DINAMICA STRUCTURILOR FAMILIALE
1. Promiscuitatea, poliginandria, poligamia si monogamia
Originea familiei nu poate fi pe deplin elucidata, deoarece nici o forma de organizare sociala nu apare cristalizata dintr-o data. Inceputul este imperceptibil, greu de stabilit in timp (M. Voinea, 1993).
Totusi, majoritatea cercetatorilor au emis pentru perioada timpurie a umanitatii ipoteza promiscuitatii (domina instinctul sexual) (L. Morgan, J. Bachofen etc.).
Promiscuitatea vizeaza interactiuni sexuale nediscriminatorii, neinfranate, in afara casato 747d39h riei (sex in afara regulilor).
In societatile promiscue, orice barbat poate fi eligibil pentru contactul sexual cu orice femeie, nefiind respectate barierele sau legaturile de sange (astfel de interactiuni sunt caracteristice celor mai multe dintre speciile animale ; sexualitatea lor nu este guvernata de reguli culturale - se bazeaza pe relatii de sange si de varsta si de prohibitii elaborate de clan - de exemplu, tabuul incestului).
Actualmente, promiscuitatea este incompatibila cu anumite tipuri de organizare umana. Daca s-ar fi ingaduit libertinajul sexual nelimitat, problemele create de gelozie si conflicte ar fi fost insurmontabile.
Cea mai veche forma a familiei este reprezentata de casatoria in grup (poliginandria) (semnalata de primii antropologi : Frazer, Morgan, Westmarch, Briffault etc.), reprezentand casatoria intre cativa barbati si cateva femei.
Este putin probabil sa fi existat in orice societate o dominanta a acestui tip de uniune familiala. Este vorba mai degraba de un construct teoretic, decat de o forma matrimoniala institutionalizata. Desi existenta relatiilor sexuale in grup se practica, totusi, casatoria in grup este, in fapt, inexistenta.
In istoria formelor de viata familiala, variatia geografica a cutumelor, moralei, factorilor religiosi, socio-culturali explica existenta unor forme specifice de organizare a vietii familiale, dintre care poligamia si monogamia sunt fundamentale. Criteriul de baza care le desparte se refera la practicile sexuale si maritale dominante, la specificul relatiei barbat-femeie, relatie caracterizata prin 3 factori (Kephart si Jedlika, 1988): gradul de unitate al relatiei, numarul partenerilor in relatie si prezenta/absenta coitului.
Poligamia reprezinta un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza intre un partener de un sex si mai multi parteneri ai celuilalt sex. Ea are doua forme: poliandria si poliginia.
1. Poliandria este definita de Levinson si Malone drept "forma de familie" alcatuita din o femeie-mama, copiii ei si doi sau mai multi barbati. Dar, pentru ca o familie sa fie considerata poliandrica, fiecare dintre soti trebuie sa fie tatal a cel putin unuia dintre copiii femeii. Barbatii, cel mai adesea, sunt frati sau asociati in diferite "afaceri".
Poliandria este destul de rara, fiind asociata cu conditiile grele ale existentei (barbatii sunt mai apti sa faca fata conditiilor vitrege de viata; este acceptat infanticidul fetitelor - ex. populatia Todas). Determinarea paternitatii este o problema, iar sentimentul geloziei trebuie tinut sub control constant. Societati poliandrice cunoscute: Todas (India), Sherpa (Nepal), taranii din Tibet, Kandyan Sindhalese din Sri Lanka si Marquesans din Polinezia.
2. Poliginia - casatorirea unui barbat cu una sau mai multe sotii. Este o forma foarte raspandita, chiar si in societati in care domina monogamia. Este larg practicata in Africa, dar este condamnata de Biserica in tarile de religie crestina. Pentru a putea supravietui, o familie poliginica trebuie sa functioneze dupa reguli foarte stricte si clare, in care afectiunea sa fie egal distribuita din partea sotului.
In anumite societati poliginice, echitatea poate fi intarita prin restrangerea casatoriei multiple la surorile primei sotii - "sororal polygyny" - un angajament prin care barbatul se obliga sa-si ia toate nevestele din acelasi grup familial. Astfel, cand o sotie decedeaza sau este sterila, ea este inlocuita de una din surorile sale.
In mod similar, exista si o practica prin care un barbat este obligat sa se casatoreasca cu vaduva fratelui sau decedat - "levirate".
!!! Pentru mai multe informatii, a se vedea si P. Ilut, Sociopsihologia si antropologia familiei (2004, pp. 81-83).
Monogamia reprezinta forma de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie (cea mai raspandita in lume).
Se discuta despre 2 tipuri de monogamie:
1. Monogamia seriala - casatoria dintre un barbat si o femeie, permitand recasatorirea dupa divort sau disolutie;
2. Monogamia stricta - casatoria unui singur barbat cu o singura femeie pana la vaduvie, sau chiar mai restrictiva, nepermitand recasatorirea dupa moartea unuia dintre soti.
Familiile monogame cele mai cunoscute si care au avut ponderea cea mai importanta de-a lungul timpului sunt familia extinsa (caractersitica societatii traditionale) si familia nucleara (specifica societatii moderne).
a) familii "nucleare" - compuse din 2 parinti si unul sau mai multi copii biologici sau adoptati, care locuiesc impreuna;
b) familii "extinse" - compuse din parinti, copii, unchi, bunici si alte rude de sange care locuiesc impreuna sau nu;
c) familii "amestecate"/"recombinate"/"reconstituite" - compuse din parinti care au divortat, s-au recasatorit si au format o noua familie, care include copiii din prima casatorie a unuia sau a ambilor parteneri si/sau din aceasta casatorie;
d) familii "fara copii", reprezentate de un cuplu;
e) familii "cu un singur parinte", compuse dintr-un singur parinte (adesea mama), cu un copil sau mai multi;
f) "cupluri care coabiteaza" si "casatorii conventionale" - aranjamente familiale, care nu legalizeaza mariajul.
Din 1972 acest Institut recunoaste cuplurile cu parteneri de acelasi sex, ca familii (cf. A. Baran-Pescaru, 2004).
2. Familia extinsa si familia nucleara
a) Familia extinsa (largita/compusa) se pierde ca debut si existenta īn memoria timpului si are īn unele locuri si tari diferite variante. Familia extinsa reuneste mai multe generatii (doua-trei) fiecare cu roluri precis atribuite si organizate ierarhic; subordoneaza familia nucleara, fiind formata, adesea, din cel putin doua familii nucleare - bunici, parinti si copii - si dispunand de un sistem de reguli si norme de convietuire care se perpetueaza de la o generatie la alta (ex: bunicii locuiesc cu un fiu/fiica cu familia - este un tip de familie extinsa - "familia tulpina", P. Ilut).
Caracteristica ei functionala este conservatorismul, pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant. Alegerea partenerului este facuta de parinti, se bazeaza pe respectarea unor norme privind provenienta, pozitia sociala si economica a acestuia.
Familia extinsa promoveaza un coeficient de integrare, siguranta si de apartenenta destul de ridicat. Sistemul valorilor etico-religioase, culturale are un grad mai mare de transmisibilitate. Patternurile educationale sunt mai rigide, iar "asteptarile" intregii familii fata de fiecare membru al sau mai uniforme, mai previzibile. Sunt afectate insa, relatiile familiale intime, īntrucāt evolutia lor se subordoneaza modelului, filonului parental, autocratic si autoritar.
Functia esentiala a acestui tip de familie este reproducerea grupului social si nu dezvoltarea personalitatii partenerilor. Desi se produc nemeroase conflicte intra si intergenerationale, familia extinsa ridica bariere psihologice de netrecut in calea destramarii nucleelor familiale (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).
Pe parcursul secolului XX, familia extinsa a scazut ca preponderenta. Aceasta schimbare este asociata cu cresterea mobilitatii, cu diminuarea responsabilitatilor financiare a copiilor fata de parintii care imbatranesc.
b) Familia nucleara (conjugala, simpla)
Revolutia industriala, cu efectele sale sociale, economice a condus treptat la īnlocuirea familiei traditionale extinse cu familia conjugala sau nucleara alcatuita din cei doi soti si copiii lor necasatoriti, proprii sau adoptati, care locuiesc si gospodaresc impreuna, impart responsabilitatile emotionale, economice si sociale. Familia nucleara este considerata familia intacta - familia nu a trecut prin divort, separare, moartea unui partener.
Familia nucleara este familia reprezentativa pentru societatea prezenta, fara a fi si cea mai des īntālnita (dupa studiile lui O. Pocs, īn multe tari, doar una din 3 familii este de acest fel, īn unele societati ea nu reprezinta decāt 7-10% din totalul grupurilor familiale). In familia nucleara se asigura: cooperarea economica intre soti, relatiile sexuale īntr-un cadru legitim si responsabil, reproducerea si socializarea copiilor, care reprezinta, de altfel, insesi functiile familiei in general.
Spre deosebire de familia extinsa, conservatoare, autocratica, motivata de interese economice de cele mai multe ori, familia nucleara, in variantele ei sanatoase, armonioase, este o structura democratica, bazata pe: afectivitate, consens, egalitate si complementaritate a rolurilor de sot-sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si aparteneta ale fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si dezvoltare personala.
Separarea cuplului conjugal de parinti si de alte rude, frati, cumnate, a diminuat volumul familiei moderne si a indus cresterea fenomenului de intimitate. De aici se contureaza o alta dimensiune specifica familiei nucleare, creativitatea interpersonala, impusa de necesitatea armonizarii rolurilor, de nevoia depasirii situatiilor de stres intern si extern.
Alegerea partenerului este motivata de afectiune mutuala si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor.
Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul isi pierde ratiunea de a fi si, de cele mai multe ori, se separa. Asa se explica, arata I. Mitrofan, de ce cuplul modern este mai expus instabilitatii, divortul emotional fiind mult mai frecvent decat divortul legal, dar ambele survenind cu o frecventa mereu in crestere in lumea contemporana. Exista īnca destule persoane care se angajeaza īn viata de familie dar nu constientizeaza daca sunt pregatite sau daca sunt apte pentru a fi sot, sotie, parinte. De aici apar dezamagirile, conflictele si chiar "fracturile" īntre vis, proiectie si realitate.
Pentru casatorie este nevoie de o pregatire premaritala: informatii stiintifice, psihologice, sociale, igienice, educationale, precum si atitudini facilitatoare: atasamentul fata de celalalt, atasamentul fata de copii si unitatea cuvānt-fapta.
Īncepānd cu anii 1970, familia nucleara cunoaste un regres accentuat. Din numeroasele explicatii posibile ale acestui fenomen se impun doua:
Schimbarile din mediul social: cresterea independentei economice a femeilor, extinderea metodelor contraceptive, cresterea nivelului de educatie, mobilitatea sociala si demografica; acest factor a produs o slabire a dependentei tinerilor de presiunea conventiilor familiei si a comunitatii de provenienta.
Aceste schimbari au avut ca urmare un adevarat avānt al idealurilor individualiste.
Pe acest fond (vezi miscarea feminista a anilor 60-70), īn majoritatea societatilor vest-europene, s-a extins ideea ca familia nucleara ar avea un caracter opresiv, ca nu dezvolta personalitatea si īngradeste evolutia sinelui.
|
