Diferentieri intre organizarile sociale si organizatii

Diferentieri intre organizarile sociale si organizatii

In capitolul precedent am prezentat diacronic teorii si grupuri de teorii (paradigme) care ofera repere pentru definirea si emergenta organozatiilor avand ca sistem de referinta comportamentul omului pozitionat in organizatie. Analizele releva acumulari succesive de ,,idei" care au conturat diferite teorii in limitele orizonturilor informationale ale teoreticienilor, functie de stadiul dezvoltarii activitatilor cognitive.

Teoriile au furnizat repere despre cum trebuie realizat managementul intr-o organizatie pentru a obtine performante intru satisfacerea necesitatilor oamenilor, dar si a organizatiilor care ii inglobeaza.

In continuare vom aborda conceptul de organizare sociala pentru a clasifica emergenta organizatiei functie de finalitatile pentru care a fost construita.

3.1. Organizarea sociala si emergenta organizatiei

Oamenii intru satisfacerea necesitatilor gen nevoi, aspiratii si interese conlucreaza sub presiunea acestor necesitati. Acestia, intr-un orizont informational, asa cum il percep realizeaza interpretari care genereaza interactiuni pentru obtinerea de rezultate cu consecinte pe doua fluxuri: negative sau pozitive.

Evaluarea consecintelor genereaza un orizont informational care odata receptat, functie de capacitatea de procesare a informatiilor se creeaza presiuni pentru ameliorarea capacitatilor de interpretare, inclusiv de identificare a necesitatilor care genereaza noi interactiuni. Se constata ca omul sub presiunea necesitatilor isi sporeste capacitatile de interpretare, interctionand la alte niveluri in procesualitatea sociala cu noi rezultate si noi consecinte.

Pe masura ce activitatile pentru satisfacerea necesitatilor oamenilor sunt sub presiunea nevoii de organizare a interactiunilor si astfel se ,,construieste" organizarea sociala de tipul familiei, pietelor economice, institutiilor, natiunilor etc.

In cadrul organizarilor sociale, ca urmare a interactiunilor se genereaza relatii informationale intre oameni si datorita faptului ca oamenii pozitionati in organizarea sociala isi atribuie si isi asuma roluri se genereaza raporturi cu drepturi si obligatii.

Odata constituita organizarea sociala se genereaza noi relatii informationale intre oameni inglobati organizarii sociale, dar si intre acestea functie de finalitatile pentru care au fost construite. Totodata apar necesitati si ale organizarilor sociale functie de specializarea lor. In acest stadiu oamenii conlucreaza pentru satisfacerea necesitatilor lor, dar si a organizarilor sociale in care sunt pozitionati. Schematic explicatia se prezinta astfel:

Presiuni ale unor necesitati ale omului si organizarii sociale →Capacitati de interpretare& 656b17g #8594;Interactiuni→Organizarea interactiunilor →Relatii informationale→raporturi sociale→rezultate→consecinte→presiuni pentru ameliorarea capacitatilor de interpretare→noi capacitati de interpretare, inclusiv de identificare a necesitatilor→noi interactiuni→noi capacitati de organizare a interactiunilor→relatii informationale→raporturi sociale→rezultate→consecinte

Organizatiile devin posibile cand organizarile sociale generate de conlucrari ale unor oameni ajung in stadiul in care isi produc capacitatea de a-si coordona o parte din procesele care le conditioneaza performantele si functionarea prin activitati realizate deliberat de oameni (Lucian Culda 2000).

Conceptul de organizare este operational atat organizarilor sociale cat si a organizatiilor care sunt tot organizari sociale cu noi caracteristici functie de specializare si in care intervin activitati de coordonare si de conexare intre ele pentru o buna functionalitate intru satisfacerea necesitatilor (finalitatilor) ce le sunt proprii.

Peter M. Blau si Richard Scott (1962) propun definirea conceptului de organizare sociala , referindu-se la modalitatile prin care comportamentul uman devine conform cu ordinea sociala.

Se are in vedere conformarea comportamentului uman, (respectiv actiunea sau reactiunea) determinat de conditiile sociale (contexte sociale) in care oamenii se afla si mai putin de caracteristicile fiziologice sau psihologice ca indivizi.

Autorii realizeaza o tipologie a conditiilor sociale care fundamenteaza organizarea sociala, considerand ca acestea sunt:

structura relatiilor sociale dintr-un grup sau o colectivitate mai mare de oameni;

orientarile si credintele impartasite ce unesc membri colectivitatii si le ghideaza comportamentul.

Aceste doua dimensiuni ale organizarii sociale se mai desemneaza si prin termenii de structura sociala si cultura.

Fiecare societate, argumenteaza autorii, dispune de o structura sociala si de o cultura complexa, iar fiecare comunitate din cadrul unei societati poate fi caracterizata prin aceste doua dimensiuni care se reproduc, mai departe, la nivelul fiecarui grup din cadrul unei comunitati.

Prin urmare, organizate social sunt comportamentele oamenilor deoarece oamenii tind sa se conformeze mai mult sau mai putin asteptarilor celorlalti, insa gradul de conformare le influenteaza atat relatiile cu ceilalti cat si statusul social. Statusul social influenteaza la randul sau, comportamentul care poate fi conformist sau nonconformist la normele sociale si pe cale de consecinta sansele lor de a realiza obiectivele realizate (social sau personal). Aceasta este ratiunea pentru care modelele de comportament este necesar sa devina social organizate.

Peter M. Blau si Richard Scott introduc in analiza conceptul de ,,organizare" fara a explica emergenta organizatiei ca organizare sociala. De asemenea pentru a defini si explica organizarea sociala are ca sistem de referinta conformarea la ordinea sociala. M. Vlasceanu preluand explicatiilor celor doi autori, afirma ,,exista, prin urmare, o serie de aspecte ce diferentiaza conceptul de organizare sociala de cel de organizare respectiv organizatie formala. Se constata ca autoarea identifica conceptul de organizare cu conceptul de organizatie formala.

Prin urmare apar trei aspecte care trebuie clasificate:

posibilitatea emergentei oganizatiei ca organizare sociala;

daca conceptul de ,,organizare" la autorii mentionati este operational pentru analiza spatio-temporalitati sociale sau numai raportandu-se doar la conceptul de ordine sociala;

daca conceptul de ,,organizare" este similar celui de ,,organizatie formala".

Pentru clasificari trebuie sa admitem ca oamenii interactioneaza pentru satisfacerea unor necesitati, gen nevoi, aspiratii si interese. Interactiunile sunt cele care genereaza relatii sociale informationale (de comunicare), iar in cadrul acestora identificam raporturi sociale.

Avand in vedere aceste supozitii este evident ca pentru satisfacerea necesitatilor oamenii organizeaza interactiunile dintre ei pentru a genera relatii sociale, deci se organizeaza social. Spatio-temporalitatea sociala suficienta si necesara in care se organizeaza interactiunile constituie o organizare sociala petru satisfacerea unor necesitati individuale si comune.

Din organizarea sociala emerge organizatia atunci cand organizarea sociala are necesitati proprii pentru reproducere, iar relatiile generate de interactiunile dintre oameni sunt formalizate. Prin urmare, daca la inceput interactiunile sunt organizate pe masura ce activitatile se complica si apar noi necesitati ale organizarii sociale apare nevoia de coordonare a activitatilor si de gestionare a unor resurse prin normare sociala, juridica, profesionala si astfel organizarea sociala devine organizatie. Astfel spus, daca oamenii in organizari sociale isi satisfac necesitati individuale si comune, ulterior comportamentul lor este orientat spre satisfacerea prin specializarea necesitatilor specifice organizatiei.

Termenul de organizare sociala in acceptiunea data de Blau si Scott semnifica caile prin care comportamentul uman devine conform cu ordinea sociala.

Introducand in analiza conceptul de ordine sociala se pune intrebarea: o organizatie mafiota este o organizatie sociala? Evident, este o organizatie sociala, dar comportamentul membrilor ce o compun nu este conform ordinii sociale. De asemenea, revolutiile sociale sunt organizate si coordonate in scopul schimbarilor sociale. Rezulta ca termenii de ,,organizare sociala" si ,,organizare" nu sunt operationali in oricare spatio-temporalitate sociala ce se cere a fi interpretata. Acestia nu au corespondenta prin semnificatia lor in acel spatiu interpretativ. Totodata, trebuie sa acceptam ca termenul de ,,social" are semnificatie de ,,existenta sociala" (L.Culda 2000), dar atat ,,organizatia mafiota" cat si revolutiile nu pot fi scoase in afara existentei sociale.

Din schema explicativa redata rezulta ca principalul criteriu de diferentiere intre organizarea sociala pozitiva (de genul familiei, asociatiilor considerate pro-oameni de L. Culda), organizarea social negativa (de genul organizatiilor mafiote, anumite secte religioase, teroriste) si organizatii este natura relatiilor sociale generate de interactiunile dintre oameni, intru satisfacerea unor genuri de necesitati.

Relatiile sociale se diferentiaza dupa cum sunt informale sau formale ceea ce determina diferentierea intre organizari informale si organizari formale. Grupurile de prieteni, familia, o comunitate, gruparile delicvente (mafiote, teroriste) sunt organizari sociale informale, primele pro-oameni, iar gruparile delicvente negative, deoarece includ comportamente neconforme cu ordinea sociala.

Organizarea sociala se constituie ca organizare sociala formala si devine organizatie deoarece formalizarea se realizeaza prin organizarea interactiunilor prin reglementarea relatiilor intru realizarea in mod deliberat a unor finalitati. Astfel se constituie organizatia formala prin acceptarea constienta, deliberata (si nu spontana) de catre un grup de oameni a unei finalitati (necesitati), a reglementarilor (juridice profesionale) si a structurii de statusuri ce defineste relatiile dintre ei. Aceasta explicatie constituie diferentierea intre organizarea sociala formala si informala. Dar in orice organizatie se identifica si organizari informale.

In continuare vom analiza cele doua forme de organizare intr-o organizatie precum si semnificatiile organizatiilor formale in organizare.

3.2. Organizari formale si informale

Literatura de specialitate cand analizeaza organizarile formale si informale raportandu-se la organizatia formala, utilizeaza termenii de organizare, sistem, structura, retele de relatii formale sau retele de relatii informale (vezi M. Vlasceanu 2003). Prin urmare, analizele se efectueaza din perspectiva teoriei sistemice care ofera repere pentru analize mai performante decat teoria determinist cauzala (cauza-efect) sau interactionista.

In cazul nostru, analiza se centreaza pe conceptul de ,,organizare informala" ce apare si se dezvolta in cadrul unei organizatii constituite formal.

,,Organizarile informale" semnifica interactiuni intre unii membri ai organizatiilor formale care genereaza relatii informale (nereglementate juridic sau profesional). Acestea au urmatoarele caracteristici:

sunt relatii spontane, flexibile si uneori nedefinite cu claritate;

natura relatiilor ca produs al interactiunilor nu sunt specificate;

organizarea informala este de cele mai multe ori slab structurata. Uneori este puternic structurata cand membri pozitionati in organizatia formala au un scop comun. Studiile arata ca in cazul organizarilor informale delicvente scopul este bine definit si este clar structurata (M. Dobrescu 2002). Acestea sunt grupurile care pot afecta reproducerea si functionalitatea organizatiei formale;

dezvoltarea relatiilor informale determina comportamente la oameni care depasesc constrangerile organizatiei formale, realizandu-se activitatile mai degraba in spiritul unui consens informal decat al cerintelor impuse de regulile formale. Sunt cunoscute, de pilda, situatiile in care membri unui grup de munca ce functioneaza si unor relatii de prietenie se sprijina reciproc an indeplinirea sarcinilor, uneori preluanu-si unul altuia o serie de responsabilitati pentru a se proteja in acest fel de constrangerile impuse de reglementarile juridice si profesionale.

Existenta unor ,,organizari informale" (relatii informale) pot fi puse in evidenta cu ajutorul sociogramei, un instrument pentru observarea, masurarea si descrierea configuratiei relatiilor profesionale, a pozitiei fiecarui membru al grupului in raport cu ceilalti, precum si a retetelor de comunicare (sociometria lui MORENO).

Organizarea informala din cadrul organizatiei formale desi mu este o structura clar definita poate sa includa norme si lideri, dar acceptarea acestora este implicita si spontana. Efectuarea sociogramei este uneori foarte necesara deoarece se pot identifica aspecte interesante privind comportamentul grupului informal, respectiv modul in care acesta ar putea influenta organizatia formala.

Organizarea formala este tipul de organizare de o structura clar definita, ea descrie normele, pozitiile si rolurile specifice fiecarui membru pozitionat in organizasie. Structura organizatiei formale statueaza ierarhia obiectivelor, relatiile de autoritate, putere si responsabilitate, canalele de comunicare. Aceasta include procese productive de resurse (umane, informationale, materiale si financiare), procese de schimb a resurselor, de gestionare si socializare. Gestionarea proceselor din organizatie se realizeaza prin reglementari juridice si profesionale, procese de administrare si motivare a oamenilor.

Organizatie birocratica constituie o ilustrare tipica pentru organizatia de tip formal. Coster Barnard (1938) afirma ca exista interactiuni continue intre organizarea formala si organizarea informala si ca urmare interactiunile genereaza relatii informationale de comunicare si de a mentine coeziunea, respectiv de a crea ,,starea de comuniune" atat de importanta pentru functionarea oricarei organizatii formale intru realizarea finalitatilor pentru care au fost constituite.

Pentru a analiza consecintele relatiilor formale si informale, conexiunile dintre acestea este necesara sa ne raportam la modalitatile de definire si interpretare a organizatiilor.

In prespectiva rationalista, organizatia formala este astfel proiectata incat sa existe o relatie coerenta intre scopuri, mijloace de atingere a acestora (structura) si eficienta.

Prin urmare, definitia se centreaza pe scopurile organizatiei, iar mijloacele sunt proiectate tocmai pentru realizarea scopurilor. Deci, structurile organizatiei sunt dependente de scopurile, stabilite conform cu specializarea organizatiei. Din perspectiva comportamentului organizational in esenta structura formala a organizatiei ia doua dimensiuni:

a)     sistemul de autoritate, bazat pe principiul conform caruia ,,fiecare functie inferioara se afla sub conducerea si controlul celei superioare" si care reglementeaza dreptul unei (unor) persoane aflata (aflate) in functii superioare de a lua decizii si a formula sarcini (a da ordine) persoanelor din pozitii inferioare;

b)    sistemul de reguli si reglementari formale.

Aceasta interpretare duce la urmatoarele concluzii:

Intr-o organizatie formala, comportamentul oamenilor pozitionati in aceasta este determinat de consimtamantul acestora de a coopera in vederea realizarii scopurilor;

Comportamentul oamenilor pozitionati in organizatie este determinat de constrangerile sistemului de autoritate si ale reglementarilor legale.

Daca o organizatie ar functiona integral conform explicatiei de mai sus, ar fi imposibil sa identificam existenta unor relatii informale sau structuri de relatii informale.

Aceasta explicatiea comportamentului organizational a fost amplu dezbatuta in literatura de specialitate, punandu-se sub semnul indoielii ca intr-o organizatie scopurile ar fi bine precizate si specifice specializarii, incat acestea sa constituie fundamentul actiunii colective a membrilor acesteia in virtutea acceptarii lor si a consimtamantului de a contribui la realizarea lor.

Chester Barnard (1938), acceptand ,,principiul indoielii metodice" valabil pentru orice teorie, a fost primul, care din perspectiva abordarii naturale a organizatiilor (considerate sisteme naturale) a sesizat caracterul multiplu al scopurilor organizationale, afirmand totodata ca autoritatea este o relatie dependenta de credintele celor care o accepta.

Autorul a promovat ideea organizatiilor ca activitati coordonate constient (sisteme cooperatoare) si afirma ca in orice organizatie apare necesitatea ,,incalcarii credintei in existenta reala a unui scop comun" indiferent de motivatiile membrilor organizatiei ce accepta in mod deliberat sa-si aduca contributia intr-o activitate colectiva.

Barnard accepta ideea ca scopurile organizatiei sunt impuse de conducere, dar realizarea acestora depinde de acordul sau consimtamantul participantilor. Acesta afirma: ,,decizia privind autoritatea pe care o are sau nu o are un ordin apartine persoanelor carora le este adresat acesta, si nu <> sau celor care dau ordine". Barnard face aceasta precizare, dar argumenteaza ca unele ordine dispun de un potential mai mare de a obtine consimtamantul celor ce trebuie sa-l urmeze decat altele.

Aceste ordine, afirma autorul, sunt cele care sunt transmise printr-un sistem de comunicare proiectat de asa maniera incat sa poata integra toate contributiile participantilor intr-un cadru cooperator orientat de acel scop ce are relevanta pentru finalitatile organizatiei ca intreg, cat si pentru fiecare membru al organizatiei in parte.

In opinia lui Barnard, orice proces de comunicare intr-o organizatie este corelat scopului si depinde de abilitatea de comunicare, cat si de dorinta de cooperare.

Fundamentele cooperarii, afirma autorul se raporteaza la procese nonmateriale, informale, interpersonale si morale.

Pentru intelegerea explicatiei lui Barnard trebuie sa ne facem reprezentari cu privire la necesitatea elaborarii intr-o organizatie a codurilor etice, deontologice si profesionale. Acestea cuprind reguli care se refera tocmai la relatii informale si orienteaza comportamente pentru reproducerea organizatiei. Codurile concretizeaza reguli pentru combaterea unor fapte sociale nocive care nu sunt trecute in dimensiunea dreptului prin reglementari juridice. De pilda, intr-o organizatie abuzul de putere s-ar putea concretiza in fapte de hartuire sexuala, de discriminari pe criterii de etnie, religioase, politice, varsta, sex. Aceste fapte pot sa nu fie reglementate juridic prin legi, dar pot fi combatute prin reguli concretizate in coduri elaborate la nivelul organizatiei. De asemenea se pot elabora reguli pentru obtinerea calitatii la anumite servicii printr-un sistem de comunicare pentru realizarea acestui scop (finalitati). Regulile se pot referi la cooperarea intre membri organizatiei, intre acestia si clienti pentru obtinerea calitatii serviciilor si in final eficacitatea organizatiei. Un alt exemplu din demersul medicinei este Juramantul lui Hipocrate pe care il depune un medic anterior exercitarii meseriei. Prin juramant medicul isi asuma rolul raportat la profesia lui, dar in acelasi timp este si un juramant de credinta pentru realizarea scopului real al organizatiei in care el este pozitionat. Respectand juramantul, medicul satisface necesitati propri organizatiei din care face parte pentru o buna functionalitate, dar si necesitati ale altor oameni.

Distantari de la teoria clasica conform careia scopurile organizationale sunt stabilite prin consensul tuturor participantilor au realizat si alti teoreticieni. De pilda, Cyert si March (1963) promoveaza ideea ca scopurile organizatiei sunt statuate printr-un proces de negociere ce are loc intre membri coalitiei dominante. Aceasta este o teorie alternativa la teoria clasica. In conceptia autorilor, organizatiile sunt alcatuite din coalitii, respectiv grupuri de indivizi ce isi urmaresc anumite interese. Fiecare grup incearca sa-si impuna preferintele (scopurile) asupra celorlalte, insa e greu de admis ca un singur grup va putea sa determine in totalitate scopurile ce trebuie realizate. Pentru intelegere sa realizam reprezentari cu privire la negocierile dintre patronat si sindicat in cadrul contractului colectiv de munca, in organizatie, pe ramura de productie sau la nivel national. Este posibil ca in stabilirea scopurilor, membrii diferitelor grupuri incearca, pe de o parte sa formeze aliante cu acele grupuri ale caror interese sunt similare si, pe de alta parte, sa negocieze cu alte grupuri ale caror participare la realizarea scopurilor este importanta.

Aceeasi conceptie ce o nuanteaza Pfeffer si Salancick (1978) o aduce in discutie si Mihaela Vlasceanu (2002 si 2003) pe care ii citeaza din perspectiva abordarii organizatiilor ca sisteme deschise. Autorii afirma si incearca sa argumenteze ca ,,organizatia este o coalitie de grupuri si interese, fiecare dintre acestea incercand sa obtina ceva de la colectivitate prin interactiunea reciproca si fiecare cu propriile preferinte si obiective" (pag. 36). Aceste coalitii tind insa sa-si schimbe atat felurile cat si domeniile de preocupari in scopul adoptarii si integrarii noilor interese, iar atunci cand considera necesar se implica in activitati externe de la scopurile statuate. Explicatia furnizata de autori se centreaza pe conceptul de interes de grup, nu pe interese de grup, formulare ce are o alta semnificatie. In primul caz avem un interes comun, in al doilea caz interesele fiecarui membru converg spre un interes comun. Atunci cand intr-un anumit stadiu al derularii activitatilor, spre interesul comun, apare imposibilitatea satisfacerii intereselor proprii fiecarui membru al grupului, acesta se poate dezorganiza si emerg alte grupuri de interese. Daca vrem reprezentarea coalitiei in dimensiunea politica, a migrarii politicienilor de la un partid la altul, explicatia poate fi plauzibila. Daca in analiza am introduce si conceptul de ,,clientela politica" explicatia ar putea fi extinsa. Nici o explicatie nu cuprinde tot ceea ce ofera realitatea, important este sa avem repere din teorii performante pentru a fundamenta strategii de interventie in social pentru a mentine normalitatea in limite de satisfacere a necesitatilor nu numai in favoarea unor oameni si in detrimentul altor oameni. Astfel de interventii nu pot sa induca in organizatii comportamente deliberat orientate spre ,,finantarea" unei organizatii.

Schemele explicative prezentate din perspectiva comportamentului organizational privesc numai procese din interiorul organizatiei care genereaza conforme sau mai putin conforme cu ,,scopurile" organizatiilor. Schemele explicative sunt preluate din teorii despre organizatii asa cum s-au succedat in timp. Este evident ca unii teoreticieni nu intotdeauna au oferit un orizont informational plauzibil pentru orice interpretare presupusa a fi corecta in fundamentarea strategiilor de interventie.

Limitele orizontului informational generat de teorii sunt date de stadiul activitatilor cognitive de capacitatea de interogare a teoreticianului, dar si de interese pentru a sustine satisfacerea unor nevoi a unei parti de societate.

Ca argument in sustinerea afirmatiei exemplificam aduse teoreticienilor miscarii ,,relatiilor umane" care vizeaza tocmai incapacitatea acestora de a intelege si accepta ca interesele membrilor unei organizatii pot fi determinate de orice unitate sociala, inclusiv familia.

Daca luam in discutie unitatea sociala numita familie ne este suficient de clar ca un membru al organizatiei are o existenta privata. Acesta se pozitioneaza (se angajeaza) intr-o organizatie nu numai pentru a satisface necesitati ale familiei din care face parte. Iata, intr-o organizatie si familie sunt ample conexiuni care se construiesc in mod natural si deliberat pentru satisfacerea de necesitati pentru om, organizatie, familie, dar si pentru organizarea sociala care inglobeaza atat omul cat si organizatia, pe care o numim notiune. (De cate ori nu se invoca interesul national pentru solutionarea unei situatii problematice in societate?)

Exemplele de circuite permanente de conexiuni inverse prin fluxuri de informatii si energetice intre organizatii pot continua. Nici o organizatie comerciala nu poate sa-si realizeze scopurile fara existenta organizatiilor productive, dupa cum nici o organizatie financiara nu poate sa-si realizeze ,,scopurile" fara existenta organizatiilor productive si comerciale.

Mai reductionista este conceptia ,,instrumentalista" care considera organizatia un ,,instrument" de satisfacere a unor genuri de necesitati. Caracterul reductionist consta in faptul ca oamenii pozitionati in organizatie sunt considerati obiecte. Categoric, o asemenea conceptie este combatuta intr-un camp tot mai extins de comunitatea stiintifica. Omul, este o procesualitate in devenire care in stadiul constientizarii necesitatilor care ii faciliteaza devenirea se implica activ pentru satisfacerea acestor necesitati incat organizatia este un mediator construit si sustinut prin interactiunea dintre oameni. Astfel, prin activismul lor satisfac si necesitatile lor, da si ale organizatiei in care sunt pozitionati. Activismul se concretizeaza in comportamente orientate sub presiunea satisfacerii necesitatilor. Scopurile organizatiei, dar si interesele membrilor organizatiei sunt tot necesitati; diversitatea necesitatilor dau diversitatea scopurilor intr-o organizatie.

Din aceasta explicatie rezulta ca omul este subiect intr-o organizatie cu nevoile, aspiratiile si interesele lui. Ca omul este subiect in procesualitatea sociala o indica si potentialitatile sale intru devenire prin procese de maturizare, formatare si invatare. Orice tratare ca obiect a omului ii afecteaza buna functionalitate in social care poate genera comportamente de lipsa de loialitate si angajament sau agresiune fatisa.

Revenind la afirmatia ca organizatia nu este sustinuta numai de procese din interior prin raportare la scopul precis si definit asa cum se afirma in perspectiva nationalista, in continuare ne vom referi si la modalitati in care ,,fiintarea" unei organizatii este sustinuta si din exteriorul acesteia.

Am afirmat ca in conceptia rationalista sistemul de referinta pentru analiza compotamentului organizational sunt scopurile clar formulate, iar structurile organizationale ar fi mijloacele de realizare a scopului care sunt dependente de acesta. O astfel de supozitie ne-ar conduce la intelegerea ca realizarea scopului ar depinde numai de structurile constituite in interiorul organizatiei. Am specificat ca organizatia in satisfacera scopurilor (necesitatilor) intra in conexiune cu alte unitati sociale, inclusiv cu alte organizatii. Prin urmare, structura organizationala inclusiv comportamentul membrilor sai, este posibil sa aibe determinari, sa fie dependente de alti factori, exteriori organizatiei. De aceea, intr-o organizatie formala relatiile generate de interactiunile intre oameni intru satisfacerea sarcinilor este posibil sa fie reglementate cu puternice conexiuni la factori extra-organizationali si mai putin conectate la scopurile organizationale. De pilda, intr-o organizatie reglementarile, analizata sistemic, se raporteaza la intrarile de resurse informationale, financiare materiale si umane, dar si la consecintele in dimensiunea sociala a iesirilor, consecinte care pot fi favorabile sau nefavorabile socialului.

Explicatia ar putea fi data de urmatoarea schema:

Reglementari juridice

Daca ne-am centra pe analiza resurselor umane ca intrari in organizatie prin angajare una din constatari ar fi ca omul apartine socialului, ca el poate fi pozitionat intr-o familie, intr-un sindicat, dar si in natiune. Ca urmare reglementarile trebuie sa tina seama de aceste pozitionari. Prin urmare omul apartine unor colective variate in cadrul muncii, dar el apartine si altor socio-organizari in care are o pozitie activa.

De asemenea, aderarea unei persoane la scopul organizational, precum si comportamentul sau depind in mare masura de procesele motivatoare din cadrul organizatiei, dar si din exteriorul ei, deoarece modul in care rolul sau este evaluat in societate il determina sa se raporteze la organizatia care este pozitionat.

Omului intr-o organizatie i se atribuie si isi asuma roluri, dar marea performanta este asumarea responsabilitatii pentru ca rolurile sa fie functionale in interactiunea cu alti oameni. Oamenilor dintr-o organizatie li se atribuie roluri prin reglementari juridice si profesionale, isi asuma aceste roluri, dar pentru indeplinirea sarcinilor isi asuma roluri neatribuite formal. Intre rolurile atribuite ti asumate formal si rolurile care si le atribuie si le asuma neformal sunt conexiuni care pot genera procese comunicationale constructive, intru realizarea scopurilor.

De pilda, colaborarea intre indeplinirea unor sarcini care apartin doar unui membru pozitionat in organizatie. Analiza rolurilor este mult mai complexa, deoarece se intra in procese profunde ale comportamentului uman in organizatie, motiv pentru care vor fi analizate intr-un capitol separat.

Explicatiile ofera intelegerea ca sursele organizatiilor informale dintr-o organizatie formala pot fi identificate si in exteriorul organizatiei si nu sunt legate in mod nemijlocit de scopul organizational.

In continuare vom analiza modalitatile in care regulile si procedurile formale dezvoltate in cadrul organizatiei pot genera prin ele insele structuri informale.

Intr-o organizatie, se constituie structuri care sunt parti ale sistemului numit organizatie. Buna functionalitate a intregului depinde de functionalitatea partilor si a conexiunilor dintre ele. Intregul semnifica mai mult decat suma partilor (structurilor) dintr-o organizatie, avand in vedere conexiunile cu alte organizatii si faptul ca oamenii pozitionati in organizatie au o existenta privata si o existenta cetateneasca, dar nu putem exclude existenta profesionala care este data chiar de pozitionarea acestuia in organizatie. Intre cele trei existente sunt conexiuni: existenta profesionala si existenta cetateneasca genereaza existenta publica a omului. Intre cele doua existente publica si privata sunt conexiuni care influenteaza pozitia omului in organizatie.

Buna functionalitate a organizatiei intru realizarea finalitatilor pentru care a fost construita depinde de regulile si reglementarile care impune un cadru normativ in organizatie, care trebuie sa constituie mediu organizational petru indeplinirea sarcinilor. Regulile si reglementarile nu pot sa nu tina seama de existenta privata si existenta cetateneasca a membrilor care sustin organizatia prin interactiunile dintre ei. Prin urmare, regulile si reglementarile normeaza relatiile organizationale, asteptandu-se ca oamenii sa se conformeze prin comportamentul ce-l adopta. Presiunile regulilor si reglementarilor determina oamenii sa interactioneze incat genereaza relatii, altele decat cele care sunt reglementate. Acestea sunt relatii informale (nereglementate), dar ele sunt constructive deoarece intra pe fluxul realizarii finalitatilor organizatiei, a satisfacerii necesitatilor proprii. Deci, sursa relatiilor informale (a structurilor informale) sunt presiunile pe care le fac regulile si reglementarile ce formeaza cadrul de functionalitate al organizatiei. Logica aparitiei structurilor informale sub presiunea reglementarilor si regulilor este insasi modul de statuare al acestora si procedurilor formale.

O analiza din perspectiva juridica evidentiaza faptul ca reglementarile juridice, dar si cele profesionale si etice au un anumit caracter de generalitate, determinat de a raspunde unei multitudini de situatii pe parcursul realizarii sarcinilor si indeplinirii finalitatilor unei organizatii. Ca urmare, pot sa apara practici informale pentru implementarea regulilor si reglementarilor prin evaluari si decizii care sa rezolve situatiile problematice. Mai mult, o organizatie nu intotdeauna se afla aproape de echilibru; prin natura ei este departe de echilibru si sunt posibile modificari ale proceselor ce o sustin, mai ales in perioade de tranzitie, fiind necesare decizii care depasesc cadrul formal. Sunt decizii neanticipate de regulile oficiale , respectiv acele decizii ce nu se incadreaza in rationalitatea amanuntit predefinite.

Importanta relatiilor informale si a grupurilor primare dintr-o organizatie, respectiv a acelor grupuri caracterizate prin relatii personale, directe de cooperare intima si o mare implicare emotionala a fost relevata de numerosi teoreticieni, argumentand coexistenta intr-o organizatie birocratica a relatiilor informale cu relatiile formale, conexiunile dintre ele pentru buna functionare a organizatiei.

Numeroase cercetari empirice au evidentiat functiile structurilor informale dintr-o organizatie care s-au raportat la urmatoarele avantaje (Gross 1953 si Hodgetts 1980):

- dezvoltarea comunicarii si increderii;

- realizarea de corectii ale erorilor pe care le contin structurile formale;

- contributii la realizarea scopului organizational;

- facilitarea sarcinilor conducatorului;

- producerea satisfactiei in munca;

- folosirea lor ca mijloc de protejare a implicarilor emotionale ale angajatilor;

- furnizarea unui feedback pentru conducator.

Aceste avantaje exista atunci cand interactiunile dintre membrii organizatiilor genereaza relatii constructive cu consecinte benefice pentru organizatie, pentru oamenii din aceasta, dar si pentru alte organizatii care se afla in circuite permanente de conexiuni inverse.

Trebuie mentionat ca retele de relatii informale tind sa se dezvolte la toate nivelurile organizatiei nu numai la nivelurile inferioare. La nivelurile superioare de conducere relatiile si legaturile personale pot sa fie mult mai importante in structura reala a puterii decat situatiile formale in care e de presupus ca se iau deciziile (Gidens 1989).

De pilda, desi teoretic se presupune ca politicile corporatiilor de afaceri sunt decise in intalnirile consiliilor de administratie si ale actionarilor, in practica doar cativa membri ai consiliului conduc realmente corporatia. De cele mai multe ori ei iau deciziile in mod informal, asteptandu-se ca acestea sa fie aprobate de consiliu. Morgan (1998) sugereaza: ,,politiceanul organizational abil construieste si cultiva in mod sistematic aliante si retele interpersonale, primind ori de cate ori este posibil sprijinul si influenta tuturor celor cu care are interese comune. Construirea unei puternice retele de coalitii implica constientizarea faptului ca este la fel de necesar sa integrezi si sa calmezi potentiali inamici pe cat este de important sa-ti castigi prieten"i.

Constructorul de succes al unei aliante sau coalitii recunoaste ca moneda de schimb este cea a dependentei mutuale (1969-1970). Morgan face portretul politiceanului ,,abil" avand ca sistem de referinta mediul conflictual si competitiv in care acesta se afla. Desigur, Morgan prin acest ,,eseu" cu privire la importanta relatiilor informale nu realizeaza o fundamentare stiintifica a comportamentului politic care sa ofere repere pentru fundamentarea unei strategii de interventie intr-o organizatie.

Este mai degraba comportamentul delicvent al omului politic care actioneaza permanent in detrimentul unor oameni si in favoarea altora. Este omul care construieste si sustine stari conflictuale care prin generalizarea consecintelor distructive poate sa produca crize in sistem.

Interpretarea lui Morgan este ideologica si particularizanta ca de altfel si alte interpretari prin care incearca sa analizeze si sa defineasca relatiile informale in situatii particularizante. De pilda, atunci cand reaminteste ca istoria vietii publice, precum si a corporatiilor este plina de exemple ale unor decidenti importanti ce au ajuns la o dependenta critica de sotie, iubita, secretara, o persoana de increderesau chiar de un asa zis profet. Acest ,,sindorm al puterii din spatele tronului" determina ca respectivul colaborator sau sfatuitor informal sa exercite o influenta critica asupra modului in care este folosita puterea decidentului.

Identificarea relatiilor informale si luarea lor in considerare din perspectiva managementului prezinta importanta in elaborarea strategiilor pentru eficientizarea organizatiei intru satisfacerea necesitatilor ce le sunt proprii, dar si a necesitatilor oamenilor care sunt pozitionati in aceasta sau a celor din exterior, beneficiari ai produselor si serviciilor lor.

Am luat in discutie necesitatile oamenilor pe considerentul ca intr-o organizatie se angajeaza ,,nu un organism uman in stare de functionare", ci un om cu nevoile, aspiratiile si interesele sale.

ORGANIZATIILE

Teoriile despre organizatie care s-au succedat in timp au fost cumulative deoarece fiecare teorie prin orizontul informational pe care l-a creat fie a amplificat orizontul informational al teoriei anterioare, fie l-a restrans (diminuat) construind un alt orizont informational.

In fiecare stadiu de cunoastere a socialului, teoria a oferit repere pentru fundamentarea de strategii de interventie in social.

Teoria creeaza orizontul informational cognitiv care integreaza repere pentru analize cu caracter teoretico-practic. Analizele sunt explicatii ale anumitor spatio-temporalitati sociale care la randul lor furnizeaza repere cat mai aproape de realitate pentru actiunea in social ca produs si expresie a proceselor interpretative (de procesare sociala a informatiilor).

Realizand evaluarea interpretarilor date organizatiei din perspectiva comportamentului organizational prin utilizarea criteriilor formulate de Karl Pooper (1981) pentru compararea teoriilor constatam ca o teorie este preferabila altei teorii daca:

solutioneaza aspecte pe care le solutioneaza si teoria anterioara;

solutioneaza aspecte considerate problematice in teoria anterioara;

semnaleaza noi genuri de situatii problematice si solutioneaza unele dintre ele.

O astfel de constatare este necesara deoarece explicatiile teoretice despre oraganizatie utilizeaza repere din diferite teorii pentru a concepe interventii, iar interventiile rezultate nu pot fi afectate de limitele si erorile teoriilor utilizate. Prolifereaza, astfel conceptii neechivalente de interventie in organizatii, proceduri de evaluare a comportamentului organizational si conceptii de eficientizare a organizatiei din cele mai diverse.

Coexistenta mai multor interpretari contradictorii date organizatiilor pot avea consecinte generatoare de tensiuni, conflicte si uneori chiar si crize sociale.