Despre violenta

Despre violenta

Sīnt, īn general, un om care se multumeste cu ce are si care nu-si doreste prea multe. Am vazut de curīnd o lis­ta cu cei mai bogati scriitori si, Dumnezeule, cei mai bo­gati erau foarte bogati. Nu vreau sa spun ca nu i-am in­vidiat, pentru ca nu m-ar crede nimeni. Umblīnd hai-hui prin Sinaia, nu insinuez ca vilele rasarite p 22122i812w este tot ca ciu­percile m-au lasat complet rece. Totusi, nu mi-am dorit cu ardoare sa am si eu una. Am trait, saptamīni sau luni, īn locuri cu mult mai luxoase decīt oricare dintre ele. Nu mi s-a parut ca am atins atunci punctul astral al vietii mele, asa cum mi se pare cīnd, uneori, scriu ceva care-mi place. Cīt despre scriitorii bogati, marturisesc ca as vrea sa am banii lor, pentru ca am limpede īn minte ce as face cu ei. īn nici un caz nu as cina zilnic la World Trade Piaza.

De ani de zile, īntr-adevar, nu tin minte sa-mi fi dorit ceva cu intensitate, sa fiu avid dupa ceva, īn afara bana­lelor mele preocupari literare, pe care le rezolv si īntr-o camaruta. Totusi, am fost surprins acum cīteva zile nu de unul, ci de doua gīnduri concupiscente, ceea ce pen­tru mine e un pic prea mult, tinīnd seama mai ales de bi­zareria lor. Mi-am dorit din toate puterile mele: 1. sa plec din Bucuresti pentru totdeauna; 2. sa am o arma de foc pentru autoaparare.

Asta dupa ce am fost martorul, pe strada, al unor sce­ne de o violenta animalica, asa cum credeam ca se-ntīm-pla doar īn filme, unde nimic nu te poate atinge si astfel

esti scutit de valul otravitor de adrenalina care-ti curge īn viscere. Am vazut, vara aceasta (si niciodata īnainte), lo­vituri de cutit, batrīni batuti pīna la lesin, ziua, pe stra­da, de grupuri de derbedei, fete oprite pe drum si insul­tate monstruos, apoi batute daca raspundeau. Am vazut insi care se distrau oprindu-te, īn plin bulevard, si oferin-du-ti bani pentru femeia cu care te plimbai. Am vazut ma­sini oprind la semafor, dintr-una iesind cinci-sase pusti de liceu si repezindu-se ca fiarele spre alta, deschizīnd por­tierele, scotīndu-i afara pe ocupanti, femei si oameni ma­turi, si batīndu-i salbatic, si asta pentru ca īndraznisera sa-i depaseasca. Aud pretutindeni, īn cele mai banale con­versatii, folosindu-se un limbaj inimaginabil chiar si pen­tru mine, care am trait toata viata īn periferii. Ura, frus­trare, sadism, furie fara limite, toate se descarca torential īn zeci de stereotipuri injurioase pe minut. Niciodata īna­inte de vara aceasta nu am avut sentimentul ca sīnt com­plet lipsit de aparare, ca lumea bucuresteana a devenit periculoasa la un mod acut, ca poti simti, clipa de clipa, amenintarea īn aer.

Lumea noastra involueaza si se amesteca tot mai mult. Daca pīna de curīnd se mai putea trai īn lumi paralele, unde profesia, traseele zilnice, evitarea aglomeratiilor, mi­cile cercuri de prieteni te mai protejau de contactul cu vio­lenta, azi acest lucru a devenit (relativ) posibil doar pen­tru foarte putini. Curīnd vom fi īn situatia din America de Sud, unde cartiere selecte si linistite, bine pazite, sīnt īnconjurate de infernul inimaginabil al ghetourilor, īn care oamenii mai ca nu se manīnca unii pe altii. Vai de cei care n-au reusit sa faca destui bani īn acesti zece ani de "li­bertate"... Violenta sporeste si īn lumea literara, caci de ce n-ar spori? Aici nu-mi mai e teama de vatamari corpo­rale - desi nu se stie niciodata -, ci de mutilari ale ima­ginii mele īn fata publicului si a colegilor de profesie. Aceeasi ura, aceeasi frustrare, aceeasi furie se revarsa si aici, trec intensificate din gura-n gura si rabufnesc īn revistele literare. Imaginea ta, acea entitate difuza care cu­prinde tot ce esti si tot ce-ai facut, cartile scrise, morali­tatea ta ca persoana, reputatia ta, trecutul ("n-a facut ni­mic ca lumea") si viitorul ("e terminat, nu va mai face nimic") sīnt deformate aici, complet deliberat, pīna la ne-mairecunoastere. Citesti despre tine īnsuti si afli ca n-ai nici o valoare, ca esti artificios si manierist, plagiator, gu­sat si, in extremis, ca ai omorīt-o pe maica-ta. Simti ca ni­mic din ceea ce scrie acolo nu este informatie, ca totul e un fel de montare a unui grup īmpotriva ta. Textul inju­rios nu e scris nici doar pentru cititori, nici doar pentru tine (desi se spera sa-l citesti si sa īti primesti injectia de venin), ci mai ales pentru cei ce gīndesc la fel ca autorul cronicii sau al notitei, pentru alimentarea retelei de zvo­nuri si a opiniei negative despre tine. Fiecare "īmpunsa­tura" din reviste revigoreaza valul de resentiment al ad­versarilor tai, īi uneste, le da solidaritate de grup, īi face vizibili ca oponenti ai tai, pe ei, care nu pot fi vizibili alt­fel. Agresivitatea este astazi, īn lumea noastra literara, ma­rea sansa a celor carora literatura nu le-a dat nici o sansa. Marturisesc ca nu pot fi impasibil la acest gen de vio­lenta, ca sīnt vulnerabil la ea, ca ma doare orice atac al celor care altadata mi-au fost prieteni (ceilalti nu ma in­tereseaza). Ma protejez de ani de zile cum pot: nu mai ci­tesc presa literara si nu mai apar īn medii literare. Dar īn ultima vreme nu ma mai pot proteja. Amicii se-nghesuie sa-mi semnaleze atacurile din presa: "Vezi ca te-njura unul nu stiu unde"... Nu sīnt paranoic. Ce mi se-ntīmpla mie se īntīmpla si altora, tuturor poate. stiu ca, totusi, eu sīnt mai vulnerabil decīt altii, pentru ca sīnt complet singur. Pentru ca nu exista nimeni care sa-mi ia apararea. Pen­tru ca nu pot, la rīndul meu (chiar dac-as vrea), sa ripos­tez. Ar trebui sa fiu mīndru ca se loveste atīt īn mine, dar nu sīnt. Nu simt decīt aceeasi teama si oroare īn fata vio­lentei - care aici, īn literatura, este complet inutila, caci nimeni nu te poate distruge aici, īn afara de tine īnsuti. Intre violenta strazii si violenta literara exista, fireste, o legatura. Ele s-au intensificat pentru ca viata nationa­la s-a īntors la matca ei de primitivism balcanic, dupa un firav efort de civilizare. Am esuat īn a deveni europeni, probabil pentru ca nu sīntem europeni. O trauma natio­nala a intensificat nenumarate traume individuale. Fiind­ca rautatea este īntotdeauna efectul unei rani interioare. Cel care face raul deliberat este cel care a suferit īn trecut raul. Este cel ulcerat īn permanenta de un rau interior, de nevindecat. Raul facut altuia exprima furia celui ce se crede - si de multe ori chiar este - prejudiciat. Supa­rat pe viata (care nu-i da, ca altora, Mercedesuri, femei si parai), unul baga cutitul īn tine pe strada. Suparat pe viata (care nu i-a dat, ca altora, puterea de a scrie bine, fai­ma si autoritate), altul te omoara īn efigie prin reviste. stiu ca adversarii mei sufera din cauza mea mult mai mult decīt ma pot face ei sa sufar. si nu sīnt deloc fericit pentru asta.

Brecht are o mica poezie īn care descrie o masca afri­cana: un demon cu venele tīmplelor umflate si cu un soi de tetanie contractīndu-i muschii fetei. Rautatea seama­na pe acea fata foarte mult cu suferinta. A fi rau, spune Brecht, este un efort dureros. Cine uraste, se uraste pe sine.