1.Obiectul si functiile didacticii
Didactica se ocupa cu studiul sistematic al diferitelor aspecte, proprii procesului de învatamânt; ea reprezentând una dintre principalele ramuri ale stiintelor educatiei.
În semnificati 22522h719w a lui initiala termenul de didactica avea întelesul arta de a învata pe altii. Treptat, însa, organizarea si conducerea procesului de învatamânt a devenit o problema de observatie sistematica, de experienta stiintifica, didactica primind întelesul de: stiinta sau teorie a procesului de învatamânt, stiinta sau teorie a predarii si învatarii în toate formele si pe toate treptele învatamântului; teoria conducerii procesului de predare-învatare sau teoria instruirii.
Didactica stiintifica are menirea sa sintetizeze toate datele proprii sau date cu semnificatie pedagogica ale altor stiinte(psihologie, sociologie, teoria comunicarii, teoria informatiei, cibernetica, teoria conducerii activitatilor socio-umane, praxiologia etc.) si sa ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de învatamânt în ceea ce priveste natura obiectivelor si obiectivele, principiile si continuturile, metodele, mijloacele si formele de organizare si evaluare etc. , implicate în organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt. Ea porneste de la o anumita conceptie psihologica, stiintifica a învatarii. În acest sens deosebindu-se de didactica empirica, bazata pe experiente, pe intuitie, pe încercari si erori.
Didactica este o teorie deoarece are ca scop elaborarea bazelor teoretice ale legitatilor organizarii si conducerii procesului de învatamânt. Este o stiinta cu precadere practica, aplicativa, adica o teorie a actiunii transformatoare, o teorie a transformarii de cunostinte, de formare de deprinderi, de noi conduite, de competente, de modelare a personalitatii copilului, prin intermediul instruirii. Ea indica experientele cele mai eficiente de organizare a învatarii si predarii; arata cum trebui structurate cunostintele pentru a fi mai usor retinute si structurate de catre elevi; determina succesiunea optima de prezentare a materialului, ritmului învatarii; sugereaza combinatii optime de metode si materiale didactice eficiente etc.
2.Didactica generala si didactica speciala
În afara de didactica generala, s-au dezvoltat si didacticile speciale (metodicile: metodica predarii psihologiei, metodica predarii sociologiei etc.). acestea studiaza practica desfasurarii predarii si învatarii fiecarei discipline de învatamânt, aspecte specifice, aplicate, pe care le îmbraca teoria generala a procesului de învatamânt. Didacticile speciale nu sunt numai o aplicare a didacticii generale, ci, prin studiile specifice întreprinse, ajuta didactica generala sa-si aprofundeze cercetarile si sa ajunga la noi generalizari pe un fond de date concrete.
3.Directiile de dezvoltare a didacticii contemporane
Ultimele decenii au facut sa creasca, fara precedent, cererea sociala de educatie permanenta. Nevoia unei învatari continue, extinsa pe întreg parcursul vietii, a facut sa sporeasca interesul pentru învatarea prin sine însusi, pentru autoinstruire. Asemenea necesitati au largit considerabil aria de preocupari si aplicabilitate a didacticii. Este adevarat, autoinstruirea presupune un anumit grad de maturitate intelectuala; ea devenind posibila cu anii preadolescentei si adolescentei. Dar, înca din primii ani ai scolaritatii copii trebuie învatati sa învete (ca atitudine generala) si învatati cum sa învete (ca deprindere, de timpuriu, cu munca independenta, cu diferite tehnici eficiente de munca intelectuala).
|
