteriile utilizate pentru a determina existenta sau nu a progresului sunt insa explicit valorizatoare. Progresul raporteaza dinamica in timp a societatilor la om si la necesitatile sale. Sunt societatile din ce in ce mai "bune", mai in acord cu exigentele u mane sau nu? Daca da, atunci putem vorbi despre un progres. Ideea de progres este legata de evolutia societatii de la o forma mai putin satisfacatoare la o forma mai satisfacatoare. Cu alte cuvinte, pe langa ideea de schimbare necesara legica, progresul include si caracteristica de pozitiv din punct de vedere uman. Progres inseamna mereu "mai bine".

istorie, evolutie si progres care sunt fundamentale pentru descrierea dinamicii in timp a societatilor umane, sunt utilizati adesea si altele, cu o incarcatura ceva mai particulara. Dezvoltarea sociala se refera la procesul prin care o anumita forma de organizare sociala isi realizeaza potentele, se maturizeaza. In acest sens, se poate vorbi despre dezvoltarea sclavagismului, avandu-se in vedere procesul prin care de la relatii sclavagiste de productie embrionare se cristalizeaza forme complexe de organizare sociala. In conceptul de dezvoltare sociala nu este inclus, cel putin nu in mod explicit un criteriu de valoare. Dezvoltarea unei forme de organizare poate fi, din punct de vedere uman, buna sau rea. Conceptul de crestere este produsul unei viziuni economiste asupra dinamicii societatii actuale. El se refera, in mod esential, la dezvoltarea economica, prin industrializare, a societatilor contemporane, fara a se lua in consideratie transformarile sociale mai generale, sau acestea fiind pur si simplu luate ca simple produse ale cresterii economice. Exista in ultimele decenii o literatura foarte bogata dedicata schimbarii sau transformarii sociale (social change). In contextul acestei literaturi se are in vedere orice proces care are ca rezultat modificari structurale sociale sau culturale: modernizarea sau industrializarea unei comunitati, schimbarea unor modele culturale.

Dispute in jurul ideilor de progres si evolutie

a) Societatea sa nu aiba numai trecut, ci si viitor. Conceptul de istorie exprima, in primul rand, o constiinta a trecutului, in timp ce conceptul de progres implica in mod esential o constiinta a viitorului. b) Certitudinea ca schimbarile care au loc, si in primul rand cele care vor avea loc in viitor, sunt pozitive, implica o trecere de la mai putin bine la mai bine. Nu este suficient ca o comunitate sa fie insatisfacuta de realitatea sa actuala (ideea de progres este efectiv expresia unei insatisfactii acute fata de realitatea prezenta) si sa spere ca viitorul va aduce imbunatatiri fundamentale pentru a formula ideea de progres. Este nevoie totodata sa existe ideea unei procesualitati. Atitudinile utopice sunt foarte vechi. Utopia este caracterizata nu printr-o viziune progresiva ci statica asupra societatii. Structura sa este complet a-temporala. Pe de o parte, avem realitatea trecuta si actuala care din foarte multe puncte de vedere este insatisfacatoare. Pe de alta parte, avem un model ideal de organizare sociala care este net preferabil. Daca oamenii vor accepta acest model si il vor transpune in practica, atunci intregul mod de viata se va schimba. Istoria nu duce in mod necesar la instaurarea unei asemenea stari ideale. Instaurarea ei reprezinta o discontinuitate absoluta.

progresive, asupra temporalitatii? A aparut un nou factor care pe de o parte cunoaste o dinamica ascedenta in timp, relativ continua, iar pe de alta parte, promite o imbunatatire sigura, dar treptata, pe masura propriei sale dezvoltari, a conditiilor de viata ale comunitatii. Acest factor il reprezinta fortele de productie de tip industrial. Pana la revolutia industriala, dezvoltarea fortelor de productie a fost relativ lenta si discontinua. Dezvoltarea unei comunitati era legata, doar initial, de o forta productiva mai eficienta. Rapid insa limitele cresterii productiei erau atinse. De acea dezvoltarea mai departe a comunitatii era in mod necesar conditionata de expansiune, de exploatarea altor comunitati. Nici o societate preindustriala nu putea avea o perspectiva asupra viitorului de tip progresiv deoarece structural cresterea ei era limitata sau conditionata de expansiunea politico-militara incerta. Revolutia industriala a deschis un camp imens dezvoltarii fortelor de productie. Comunitatile umane au inceput sa aiba o noua dimensiune in viitor in care plasau tocmai o asemenea dezvoltare, principial nelimitata a stiintei, tehnologiei, productiei de bunuri. Tehnologia industriala reprezinta, deci, un factor de un tip cu totul nou. El este caracterizat printr-o anumita dinamica in timp continua, cumulativa avand un sens fundamental pozitiv pentru om. Antichitatea, de exemplu, nu se putea astepta la o dezvoltare tehnico-economica semnificativa in viitor. Viitorul putea fi asociat doar cu, eventual, acumularea in alte sfere, ca arta, filosofia, morala. In cazul societatilor burgheze, fundate structural pe o economie de tip industrial dinamica, locul utopiei, ca forma de organizare sociala mai buna, posibila dar nu si necesara, il ia evolutia progresiva, economica a omenirii, ca un proces necesar.

ratiunea. filosofia secolului al XVIII-lea avea chiar asupra ratiunii o viziune distinctiva. Imaginea antica asupra ratiunii era una statica. Modelul ei preferat era intelepciunea morala. Omul poate fi rational sau nu. A fi rational inseamna a gandi corect. Viziunea antica asupra cunoasterii era, in consecinta, complet statica, de tipul totul-sau-nimic. Modelul ratiunii in filosofia secolului XVIII devine stiinta, cu caracteristica sa de cumulare treptata, in timp, evolutiva. Ratiunea umana nu este data, ci ea sporeste neintrerupt, prin cumulari care cer timp. Stiintele naturii reprezentau un nou tip de sistem uman, caracterizat in mod fundamental printr-o evolutie progresiva in timp. Ceea ce se schimba in istorie este, deci, cunoasterea umana. Ea se acumuleaza, in ritmuri mai lente sau mai rapide. Pe ansamblu, aici nu poate fi regres, decat progres. Cresterea cunoasterii face ca si viata societatii sa progreseze. Ordinea de importanta a lucrurilor se schimba. Ceea ce este realmente important in istorie este tocmai aceasta acumulare de cunoastere, acest progres in rationalitate. Ratiunea, in calitatea sa de cunoastere, devine criteriul fundamental al progresului social. Formularea legilor lui Newton reprezinta un progres deoarece ele sunt efectiv un plus de cunoastere. Aparitia parlamentarismului este un progres in plan politic, deoarece aceasta forma este rationala, in acord cu natura libera si egala a omului. Arderea insa a cartilor lui Rousseau in America si raspandirea aici a sistemului sclavagist reprezinta un regres, deoarece ele au loc impotriva ratiunii. Revolutia franceza, in general, reprezinta un progres, in calitatea ei de triumf al ratiunii impotriva vechilor oranduieli nerationale (49). Poate ca exprimarea cea mai clara a acestei viziuni asupra progresului este continuta in lucrarea lui Condorcet Schita a unui tablou istoric al progreselor spiritului uman.

fortele productive, adica acele dispozitive culturale pe care societatea umana le-a creat in vederea productiei materiale. Desigur ca fortele productive ("tehnologia" cum sunt ele numite in teoriile nemarxiste) sunt in functie de cunoasterea acumulata. Nu numai de cunoasterea teoretica, stiintifica, ci si de cea practica. Ele insa nu sunt reductibile la cunoastere in general. Aceasta variabila, ca si "ratiunea" filosofiei anterioare, este cumulativa in timp. Ea, in ritmuri diferite, evolueaza de la faze mai rudimentare, mai putin eficiente, spre faze din ce in ce mai eficiente. Istoria, deci, poate fi considerata ca fiind un progres continuu, desi in ritmuri diferite, a fortelor productive. De asemenea, ea, prin dezvoltare, are o semnificatie umana pozitiva: duce la satisfacerea intr-o proportie din ce in ce mai ridicata a necesitatilor umane. Dezvoltarea ei inseamna, deci, in cele din urma, un progres social general.

evolutie. Cel care a articulat in modul cel mai sistematic aceasta teorie a fost Spencer. Spencerianismul a avut o larga influenta in mentalitatea celei de a doua jumatati a secolului trecut, popularizand cu succes conceptul de evolutie, care, in teoriile nemarxiste, a tins sa-l inlocuiasca complet pe cel de progres.

functie actuala. El poate fi explicat printr-o analiza sincronica. In sociologie s-a cristalizat o viziune de acelasi tip. Ea este specifica in cel mai inalt grad teoriei lui T. Parsons care a oferit cadrul teoretic timp de cateva decenii sociologiei americane. Parsons a exclus complet, pana in ultimele sale lucrari, preocuparile pentru evolutie. Termenul de evolutie nici nu apare. Ceea ce este interesant pentru stiinta este analiza sistemului social si a mecanismelor sale de echilibrare.

afirmatiei ca omenirea cunoaste un progres in dinamica sa istorica.

forta orienteaza pana la urma cursul evenimentelor in asa fel incat, in final, conditia umana sa fie intr-un grad mai ridicat satisfacuta? Cum istoria ar ajunge la un anumit final, fara a fi dirijata in mod constient si continuu doar pe baza interactiunii spontane a actiunilor, ele insele dirijate adesea de pasiuni si dorinte?

tipologizeaza. Ele sunt fundate pe presupozitia ca exista stadii mai generale pe care diferite comunitati trebuie sa le parcurga. Daca fiecare comunitate are individualitatea sa ireductibila, atunci conceptele de evolutie si progres nu au nici o semnificatie. Nici un criteriu nu este posibil a fi utilizat pentru a determina diferente de grad intr-un sens sau altul. filosofia unicitatii istoriei - filosofia germana postkantiana a istoriei sau cea franceza sau engleza care se inspira din aceasta - nu utilizeaza nici conceptul de evolutie si nici pe cel de progres. Un filosof francez al istoriei scria nu demult ca pentru istorie "evolutia" este o simpla metafora, imprumutata de la biologie.

Criteriile evolutiei si progresului

rationalitatii nu este operant in estimarea evolutiei sau progresului social. Lipsa sa de eficienta reiese foarte clar din faptul ca filosofii secolului XVIII nu au reusit sa-l utilizeze in determinarea unor stadii distincte in evolutia societatii.

Indexului de Dezvoltare Sociala, iar R.L. Carneiro si S.F. Tobias (1963), pe baza primului, construiesc Indexul de Acumulare culturala (22) R.M. Marsh sugereaza construirea unui alt tip de variabila strategica fundamentala pentru masurarea gradului de evolutie al societatilor: Diferentiere societala, masurata prin numarul de "unitati structurate si functional specializate" intr-o societate. (72) Unitatile considerate sunt, de exemplu, rolurile sociale distincte - preot, profesor etc. sau tipurile de colectivitati care compun respectiva societate.

profilurile culturale specifice, prin aceeasi procedura. Pentru ilustrare voi da profilurile a doua societati, asa cum Carneiro le-a realizat prin metoda sa: Kayan din Borneo si Acona Pueblo se afla la acelasi nivel de evolutie. (Fig. 7)

modul de productie, adica considerarea simultana si interrelata a fortelor de productie si a relatiilor sociale de productie. Modul de productie indica, deci, o serie de caracteristici structurale ale unei societati la un moment dat: productivitatea muncii, tipul de tehnologie, profilul relatiilor sociale care se stabilesc intre oameni in procesul de productie.

calitatea vietii. Indicatorii calitatii vietii incep a fi tot mai insistent explorati si propusi drept cele mai semnificative criterii pentru calitatea generala a organizarii si functionarii societatii. Nu ar fi de loc uimitor daca urmatoarele decenii vor inlocui tot mai mult indicatorii stricti economici ai dezvoltarii unei tari, prin indicatorii de calitate a vietii. Asemenea indicatori ar fi, evident, mult mai adecvati pentru a determina gradul de evolutie al unei societati, performantele ei generale.