Disfunctii ale familiei monoparentale

DISFUNCTII ALE FAMILIEI MONOPARENTALE

In Romania, in perioada de tranzitie, influenta negativa a factorilor economici a condus la cresterea progresiva a saraciei. Dupa 1989, scaderea nivelului de trai si cresterea saraciei, igiena precara, lipsurile educationale devin aspecte ale saraciei ambientale. Aparitia in aceasta perioada a saraciei de tranzitie, a avut un efect negativ imediat asupra situatiei copilului in tara noastra. Astfel a crescut numarul copiilor aflati in situatii de risc, fie ca traiesc in familia lor naturala, fie in afara ei. Explozia saraciei este riscul major la care copiii sunt supusi in aceasta perioada mai ales prin consecintele in lant determinate de aceasta: riscul de a fi abandonati, riscul de a fi abuzati in propria familie sau din cei din jur, de a deveni delincventi, riscul de a nu fi scolarizati si de a nu primi o ingrijire corespunzatoare.

Pe de o parte, exista un segment important al populatiei alcatuita din familii monoparentale (12% conform recensamantului din 1992) care cunosc un proces de saracie progresiva, generata de diminuarea severa a salariilor, diminuarea ajutorului acordat de stat acestor familii in cadrul protectiei sociale. Consecintele negative ale acestei situatii se repercuteaza direct asupra copilului: nu mai poate frecventa scoala pentru ca parintii nu dispun de rezerve financiare suficiente pentru a-i cumpara imbracaminte, rechizite etc.

Unii dintre acesti copii sunt incurajati chiar de parintii lor sa desfasoare activitati pentru a castiga un ban: cersetorie, furt, prostitutie.

Criza morala, sociala si economica prelungita a societatii romanesti se reflecta acut la nivelul familiei, cele mai afectate sunt familiile monoparentale care intampina dificultati in realizarea functiilor sale.

Fara indoiala, familia este microsocietatea in cadrul careia copilul isi face ucenicia in normele sociale; este cel dintai spatiu social care-l inzestreaza pe copil si cu capacitatea de a-si structura viata fara incalcarea normelor.

Dar, cu toate acestea, familia a fost mult timp si va ramane intr-o oarecare masura locul nedreptatilor morale; nedreptati care se manifesta prin:

lipsa de coeziune familiala si relatii afective defectuoase;

existenta unor modele negative in familie opuse modelelor impuse de societate;

procent redus de participare a ambilor parinti la organizarea vietii familiale;

folosirea excesiva a dreptului de corectie a copilului, etc.

Familia fiind unul dintre factorii ambientali care reuseste sa se impuna cel mai mult in evolutia comportamentala a  copilului, dar asa cum aratam, nu intotdeauna familia se achita in mod corespunzator de sarcinile ce ii revin, in cresterea si educarea acestuia.

Numeroase cercetari subliniaza importanta climatului psiho-familial si al structurii familiale in dezvoltarea personalitatii copilului.

Comportamentul copilului si legatura acestuia cu familia (cu structura familiala) a constituit obiectul mai multor cercetari.

O. Philippon a identificat, intr-un lot de 18376 de fete internate pentru manifestari antisociale si delincventa, ca 22,3% tinere provenind din familii dezmembrate, 18% orfane, 16% copii nelegitimi si 15,5% cu etilici in familie. Aceasta cercetare a fost facuta in SUA, in anul 1969.

J. J. Piquery Jover a examinat documentele a 32 de tribunale spaniole pentru minori si a constatat ca 76,38% din 10334 de minori erau victime ale unei situatii familiale nesatisfacatoare (Dumitriu 1973, pag.85).

Rezultatele cercetarilor realizate de I. Pitulescu (2000, pag. 222-246) intre anii 1992-1994 asupra 240 minori din Centrele de Reeducare din Gaiesti si Tg. Ocna si asupra 734 minori din aresturile unor politii judetene au evidentiat faptul ca legatura dintre cazurile de devianta si familia destructurata era prezenta in 38% din cazuri.

In 20% dintre cazuri, familia era alcatuita dintr-un singur parinte, datorita dezorganizarii ei prin divort, 18% prin abandon, 3% prin deces, 5% dintre cazuri, familia fusese reconstituita prin mariaj, avand un parinte vitreg; 88% dintre aceste familii aveau un mediu conflictual, nefavorabil functiei educative.

Nu dezorganizarea familiei ca atare este un factor determinant al comportamentului deviant, nu monoparentalitatea in sine trebuie pusa in discutie, ci situatia sociala particulara a familiilor respective, caracterizata printr-un cumul de factori de risc: statutul socio-profesional al parintelui, nivelul educational, stilul de viata, trecutul familiei, timpul disponibil, venitul, etc.

Familia, functii si disfunctii

Fiinta umana este singura fiinta, care daca nu este asistata in timpul cresterii isi pierde specificitatea.

Este deci de la sine inteles ca acest rol, de asistare a cresterii ii revine familiei.

Indiferent de modul cum a fost inteleasa si definita de-a lungul timpului familia a ramas totusi principala institutie sociala raspunzatoare de dobandirea identitatii personale de catre viitorul adult.

Desi intelesul exact al familiei poate varia de la o societate la alta, de la un timp istoric la altul, putem desprinde anumite trasaturi comune intalnite in toate societatile si timpurile. De aceea, putem defini familia ca un grup social de oameni legati prin stramosi, casatorie ori adoptie, care traiesc impreuna, formeaza o unitate economica si coopereaza la cresterea copiilor.

Privind destinul familiei intr-o societate industriala progresiva si de diferentiere a functiilor se observa ca in privinta rolului sau educativ, familia merge spre dezangajarea parintilor si angajarea efectiva a suplinitori ai functiei educative. Familia isi paraseste astfel o parte din atributiile sale fundamentale pe care le incredinteaza treptat unei „companii anonime” si marii influente colective.

Realitatea este ca familia nu si-a parasit atributiile, ci atributiile acesteia s-au schimbat.

Modul de indeplinire a functiilor este diferit la familia intacta si familia destructurata. Pentru a sesiza aceste diferente este necesar sa analizam fiecare functie, din perspectiva celor doua tipuri de familii si consecintele lor asupra copiilor.

a)       Functia economica. In trecut familiile erau economic mult mai independente decat sunt astazi. O proportie mare din populatie traia in gospodariile proprii si produceau hrana de care aveau nevoie si inca alte lucruri trebuincioase.

Industrializarea a transformat functia economica a familiei de la productie la consum . Multe familii devin astfel dependente de un angajament in afara lor pentru a obtine venitul necesar.

Este de la sine inteles ca, in aceasta privinta familia monoparentala intampina dificultati in realizarea acestei functii, pentru ca ea este lipsita, in mod evident, de o sursa de venit, prin absenta unui dintre soti.

Nu de putine ori aceasta situatie ii „obliga” pe copii sa munceasca sau pe parinte sa accepte o a doua slujba pentru a putea depasi statutul de victime ale „noii saracii”. Prelungindu-si programul de lucru parintelui ii mai ramane putin timp pentru copii, pentru supravegherea si educarea acestora.

Nu acelasi lucru il putem spune despre familia intacta a caror principale surse de venit sunt prezente.

b)      Acordarea directa, nemijlocita a statusului social. Familia de obicei este sursa primara a pozitiei sociale a persoanei.

Oamenii mostenesc statutul social asa cum isi mostenesc bunurile materiale. Astazi, statusul social este partial mostenit si partial un produs al fortelor care se manifesta pe piata.

Caracteristicile personale care sunt inca determinate de originea familiei, trasaturile persoanei ce se bazeaza pe factorii familiei, nu fac decat sa pedepseasca copilul, in cazul de fata, cel provenit din familia monoparentala, prin prisma prejudecatilor existente intr-o anumita societate.

Dar sursele de etichetare din partea societatii nu sunt numai in legatura cu modul de organizare al familiei, ci si cu nivelul profesional, educational sau economic al acesteia. Ceea ce face ca de nu de putine ori, victime ale etichetarii sa fie si copiii proveniti din familii cu structura intacta.

c)       Functia educationala, protectiva si recreativa. Acum educatia este responsabilitatea sistemului scolar, a colegiilor si universitatilor. Din acest punct de vedere se poate afirma ca nu exista diferente semnificative de indeplinire a acestei functii de catre familia intacta si cea monoparentala. Diferente apar in sustinerea economica a evolutiei scolare a copilului. Pe cand protectia este responsabilitatea decisiva a familiei fie ea, intacta sau monoparentala.

Diferenta intre cele doua tipuri de familii este anulata si in ce priveste petrecerea timpului liber. Daca in trecut familiile adesea petreceau impreuna timpul lor liber, in ziua de astazi, membrii familiei pentru recreare i-au directii diferite; cum ar fi cinematograful, teatrul, discoteca, cofetarie, etc.

d)      Socializarea si suportul emotional

Dupa unii teoreticieni, asa cum este Talcott Parsons, una din functiile de baza ale familiei este socializarea primara a copiilor. In mod normal rolurile sunt impartite intre parinti, din partea mamei predomina afectivitatea, iar din partea tatalui autoritatea. Daca in primii ani de viata rolul mamei este esential, in urmatorii ani predominant va fi rolul tatalui, iar spre sfarsitul adolescentei asistam la o retragere progresiva a actiunii ambilor parinti.

e)      Afectivitatea, una din functiile familiei care a devenit mai semnificativa decat in trecut.

Familia este cea care preia socul societatii, ea ofera suport pentru individul care vine in contact cu o lume dificila. Astfel atasamentul emotional intre membrii familiei are astazi mai mare importanta.

Modul de realizare a acestei functii nu difera in linii mari de la familia biparentala la familia monoparentala. Dar in cazul familiei monoparentale exista riscul aparitiei fenomenului de supraprotectie datorita faptului ca, copilul ramanand la unul dintre parinti, acesta se fereste sa fie acuzat de fostul sot sau rudele acesteia ca-l neglijeaza. Daca copilul continua sa interactioneze cu celalalt parinte diferentele profilului psihocomportamental sunt nesemnificative in comparatie cu familia biparentala.

Stima de sine (self-esteem) a copilului este afectata mai mult la cei proveniti din familii intacte, dar macinate de conflicte si violenta, decat la cei proveniti din familii monoparentale. Iar comportamentul social al copilului, performantele scolare, nu sunt afectate in mod semnificativ de lipsa unuia dintre parinti.

Familia monoparentala, intre prejudecata si alternativa

Deceniul 1971-1980 a lansat noi provocari stiintelor socio-umane; modalitatile de exercitare a rolurilor parentale in cazul in care parintele este unic sau principal responsabil de intretinerea si educatia copilului al carui genitor este.

Literatura anglo-saxona utilizeaza termenul „one (single) – parent family” de la mijlocul anilor 1960, zece ani mai tarziu, acest termen avea un corespondent francez „famille monoparentale”. Desemnand unitati sociale constituite din unul sau mai multi copii si un singur parinte, acesti termeni s-au impus repede in fata altora (parinti izolati, menaje conduse de femei, mame singure in dificultate, etc.) exprimand un mod de a privi un comportament care pana atunci a fost considerat marginal sau chiar deviant, generator de tulburari psihologice si sociale.

De-a lungul timpului au existat mai multe conceptii privind functionalitatea acestui tip de familie, conceptii sustinute de mentalitati diferite.

Astfel, societatea traditionala, bazata pe familia extinsa, dezaproba monoparentalitatea si incuraja tendintele de stigmatizare si etichetare fata de cei ce alegeau, voit sau nu, acest „stil de viata”.

Pe de alta parte, in societatea moderna, datorita generalizarii familiei nucleare, s-a putut realiza mai usor ruptura fata de comunitate, schimbandu-se si viziunea asupra acestui tip de menaj.

De aceea, daca in trecut se considera ca sotii, chiar daca nu se intelegeau trebuiau sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie.

Prin urmare familiile cu un singur parinte devin din ce in ce mai obisnuite, marea lor majoritate sunt conduse de femei, dar comparativ cu familia clasica, familia monoparentala reprezinta configuratia cu cele mai multe functii minimalizate, ceea ce ridica un semn de intrebare asupra functionalitatii si viabilitatii ei, doar functia de solidaritate apare a fi neafectata.

Un tablou complet al tipurilor constitutive ale familiei si functiile pe care acestea le indeplinesc, de o maniera maximala, neutra sau minimala „este reprezentat in tabloul de mai jos (tabel preluat din lucrarea „Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei” de Iolanda Mitrofan si Cristian Ciuperca).

Familia monoparentala se adapteaza mai greu modelului cultural consumatorial actual, fiind victima „noii saracii”, de altfel monoparentalitatea este corelata cu o diminuare a activitatii educative si mai ales cu o adecvare si o eficienta mai mica a eforturilor educative.

Rolul parintesc este caracterizat in termenii suprasolicitarii materiale, emotionale si relationale, capacitatea de a-si exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, acaparat de suferinta proprie, deprimat, furios, marcat de sentimente contradictorii fata de situatia sa, parintele reuseste cu greu sa ramana centrat asupra nevoilor copiilor, atent la manifestarile lor, comunicand si controlandu-i mai putin comportamentul.

Familia monoparentala il priveaza pe copil de modelul celuilalt parinte, model important in identificarea si diferentierea sexuala.

In lipsa celuilalt parinte, copilul ii suplineste treptat absenta, asumandu-si sau fiind incarcat cu rolurile pe care acesta le-ar fi avut de indeplinit in familie. Astfel copilul este fortat sa-si dezvolte o maturitate in avans intr-o perioada in care el nu este pregatit sa o faca.

Familiile monoparentale reprezinta in esenta anumite particularitati fata de tipul clasic (complet) de familie; cu referire in special la perturbarile de rol, la restructurarea, diminuarea sau potentarea unora din functii.

Cu alte cuvinte parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim functiile pe care societate le atribuie institutiei familiale.

Functia economica este, poate, elementul cel mai vizibil care influenteaza viata acestor familii, costul ridicat al vietii antrenand eforturi deosebite din partea parintelui ramas cu copiii.

O situatie aparte o constituie functia de socializare. Desigur, lipsa unui parinte are repercursiuni negative, plecand de la lipsa afectivitatii si ajungand la realizarea unei socializari firesti si integrarea viitorilor adolescenti in societate.

In ceea ce priveste educatia in familia monoparentala cu probleme sociale, aceasta este realizata fie prin exces de autoritate, folosindu-se metode brutale de disciplina si printr-o nedreapta dozare a sanctiunilor in raport cu natura si gravitatea abaterilor savarsite, fie prin slabirea controlului parental.

Nu monoparentalitatea in sine trebuie pusa in discutie, ca si context favorizant al dezvoltarii comportamentelor indezirabile social, ci situatia sociala particulara a familiilor respective caracterizataprintr-un cumul de factori de risc: statutul socio-profesional, venitul, stilul de viata, trecutul familiei, nivelul educational, etc.

Asistenta sociala si asistentul social in munca cu

familiile monoparentale

Asistenta sociala, ca sistem institutional, urmareste mentinerea sau restructurarea functionarii sociale normale a indivizilor, grupurilor si comunitatilor. Ea este insa si un factor de normalizare, in sensul reproducerii sistemului de norme si valorilor sociale existente intr-o comunitate istoric determinata (Bocance si Neamtu, 1999, pag. 29).

Astfel, in asistenta sociala exista posibilitatea de a lucra atat cu familii intacte, cat si cu familii descompletate, care din diverse cauze cad sub nivelul de viata normala, intrand in sfera de activitate a acesteia.

Cunoasterea functiilor familiei a modului in care se indeplinesc ele, precum si cunoasterea disfunctiilor care se asociaza neindeplinirii corespunzatoare a unor atributii familiale, ajuta asistentul sociala sa cuprinda ce influente au toate acesta asupra copilului.

Daca structura este inadecvata, produce o adaptare inadecvata si prin urmare, comportament disfunctional si probleme familiale (Ilut 1995, pag. 174-175).

Perturbarea structurii sistemului familial se conjuga asa cum am amintit, cu o serie de disfunctii care au efecte mai mult sau mai putin clare asupra comportamentului membrilor sai minori.

Disfunctiile care au cele mai evidente efecte asupra comportamentului copiilor:

a)         suprasolicitarea rolului parental, din punct de vedere material, emotional si relational; ceea ce face ca parintele singur sa comunice mai putin cu copiii, neavand timp suficient pentru ei; supravegherea este diminuata, astfel incat comportamentul copilului este mai putin controlat, el are o mai mare libertate de actiune, iar daca acesta este insotit de o eficienta educativa scazuta cresc sansele, riscurile aderentei pentru un comportament deviant sau chiar delincvent a copilului.

b)        Diminuarea puternica a capacitatilor de indeplinire adecvata a sarcinilor parentale: parintele fiind acaparat de propria singuratate, suferinta, fiind deprimat, furios sau frustrat,  reuseste cu greu sa ramana centrat asupra nevoilor copilului, atent la manifestarile lui, favorizand astfel aparitia problemelor de relationare dintre el ca parinte si copil.

c)         Deprivarea parentala, in acest caz vorbim de doua efecte asupra copilului:

lipsa modelului celuilalt parinte in conditiile in care modelul parental este necesar in identificare si diferentierea sexuala.

Identificarea cu mama este pozitiva pentru fata, aceasta o pregateste pentru rolul de viitoare femeie. In schimb, in baiat se accentueaza astfel trasaturile care-l disting de sexul opus, fapt care are drept consecinta aparitia reactiei negativa fata de tot ce se asociaza ideii de mama si feminitate, iar perspectiva de a devenii un „baiat rau” imbraca forma unui scop in viata.

cel de al doilea efect al deprivarii parentale este acela al suplinirii de catre copil a rolului parintelui absent. Copilul asumandu-si sau fiind incarcat cu rolul de confident, suport, protector pentru mama sau pentru frati isi ingreuneaza realizarea propriilor roluri; de exemplu rolul de scolar, aceasta ducand la esec scolar sau chiar la abandon, copilul fiind fortat sa-si dezvolte o maturitate in avans intr-o perioada in care el nu este pregatit sa o faca.

d)        socializarea are trasaturi aparte; modelul familial are tendinta de a se autoreproduce ceea ce face ca un numar tot mai mare de copii, proveniti din familii monoparentale, sa repete experienta parintilor, in calitate de adulti.

Una din functiile familiei este transmiterea si alocarea statutului social, iar in acest caz copilul trebuie sa suporte eticheta impusa de societate: provenienta din familie dezorganizata.

e)        diminuarea surselor de venit, familia monoparentala este victima „noii saracii”, ca urmare a pierderii unei surse de venit prin absenta unui dintre soti/parinti.

Pentru a obtine venituri familia isi determina copilul sa munceasca sau sa cerseasca, dar nu de putine ori el apeleaza si la furt pentru a obtine singur ceea ce mama sau tata nu-i pot oferi

Servicii sociale adresate familiei monoparentale

S-a constat insa ca in materie de protectie a copilului nu s-a inventat inca nimic mai bun decat familia si ca o dezvoltare normala a unui copil nu poate fi asigurata decat in cadrul familiei, asistata atunci cand este cazul de serviciile de asistenta sociala.

1. Centrul maternal este un serviciu de tip rezidential, organizat pe model familial, a caruri misiune este de a permite formarea, mentinerea si intarirea legaturilor familiale, precum si sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilitatilor parentale.

Beneficiarii acestui serviciu sunt:

- mamele cu copii nou-nascuti cu risc de abandon (mame singure, mame minore, mame provenite din familii marginalizate, sarace);

- mame cu copii care temporar nu au locuinta sau/si se confrunta cu mari probleme financiare, profesionale, relationare, fiind in imposibilitatea de a asigura copiilor un trai decent;

- mame cu copii, victime ale violentei domestice, femei insarcinate in ultimul semestru de sarcina.

Serviciile oferite beneficiarilor centrului sunt:

- primire si gazduire temporara;

- protectie si ingrijire;

- suport emotional si consiliere psihologica;

- educare;

- reintegrare in familie si comunitate;

- cursuri de pregatire pentru cresterea si ingrijirea copilului;

- facilitarea accesului la servicii de ingrijire comunitara.

Centrul maternal este reglementat prin Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Ordinul nr. 87/2004, privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru Centrul Maternal.

2. Centrul de zi, este o unitate de tip rezidential, reglementata prin Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care vine in sprijinul familiilor cu probleme socio-economice (someri, locuinte improprii, nivel de trai scazut, etc), familii cu multi copii si venituri mici, familii monoparentale, familii cu venituri scazute in care copilul limiteaza accesul la munca al mamei.

Copiii, proveniti din randul familiilor enumerate mai sus beneficiaza de hrana, supraveghere si ingrijire, asistenta medicala si ajutor la teme in cadrul unui program zilnic de la ora 08-20.

3. Centrul de consiliere si sprijin pentru parinti si copii, existent la nivelul Directiilor Generale de Protectie a Copilului si Asistenta Sociala, sprijina si asista parintii pentru a face fata dificultatilor psihosociale care afecteaza relatiile familiale, pentru dezvoltarea competentelor parentale, pentru prevenirea separarii copilului de familia sa, si sprijina copiii atunci cand apar probleme in dezvoltarea acestora.

Ordonanta de Urgenta nr. 1005/2003, privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala, prevede la capitolul I, art. 1 ca beneficiarii acesteia sunt familiile formate din sot, sotie si copiii in varsta de pana la 18 ani, aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna.

Conform art. 2, alocatia se acorda lunar familiei prevazute la art. 1, daca realizeaza venituri nete lunare/membru de familie de pana la 1,5 milioane lei.

Capitolul II, art. 5 prevede ca beneficiarii alocatie de sustinere pentru familiile monoparentale sunt familiile formate din persoana singura si copiii in varsta de pana la 18 ani, aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta, denumite familii monoparentale.

Cuantumul acestor alocatii este stabilit prin H.G.R. nr. 1762/2005, dupa cum urmeaza:

- pentru alocatia familiala complementara este de 34 Ron – familia cu 1 copil, 40 Ron- familia cu 2 copii, 45 Ron- familia cu 3 copii, 50 Ron- familia cu 4 sau mai multi copii;

- pentru alocatia de sustinere pentru familia monoparentala este de  50 Ron –familia cu 1 copil, 59 Ron- familia cu 2 copii, 67 Ron- familia cu 3 copii, 76 Ron- familia cu 4 sau mai multi copii.

Concluzii

Familia reprezinta factorul principal al socializarii si integrarii copilului in societate. Dar nu intotdeauna familia si indeplineste in mod corespunzator acest rol, cu atat mai mult cu cat la nivelul ei exista disfunctii datorate perturbari de structura.

Chiar daca destructurarea familiei constituie un element conditional puternic in aparitia unor deficiente de comportament la copii, totusi ea nu trebuie considerata in mod obligatoriu drept principala cauza.

La fel de nocive sunt si familiile care, desi se „bucura” de o structura intacta, sunt intr-un continuu conflict datorita neintelegerilor dintre membrii. O atmosfera familiala vesnic framantata de tensiuni, de violenta, plina de certuri, constituie un mediu traumatizant pentru copil.

In acest caz este mult mai indicat pentru copil o familie monoparentala, decat una intacta biparentala, dar bantuita de certuri si probleme. Familia monoparentala, reprezinta in esenta anumite particularitati fata de tipul biparental de familie cu referire la perturbarile de rol, la restructurarea, diminuarea sau potentarea unor dintre functii.

Efectele socializarii in familie sunt adesea prezente pe durata intregii vieti a individului, pentru ca mai mult decat oricine, familia defineste atitudinile, conceptiile si credintele copilului.

Dar nu monoparentalitatea in sine, trebuie pusa in discutie, ca context favorizant al dezvoltarii comportamentului indezirabil social, ci situatia sociala particulara a familiilor respective, caracterizata printr-un cumul de factori de risc.

Disfunctiile familiei monoparentale se concretizeaza de cele mai multe ori in suplinirea de catre copil a rolului celuilalt parinte, in acest sens asistentul social trebuie sa intervina in sensul derularii unor programe de formare a deprinderilor de participare constienta a copilului la deciziile ce privesc familia.

Daca totul incepe din sanul familiei, atunci putem spune ca la baza programelor de asistare ce privesc copiii cu conduita devianta sta de fapt, asistarea familiilor lor care se gasesc in situatie de risc.

Este necesar in primul rand sa se identifice si sa se monitorizeze aceste familii, in acest sens asistentul social trebuie sa-si intensifice activitatile in teren, pentru a asigura legatura acestora cu serviciile apte sa le ofere ajutor.

Trecandu-se astfel de la tratarea efectelor la tratarea cauzelor.

Bibliografie

1.     Bocancea, C., Neamtu, G. – „Elemente de asistenta sociala”, Ed. Polirom, Iasi, 1999

2.     Dimitriu, C. – „Constelatia familiala si deformarile ei”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti , 1973

3.     Giddens, A. – „Sociologie”, Ed. All, Bucuresti , 2000

4.     Ilut, P. – „Familia. Cunoastere si asistenta”, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca , 1995

5.     Mitrofan, I. – „Familia de la A la Z. Mic dictionar al vietii de familie”, Ed. Stiintifica, Bucuresti , 1991

6.     Neamtu George (coordonator) – „Tratat de Asistenta Sociala’’ Ed. Polirom, Iasi, 2003

7.     Pitulescu, I. – „Criminalitatea juvenila”, Ed. National, Bucuresti , 2000

8.     *** „Protectia sociala a copilului”, rev. Nr. 5/1999

9.     *** „Protectia sociala a copilului”, rev. Nr. 8/2000

10.  *** „Protectia sociala a copilului”, rev. Nr. 9/2000