1.Obiectul si functiile didacticii
Didactica se ocupa cu studiul sistematic al diferitelor aspecte, proprii procesului de īnvatamānt; ea reprezentānd una dintre principalele ramuri ale stiintelor educatiei.
Īn semnificati 22522h719w a lui initiala termenul de didactica avea īntelesul arta de a īnvata pe altii. Treptat, īnsa, organizarea si conducerea procesului de īnvatamānt a devenit o problema de observatie sistematica, de experienta stiintifica, didactica primind īntelesul de: stiinta sau teorie a procesului de īnvatamānt, stiinta sau teorie a predarii si īnvatarii īn toate formele si pe toate treptele īnvatamāntului; teoria conducerii procesului de predare-īnvatare sau teoria instruirii.
Didactica stiintifica are menirea sa sintetizeze toate datele proprii sau date cu semnificatie pedagogica ale altor stiinte(psihologie, sociologie, teoria comunicarii, teoria informatiei, cibernetica, teoria conducerii activitatilor socio-umane, praxiologia etc.) si sa ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de īnvatamānt īn ceea ce priveste natura obiectivelor si obiectivele, principiile si continuturile, metodele, mijloacele si formele de organizare si evaluare etc. , implicate īn organizarea si desfasurarea procesului de īnvatamānt. Ea porneste de la o anumita conceptie psihologica, stiintifica a īnvatarii. Īn acest sens deosebindu-se de didactica empirica, bazata pe experiente, pe intuitie, pe īncercari si erori.
Didactica este o teorie deoarece are ca scop elaborarea bazelor teoretice ale legitatilor organizarii si conducerii procesului de īnvatamānt. Este o stiinta cu precadere practica, aplicativa, adica o teorie a actiunii transformatoare, o teorie a transformarii de cunostinte, de formare de deprinderi, de noi conduite, de competente, de modelare a personalitatii copilului, prin intermediul instruirii. Ea indica experientele cele mai eficiente de organizare a īnvatarii si predarii; arata cum trebui structurate cunostintele pentru a fi mai usor retinute si structurate de catre elevi; determina succesiunea optima de prezentare a materialului, ritmului īnvatarii; sugereaza combinatii optime de metode si materiale didactice eficiente etc.
2.Didactica generala si didactica speciala
Īn afara de didactica generala, s-au dezvoltat si didacticile speciale (metodicile: metodica predarii psihologiei, metodica predarii sociologiei etc.). acestea studiaza practica desfasurarii predarii si īnvatarii fiecarei discipline de īnvatamānt, aspecte specifice, aplicate, pe care le īmbraca teoria generala a procesului de īnvatamānt. Didacticile speciale nu sunt numai o aplicare a didacticii generale, ci, prin studiile specifice īntreprinse, ajuta didactica generala sa-si aprofundeze cercetarile si sa ajunga la noi generalizari pe un fond de date concrete.
3.Directiile de dezvoltare a didacticii contemporane
Ultimele decenii au facut sa creasca, fara precedent, cererea sociala de educatie permanenta. Nevoia unei īnvatari continue, extinsa pe īntreg parcursul vietii, a facut sa sporeasca interesul pentru īnvatarea prin sine īnsusi, pentru autoinstruire. Asemenea necesitati au largit considerabil aria de preocupari si aplicabilitate a didacticii. Este adevarat, autoinstruirea presupune un anumit grad de maturitate intelectuala; ea devenind posibila cu anii preadolescentei si adolescentei. Dar, īnca din primii ani ai scolaritatii copii trebuie īnvatati sa īnvete (ca atitudine generala) si īnvatati cum sa īnvete (ca deprindere, de timpuriu, cu munca independenta, cu diferite tehnici eficiente de munca intelectuala).
|
