Despre violenta

Despre violenta

Sînt, în general, un om care se multumeste cu ce are si care nu-si doreste prea multe. Am vazut de curînd o lis­ta cu cei mai bogati scriitori si, Dumnezeule, cei mai bo­gati erau foarte bogati. Nu vreau sa spun ca nu i-am in­vidiat, pentru ca nu m-ar crede nimeni. Umblînd hai-hui prin Sinaia, nu insinuez ca vilele rasarite p 22122i812w este tot ca ciu­percile m-au lasat complet rece. Totusi, nu mi-am dorit cu ardoare sa am si eu una. Am trait, saptamîni sau luni, în locuri cu mult mai luxoase decît oricare dintre ele. Nu mi s-a parut ca am atins atunci punctul astral al vietii mele, asa cum mi se pare cînd, uneori, scriu ceva care-mi place. Cît despre scriitorii bogati, marturisesc ca as vrea sa am banii lor, pentru ca am limpede în minte ce as face cu ei. în nici un caz nu as cina zilnic la World Trade Piaza.

De ani de zile, într-adevar, nu tin minte sa-mi fi dorit ceva cu intensitate, sa fiu avid dupa ceva, în afara bana­lelor mele preocupari literare, pe care le rezolv si într-o camaruta. Totusi, am fost surprins acum cîteva zile nu de unul, ci de doua gînduri concupiscente, ceea ce pen­tru mine e un pic prea mult, tinînd seama mai ales de bi­zareria lor. Mi-am dorit din toate puterile mele: 1. sa plec din Bucuresti pentru totdeauna; 2. sa am o arma de foc pentru autoaparare.

Asta dupa ce am fost martorul, pe strada, al unor sce­ne de o violenta animalica, asa cum credeam ca se-ntîm-pla doar în filme, unde nimic nu te poate atinge si astfel

esti scutit de valul otravitor de adrenalina care-ti curge în viscere. Am vazut, vara aceasta (si niciodata înainte), lo­vituri de cutit, batrîni batuti pîna la lesin, ziua, pe stra­da, de grupuri de derbedei, fete oprite pe drum si insul­tate monstruos, apoi batute daca raspundeau. Am vazut insi care se distrau oprindu-te, în plin bulevard, si oferin-du-ti bani pentru femeia cu care te plimbai. Am vazut ma­sini oprind la semafor, dintr-una iesind cinci-sase pusti de liceu si repezindu-se ca fiarele spre alta, deschizînd por­tierele, scotîndu-i afara pe ocupanti, femei si oameni ma­turi, si batîndu-i salbatic, si asta pentru ca îndraznisera sa-i depaseasca. Aud pretutindeni, în cele mai banale con­versatii, folosindu-se un limbaj inimaginabil chiar si pen­tru mine, care am trait toata viata în periferii. Ura, frus­trare, sadism, furie fara limite, toate se descarca torential în zeci de stereotipuri injurioase pe minut. Niciodata îna­inte de vara aceasta nu am avut sentimentul ca sînt com­plet lipsit de aparare, ca lumea bucuresteana a devenit periculoasa la un mod acut, ca poti simti, clipa de clipa, amenintarea în aer.

Lumea noastra involueaza si se amesteca tot mai mult. Daca pîna de curînd se mai putea trai în lumi paralele, unde profesia, traseele zilnice, evitarea aglomeratiilor, mi­cile cercuri de prieteni te mai protejau de contactul cu vio­lenta, azi acest lucru a devenit (relativ) posibil doar pen­tru foarte putini. Curînd vom fi în situatia din America de Sud, unde cartiere selecte si linistite, bine pazite, sînt înconjurate de infernul inimaginabil al ghetourilor, în care oamenii mai ca nu se manînca unii pe altii. Vai de cei care n-au reusit sa faca destui bani în acesti zece ani de "li­bertate"... Violenta sporeste si în lumea literara, caci de ce n-ar spori? Aici nu-mi mai e teama de vatamari corpo­rale - desi nu se stie niciodata -, ci de mutilari ale ima­ginii mele în fata publicului si a colegilor de profesie. Aceeasi ura, aceeasi frustrare, aceeasi furie se revarsa si aici, trec intensificate din gura-n gura si rabufnesc în revistele literare. Imaginea ta, acea entitate difuza care cu­prinde tot ce esti si tot ce-ai facut, cartile scrise, morali­tatea ta ca persoana, reputatia ta, trecutul ("n-a facut ni­mic ca lumea") si viitorul ("e terminat, nu va mai face nimic") sînt deformate aici, complet deliberat, pîna la ne-mairecunoastere. Citesti despre tine însuti si afli ca n-ai nici o valoare, ca esti artificios si manierist, plagiator, gu­sat si, in extremis, ca ai omorît-o pe maica-ta. Simti ca ni­mic din ceea ce scrie acolo nu este informatie, ca totul e un fel de montare a unui grup împotriva ta. Textul inju­rios nu e scris nici doar pentru cititori, nici doar pentru tine (desi se spera sa-l citesti si sa îti primesti injectia de venin), ci mai ales pentru cei ce gîndesc la fel ca autorul cronicii sau al notitei, pentru alimentarea retelei de zvo­nuri si a opiniei negative despre tine. Fiecare "împunsa­tura" din reviste revigoreaza valul de resentiment al ad­versarilor tai, îi uneste, le da solidaritate de grup, îi face vizibili ca oponenti ai tai, pe ei, care nu pot fi vizibili alt­fel. Agresivitatea este astazi, în lumea noastra literara, ma­rea sansa a celor carora literatura nu le-a dat nici o sansa. Marturisesc ca nu pot fi impasibil la acest gen de vio­lenta, ca sînt vulnerabil la ea, ca ma doare orice atac al celor care altadata mi-au fost prieteni (ceilalti nu ma in­tereseaza). Ma protejez de ani de zile cum pot: nu mai ci­tesc presa literara si nu mai apar în medii literare. Dar în ultima vreme nu ma mai pot proteja. Amicii se-nghesuie sa-mi semnaleze atacurile din presa: "Vezi ca te-njura unul nu stiu unde"... Nu sînt paranoic. Ce mi se-ntîmpla mie se întîmpla si altora, tuturor poate. stiu ca, totusi, eu sînt mai vulnerabil decît altii, pentru ca sînt complet singur. Pentru ca nu exista nimeni care sa-mi ia apararea. Pen­tru ca nu pot, la rîndul meu (chiar dac-as vrea), sa ripos­tez. Ar trebui sa fiu mîndru ca se loveste atît în mine, dar nu sînt. Nu simt decît aceeasi teama si oroare în fata vio­lentei - care aici, în literatura, este complet inutila, caci nimeni nu te poate distruge aici, în afara de tine însuti. Intre violenta strazii si violenta literara exista, fireste, o legatura. Ele s-au intensificat pentru ca viata nationa­la s-a întors la matca ei de primitivism balcanic, dupa un firav efort de civilizare. Am esuat în a deveni europeni, probabil pentru ca nu sîntem europeni. O trauma natio­nala a intensificat nenumarate traume individuale. Fiind­ca rautatea este întotdeauna efectul unei rani interioare. Cel care face raul deliberat este cel care a suferit în trecut raul. Este cel ulcerat în permanenta de un rau interior, de nevindecat. Raul facut altuia exprima furia celui ce se crede - si de multe ori chiar este - prejudiciat. Supa­rat pe viata (care nu-i da, ca altora, Mercedesuri, femei si parai), unul baga cutitul în tine pe strada. Suparat pe viata (care nu i-a dat, ca altora, puterea de a scrie bine, fai­ma si autoritate), altul te omoara în efigie prin reviste. stiu ca adversarii mei sufera din cauza mea mult mai mult decît ma pot face ei sa sufar. si nu sînt deloc fericit pentru asta.

Brecht are o mica poezie în care descrie o masca afri­cana: un demon cu venele tîmplelor umflate si cu un soi de tetanie contractîndu-i muschii fetei. Rautatea seama­na pe acea fata foarte mult cu suferinta. A fi rau, spune Brecht, este un efort dureros. Cine uraste, se uraste pe sine.