Definitia violentei si tipuri de violentei
Violenta exista peste tot în lume: pe strada în scoala, în mass-media, în inimile noastre este din ce în ce mai mediatizata; atrage si îndeparteaza deopotriva.
Pornind de la etimolgia cuvântului constatam ca verbul "violare " înseamna "a profana" , "a transgresa" adica a depasi limitele impuse de lege.
In dictionare, cuvântul violenta trimite la ceea ce se efectueaza cu o "forta intensâ", brutala si adesea distructiva, la abuzul de forta pentru a constrânge pe cineva la ceva.
Etimologia latina si greaca a cuvântului violenta vine în sprijinul celor care, dupa exemplul câtorva biologi si psihologi, estimeaza ca violenta este o data substantiala vietii si naturii biologice umane, în sensul aproape instinctiv de dorinta de putere si dorinta de a trai.
Potrivit tezelor lui Freud asupra frustrarii s-a constatat ca violenta este totdeauna urmarea unei frustrari si ca o frustrare antreneaza totdeauna un comportament violent.
Violenta afecteaza un numar mare de copii fara aparare prin diferite forme de privare, astfel ne referim la parintii sau persoanele care îngrijesc copilul într-un asemenea fel încât produc acestuia vatamari fizice sau emotionale într-un asemenea grad încât starea sanatatii sale fizice si/sau emotionale precum si dezvoltare sa sunt în pericol.
Unor parinti le lipseste abilitatea de a se angaja pozitiv în relatia lor cu copilul si de a da prioritate nevoilor de baza ale copilului înaintea propriilor lor nevoi. Copilul poate fi plasat în situatia de a trai în anxietate sau grija continua de ceea ce s-ar putea întâm 21221v215v pla.
Copii expusi violentei, formeaza un grup foarte eterogen. În literatura de specialitate exista o diferentiere uzuala între patru tipuri de violenta:
1. Copii expusi violentei fizice,
2. Copii expusi vilentei emotionale,
Copii neglijati,
Copii expusi violentei sexuale.
Categoria copiilor abuzati fizic îi include pe cei care au fost raniti în mod deliberat, precum si pe cei raniti datorita insuficientei supravegheri.
Deoarece noi nu reusim de fiecare data sa observam suferinta, anxietatea, neajutorarea si disperarea copilului, experientele sale avute cu un adult, care nu mai are control asupra propriilor acte si care este capabil sa provoace vatamari fizice, copilul este lasat sa se adapteze si sa faca singur fata acestor experiente abuzive care vin din partea celor care se considera ca ar trebui sa-l protejeze.
Aceste experiente se acumuleaza vatamarilor emotionale, care, pe termen lung, pot avea efecte mult mai serioase. Situatia poate fi chiar si mai complicata datorita faptului, ca vatamarile cele mai grave nu au în mod necesar nici un semn exterior cum ar fi, de exemplu, loviturile la cap facute unui copil mic, mai ales bebelusilor. Scuturaturile puternice provocate copiilor de vârsta mica pot duce la un efect de biciuire a capului, vatamare care ar putea aparea în alte circumstante cum ar fi accident de masina. Acest efect poate conduce la sângerari ale meningelui, în membrana protectoare a creierului, sau în interiorul ochiului.
În conflictele maritale agresiunea care se doreste directionata spre unul din soti poate fi adesea canalizata spre copil. În situatiile în care copilul respins devine turbulent, el ajunge "sa-i înnebuneasca" pe parinti. Astfel copilul pare sa functioneze în familie ca un fel de "tap ispasitor". Parintii si adesea fratii si surorile , îsi descarca frustrarile si agresivitatea pe copil. Toate acestea sunt mult mai pronuntate în cazul somajului extins sau al altor dificultati financiare. O situatie mult mai complicata pare sa apara atunci când copilul reprezinta o proiectie negativa pentru parinti.
Unii dintre acesti copii sunt rejetati în mod extrem înca de la început, totul petrecându-se cu repetate abuzuri fizice.
Spaima trece, vânataile dispar, iar oasele se sudeaza cu toate acestea copilul traieste mai departe în incertitudinea si anxietatea unei noi violente din partea parintilor sau a celor care îl îngrijesc. Neîncrederea, atmosfera emotionala din casa si atitudinile parintilor sunt înca prezente, iar toate acestea îl duc pe copilul abuzat fizic într-o stare confuza.
Copilul învata sa se perceapa ca un "copil rau" care nu merita dragoste si îngrijire, asteptându-se astfel sa fie respins iar pentru a nu risca o noua respingere, va încerca sa se apere folosindu-si toate eforturile pentru a evita stârnirea furiei celor mari. Astfel copilul traieste zilnic în aceasta situatie groteasca, la nivele diferite de constientizare. De la o zi la alta copilul se obisnuieste cu faptul ca adultul îl abuzeaza si îl neglijeaza.
Vatamarea fizica chiar daca este vorba de una serioasa este doar temporara însa spaima si climatul emotional sunt patrunzatoare si de durata.
Clausen si Crittenden considera ca violenta (abuzul) emotional este prezent în aproape toate cazurile de violenta fizica si ca abuzul emotional este cel care a cauzat cele mai mari daune dezvoltarii copilului.
Consecinta abuzului fizic depinde de anumite elemente de sansa , cum ar fi cazul în care un copil mic cade pe cimentul unei încaperi de baie în comparatie cu cel care cade pe covor. Exista tendinta de a ne concentra atentia mai mult asupra vatamarii în sine si mai putin asupra situatiei în care aceasta avut loc, ceea ce ne departeaza de o evaluare clare a situatiei familiale în momentul aparitiei ranii.
Dintre toate formele de violenta, violenta emotionala este foarte greu de definit si poate sa apara în forme foarte diferite de viata. Violenta emotionala este definita ca o atitudine sau actiune cronica a parintilor sau altor persoane îngrijitoare, care dauneaza sau împiedica dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.
Violenta emotionala implica un model de comportament continuu si stabil fata de copil, comportament ce devine o trasatura dominanta a vietii acestuia. Raul facut poate trece neobservat, cicatricile sunt interne însa pot reflecta daune mult mai mari si mai grave decât orice forma de violenta.
Exista diferite forme de violenta emotionala clasificate în functie de tipul de situatie la care copilul este expus, astfel:
Un tip de violenta este legat de copiii care sunt perceputi în mod negativ de parintii lor ,uneori chiar de la nastere.
Acestia sunt expusi continuu la diferite forme de rejetare, copiii simt ca ceva nu este în regula cu ei, ca sunt "prosti", "rai" sau "nebuni", sunt trecuti cu vederea ridicularizati, respinsi si vazuti ca o sursa a problemelor parintilor
Aceasta forma de violenta poate merge mâna în mâna cu violenta fizica. Uneori violenta emotionala poate fi mai puternica alteori violenta fizica este cea dominanta.
Violenta emotionala include terorizarea copilului prin amenintari cu pedeapsa, parasirea sau alungarea
Amenintarile îi creeaza o stare de anxietate, careia copilului îi va fi greu sa-i faca fata.
Violenta emotionala este diferita de cea fizica prin faptul ca cel abuzat nu este în mod necesar constient ca a fost abuzat. Rohnern si Roner folosesc denumirile de "respingere parentala" si "violenta emotionala" cu acelasi înteles astfel considera ca: "parintii care resping sau îsi supun copiii unui abuz emotional sunt adesea cei carora nu le plac, nu accepta sau sunt împotriva copiilor(.). Respingerea se manifesta în doua moduri principale - pe de o parte prin indiferenta si neglijare pe de alta parte. "
Un alt grup de copii care sunt expusi violentei emotionale sunt cei ai caror parinti sunt violenti unii cu altii.
Pentru multi dintre acesti copii a experimenta violenta înseamna a trai în acelasi apartament sau casa si de a suporta consecintele climatului de ura si ostilitate dintre parinti si restul familiei. Acesti copii traiesc în anxietate si îsi folosesc adesea energia pentru a avea grija de ei însisi si în mod ironic si de parintii lor. Acesti copii sunt adesea fortati sa-si asume responsabilitati în situatii pentru care nu sunt suficient de maturi sa le faca fata. Astfel nu le mai ramâne decât foarte putina energie pe care sa o investeasca în joaca, în relatiile cu ceilalti si în învatatura.
Situatia copiilor celor care consuma droguri sau alte substante
Copiii aflati în aceste situatii observa faptul ca adultii sunt prea preocupati de propria lor lume, de propriile lor nevoi încât nu mai pot avea grija si de ei de nevoile lor. Copilul este astfel expus la anxietate si situatii neprevazute pe care nu le poate întelege.
Abuzul de droguri este un mod de viata extrem de costisitor si pentru a face rost de bani spargerile, hotiile si prostitutia sunt singurele cai de a satisface aceste nevoi. La toate acestea se adauga stresul, iar copilul este din ce în ce mai mult dat la o parte acesta trebuind sa fie mereu în alerta fata de comportamentul ciudat al parintilor.
Femeile care au avut un consum de alcool cronic în timpul sarcinii vor avea un risc de 30-40% de a da nastere unui copil care sa prezinte un sindrom complet de alcoolemie fetala. Exista o asociere care se poate face între gradul de retard în dezvoltare la nivel fetal si consumul de alcool al mamei din ultima perioada a sarcinii.
Copiii ai caror parinti divorteaza fara a fi capabili sa realizeze cresterea copilului sunt expusi la abuz emotional.
Copilul este plasat în mijlocul unui conflict cronic în care unul din parinti îl acuza pe celalalt, iar copilul poate fi fortat sa "ia partea unuia dintre ei". Copilul devine anxios si se întâmpla adesea sa aiba sentimente confuze. El pierde un parinte, fara sa-i fie permis sa fie necajit sau sa ceara si sa primeasca ajutor. Furia asociata cu acestea si disperarea copilului s-ar putea sa nu fie exprimate direct si s-ar putea ca în aceasta situatie copilul sa devina deprimat si dificil.
El trece printr-un proces care îi poate afecta legaturile cu cei apropriati, într-un mod negativ, timp de multi ani.
3. "Neglijarea copilului reprezinta o ucidere tacuta si necrutatoare a spiritului uman"(Daro si Mc Carthy-1991).
Neglijarea emotionala e definita ca fiind slaba abilitate a parintilor de a se angaja pozitiv, emotional în cresterea copilului.
Semnele vizibile ale serioasei neglijari a copilului sunt multe astfel: copilul poate fi murdar si urât mirositor, poate fi înfometat, alb la fata si adesea nu câstiga in greutate, multi dintre ei chiar slabesc, urticaria poate fi atât de extinsa încât sa acopere tot corpul copilului, unii copii au fost lasati ore întregi sau chiar zile fara a fi schimbati.
Copilul plânge pentru mâncare, caldura si datorita disconfortului sau a durerii, ceea ce poate fi deranjant si poate stârni agresivitatea. Copilul traieste într-o lume în care nevoile sale sunt rareori percepute, nimeni nu se aproprie de el si nu-i arata ca este dorit. Astfel în timpul primelor sase, sapte saptamâni un copil nascut sanatos poate fi neglijat în asemenea masura încât va avea nevoie acuta de a fi primit într-un spital.
Dezvoltarea copilului poate fi serios afectata, lipsa raspunsurilor sau a stimularilor poate duce la dezvoltari întârziate psihomotorii sau de limbaj, precum si o slaba concentrare. Un copil de un an poate arata ca unul de sase luni, iar pe masura ce trece timpul acesti copii vor înceta sa mai plânga si sa îsi comunice propriile nevoi.
Gânguritul lor natural nu se va dezvolta într-un limbaj normal, ei nu au sansa de a explora si de a învata ceva legat de mediul înconjurator aflat dincolo de locul în care dorm. Totusi unii dintre acesti copii pot recupera surprinzator de repede, atât pe plan fizic cât si emotional daca, atunci când sunt înca bebelusi vor fi admisi într-o institutie pentru copii. Ei manânca cu lacomie si raspund prompt la grija adultilor, câstiga în greutate, îsi dezvolta limbajul si prospera. Însa, daca îngrijirea lor se îmbunatateste doar atunci când sunt mari ei vor recupera mai mult din punct de vedere fizic si mai putin din punct de vedere emotional. Se poate însa întâmpla ca latura emotionala sa fie afectata pentru toata viata.
Neglijenta grava nu dauneaza doar sferei emotionale a copilului, ci afecteaza si dezvoltarea sa fizica. Uneori neglijarea poate avea consecinte mult mai serioase decât violenta fizica, cunoscut fiind faptul ca lipsa unei hraniri adecvate afecteaza întotdeauna dezvoltarea timpurie a creierului. Neglijenta legata de cautarea unui tratament medical sau urmarirea acestuia poate avea consecinte serioase asupra dezvoltarii copilului.
Neglijarea poate fi de asemenea mai putin evidenta si nu neaparat continua, astfel copilul poate fi ridicat numai dupa ce a tipat suficient de mult, poate primi hrana dar nu suficienta sau adecvata, poate avea haine dar nu neaparat adecvate, poate primi afectiune si îngrijire din partea parintilor însa prea putine.
Atunci când neglijarea se întâmpla sa ajunga în atentia altor persoane, gradul acesteia poate fi foarte diferit de ceea ce s-a întâmplat înainte. Copilul poate sa primeasca mai multa atentie pentru o scurta perioada de timp, pentru ca apoi sa fie lasat de unul singur si se poate întâmpla ca mai apoi copilul sa fie din nou în centrul atentiei când însisi parintii au nevoie de copil.
Multi copii neglijati preiau rolul de adult de la o vârsta frageda pentru a compensa ceea ce parintii lor nu le-au oferit, trebuind astfel sa se îngrijeasca de ei însisi si adesea de proprii parinti. De multe ori acest copil este laudat pentru precautiile si comportarea sa matura fara însa ca cineva sa observe ca este privat de copilaria sa, care este cea mai importanta dauna care s-ar putea sa nu fie observata decât mult mai târziu.
Copiii sunt dependenti de cei care îi îngrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si emotionale, din aceasta cauza violenta (abuzul) sexual poate fi savârsit de parinti, bunici, alte rude apropiate precum si alti adulti de "încredere", profesorul, vecinul sau persoana care îngrijeste copilul.
Violenta sexuala savârsita de cei ce îngrijesc copilul cuprinde un spectru larg de activitati, de la urmarirea împreuna cu copilul a filmelor si a revistelor pornografice pâna la privirea adultului în timpul masturbarii sau practicarea unor jocuri cu tenta sexuala precum pipairea, masturbarea sau intromisiunea orala, anala sau vaginala.
Copilul este stimulat sau obligat sa se angajeze într-o relatie abuziva care se realizeaza prin recompense si /sau amenintari. Activitatea sexuala este prezentata ca ceva special, iar copilul ar trebui sa se considere "norocos" pentru faptul ca are "sansa" sa participe la ea. Copilul nu are capacitatea sa înteleaga ce se întâmpla, decât atunci când începe sa i se spuna ca "jocul este secret" el începe sa înteleaga ca ceva nu este în regula.
Desi abuzul sexual din cadrul familiei se întâmpla rar sa fie violent, totusi acesta este traumatizant din punct de vedere emotional prin faptul ca tacerea copilului este adesea prin corupere si în acelasi timp, copilul este facut sa se simta vinovat si responsabil fata de ceea ce se întâmpla. Exista posibilitatea ca abuzul sa fie violent, sau sa devina astfel daca acesta evolueaza din joc în intromisiune. Abuzul poate continua pâna în momentul în care copilul este capabil sa evadeze din acea relatie sau pâna când cineva îsi da seama de ceea ce se întâmpla si pune capat situatiei.
Un aspect confuz si înspaimântator al violentei (abuzului) sexual pentru copil este secretul pe care trebuie sa-l tina si sentimentul complicitatii care îl domina.
Vârsta copilului si nevoia atasamentului pe care o resimte acesta, afecteaza capacitatea de a face fata experientei traumatice.
Situatiile prin care putem depista violenta (abuzul) sexual sunt variate. Copiii pot fi adesea foarte directi în exprimarea lor legata de amintirile lor. Unii copii mai mici pot sa-si destainuiasca experientele sexuale, în timp ce se joaca, schitându-le gestual si /sau verbal. Copiii mai marisori se întâmpla sa povesteasca altor copii de aceeasi vârsta care la rândul lor s-ar putea sa povesteasca unor adulti. Cu toate acestea, de obicei, copilul pastreaza secretul celor întâmplate si le neaga daca este întrebat în mod direct.
Copilul care este constient de "pericol" si de tacerea ce trebuie pastrata, care probabil a fost si amenintat ar putea sa protesteze la eventualitatea unei vizite la tatal sau care locuieste în alta parte, pe perioada week-end-lui, facând aceasta fara sa dea nici o explicatie.
Caracterul secret care domneste în legatura abuziva precum si vulnerabilitatea copilului îl obliga pe acesta la tacere si permite repetarea abuzului timp de multi ani.
Acesti copii se feresc adesea sa aiba contacte cu alti copii de vârsta lor, le este frica de faptul ca cineva "ar putea observa", se izoleaza si ajung sa se priveasca ca si cum ar fi diferiti de ceilalti copii. Aceasta diferenta poate fi vazuta în sensul de "mai rau", "mai ticalos", "mai adult", într-un mod secret.
Abilitatea lor de a se concentra slabeste, iar rezultatele lor scolare se deterioreaza rapid. Vor încerca adesea sa evite orele de gimnastica, dezbracarea în prezenta altor copii precum si mersul la dus.
Dereglari serioase ale somnului, fobii si cosmaruri având un continut sexual pot fi de asemenea semnale ca un copil este abuzat sexual. Pot aparea de asemenea crize de isterie cu tipete, tremuraturi sau lesin, este întâlnita o forma de pseudoepilepsie precum si dereglari ale poftei de mâncare.
Modalitati de evadare din aceasta situatie pot fi consumul de droguri, prostitutia.
Acesti copii nefiind capabili sa se concentreze spre a învata ceva la scoala nu vor fi pregatiti în mod adecvat pentru competitia existenta pa piata muncii.
Este mult mai dificila obtinerea unei dovezi în legatura cu violenta sexuala decât în cazul violentei fizice, exceptie facând cazurile de transmitere sexuala a unor boli si cazurile de sarcina. Uneori pot fi observate anumite modificari fizice, de exemplu, dilatari ale anusului, anumite urme în jurul altor deschideri ale corpului, al pelvisului pe coapse si pe sâni. Exista si alte simptome somatice care pot fi corelate cu abuzul sexual, de exemplu, infectiile urinare si vaginale cronice, sângerari si mâncarimi ale zonelor genitale si anale precum si constipatia cronica si menstruatiile întârziate si neregulate. Pot aparea si tulburari psiho-somatice, cum ar fi dureri de burta sau dureri în zona pelviana. Alti copii pot avea si dificultati în a merge sau a se aseza.
Violenta sexuala este adeseori asociata cu alte tipuri de violenta.
|